Depresie- va cer ajutorul !

onitza spune:

Am aruncat o privire pe album,ul din mai si nu m-am putut abtine sa nu VA FELICIT MEY!!! SUNTETI O FAMILIE TARE FRUMOASA!!! ai un milion motive sa fii mandra de copilasi, sunt sanatosi, frumosi, Edi deja cred ca face curte fetelor, iar mezinul radiaza, din cate il vad cred ca e genul de copil ranjit, vesel....iar tati e foarte mandru de baietii lui...iar cel mai mare merit pentru cum sunteti si pentur familia minunata pe care o ai, esti tu Cornelia, pentur ca uite, te sacrifici ca le fie lor bine si uiti de tine!!!! faci bine ca te ingrijesti, te amdir..sper sa reusim sa iesim si noi intr-un wee la o cafea...ia zi te tenteaza?
Pupicei

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

www.itmadesimple.ro

PUIUTUL MEU, PAUL

cornelia_laura spune:

Buna fetelor!
Eu nu ma simt prea bine. Si asta de ieri dimineata. Mi-au revenit starile acelea urate, nu la fel de intense ca la inceput dar suficient de suparatoare. Si nu-mi dau seama de ce. Vreo 10 zile m-am simtit foarte bine dpdv psihic, am fost optimista, vesela, plina de energie. Imi revenise pofta de mancare. Chiar am avut impresia ca lucrurile au reintrat in normal.
De ieri iar nu pot manca, as dormi intruna si azi dimineata nu-mi venea sa ma trezesc.
Cipralexul il iau la fel. Doar ca nu am mai luat Anxiar pt ca nu mai am in casa si la farmacie nu se mai da decat cu reteta cu timbru sec. Si la policlinica unde merg nu au primit inca aceste retete. Sa fie asta cauza? Dar nu luam decat 1/2 de pastila dimineata.
De plans nu pot sa plang chiar daca imi vine. Dar starea asta proasta si panica ma ingrozesc. Si asta exact cand eram mai increzatoare.....

Cornelia, mami dewww.onetruemedia.com/shared?p=1f7b802ef8d6f642515014&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Eduard si Eric

MAI 2007

MissParker spune:

Incearca sa te obisnuiesti cu gandul ca organismul nu se poate dresa asa usor, cu pastile. Vei mai avea niste setback-uri, incearca sa nu intri in panica (mai mult decat esti deja).

Se spune ca ne este cel mai frica de frica in sine. Incearca sa accepti toate sentimentele si senzatiile pe care le ai, fiindca toate au un motiv, incearca sa le lasi sa stea cu tine cat timp va fi nevoie pentru a le depasi, incet-incet. Nu te speria, sentimentele si senzatiile fizice (mai ales cele neplacute) sunt limbajul corpului si al sufletului. Incearca sa-ti deschizi inima si sa asculti ce ti se spune. Esti singura in masura sa descoperi acest lucru. Nici un medicament din lume nu te va ajuta vesnic. Dupa cum vezi, corpul e redus la tacere o perioada, dupa care intensifica simptomele.

Incearca sa nu-ti mai fie frica de ceea ce incearca propriile tale sentimente sa-ti spuna. Nu intelegi acum, nu-i nimic, "sit with the feelings", suporta-le si ele vor slabi in intensitate. Dar nu mai incerca disperata sa-ti reduci corpul la tacere. Sentimentele si senzatiile (tocmai cele neplacute) sunt prietenii tai, iti atrag atentia ca undeva, in adancime, se cere rezolvata o problema.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

betiana spune:

Draga Cornelia, asa cum spunea si Miss Parker, incearca sa vezi care sunt motivele care-ti declanseaza starea de anxietate.In depresie si anxietate intervin adeseori ganduri automate negative - gen "nu sunt buna de nimic" sau "nimeni nu ma iubeste".Incearca sa contracarezi fiecare gand automat, sa gasesti acele argumente care sa-ti arate ca ai valoare.

aniela23 spune:

Cornelia, abia acum ti-am descoperit subiectul.Din pacate nu am timp sa citesc toate raspunsurile fetelor asa ca s-ar putea sa ma repet dar sper sa te ajute ce-ti spun :
In cazul depresiei prima persoana la care trebuie sa apelezi este psihoterapeutul (aici se numeste counsellor).Un psihiatru nu face prea multe in afara de faptul ca-ti da pastile, iar dupa un tratament de cateva saptamani datorita efectelor secundare atat de puternice ajungi sa nu-ti mai dai seama daca simptomele care le ai sunt din cauza depresiei sau din cauza pastilelor .De aceea e bine sa mergi initial la un psihoterapeut, vorbind cu terapeutul si ''auzindu-te vorbind'' pe tine insati o sa-ti dai singura raspunsurile de care ai nevoie ca sa te vindeci, pt ca puterea de vindecare a fiecarui om este in el insusi.Doar in cazurile in care psihoterapeutul nu te poate vindeca pt ca depresia este pur hormonala el o sa-ti dea trimitere la psihiatru .Stiu ca deja ai mers la psihiatru si iei pastile, dar in cazul in care nu ai ajuns inca la psihoterapeut ar fi bine sa o faci (in masura in care iti permite buzunarul :(().Prin el o sa descoperi care este urmatorul pas care trebuie urmat pt ca tu sa fii fericita.De asemeni scrie un jurnal in fiecare zi in care sa descrii tot ce simti.In momentele in care te simti mai putin deprimata citeste ce ai scris in jurnal si incearca sa analizezi logic ceea ce ai scris.

cornelia_laura spune:

