Antonia cu noroc!

Buna ziua!

In sfarsit m-am invrednicit si eu sa scriu povestea noastra...

Pe 15 mai 2006, chiar de ziua sotului meu, am hotarat: gata, incepem incercarile pentru a avea si noi puiul nostru. Si incercam, si incercam..nu se lipea nimic, fiecare menstruatie insemna pentru mine cel mai mare chin si cel mai mare esec. Pe atunci lucram la un birou notarial de unde ma intorceam acasa in fiecare zi cu lacrimi pe obraji...plangeam in maxi-taxi pe drumul de intoarcere, ca sa nu ma vada sotul acasa asa, ca sa ma calmez oarecum pana ajung acasa. In fine, la inceputul lunii iunie imi iau eu inima in dinti si-mi dau demisia. Ajunsesem in pragul depresiei oricum, nu mai puteam functiona ca un om normal. Si...surpriza!! peste inca o luna au aparut iubitele doua liniute de pe testul de sarcina!

Mi-am urmarit sarcina cu cea mai mae grija, am luat toate vitaminele pe care am fost sfatuita de medic sa le iau, am fost la toate controalele la care ma chema...nu au fost probleme. Ce-i drept, la ecografii (la toate), fetita mea aparea cu doua saptamani mai mica decat varsta sarcinii. Insa am primit asigurari cum ca e sanatoasa si nu am de ce sa-mi fac griji...asa ca nu mi-am facut. Ecografiile pe care le-am facut erau destul de sumare insa, mi se spunea bataile cardiace, greutate estimata, pozitia placentei, colul..si cam atat. Nu stiam nici eu ce trebuie sa intreb, la ce trebuie sa fiu atenta. Dar, cum nu ma durea nimic, alte probleme si neplaceri nu aveam, nu m-am impacientat. Antonia mea a fost taaare cuminte de la inceput, nu am stiut toata sarcina ce sunt alea greturi, am mancat absolut orice si am facut absolut orice.

In saptamana 18, cand trebuia sa ma duc la controlul programat, aflu eu cu stupoare ca dr la care ma duceam eu e internata in spital cu accident vascular...Hait, si eu ce fac?? Dau telefoane in stanga si in dreapta, si nimeresc peste dr. Alina Calin de la Maternitate, careia ii sunt recunoscatoare. Ma duc la ea, ma controleaza... hm, e bine, ai o usoara anemie, colul e lung..ok, e mai mica fata cu doua saptamani, deci nasti mai tarziu. bine...

In ultima luna de sarcina mi-a fost mai greu decat in toate celelalte. Am facut un panaritiu la o unghie de la mana cu care m-am chinuit asa cum nu doresc nici dusmanilor mei cei mai aprigi. Ajunge sa spun ca am fost operata de doua ori, mi s-a scos unghia de doua ori, ca am trecut prin nopti si zile in sir in care nu puteam sa respir de durere, ca plangeam in drum spre spital unde trebuia sa-mi schimbe pansamentul, caci stiam ca asta insemna minute de chin groaznic, de dezlipit tifonul fir cu fir de pe patul unghial - carne vie....de raclat infectia care nu mai ceda... teribil. Satateam cu degetul, cu mana toata de fapt, imobila in gheata si plangeam la gandul ca n-am sa-mi pot tine in brate fetita cand se va naste, ca n-am sa pot sa-i fac baita, ca n-am sa pot nici macar s-o ridic de jos, siar asta insemna ca eu nu voi putea sa fiu mama pentru ea, si pana imi revin eu cu degetul ea deja va invata sa cunoasca pe altcineva drept mama, si pe mine ma va vedea ca pe o straina....Sufeream ca o damnata.

In paralel, la ecografii aparea colul in ce in ce mai scurt si mai deschis, astfel inat am trecut la repaus complet in pat. Inca zece zile sa o mai tin, ma rugam, inca zece zile...apoi alte zece zile... im era groaza de durerile de la pansat, pentru ca stiam ca mi se pot declansa contractiile... Deja invatasem ce sa intreb. Ecografiile facute de dr. Calin erau amanuntite si profesionale, se vedeau si organele interne ale bebelinei..stiti si voi cu ce inima si cu ce emotii teribile ascultam ce dicta dr asistentei, sa scrie pe biletul de eco... in ce stare e bebelina mea. Si ea era de fiecare data ok, cu exceptia faptului ca eu trebuia sa stau numai in pat, ca deja se fisurasera membranele si pierdeam lichid. Insa la pansat tot trebuia sa ma duc...

