Depresie- va cer ajutorul !
Raspunsuri - Pagina 9
adrianadruta spune:
Tot pt. cornelia daca te simti rau de la medicamente spunei doctoritei tale sati schimbe tratamentul.Am utat sati spun si asta,tratamentul nu trebuie sa te simti rau trebuie sa te simti bine dupa ce lai luat.
cornelia_laura spune:
Scuze ca nu am mai scris.
adrianadruta, multumesc frumos de mesaj!Deja ma simt mai bine cu tratamentul, calmante nu mai iau deloc si nici nu mai simt nevoia. Cred ca Cipralexul isi face in sfarsit efectul si am scapat si de efectele adverse. Mai putin de constipatie.
diana2004, ai dreptate cu oboseala. La mine sunt deja 3 ani dar deocamdata nu am ce face. Singura schimbare e ca ziua cand mai doarme bebe incerc sa ma odihnesc si eu si mai las treburile in casa.
Cornelia, mama sefilor Eduard(21.06.2004) si Eric(13.07.2006)
cornelia_laura spune:
quote:
Originally posted by diana2004
Acum nu vreau sa sperii pe nimeni ,dar din pacate o depresie majora netratata poate sa duca la sinucidere .Stiu ca nu e cazul Corneliei ,dar inainte sa dam un sfat de tipul "nu te duce la doctor ,nu lua medicamente " poate ar fi bine sa reflectam putin .
Daca gasesti medicul potrivit ,psihologul potrivit ,exista toate sansele sa fie bine .
diana2004
Asta asa e. Si cunosc cazuri care au ajuns la suicid. Nu e de gluma cu tulburarile psihice. Combinatia psiholog+psihiatru mi se pare cea mai buna.
Cornelia, mama sefilor Eduard(21.06.2004) si Eric(13.07.2006)
adrianadruta spune:
Buna imi pare bine ca vad ca esti bine ,sanatate in continoare si te lasa la boala.Pa 
Laina spune:
pup pe toate fetele si ma bucur sa vad ca sunteti bine.
mie zilele astea mi-e un pic mai greu, nu stiu exact din ce cauza..nu ma pot ridica de jos si scutura, asa cum obisnuiam sa fac. anyway, nu vreau sa va stric ziua, imi revin eu incet-incet. 
, curaj si putere!
Elena si Antonia (3 mai 2007)
Varsta Antoniei
poze cu Antonia
www.helpsonia.com
raduana spune:
Buna tuturor,
Nu credeam vreodata sa ajung sa citesc atat despre depresie si modul de tratare a acestei afectiuni psihice,dar uite ca atunci cind nu te gindesti soarta te pune la incercare.
Nu m-a lovit pe mone personal ci pe sora mea si eu nu fac decit sa incerc de la distanta sa o incurajez si sa ii redau increderea in ea.
Sint mindra de ea ca in timp scurt (1 saptamana) a realizat ca ceva nu merge cu ea, de fapt sesizasem si eu ca nu mai era aceeasi - nu mai comunica cu mine si raspundea numai la intrebari.
Simbata asta a recunoscut ca e depresiva si ca a fost la medic dar pentru ca probabil nu era in una din starile mai rele medicul i-a recomandat sa mai stea inca o saptamana sa vada daca evolueaza.
Astazi, adica a doua zi de la vizita la medic simptomele ei sint nu grave as zice foarte grave - se gindeste la sinucidere si asta la numai o saptamana de la declansarea afectiunii.
Imi spune ca nu poate sa isi controleze gindurile si singurele momente bune sint atunci cind doarme,am noroc ca sta in acelasi apartament cu mama si pana maine dimineata cind se vor duce de urgenta la medic le-am sfatuit sa doarma impreuna.
