ce lasam in urma?

traim de cele mai multe ori clipa de parca am trai 100 ani si am avea din belsug clipe de pierdut, ne pierdem in nimicuri, pierdem timpul aiurea, acordam din timpul nostru unora pe care nu il merita iar in fata mortii mai cersim o clipa pentru ca de cele mai multe ori ne ia pe nepregatite si atatea am mai fi avut de zis si de facut...

greu totusi sa traim fiecare clipa la maxim...ca si cum ar fi ultima

ma tot gandesc ce las in urma mea, intai de toate copiilor mei si apoi celor apropiati mie

mi-a ramas intiparit destul de adanc in minte un documentar (cred ca era englez..sau american?) despre o femeie bolnava de cancer care avea 2 sau 3 copii destul de mititei, unii chiar prea mici pentru a-si aduce aminte de ea
femeia asta a vrut sa le dea copiilor "invataturi de viata" si s-a apucat si s-a inregistrat pe video dand sfaturi copiilor, povestind din viata ei, impartasind experienta ei acumulata de o viata pentru ca aceste casete sa fie vazute de copii cand vor fi mai mari si ea nu va mai fi..
asta a vrut ea sa lase in urma ei...

eu m-am gandit sa incep sa scriu un jurnal...cu amintiri, cu sfaturi..etc..pentru ca cred ca asta mi-ar fi placut ca mama sa lase in urma ei
bineinteles ca imi aduc aminte de ea, am poze...si pe hartie fotografica si in minte insa cel mai mult ma simt atasata de o agenda mica galbena de-a ei in care a scris cateva retete de mancare, a insemnat cateva zile importante si cateva numere de telefon...

voi...cam ce va ganditi sa lasati in urma?

principe spune:

meg,


a fost si un film pe tema aceasta,f trist,au jucat actori cunoscuti dar i-mi scapa numele filmului.
eu scriu in "primul meu album "unde putem pune fotografii si scrie amintirile pentru cind vom fi marisori .am scris cum s-a nascut ,cine au fost medicii ,cine l-a vizitat la clinica ,cadourile ,prima zi acasa, cum a fost prima baita cind a ris prima oara ,cind i-a cazut buricutul,cind s-a intors ,a mers deabusilea ,botezul totul in istorioare scurte.acum se termina fiindca este pina la un an.
cind il deschizi stirneste multe amintiri si nostalgii. am cumparat altul incare am sa scriu ,despre nazbitiile lui ,despre primele cuvinte ,perlute ,intrebari,sper sa continui sa o fac pentru mult timp ,iar mai incolo cind nu o sa mai fie asa interesant ce face ca se repeta,asa cum bine spui ,sa-i dau povete,si lectii pentru mai tirziu.multumesc de idee...chiar ma gindesc cum am sa-i scriu reteta de la biscuiteii lui preferati ,care acum ii inghite nemestecati ,fiindca sunt buni ca si bb a ajutat a tapetat tava cu faina,si chiar a cernut faina ,am s-ai scriu reteta de la cozonacii bunicii in care il incinta sa-si bage minutele lui dulci .....abia astept.
noi ce mai facem ,este ca la botez si 1 aniversare ,invitatii scriu copilului felicitari ,urari intr-un fel de album dar care nu are decit citeva foi si se pastreaza ca amintire,deobicei acestea sunt foarte frumos confectiunate si cind dai de ele in sertar iar intrii in melancolie.

monica mami de print.

corinadana spune:

Si eu am scris un jurnal despre fetita mea. Tot ce a fost important este scris acolo. Darrr de cate ori scriu ma intreb oare va putea sa l citeasca cand va fi mare??? (nu citeste in romaneste).

Simt altfel cand il scriu in romana decat l as scrie in engleza( poate mai sec un pic).

Voi mai fi eu acolo sa i traduc toate cele scrise?!

Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

Elise spune:

Si eu i-am facut grasunicii mele un jurnal. Nu stiu daca "jurnal" e corect, ca nu scriu chiar zilnic. Si mii de poze.
Sper sa am timp sa le sortez la un moment dat...

Elise & BBLisa

meg67 spune:

quote:

---

Originally posted by corinadana

Darrr de cate ori scriu ma intreb oare va putea sa l citeasca cand va fi mare??? (nu citeste in romaneste).

---

aceiasi problema si la mine; probabil ar fi trebuit sa scriu in limba vorbita curent de copii insa romana ramane limba in care imi exprim cel mai bine sentimentele...

pisimuky spune:

Copiii mei au, amandoi, cate un jurnal ( la propriu ). Exista in librarii diverse modele, foarte dragute, cu desene de tot felul si in care scrii tot ce e important ( de fapt completezi mai mult ). De ex : cand i-au aparut dintii, cand s-a jucat cu manutele prima oara, cu piciorusele, cand a ras cu hohote, cand a legat doua cuvinte, cand a spus mama/tata, cand a fost prima oara in vacanta, ce a primit la prima, a doua, a treia aniversare...si tot asa... Rares are unul intitulat Jurnalul puiului meu, editat de Libra Vox iar jurnalul lui Mihnea se numeste Primii mei pasi si e editat de Egmont.

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea

Good things last forever.

Yasmine spune:

Si eu scriu, fetele care stiu, stiu; nu un jurnal al copiiilor mei, ci memoriile - daca le pot numi asa - mele, pt. ca ajuta sa inteleg de ce multe s-au intamplat cum s-au intamplat, unde si de ce am gresit, cum as face azi, cu mintea de acum, si cred si sper, ca copiii mei intr-o buna zi sa citeasca ce am scris acolo, chiar daca e scris in romaneste, pt. casa suntem, scriem cel mai usor in limba noastra.

>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin

Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena http://www.rhp.ro/Andreasn/

ilse spune:

jurnal, am scris cand eram adolescenta, acum nu stiu, nu mai am capacitatea aceea de a medita asa in liniste la ceea ce mi s-a intamplat in timpul zilei, prefer sa ma "iubesc" cu cei doi banditi ai mei...dar am pastrat toate planurile proiectelor mele, imcepand cu planul primei case desenata de mine, nu stiu daca asta inseamna ceva, sper in viitor sa ma descopere cumva pe mine in ele!!

mary

ileanna spune:

ce frumos!
credeam ca sunt singura ticnita care scrie pe calculator ce face pentru ca altfel are impresia ca o sa-si uite viata care e formata din detalii ...

in liceu eram oricum maniaca. scriam pe sub banca la toate orele care ma plictiseau. de aia acuma is bata la cifre. ca profa de mate era diriga si ma plictisea de moarte stilul in care tinea orele. toata afacerea cu cifrele mi se parea total boring :D



Never say NEVER.

ooana spune:

Eu sunt innebunita dupa poze...am mii de poze, o adevarata colectie...fac poze peste tot si la orice...si cred ca atunci cand voi avea copii va fi si mai rau

Rufus spune:

Mi-e teama ca dragii nostri copilasi nu vor fi de aceeasi parere. Cred ca jurnalele le facem pentru noi mai mult, cu speranta ca ei o sa se uite peste ele.
Oricum, lucruri dragi sufletului nostru merita pastrate. Ca o mica mostenire spirituala. Ce vor face ei cu mostenirea...

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007