Astazi iar am plans. Mult si abia am reusit sa ma opresc. Dupa vreo 3 saptamani in care nu mi s-a mai intamplat. Probabil ca a fost o descarcare nervoasa pentru ca dupa aceea m-am simtit parca mai linistita. Si e greu, ca sunt singura toata ziua cu asta micu si nu vreau sa-i mai transmit si lui starea mea.
Dar am hotarat sa nu mai iau nici un calmant. Am in casa Xanax, Extraveral, Sedocalm. Dar nu mai iau decat Cipralexul dimineata si atat. Nu vreau sa-mi mai inhib simturile. Sunt constienta ca pastilele doar "ascund" problema. Din pacate antidepresivul mi-e teama sa-l intrerup brusc, nu stiu ce urmari ar avea.
Si tocmai acum cand aveam mai multa nevoie psihologul a anulat sedinta iar urmatoarele 2 sapt e plecata din Bucuresti. Cam aiurea, la 40 Ron sedinta, suma care pt mine e foarte mare.
Asa ca as vrea sa gasesc pe altcineva, care sa nu ma lase balta sau care intr-o astfel de situatie sa-mi recomande pe altcineva.
Stiti vreun psiholog bun in sector 3, zona Titan????
Cornelia, mami dewww.onetruemedia.com/shared?p=1f7b802ef8d6f642515014&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Eduard si Eric

MAI 2007

carli1617 spune:

Draga Cornelia,

pana gasesti un psiholog, te rog din suflet sa intri pe situl http://www.sfintii-arhangheli.ro/seminar.php si sa incepi sa faci acest seminar, "Sa ne vindecam iertand" care este de fapt o terapie prin care vei ajunge sa te intelegi, sa te accepti si sa te ierti in primul rand pe tine, dar si pe cei care ti-au facut vreodata rau de-a lungul vietii tale. Eu l-am inceput si imi este din ce in ce mai bine, mai stiu si alte persoane care l-au facut si s-au vindecat.
Si nu te costa nici un ban, numai cateva minute pe zi!
Citeste acolo si daca vrei vreo lamurire, intreaba-ma!

Au dreptate fetele (Miss Parker si celelalte), sufletul tau are o problema pe care ti-o semnaleaza prin aceste simptome! Nu ignora ceea ce vrea sa-ti transmita, nu te adormi cu medicamente. Sondeaza-te in adancul sufletului si te vei vindeca. Inca o data te rog, incearca prin acest seminar online.

Cu drag, Carli

onitza spune:

CORNELIA de curand, de azi dim de la ora 8 am suferit si eu un soc f putercin: ceea ce ma putea face puternica, ceea ce mi-ar fi putut redea increderea in mine, ...adica o nota buna la examenul de titularizare, s-a demonstrat un esec..sunt in aceeasi situatie ca si tine cu exzceptia ca eu nuam bani sa ma duc pe la psihologi....asa ca ma consoloz cu ideea ca tu esti bine...am luat 7.05 la examen, mai mare rasul si umilirea...nu conteaza, am prietene gramada "binevoitoare" care abia asteapta sa auda ca am luat putin..ca sa nu mai spun de parintii si elevii cu care nu voi putea da cu ochii avand in vedere ce nota amluat!

Succes, multa bafta!

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

www.itmadesimple.ro

PUIUTUL MEU, PAUL

Laina spune:

ce sa-ti spun, onitza...inteleg extrem de bine prin ce treci tu acum. si eu am fost in aceasta situatie acum vreo doi ani, moment care
n-a determinat sa plec din invatamant.... e greu, e greu... pana la psiholog, noi suntem aici sa te ajutam cum putem sa treci peste

n-am avut curaj sa ma bag si eu in vorba pana acum... si asta pentru ca, orice as simti eu, sunt oameni mai incercati decat mine. dar adevarul e ca mi-e greu si mie uneori. m-am luptat cu ce spuneti voi aici, custari de absoluta panica atunci cand trebuia sa ies pe strada sau cand trebuia sa raan singura in casa cu fetita...care saraca n-avea nici o vina...si plangeam si mai mult din cauza asta, ca ea a venit increzatoare pe lumea asta, a venit la mine si eu nu sunt n stare sa... si sa.... stiti voi, nu mai spun.
m-am confruntat cu sentimentul singuratatii totale, chiar daca cei dragi erau langa mine..., am vrut sa fiu bolnava serios ca sa am un motiv sa fiu protejata de ceilalti, ca sa am un motiv ca ei sa aiba grija de mine si sa ma "cocoloseasca", cum se spune (asta n-am recunoscut-o in fata nimanui pana acum), au fost momente in care m-am gandit la...plecare...plecare din lumea viilor.

insa m-am obisnuit, am invatat sa traiesc cu ele si sa nu ma mai sperie...asta cred ca imi facea cel mai rau...frica de frica, frica de mine insami...mai iau eu cate un extraveral din cand in cand, dar in rest incerc sa le privesc ca facand parte din mine asa cum si un picior stramb tot parte din mine ar face...

am fost total incoerenta. dar mi-a fost greu sa vorbesc despre asta. iertati-ma...

Elena si Antonia (3 mai 2007)

Varsta Antoniei
poze cu Antonia

Clover spune:

onitza, lasa prostiile ca nota aia nu e nota ca la scoala. Sau a luat toata lumea 10? Si pana una alta daca e peste 7 te poti titulariza.

Cornelia, daca vrei sa intrerupi tratamentul vorbeste cu psihiatrul ca se face numai la sfatul lui gradat. Nu renunta singura.

Ce s-a intamplat cu perspectiva de a te intoarce la serviciu? Daca te gandesti la copil, iti dai seama ca o mama care plange langa el si e trista nu ii face bine. Mai bine reiei activitatea si vezi tu dup-aia.

"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle