Cum afecteaza infertilitatea viata de cuplu
Raspunsuri - Pagina 4
Anca Wish spune:
Ma alatur si eu voua. Am citit postarile voastre si am regasit nume pe care le stiu de ani de zile de la subiectul nostru "al sterpelor" asa cum ii zic eu zambind amar. Felicitari tuturor care si-au implinit visul!
Noi am trecut in cei 7 ani prin multe discutii si situatii deloc dragute (multe le-ati scris voi), am bagat chiar si actele pt divort si am stat 4 luni despartiti. Aveam un brat de flori cand am depus actele pt divort si ne tineam de mana
. Era un gest extrem, dar ni se parea noua ca era rezolvarea "golului" cum l-ati numit voi. Ne-am impacat si bine am facut.
Am realizat ca-mi doream sa devin MAMA indiferent cum. Am facut o ultima incercare, o fertilizare in vitro. A fost un esec si stiam ca asa va fi. Simteam! Nici nu aflasem rezultatul (eram in cele 2 saptamani de asteptare), cand m-am ridicat din pat si am plecat la Directia pentru Protectia Copilului pt a lua listutza cu actele necesare adoptiei.
In luna cand ar fi trebuit sa nasc, daca-mi reusea fertilizarea, am devenit mama. Nu mama unui copil de 3 k, ci a unui copil de 16 kg, frumos, destept si dragastos.
Regret anii mei de tratament, regret repercursiunile acestora (fizice si psihice), dar ochii copilului meu, sunt un balsam care ma fac sa uit de toate si sa iau ca pe o binecuvantare chinul, durerea, dezamagirea...pt ca toate astea m-au dus la ea.
danamiha spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Anca Wish Ma alatur si eu voua. Am citit postarile voastre si am regasit nume pe care le stiu de ani de zile de la subiectul nostru "al sterpelor" asa cum ii zic eu zambind amar. Felicitari tuturor care si-au implinit visul! Noi am trecut in cei 7 ani prin multe discutii si situatii deloc dragute (multe le-ati scris voi), am bagat chiar si actele pt divort si am stat 4 luni despartiti. Aveam un brat de flori cand am depus actele pt divort si ne tineam de mana . Era un gest extrem, dar ni se parea noua ca era rezolvarea "golului" cum l-ati numit voi. Ne-am impacat si bine am facut. Am realizat ca-mi doream sa devin MAMA indiferent cum. Am facut o ultima incercare, o fertilizare in vitro. A fost un esec si stiam ca asa va fi. Simteam! Nici nu aflasem rezultatul (eram in cele 2 saptamani de asteptare), cand m-am ridicat din pat si am plecat la Directia pentru Protectia Copilului pt a lua listutza cu actele necesare adoptiei. In luna cand ar fi trebuit sa nasc, daca-mi reusea fertilizarea, am devenit mama. Nu mama unui copil de 3 k, ci a unui copil de 16 kg, frumos, destept si dragastos. Regret anii mei de tratament, regret repercursiunile acestora (fizice si psihice), dar ochii copilului meu, sunt un balsam care ma fac sa uit de toate si sa iau ca pe o binecuvantare chinul, durerea, dezamagirea...pt ca toate astea m-au dus la ea.  "Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore |
Ai scris atat de frumos...am inceput sa lacrimez.
andruskandu spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui catalina2307 Nu m-am gandit niciodata ca mi s-ar putea intampla mie. Am decis sa raman insarcinata pe 25 decembrie. Anul nu mai mi-l amintesc...Nu am ramas. Dar mi-am spus ca pana in martie se rezolva. Si a venit martie urmator. Mi-am trimis sotul la dr. Nu mi-a trecut prin cap ca eu as putea fi cauza. Si am aflat cu stupoare ca ....nu ovulez. Am ineput cu tratamentele, monitorizarile, sex programat, picioare pe pereti, temperatura, teste ovulatie....si am ajuns la FIV. Am ramas insarcinata la primul FIV cu gemeni. Dar au pierdut lupta cu viata. Iar acum o iau de la capat. In mod sigur nu pot spune ca relatia noastra nu a fost afectata. M-am schimbat mult. Am devenit mult mai sensibila, mai interiorizata, mai trista...Sotul meu desi mi-a fost alaturi in fiecare clipa la un moment dat a inceput sa se simta la fel de obosit. Incerc sa nu il bag foarte mult pe Dumnezeu in tragedia mea. Ma gandesc ca este cu mine cand se intampla lucrurile frumoase iar cand trec prin durere si tragedii este ocupat cu lucruri mult mai importante. L-am urat pe Dumnezeu si m-am certat cu el zile in sir dupa ce mi-am pierdut puii. Dar acum imi spun ca probabil era ocupat sa salveze viata a doua sute de alti copii si a uitat de ai mei. Relatia noastra ... imi place sa cred ca este ca si inainte. Dar nu este. Cand vedem o femeie insarcinata sau un bebe ne uitam imediat unul la celalalt sperand ca el sau respectiv eu nu am observat. Eu invariabil am ochii in lacrimi el invariabil imi spune cu un nod in gat ca totul va fi bine eu invariabil ii raspund ca asa mi-a spus si in drum spre spital si nu a fost bine el invariabil imi spune ca acum va fi. Eu invariabil ajung acasa si ma inchid in baie plangand el invariabil se inchide in birou ....si nu stiu ce face. Sper din suflet sa ajung la maturitatea voastra si sa vad lucrurile cu aceeasi ochi. Daca mie imi este dor de mine sunt convinsa ca si sotului meu ii este la fel de dor.Dar ca sa scurtez raspunsul...da, infertilitatea afecteaza viata unui cuplu. Pe o perioada mai lunga sau mai scurta, mai mult sau mai putin. Catalina |
Catalina, iata de la mine o
! Ma rog pentru tine sa vina BB mult dorit....Andreea
lui 
Andreiut Puiut 11.06.2006