despre spitalele si doctorii unde ati nascut
Raspunsuri - Pagina 27
maimutoi spune:
buna, eu sunt mai noua pe aici si abia am aflat ca sunt gravida. Sunt in 8 saptamani si inca nu m-am decis asupra unui doctor. Clar vreau sa nasc la Municipal si ma gandesc sa aleg intre dr.Anca Alexandru, dr.Corina Grigoriu si dr.Radoi, desi dupa toate discutiile despre dr.Radoi cred ca raman sa aleg in dr.Anca si dr.Grigoriu. Daca aveti mai multe detalii despre cei doi doctori v-as fi recunoscatoare. Am mari emotii. Ah si in plus am Rh negativ asa ca ar trebui sa ma grabesc sa ma duc la un dr. bun. Mai exista si alte discutii despre doctori in afara de aici?
Dani
Aurasa spune:
Maimutoi-Dani, eu sunt sub supravegherea dnei dr. Grigoriu si voi naste cu dumneaei. Pot spune ca e un bun profesionist, un om sufletist si nu pleci din cabinet fara raspuns la intrebarile pe care - logic - orice viitoare mamica le are. Pentru mai multe info, trimite-mi un PM
Sanatate
Aurasa 
UM 3.09.2004 DPN 10.06.2005
adorotheea spune:
Am descoperit acest forum de cateva zile din intamplare, si sunt absolut fascinat de el, de subiecte de discutii, de informatiile pretioase pe care le poti gasi. Felicitari!!
Eu am nascut natural pe 7.09.2003 la maternitatea Cuza-Voda din Iasi o minune de baietel: Thomas-Adrian. Am fost asistata de d-na doctor Carauleanu, datorita careia sunt in viata si capabila sa am copii; asta dupa ce am trecut printr-o experienta nefericita si stupida la maternitatea Elena-Doamna, la dr Iancu, care era sa ma "coste" mult.javascript:insertsmilie('
') Dar asta e alta poveste....
Dupa cum spuneam ii sunt recunoscatoare Dr. Carauleanu pentru felul cum m-a supravegheat toata sarcina, pentru incurajari, atentia acordata si nu in ultimul rand felul cum m-a ajutat sa-mi mentin moralul si calmul, dupa o nastere prematura la 33 sapt, bebe avand 1900 grame, iar eu fiind bulversata total si nestiind la ce sa ma astept. Alaturi de mine a fost si D-na dr. Stamatin (neonatolog sef), careia ii multumesc din suflet pt grija ei pt ingerasul meu.javascript:insertsmilie('
')
Am stat 3 saptamani in maternitate si nu mi-a fost deloc usor. Mi-am internat si externat 4 prietene care veneau, nasteau, plecau iar eu tot acolo eram.
Asistentele au fost foarte dragute cu mine si nu le-am dat nimic decat o ciocalata la sfarsit celor de care m-am apropiat mai mult.
Acum sunt din nou insarcinata in 34 de saptamanijavascript:insertsmilie(''), iar in luna octombrie cand m-am internat pt cerlaj datorita unei incompetente cervico-istmice, am avut surpriza sa fiu recunoscuta de catve asistente, de la copii si de la mame, si chiar de Dr. neonatolog Corina Anton care l-a supravegheat pe Thomasino dupa ce a iesit de la incubator si a fost adus in salon cu mine.
Conditiile sunt bunicele la Cuza-Voda, e curat, dar sunt totusi niste inconveniente, ca de exemplu in 3 saptamani cat am stat acolo m-au mutat dintr-un salon in altul de 8 ori, pentru ca tot dezinfectau saloanele dupa ce sa externau pacienetele. Mutarile astea m-au stresat foarte mult. E aiurea ca la etajul 3, la sectia a 2-a nu sunt rezerve. As fi platit oricat numai sa ma lase in pace si sa nu ma mai mute atat. Dar din pacate singura rezerva cu plata (cu un pat) din spital era ocupata.
Cam atat, ca deja vad ca m-am intins cam mult.
Dorotheea Si Thomasino
adorotheea spune:
M-am hotarat sa va scriu si cealalta parte a povestii...poate ajuta pe cineva.
De când mă știu mi-au plăcut copiii la nebunie. Îmi făceam planuri ca atunci când voi crește mare să am patru copii (doi băieți și două fete). Spre bucuria mea Dumnezeu mi-a dăruit un soț căruia îi plac copiii foarte mult.
În mai 2002 spre surprinderea dar mai ales, spre bucuria mea am rămas însărcinată. Începutul sarcinii a fost destul de greu, fiindu-mi rău în permanență, dar acest fapt nu-mi putea umbri bucuria. Eram atât de fericită!!! Mă gândeam permanent la minunea care creștea în mine, îmi făceam planuri, și mai ales mi-am făcut o listă de rugăciune specială pentru copilașul meu și mă rugam în fiecare zi pentru el. Constiinciosa, am inceput sa merg lunar la Dr. Iancu la controale. De fiecare data, insa tot ce facea era sa ma suie pe masa, sa ma controleze si atat. De fiecare data totul era in regula, bebe era bine merci... Echografie.... nici vorba... Cum era prima sarcina, nu prea stiam cum anume trebuie sa decurga lucrurile si cand imi va face echografie. M-am gandit ca e medic si stie ea ce face. Mi-am facut si analize dar nu recomandate de ea ci de medicul meu de familie. Analizele au iesit foarte bine.
Pe 14 August, dimineața în jur de ora 5, m-am sculat cu o durere de burtă mare și apoi imediat a început o hemoragie imensă. Speriată, am dat telefon doctoriței, și i-am spus printre suspine ce se întâmpla cu mine. Ea mi-a zis să mă calmez, să stau în pat, să-mi fac un gravibinon, să iau niște No-spa și să mă duc abia a doua zi la spital să mă vadă, pentru că ea trebuia să plece până la București în ziua aia. Cuvintele ei nu mi-au inspirat prea mult încredere, dar totuși eu nu eram medic, așa că am ales să fac ce-mi spune. În după-amiaza acelei zile, la insistențele mamei mele, pentru că hemoragia era tot mai mare și contracțiile tot mai puternice, m-am dus la un cabinet particular și am făcut o ecografie, care arăta că sarcina era oprită în evoluție. Eram atat de șocată de acest diagnostic, încât refuzam categoric să cred acest lucru, gândindu-mă că nu este posibil așa ceva, copilul meu nu a murit și totul este în regulă. Am început să mă rog din tot sufletul ca totul să fie bine și să nu pierd copilul.
A doua zi de dimineață m-am dus la spital, doctorița mea m-a controlat și spre surprinderea mea mi-a zis că nu am pierdut copilul, dar trebuie să vedem cât este de viabilă sarcina. M-a internat și a început să-mi facă tratament de menținere. Eram atât de bucuroasă... dar în același timp și îngrijorată, din cauza ecografiei pe care o făcusem cu o zi în urmă. Ca să nu mă chinuie gândurile negre, în acea zi mi-am bătut recordul, citind o carte foarte groasă, de la cap la coadă. Între timp mama i-a arătat doctoriței mele ecografia din ziua precedentă. Văzând-o, ea i-a spus mamei că după acea echografie, într-adevăr sarcina pare să fie oprită în evoluție și i-a promis că în dimineața următoare îmi va face ea o ecografie. Totul se bătea cap în cap, iar familia mea nu mai știa ce să creadă. Au rămas totuși și ei cu speranța că nu voi pierde sarcina.
În dimineața următoare, pe la ora 7 a venit vizita în frunte cu profesorul Tomosoiu (care nu avea o reputație deloc bună), care m-a controlat și i-a spus să mă chiureteze și să nu mai facă nici un ecograf, pentru că nu avem timp de prostii. Așa că am rămas țintuită pe masă, bulversată, șocată, tremurând de frig, frică și durere. Lacrimile au început să-mi curgă șiroaie deși mă luptam în zadar să le opresc; in același timp profesorul stătea pe un scaun și făcea glume proaste cu asistentele și doctorii, care între timp își făceau treaba liniștiți. Deși mi s-a făcut anestezie, am simțit totul pe viu, iar durerile erau atât de mari încât începusem să tremur și mai tare atât din cauza durerii fizice cât și psihice. După ce au terminat treaba m-au trântit pe un pat într-un salon și m-au anunțat că după ce mă trezesc, pot să plec acasă și să iau doxiciclină. În jur de ora 13, soțul meu, care nu știa nimic de chiuretaj, a intrat în salonul în care zăceam singură în agonie, cu un buchet mare de trandafiri și a rămas șocat, când m-a găsit într-o baltă mare de sânge. Mă simțeam și arătam de parcă eram drogată. M-a luat acasă, dar nu mi s-a dat bilet de externare pentru că nu era țipenie de doctor în zonă, iar asistentele au zis că nu li s-a spus că am nevoie de așa ceva. Acasă am vomat, am tremurat și am plâns în continuare într-o stare febrilă toată ziua.