In sfarsit, vine ziua de 2 mai, ultimul control. Era intr-o miercuri. Dimineata fusesem la pansat, iar la 7 ma duc la dr. Calin. Se uita ea..."mda, e bine, coul e deschis, vineri dimineata te astept la spital sa nasti.vezi ca s-ar putea sa te doara acum putin de la manevrele pe care le-am facut eu." Ok, zic, hai acasa sa stau cuminte pana vineri. Insa...intr-adevar, incepe sa ma doara. De la control, zic eu. Dar ce fel de dureri de la control sunt astea, de devin mai dese si mai puternice?? Pe la 23 ma hotarasc sa merg la maternitate, sa vad ce mi se zice. Stiam ca dr. mea nu va fi acolo, ea e doar dimineata. Nu-mi era frica insa, stiam tot ce se intampla cu mine si puteam sa nasc cu orice dr.

Ajunsa la spital, se uita asistenta si-mi spune ca raman, ca e de nascut. Perfect, zic, hai sa-mi iau bagajul si sa urc.M-au plasat intr-un salon unde mai era si moasa cu mine, insa de zapaceala si de...ne-experienta spitalelor, eu am crezut sca e si aia o femeie internata cu cine stie ce problema acolo si trebuie s-o las sa doarma. Asa ca pana la dilatatie 7 nu am scos nici un sunet care sa o trezeasca. ma duceam la baie incet de tot, ma asezam pe pat la fel de incet, nu indrazneam sa beau apa sau sa umblu in geanta dupa banana pe care o aveam cu mine, ca sa nu fosnesc si sa o trezesc.

Asa pana dimineata la 6.30, cand au venit si mi-au pus perfuzia. In mana dreapta, singura pe care o putea folosi, caci mana stanga era...asa cum am zis, imobila. Pe la 7, hai in sala de nasteri, cu pomul cu tot dupa mine, nu-mi era frica si nu mi-a fost deloc pe parcursul intregii nasteri, citisem suficient ca sa stiu in orice moment ce se intampla cu mine. Decat ca...eu neputand folosi decat mana dreapta, si-n aia aveam si perfuzia, se misca acul, se sparge vena, se umfla mana...e ok, stiam si de asta nu ma sperii dintr-atat, se mai intampla. Ma urca pe masa, eu obosita, nemancata, nebauta, nedormita, reusesc cumva sa imping. Alea urlau la mine sa imping cine stie cum... si simt deodata durere ascutita de-mi vne sa tip. Epiziotomia... Imi facusera ei anestezie cu xilina, insa eu eram imuna la xilina de la operatiile la deget... Minunat, imi zic, hai ca tre sa trecem si de asta.

Si imping. Si iese bebe. Vanata...cu cordonul strans in jurul gatului...nu respira...timp de vreo 5 minute interminabile asist. neonatolog o ventila cu balonul in timp ce eu strigam la ea de pe masa de nasteri unde dr. ma cosea...dar ce-mi mai pasa mie de cusaturi?... eu strigam la ea "Hai Antonia, respira pentru mama, stai cu mama, nu pleca acum..." Iar neonatologul de colo: "ce strigi la ea, crezi ca e de ajuns, oricum e vina ta ca e asa, ca nu ai impins-o suficient de repede". Va dati seama cum cade cerul pe mine, n-am mai stiut nimic, ma durea oribl fiecare ata pe care o trageau aia in mine la epiziotomie, inca sufletul meu era bucati. In sfarsit, copila mea respira, si scoate un scancet slab...am inceput sa plang. de emotie. de fericire. de....mai stiu eu de ce...

Apoi au urmat orele in care a trebuit sa ma masez pe burta cu mana in care aveam perfuzia, mana care se umflase deja, dar ce-mi mai pasa mie, bebelina mea traia, chiar daca era dusa la oxigen si pusa in incubator, ea TRAIA! A urmat drumul pana in alt pavilion, cu pomul dupa mine si abia putand sa pasesc din cauza operatiei... ne-anesteziate...
Am lesinat pe drum. M-am prabusit cu toate alea peste mine, si m-am trezit in salon, in pat, de unde nu m-am putut ridica vreo 2 zile, decat pteam ridica un pic capul. Pierdusem mult sange, nu mancasem si nu bausem nimic...Veneau asistentele cu plosca si se uitau la mine cu o privire care spunea "hai, faci odata, ca avem treaba"... Cu chiu cu vai, ajutata de o colega de salon, m-am tarat pana la baie...

A trecut si asta. peste doua zile mi-au adus copila in salon...era perfecta, mica de tot, si doamne: respira! Insa peste inca cateva ore, nu se trezea sa manace, era tot timpul somnolenta, abia scancea prin somn in loc sa planga...ma duc sus la neonato. Mi se spune sa o schimb, ca se va trezi si va manca. Fac eu asa, bebelina mea nimic. a inca incepuse sa respire si mai greu. Dau din nou telefon sus si rog sa vina cineva. "Am sa vin", mi se spune. Fac eu patrula pe hol, in asteptare, insa cand ma duc inapoi la ea, o vad ca facea pauze mari in respiratie. Dau din nou telefon, "veniti ACUM!" le zic. Si au venit, si-au luat-o de langa mine, si-au dus-o din nou la oxigen...