Cred ca e cumplit pentru ea mai ales ca e constienta ca nu e in regula, ca nu poate face nimic si ca se simte goala si oricit ii spun ca trebuie sa fie tare si sa treaca peste asta imi spune ca nu mai poate ca totul ii e indiferent. Vorbesc cu ea si am senzatia ca trece prin ea, vrea sa fie internata pentru o perioada in spital sub supraveghere pentru ca ii e frica de ea, ii e frica de ce ar putea sa isi faca.
Ce e iarasi dureros e ca acum avea o perioada frumoasa in viata ei, isi gasise in sfarsit un om care o iubeste care la sfarsitul lunii vine in tara ca sa aduca inele de logodna si pe ea toate o lasa indiferenta.Nimic nu o intereseaza, nici sa citeasca, nici sa comunice nimic - mintea ii e pur si simplu blocata pe gindul sinuciderii.
E cumplit pentru ea si foarte greu pentru mine care sint departe de ea si nu stiu cum sa o ajut mai bine si iarasi greu pentru mama mea.
Imi cer scuze ca v-am impovarat cu povetea mea dar simteam nevoia sa povestesc cuiva care a trecut prin momente cumplite si care probabil ii pot intelege starea.
Va multumesc pentru intelegere
cornelia_laura spune:
raduana, imi pare tare rau ca sora ta trece prin asa ceva. Si eu ma lupt cu depresia doar ca la mine nu ajuns pana la idei de suicid. Dar tot asa nu ma mai interesa parca nimic, tristete si frica toata ziua, plangeam mult. Cat dormeam era bine, as fi dormit toata ziua. Dar cum deschideam ochii era groaznic. Si eu am 2 copii mici si nici ei nu reuseau sa ma scoata din starea asta.
E musai sa mearga din nou la medic si sa inceapa un tratament. Si avand in vedere ideile de suicid ar fi mai bine daca s-ar interna o perioada pana se stabilizeaza. Stiu cat e de urat, crede-ma. Are nevoie de tot sprijinul vostru, singura e mai greu. Sa o incurajati tot timpul sa nu aiba impresia ca e bolnava. Eu credeam ca inebunesc atunci, de asta imi ear frica. Tratamentul isi face destul de repede efectul numai ca trebuie avuta rabdare cu efectele adverse care trec in 2-3 saptamani.
Multa sanatate surorii tale si sa ne ti la curent!
Cornelia, mama sefilor Eduard(21.06.2004) si Eric(13.07.2006)
raduana spune:
Buna,
Multumesc Corneliei pentru mesaj, astazi de dimineata a fost internata in spital si se pare ca o vor tine cel putin 2 saptamani.
Chiar ii spuneam sotului meu ca desi e acolo pe fundul gropii isi da seama ca ceva nu e in regula cu ea, ieri seara dupa ce am vorbit eu si prietenul ei cu ea se simtea mai bine , mama ar fi insistat pe un tratament acasa dar sora mea a insistat sa fie internata in spital ca poate vazand starea altora, poate mai grava ca ei va constientiza ca problemele ei sint minore.
Medicul care a internat-o nu isi explica ce anume ar fi putut sa o aduca la starea asta, nici ea nu isi poate explica dar cred ca asta are radacini adinci. Niciodata nu a fost multumita cu felul cum arata, lumea in jurul nostru avea tendinta de a ne compara si nu intotdeaua asta era in favoarea ei,si-a schimbat regimul alimentar pe ideea ca la boala ei (astm bronsic) scaderea in greutate ar ajuta-o sa se simta mai bine dar slabirea asta a avut de fapt efecte negative in sensul ca i-a dat peste cap tot organismul, copilaria noastra nu a fost una din cele mei fericite (am avut ``sansa`` unui tata violent de care am scapat cu greu) si cred ca toate astea cumulate au dus la ceea ce se intampla astazi.
Sper din tot sufletul sa fie mai bine, pentru ca nimic nu e mai greu decat sa te lupti cu tine si mai ales cu mintea ta.
Va doresc tuturor celor care treceti prin momente dificile curaj si tarie.