După aproximativ o săptămână, m-am trezit într-o dimineață cu febra 37. Mă dureau îngrozitor mușchii, oasele și tremuram toată exact ca la o gripă puternică. După o frecție bună, somn și transpirație, mi-a mai scăzut febra dar apoi a urcat imediat la loc și chiar din ce în ce mai mult. Începusem deja să mă întreb dacă nu cumva nu e gripă, ci are legătură cu chiuretajul. Am sunat-o iar pe doctoriță care mi-a confirmat temerile, m-a controlat și m-a internat cu diagnosticul resturi post chiuretaj. Spre seară deja aveam febră 40 de grade. Mi s-a pus o perfuzie cu antibiotic. Dimineața următoare a venit iarăși vizita cu același profesor, care a spus că trebuiesc re chiuretată dar mai întâi să mi se facă un ecograf. Doctorița mi-a spus că ea trebuie să plece la București dar mă lasă pe mâini bune, ale profesorului, și apoi m-a trimis în salon să beau apă pentru ecografie. Așa am și făcut și am băut apă toată dimineața și toată amiaza, dar n-a mai dat nimeni pe la mine ca să mă ducă la ecografie. În zonă iarăși nu era țipenie de om. Între timp m-a vizitat Dr. Rodica Boghean, medicul meu de familie, care îmi spusese că ar vrea să mă ducă la o d-na doctor Carauleanu de la maternitatea Cuza-Voda, cu care vorbise deja și care acceptase să mă vadă și să mă trateze, dar nu știa cum să mă scoată din maternitatea unde eram internată și să mă ducă la alta, din cauza rivalității dintre maternități. Ar fi ieșit cu scandal și nu-mi doream asta. Am aflat că profesorul îmi schimbase diagnosticul precedent cu avort spontan incomplet (adică un fel de spălare pe mâini în caz de forță majoră) și lucrul acesta mi s-a părut foarte dubios. Devenisem agitată și îngrijorată, aș fi vrut să plec de acolo și nu știam cum să fac. O prietenă care m-a vizitat la spital, m-a sfătuit să fug din spital, mai ales că nu aveam haine și acte la triaj. Așa că, într-un târziu, când am văzut că nu se întâmplă nimic și nu-mi face nimeni nimic, mi-am luat catrafusele și împreună cu soțul meu am ieșit pe poarta spitalului ca și cum nimic nu se întâmpla. În sinea mea mă simțeam ca un infractor care fugea din pușcărie..
M-am dus la doctorița Carauleanu, pe care mi-a recomandat-o Dr. Boghean si care tocmai era de gardă. M-a internat, mi-a pus perfuzie cu un medicament care să mă ajute să elimin eventualele resturi. A doua zi, dimineața foarte devreme a venit d-na doctor și m-a luat la echografie. În timpul echografiei vedeam după expresia feței ei că ceva nu e în regulă. Mi-a spus că îi pare rău dar trebuie să mă chiureteze din nou pentru că ce vede e destul de grav. Apoi, uitându-se din nou pe ecograf, s-a schimbat la față, i-a chemat pe ceilalți medici, și i-a intrebat încet: ia uitați-vă aici....acesta nu e capul copilului? După care au început să vorbească între ei. În acel moment am simțit că o iau razna și că nu mă pot abține să izbucnesc în plâns, ceea ce am și făcut imediat ce am ieșit din cabinetul cu ecograf. Îmi curgeau șiroaie de lacrimi mari pe care nu le puteam controla. Mi-au pus imediat o perfuzie, m-au anesteziat puternic și apoi a început rechiuretajul. Din cauza infecției foarte mari anestezicul nu și-a făcut treaba, așa că am simțit iarăși totul pe viu. Cu toate că simțeam diferența cu care se făcea intervenția acum (diferență ca de la cer la pământ, cu delicatețe) totuși durerile erau insuportabile, încât nu puteam decât să gem, să îmi foiesc capul pe masă și să mă rog să se termine odată durerea. În continuare îmi curgeau lacrimi și suspinam și din această cauză am intrat într-un fel de șoc respirator. Scoteam niște sunete de parcă mă sufocam și chiar așa și simțeam. Având în vedere durerea pe care trebuia să o suport, cred că m-am comportat destul de bine. Doctorița era foarte drăguță, mă încuraja tot timpul și din când în când se mai oprea și mă lăsa să-mi trag sufletul, rugându-mă să mai rezist încă un pic, pentru a putea să mă curețe bine, ca să mai pot avea copii. După ce a terminat mi-a pus o perfuzie pe masa de operație, apoi încă una pe un pat alăturat și abia după ce am început să respir cât de cât normal, m-au dus înapoi în salon. Infecția era atât de mare pentru că am stat mult timp cu multe resturi în mine, încât am fâcut un început de septicemie. Sau, în fine, nu mai era mult până acolo. I-am spus doctoriței că imediat după ce trece perioada de grație, vreau să rămân iarăși însărcinată. Ea a zâmbit și mi-a spus că mai avem multe de făcut până atunci, dar era destul de sceptica. A urmat o perioada de vreo 5 luni de tratament.