A doua zi, dr. de copii ma intreaba unde e bebe, eu ii povestesc tot iar ea de colo : "mda, ai gasit motive sa o trimiti inapoi, ca nu vrei sa ai grija de ea.".... nu va spun cat am plans....

In fie, peste alte 3 zile mi-au adus-o iar, si a fost bine, si am fost fericite, si suntem in continuare fericite, eu si minunea asta mica de fetita cu noroc care a vrut sa traiasca!

Elena si Antonia (3 mai 2007)

Varsta Antoniei

ane2200 spune:

Laina, sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si putere si sa te bucuri de minunea mica de langa tine, ca mult te-ai chinuit cu ea. Iar cu timpul poate vei uita lucrurile urate care s-au intamplat in spital, mai ales purtarea neomeneasca a medicilor si asistentelor.

Noi te pupam.

Ane & Raul - 17 martie 2007

nikole spune:

Offff prin cate ai trecut, m-a impresionat enorm poveste ta!
Bine ca s-a terminat totul cu bine,Slava Domnului !!!
Incredibil cata rautate si indiferenta in sistemul medical de stat, foarte trist, nu stiu cum pot fi atat de inumani...
sa fiti sanatoase amandoua si sa aveti o viata lunga alaturi da tatic, si plina de bucurii, asta va dorec!

PS.Cred ca au fost mai mari durerile de deget decat cele de nastere...

37+ bb Kevin Alexander
vacanta Brasil
foto burtik
Sea Paradise

Laina spune:

multumesc pentru urari. Si sigur a fost mai nasol cu degetul...macar la nastere stiam pentru ce sufar, stiam ca vine minunea mea mica si dupa durere o sa am parte de bucurie mare-mare.
Acum suntem super ok amandoua si nu tinem suparare pe nimeni, caci pana la urma cadrele medicale de acolo, indiferent cat de haini au fost cu mine (pana la urma pentru ei noi, pacientii, suntem niste bucati de carne care se strica si tre reparate...), deci ziceam, cadrele medicale au ajutat-o pe ea sa traiasca... Iar pe chestia asta le iert orice, puteau sa ma si bata pe mine

Mult noroc si multa sanatate, nikole, vine si cel mic al tau in curand!

Elena si Antonia (3 mai 2007)

Varsta Antoniei

arissa spune:

Elena, m-ai facut sa bocesc. Nu pricep ce minte avea dr ala de poate sa spuna unei proaspete mamici ca nu vrea sa aiba grija de bebe, ma depaseste. Ma bucur ca ai putere sa nu tii suparare
Sa va dea D-zeu sanatate la amandoua si sa va bucurati una de alta!

arissa - mami de Maya(18.03.2007)
pozici

Happiness_4_us spune:

Laina, sa iti traiasca minunea luptatoare!

---

Nana, 30+ Razvan Andrei
In asteptarea lui
Nunta noastra de vis!
Daca incepi sa te sacrifici pentru cei pe care-i iubesti, vei sfarsi prin a-i uri pe cei pentru care te-ai sacrificat!

martutza spune:

Elena sa-ti dea Dumnezeu sanatate sa te bucuri de minunea ta iar Antoniei muult muult noroc si sanatate si sa mai ajung ain spital doar cand va fi si ea mamica.Am plans la povestea ta si ma durut replica asistentei din sala de nasteri.Eu daca eram in locul tau o strangeam de gat si pe ea si pe aia care te-a acuzat ca nu vrei sa te ocupi de copil.Poate pentru ca esti atat de buna si iertatoare a avut grija Maica Domnului de Antonia.
Inca o data mult noroc si sanatate amandurora.
Va pup si ne vedem la "albinute.....

Marta mama lui Victor Mihai 12.03
Varsta lui Victor
Victor Mihai

Rebiana27 spune:

Laina !
Credeam ca daca am nascut la fel de natural ca si tine, cu probleme deasemenea... voi fi imuna la povesti despre nasteri... dar si tu si alte fete ale caror povesti le-am citit m-ati emotionat cu taria cu care ati luptat pentru a da viata, mi-ati readus in minte intreg filmul nasterii lui Luca...
Ma bucur din suflet ca Antonia e sanatoasa si sper sa va dea Dumnezeu la amandoua sanatate si implinire!

Rebiana, mami fericita de Luca-Andrei (14 martie 2007, 11:30)
Poze, Varsta lui Luca

Rebiana poate insemna asta dar si asta sau chiar www.bicoshops.de/ShopsAngebote.asp?frmPageNo=16&frmListSize=10&f_IDTyp=5&f_Typ=Trekking-/Tourenbike&frmIDLink=&frmMarke=&frmIDKGS=&frmKGSName=" target="_blank">asta