Ce te faci cand nu mai ai chef sa muncesti?

Eu m-am cam saturat sa muncesc. Sau, mai precis, imi doresc sa fac altceva.
In ultimii ani mi-am construit o "cariera" in domeniul privat, evident, urcand ierarhic si ajungand in cele din urma pe o functie de conducere. Imi place domeniul, imi place ceea ce fac, doar ca de la o vreme nu ma mai intereseaza asa de mult ca pana acum viitorul acestei "cariere", ci mai degraba viitorul meu personal.
Am pus ghilimele la "cariera" pentru ca scopul meu nu a fost sa urc ierarhic si sa fac marea branza pe functia mea, ci am avut pur si simplu nevoie de bani si i-am obtinut (ca si promovarile) prin munca multa si demonstrand de pot (pentru ca ma pricep bine in ceea ce fac - si nu vreau sa sune a falsa modestie)
De la o vreme insa am inceput sa fiu mai plictisita de economia privata romaneasca decat sunt de politica! Imi vine sa ma fac orice altceva numai sa scap de cursa asta oribila a castigului din companii, a obiectivelor si termenelor stricte. Habar n-am! imi vine sa ma fac vanzatoare de gogosi - e o metafora desigur.
Am chef de un concediu prelungit in care imi doresc sa gatesc si sa calc rufe, am chef de un copil si de 2 ani de schimbat pampersi - asa cum mamicile care stau acasa le invidiaza de cele mai multe ori pe cele cu ocupatie, nici nu va imaginati cat sunt eu de invidioasa pe cele care schimba pampersi! (ps - am deja un copil de gradinita, cu care insa nu am prea stat acasa, pentru ca la acea vreme nu existau milioanele de acum pentru concediu, asa ca a trebuit sa ma intorc la serviciu rapid...)
As fi fericita sa stau acasa - am atata de citit, atatea retete de incercat, atatea plimbari de facut (si sa nu imi spuneti ca visez, ca stiu cum e sa ai copil mic, si stiu ca daca le-am putut face atata timp cate eram 10 ore la serviciu si aveam si copilul, cu siguranta le voi face cand voi avea numai copilul...)
Si mi-as dori, apoi, altceva. Mi-as dori sa lucrez cu copii (am lucrat in invatamant dupa facultate, cativa ani), mi-as dori ceva prin care sa pot face bine. Acum fac ceva care nu are nimic a face cu binefacerile, ci cu imbogatirea patronatului si cu cresterea economiei "mondiale" - frectii....
Mentionez ca acum castig relativ ok, si imi dau seama ca daca as schimba macazul as castiga mult mai putin, si cu siguranta as fi nevoia sa strang cureaua mult, dar sincer, nu ma deranjeaza... Si asa nu sunt prea prietena cu figurile, cu marcile, cu luxul sau cu cine stie ce vacante exotice...
Voi cum vedeti chestia asta?

asteryaro spune:

...poate ca ti-ar trebui o pauza? poate ca a venit vremea de bb2 si ti-e teama sa spui asta? orice ar fi, SUCCES.

Cristina, mami de Razvan Nazdravan (31.01.2006)

www.dropshots.com/astery
www.dropshots.com/astery2

Elise spune:

stabileste-ti prioritatile - intre timp liber si confort financiar vezi ce-ti doresti mai mult... si alege.

Eu am demisionat de curind dintr-un post de conducere foarte bine platit si nu regret chiar deloc (desi toata lumea m-a sfatuit sa n-o fac).
E adevarat ca se resimte o diferentza materiala, dar nu una cu care sa nu pot sa traiesc. Sa zicem ca ne-ar afecta daca am vrea vreun concediu prin Bahamas - la ora actuala nu asta ma intereseaza, ci sa am mintea limpede, nervii buni, si timp suficient sa-mi cresc fetitza.

Probabil o sa revin "in cimpul muncii" cindva, insa acum bb e prea mic, iar mie mi-e prea sila inca de limbaj de lemn si tinute office.

Elise & BBLisa

lexi_hope spune:

Exact asa simt si eu, Elise...
Aster - Pentru bebedoi suntem decisi, sper sa urmeze in curand. Si pana vine bebedoi, voi continua sa lucrez, fireste - dar o fac fara prea mult interes. O fac pentru ca trebuie....

carolinah spune:

I am so there with you! Eu am deja bebedoi de vreo 2 ani ;-) Asa ca nu cred ca fie asta, pt ca nici vorba sa ne dorim al treilea...