În ajunul Crăciunului, la biserică s-au împărțit cadouri din străinătate pentru toate familiile. În cadoul meu, spre surprinderea mea am găsit haine pentru bebeluși. Am simțit că este o promisiune din partea lui Dumnezeu că în anul următor voi avea un copilaș. Nu peste mult timp m-am dus victorioasă la doctorița mea și i-am spus că sunt sigură că sunt însărcinată. Ea s-a uitat la mine destul de neîncrezătoare, dar apoi mi-a făcut ecograf și mi-a confirmat că într-adevar voi avea un bebeluș. Eram atat de fericită, încât mă și vedeam cu el în brațe. Au urmat tratamente de menținere, pană când la începutul lunii a 8-a, după o perioadă de stres și supărări, m-am trezit într-o dimineață cu contracții puternice, care erau deja la 5 minute distanță. M-am dus la spital și la ora 12:25, pe 7 Septembrie 2003 am născut prematur un băiețel micuț, de 1900 de grame. L-au pus imediat la incubator și a stat acolo în jur de o săptămână, între timp greutatea scăzând la 1700 de grame. Eram îngrijorată din pricina lui, pentru că Dumnezeu mă învățase că El știe să dea, dar știe să și ia înapoi. Cu o zi înainte de a naște eu, o prietenă bună și mai apoi nașa copilului meu născuse și ea o fetiță. Prietena mea, Dana, venea permanent în sala de nașteri mă încuraja și mă ajuta în caz de nevoie. Îmi făcea foarte bine să știu că este cineva pe-aproape care se îngrijește de mine și se roagă pentru mine și copilașul meu. După ce, Dana a fost la reanimare și a văzut copilul, mi-a spus n-am mai văzut un bebeluș cu o față atât de angelică! Ai născut un îngeraș!. Și eu credeam la fel dar mă gândeam că e din cauză că e al meu. Cuvintele ei m-au uns suflețelul. Mă rugam din tot sufletul să îmi lase acest copil și îi promiteam că dacă mi-l va lăsa i-L voi dedica Lui. I-am pus numele Thomas-Adrian și după 3 săptămâni am ieșit plutind parcă din maternitate cu minunea mea mică în brațe. Încă nu puteam să cred că e adevărat.
Acum are 1 an si 4 luni și a rămas tot un îngeraș. Cât e ziua de lungă Thomasino e vesel și râde la toată lumea, chiar dacă nu i-a văzut niciodată. Dumnezeu fie lăudat pentru minunea de îngeraș pe care mi-a dăruit-o!!! ÎI mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru el. Acum aștept din moment în moment un nou îngeraș...
Aș vrea să le mulțumesc din suflet pe această cale: Dr-lui. Rodica Boghean, Dr-lui Maria-Magdalena Cărăuleanu pentru că mi-a salvat viața si m-a ajutat apoi să mai pot da viață, Dr-lui M. Stamatin (neonatolog), Danei Serediuc și d-nei asistente Felicia Crețu.
Sper sa ma scuzati pentru povestea mea lunga si sper ca nu v-am plictisit!
V-as pune si poze cu ingerasul meu dar nu stiu cum. O sa ma dezmeticesc eu!!
Dorotheea si Thomasino (1 an si 4 luni)
simonnete spune:
Fetele cochetele a trecut cineva prin experienta nasterii cu Dna Dr. CEAUSU de la SPIT. CANTACUZINO ?
