Regrete...?

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Alexa Ioana spune:

fetita mea implineste in curand 2 ani, si suntem impreuna de un an si 4 luni.
regrete ? nici vorba. nici nu ma pot gandi la asa ceva. poate doar cum spune meme, "regretul ca nu ne'am intalnit mai demult".
alexa este fetita mea, si a fost fetita mea din momentul in care ne'am cunoscut. e singurul copil pe care l'am vazut, pentru ca de la inceput am mers pe ideea ca nu vrem sa alegem. pe cerere am trecut doar "copil sub 18 luni", pentru ca trebuia neaparat sa scriem ceva.
ne'am gandit ca nici daca as fi ramas insarcinata nu am fi putut sa alegem copilul (culoarea ochilor, parul, tenul, sexul, starea de sanatate). Dumnezeu ar fi ales pentru noi, si L'am lasat sa aleaga si in cazul asta. si pentru mine nu exista nici un dubiu. alexa e singurul copil care ar fi putut fi al meu.
si stiu ca exact asa va fi si in cazul fratiorului/surioarei pe care vrem sa o aducem in familia noastra in viitorul cat de apropiat

in momentul in care vei fi pregatita, doate fricile si dubiile se vor risipi !

mult succes !



alexa si mami

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Elise spune:

poate doar regretul ca n-am nascut-o eu, desi si asta mai uit din cind in cind....
Nu-mi dau seama ce poti sa regreti, oricum e copilul tau: si copilul tau...e al tau, oricum ar fi el tot al tau e, nu exista "mai bine era altfel": daca era altfel nu mai era el/ea...

Si eu "mai bine" eram Kate Moss, da' parca nu ma reprezinta, totusi.

Elise & BBLisa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns daphnyie spune:

Cu mana pe inima spun ca nu exista nici un regret. E copilul perfect, il iubim enorm si nu exista pe lume un copil mai reusit decat al nostru.
Nu tu faci "alegerea potrivita", altcineva de sus face ca voi sa va intalniti, iti vei da seama de asta probabil dupa ce vei avea copilul si te vei gandi la cum s-au intamplat lucrurile.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns asi spune:

Am citit si rascitit mesajul tau dar nu am inteles legatura dintre titlu si mesaj.
Cred ca nici o femeie nu regreta ca a adoptat poate regreta doar ca , copilul ei si-a ratat viata.Asta in cazul in care se intampla un lucru rau.
Adoptia e un cuvant dar in fond e un amalgam de emotii dragoste,frica,dorinta,implinire, extaz,agonie.Iti doresti foarte tare dar nu vrei sa gresesti.Nimeni nu iti poate garanta nimic.
Nu stiu cat sunt de coerenta dar din pacate nu exista un cuvant care sa descrie cat de fericita vei fi atunci cand o sa iti vezi copilul.Alegrea o vei face in mod inconstient.Poate lumea o sa iti spuna ca e uratel sau ca e cu probleme dar nu iti va pasa.El sau ea va fi copilul tau si restul va disparea.
Faza de aspiranta e cea mai grea dupa ce vei incepe procedura o sa stii sigur ca in curand vei fi MAMA, copilasul tau te asteapta sa il duci acasa.



Mami de Razvan(07 martie 2004)
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmens spune:

Convingerea mea este ca nu noi ne alegem copilul ci Dumnezeu ni-l da si ne indreapta pasii spre el. Inainte de a se naste el ne este sortit, el vine in viata noastra doar pe alta cale decat cea obisnuita si tocmai de aceea sunt mai deosebiti.


carmen

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rozi spune:

Eu sunt de acord cu Carmens (pupam fetele! ce mai fac ele?)

Pentru cele carora le este teama ca nu vor simti "declicul", nu vor sti "de la prima vedere" ca acela este alesul, vreau sa le spun ca Dumnezeu nu le lasa, le ajuta "sa aleaga". Este cazul meu, care, atenta SA SIMT, ma paraliza teama - dar daca nu simt prea bine, daca simtamantul nu e suficient de puternic , si la cat de nehotarata sunt in toate in viata mea de zi cu zi (prietenii stiu! ), va dati seama ce emotii si indoieli majore aveam. Si atunci Dumnezeu mi-a "fortat" mana, obligandu-ma sa iau o decizie (prin aceea ca se schimba legea si trebuia sa ai copilul in incredintare ca sa prinzi legea veche).

Sentimentul ca ACEA decizie trebuia s-o iau, aceea si nu alta, devine din ce in ce mai net pe zi ce trece, pe zi ce copilul meu creste alaturi de mine. Desi n-am fost sigura atunci (mi-era si rusine, fata de alte fete ), acum sunt convinsa ca Dumnezeu a fost alaturi de noi in clipa cand am zis "da, il vizitam mai des si-l luam mai repede acasa".

Si va voi da o dovada pe care am primit-o, pe negandite, intr-una din zilele acestea: ne pupaceam si noi ca mami cu puiu', si-mi zic eu in barba, incetisor, ca pentru mine: "multumesc lui Dumnezeu ca mi te-a dat" si numai ce-l aud pe Victor, aratand icoana: "Doamne-Doamne m-a adus la tine, nu-i asa, mami?"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ioanaalice spune:

Regret ca nu m-am hotarat mai repede sa adopt si regret timpul pe care nu l-am stat cu piciul meu (desi stiu ca toate au venit la timpul lor...). Si chiar daca uneori imi spun ca nu sunt o mama suficient de buna pentru el, ca poate o alta l-ar fi rasfatat mai mult, in adancul sufletului meu egoist ma bucur ca e copilul meu si ca eu sunt mama lui; nimic nu se compara cu trairea pe care o am cand ma imbratiseaza sau cand ma pupa si mai ales cu imaginea sotului meu cand se joaca cu el, cu fericirea de pe fetele lor si cu legatura care creste intre ei, tata si fiu. (Hmmm... Cam sentimental... )

ioana, mamica de boboc

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns aissa spune:

Eu nu regret deloc ca nu m-am hotarat mai devreme sau mai tarziu. Hotararea a venit la momentul la care trebuia pentru ca Ale vina la noi. Ala era momentul, nu t-5 ani, nu t+2 luni. La mine au curs toate atat de cursiv incat nu regret deloc decizia tarzie...sa zicem. Atunci trebuia sa o luam.

Pup autoarea subiectului pentru faptul ca a reanimat putin pe aici lucrurile si am mai "vazut" si noi fete care apar (prea) raaaar.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns meme spune:

Cata dreptate ai,Aissa.De fiecare data cand ii reprosam sotului meu ca nu am luat aceasta hotarare mai devreme si ca am trecut cu lacrimi peste acei ani de asteptare ,imi raspundea ca asa a fost sa fie,ca trebuia sa se nasca mai intai Anca pentru ca noi sa devenim parinti.Si eu ii multumesc lui Dumnezeu zilnic pentru ca ne-a facut sa ne intalnim si sa devenim o familie fericita atat de firesc si atat de frumos,exact asa cum visam sa fie.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Hazul spune:

Singurul regret pe care-l am este ca nu am adoptat mai devreme, dar pe atunci nu era inca nascut puiul meu Toate isi au rostul lor, si fiecare pui isi are parintii sortitzi de undeva de sus.


Hazul
de Lucas Gregorywww.snugglepie.com/ezb/782773.png" target="_blank"> Smecherul lui mama
si Mathea Roana www.snugglepie.com/ezb/783294.png" target="_blank">Gogosica mica




Mergi la inceput