Dar ma uit si eu cateodata cu invidie la cele care "nu au nimic de facut decat sa stea acasa cu copiii". Am pus ghilimelele de rigoare, pt ca stiu ca si asta este f greu. Dar ma gandesc cateodata cum ar fi sa nu mai fiu plecata de acasa 10-12 ore pe zi, cum ar fi sa nu mai iau decizii decat pt ai mei si pt casa, sa nu mai am decat deadline-urile mele etc. Si am cochetat cu ideea sa iau pauza de la pozitia mea de executive asa vreun an, dar stiu ca nu mi-ar fi de ajuns din punct de vedere intelectual. Pt ca eu am cunosc si mi-ar lipsi interactiunea cu oameni cu probleme similare (am stat 8 luni acasa cu cea mare si am innebunit), ca mi-ar lipsi challenge-ul etc, desi acum ma gandesc in weekend cateodata sa nu ma mai duc la serviciu luni! Si atunci incerc sa ma motivez intr-un fel, sa fac sport, sa-mi amintesc cat de departe am ajuns, sa ma gandesc ca in curand am concediu, sa imi amintesc cat de nervoasa ajunsesem cand stateam acasa etc.

Nu stiu daca e bine sau rau, deocamdata e un stil de viata!



lina, cu Alina si Ana... si tati, evident

marimar spune:

Carolina,
te inteleg perfect
Doar ca eu n-am innebunit stind acasa 1 an cu fiecare copil, ba chiar mi-a placut si as ma vrea... si inca cum...

Solutia la mine o vad cu un servici part time: 3 zile/saptamina ( sau chiar 2). Asta mi-ar da posibilitatea sa fiu mai mult timp acasa si mai mult prezenta in viata copiilor mei .
Tu te-ai gindit sa lucrezi part time?

-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

marimar spune:

lexi_hope,
daca iti place sa lucrezi cu copiii de ce nu faci asta? Macar ai avea ore mai putine decit la un birou si , in plus, ai avea vacantele...


-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

Ralumat spune:

Exact asa ma simteam eu cand m-am hotarat sa fac bebe. Nene, si devenisem nerabdatoare, nu stiam cum sa raman gravida mai repede! Imi place sa schimb pampersi, fara sa fiu nevoita sa debitez stupiditati despre "valorile companiei"
Asta cu "part time" suna bine; pacat in Romania nu se prea practica.

Raluca lui David Calin (28.11.2006)
luna a sasea

mmc_nd spune:

Fetelor, hop si eu langa voi, cu aceleasi ganduri si dorinte! Sotu' zice ca-s cam lenesa (cu drag, desigur ) cand ii spun ca n-am chef sa mai lucrez. Dar eu n-as sta degeaba, am o lista intreaga de proiecte de dus la indeplinire - pentru care, din pacate, nu m-ar plati nimeni .

Haideti sa va trimit un mesaj pe care l-am primit si m-a uns la suflet (desi contine cateva inadvertente, semnalate prompt, desigur, de colegii mei ). Nu am sursa, sper sa nu supar moderatorii:

-----------------------------------
Cultura Ritmului Incetinit

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa si simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA.... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic ;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori ;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic ;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.
Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare, in fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati in masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu: "Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet." Iar el mi-a raspuns pur si simplu: "Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association) , al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare „slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate .

Ideea este de a se contrapune spiritului „Fast Food" si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de „Slow Food" serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita „Slow Europe", dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a „grabei" si „nebuniei" generate de globalizare, de dorinta de „a avea in cantitate mare" (nivelul vietii) opus la „a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana".

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand de un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita „slow attitude" atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina „calitate si productivitate mai mici", ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: „Cu rabdarea trece marea" si „Graba strica treaba" sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de „calitate fara graba", chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde „calitatea umana"?

In filmul „Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: „Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand." La care orbul ii raspunde: „Stii, viata se traieste intr-o clipa.", si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.

Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: „Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul."

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, „ca sa nu piarda timpul" atat de valoros in aceasta lume globalizata.

roxi2004 spune:

In concluzie se confirma regula ca fiecare isi doreste ce nu are in momentul de fata .... tu singura pui in balanta avantaje / dezavantaje pt fiecare alternativa si vezi unde "iesi" mai bine, ce este intr-adevar mai important pt tine.
SI la mine prioritatile s-au schimbat de cand l-am avut pe bebe apropape nu ma recunosc nici eu....
off topic - elise tu de ce ai demisionat cand puteai sta in concediu pt copil pana cand bebe avea 2 ani?

A_Iulia spune:

Probabil s-a incetatenit ideea ca ai un salariu bun doar daca ai un job 24/24. Nu e chiar asa. Mai ales daca te ajuta experienta.
Eu zic sa incerci sa gasesti ceva care sa-ti ofere balanta dorita intre bani si timpul liber necesar. Eu am avut surpriza placuta sa mi se ofere, de curand ce-i drept (dar cred eu exact la timp) asa ceva (si cu marire de salariu, ha).
Sa stii ca se poate!

In rest...probabil toti visam sa stam restul vietii cu burta in sus pe o plaja din Bahamas...si fiecare ne stabilim niste criterii: cand o sa strangem primul milion de euro ne oprim... da' oare o sa ne oprim? n-o sa ne trebuiasca si al doilea, si al treilea, si al cinzecilea?

Adina + Olivia 04.03.2004