PUTETI SA-MI SPUNETI SI MIE CEVA DESPRE DUMNEAEI?
SIMONNETE SI BB DE 29 SAPT
Viovio spune:
Am nascut pe 22 decembrie la Cantacuzino,prin cezariana,cu medicul care m-a urmarit pe perioada sarcinii,d-na dr Enache Luminita.
Super medic si super om,tinara,draguta,amabila,intotdeauna disponibila si nu cred ca au contat banii dati,pentru ca nu au fost prea multi.Are cabinetul plin cu poze de bb pe care i-a adus pe lume si e foarte iubita si apreciata.
spitalul a fost ok,dar n-am sa uit niciodata ca in salon era o caldura de lesinai,nu aveai aer...
Asistentele de la copii au fost sub orice critica,indiferent de tura si de cit "cotizai".Nu te ajutau cu mai nimic si nu scapau ocazia sa se rasteasca la tine.In plus aveau ce aveau cu buchetele de flori pe care le primisem,ca-ti cereau ca la piata si nu stiu cum,toate il vroiau pe cel de la sotul meu...Asta m-a deranjat.Daca as fi considerat ca merita as fi dat eu florile,fara regrete...
Din cauza uneia,in ziua de craciun,imi venea sa-mi iau coplilu si sa fug,cit de tare urla la mine ca sunt comoda si nu vreau sa-i dau sin copilului,cind eu plingeam ca nu reuseam si nu ma ajuta nimeni...(aveam sinii foarte tari si printesa mea micuta nu reusa sa apuce.)
Asistenta sefa de la bb mi-a pus vigantol-ul in brate si mi-a zis:"stii ce sa faci cu el,nu?"Si sa vezi nesimtire din partea mea,ca nu stiam,nu auzisem in viata mea de asa ceva...Alte tipete...
Asistentele de la mamici erau mai de treaba,dar proportional cu "cotizatia".Una singura,(sa-i dea dumnezeu sanatate)d-na Luminita(parca),m-a ajutat si m-a invatat,ca dupa tura ei am plecat acasa linistita si cu copilul alaptat la sin fara probleme.
dar cum nu exista padure fara uscaciuni,te multumesti cu un medic excelent,cu un spital curat si relativ bine dotat si inchizi ochii la celelalte..."mizerii"
Nastere usoara si bb frumosi si sanatosi pentru toate viitoarele mamici.
Violeta mamica de printesa Cristiana Bianca
ana maria spune:
Dorotheea te pup si ma bucur pentru ca povestea ta s-a afsrsirt cu bine, si mai ales ca din cate am inteles mai ai curajul sa faci un bebe. Si eu am nascut la 33s un baietel de 1,840 kg si acum are 7 saptamani si suntem acasa de aproape o luna. Suntem noi mici dar ne facem mari acum avem 3,250 kg. Si eu am nascut natural la Giulesti foarte repde si de asemenea ii multumesc doctoritei mele Anca Moisa opentrru grija pe care a avut-o fata de mine.
Ana Maria
Succes si s-auzim numai de bine!!!
chri spune:
Nu am reusit sa gasesc nimic despre dr. Sai Claudia, Polizu! Va rog sa ma ajutati sau sa-mi dati un link unde pot citi informatii despre ea.
Multumesc
teoprean spune:
Eu am nascut in Timisoara la spit Odobescu:
-confort zero, gongutze, bai groaznice
-portari cam veseli :))
-asistente postoperatori foarte bune (nu toate)
-asistentele neonatale destul de rele(nu aveau timp sa-ti spuna cum sa-ti alaptezi copilul, astfel puiul meu nu a supt deloc de la san, are 9 luni si inca ma mulg)
-doctorul meu, Dr.Hadnagy Zoltan, nota 10, m-a suportat din prima clipa pana in ultima (sunt foarte rea de durere si de aici va dati seama ce plangacioasa sunt)
-am cotizat de la femeia de serviciu pana la asistentele toate, anestezist tot.
-dar totul este bine cand se termina cu bine
succes
georgescu oana spune:
Violeta uite pentru dna Luminita
si pe mine m-a ajutat foarte mult ,datorita ei nu am avut complicatii cu alaptatul,ea m-a salvat ca eram in ultimul hal cu sanii.Sa aibe noroc si sa fie sanatoasa
Oana si Maria Alexandra(17.04.2004)