de ce nu ambele?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 8

bird70 spune:

quote:
Originally posted by dodo
Eu personal nu am intilnit genul de femei carieriste pe-aici decit pe la cele din blocul comunist, celelalte natii sint mai fasonate, nu dau navala la lucru daca nu le impinge nevoia afara din casa..

Eu am intalnit o gramada de femei carieriste dar nu au copii

sau au facut copiii tarziu.

Cum am mai spus, nu am nimic impotriva femeilor care stau acasa sa-si creasca copiii dar cand copiii sunt la scoala si femeia aia sta pe bani de la centrelink si practic nu face nimic toata ziua, asta nu mi se pare corect.

quote:
Insa cu siguranta stiu sigur ca o femeie casnica nu se bucura de mai putin respect in societate decit una cu serviciu!

E adevarat, dar totusi stii cum sunt privite single-mums fara job

. Eu cunosc o tipa care acum e casnica desi are amandoi copiii la scoala. A lucrat mult in tinerete (job bun cu scoala), are o casa superba, tot ce-i trebuie, a facut copiii dupa 35 ani si a ramas acasa de atunci. Sotul ei castiga foarte bine si ea este casnica din convingere. Ar putea sa se intoarca oricand la lucru dar nu o face. Dar nu este genul ala de mama care freaca canapeaua. Gateste n-spe feluri de mancare, face prajituri, face inclusiv muesli bars pentru copii, participa la toate activitatile de la scoala, organizeaza cantina scolii, ajuta profesoara in clasa, merge in excursii cu scoala, de 2 ori pe saptamana lucreaza voluntar la o cantina caritabila. Femeia aia este mai ocupata decat mamele cu servici si am tot respectul pentru ce face.

lorelaim spune:

bird70 - imi place f mult cum ai descris-o pe mamica casnica care este foarte implicata in viata sociala a copiilor ei, participa la activitatile scolii, etc si foarte dedicata familiei -

Lorelai
Digital Macro 5,Digital Macro 4,
Digital Macro 3, Digital Macro 2, Digital Macro 1, Alte albume foto
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

bird70 spune:

Femeile sunt foarte dezavantajate economic. In Australia (nu stiu cum sta treaba in alte parti) statul iti da o pensie minima la varsta de pensionare din care poti trai cu grija. Daca lucrezi atunci angajatorul si cu tine, plus statul contribuie la pensia ta, deci cu cat lucrezi mai mult cu atat mai multi bani strangi in fondul de pensie. Spre deosebire de Romania, banii de pensie sunt ai tai, poti sa-i scoti pe toti odata la pensionare sau sa-i iei in rate, iar daca mori dupa 1 an de pensie, banii se duc la partener si copii, nu se pierd in buzunarele statului. Femeile lucreaza mai putini ani decat barbatii si sunt in general platite mai putin, deci ajung la pensie cu mult mai putini bani decat barbatii. Daca la pensie sunt tot cu sotul din tinerete atunci nu e mare pierdere dar daca in tinerete femeia a stat acasa sa zicem 10 ani sa creasca cei 3 copii pana la scoala iar apoi s-a apucat de un job si a inceput sa castige cat de cat, ca fara experienta si scoala (recenta) mare lucru nu face, ajunge la pensie mult mai dezavantajata decat sotul ei desi a lucrat in casa, a crescut copiii comuni, poate a stat acasa ca sa poata sotul sa faca cariera si sa lucreze pana tarziu. Daca cuplul asta divorteaza ea nu vede nimic din fondul lui de pensie desi prin statul acasa 10 ani a facilitat ingrasarea fondului lui de pensie.

Ideal ar fi ca mama sa stea acasa macar 2-3 ani cu copiii si apoi sa se intoarca la lucru. Poate sunt eu mai pragmatica dar in viata chiar nu stii ce se intampla si cred ca fiecare mama responsabila trebuie sa fie in stare sa puna pe masa mancare, sa plateasca facturile si sa asigure un acoperis in caz ca o nenorocire se intampla cu sotul lor sau sotul fuge cu vreo parasuta tanara si cu fondul de pensie gras .

Naty spune:

Eu le fac pe amandoua. Si sunt foarte multumita.
Daca le fac perfect, nu stiu. Daca fata o sa-mi reproseze vreodata ca nu am petercut tot timpul cu ea, iarasi nu stiu.
Ma consider insa o femeie implinita si sunt sigura ca fara vreuna dintre cele doua - familie sau cariera - nu as fi impacata.

De multe ori sunt intrebata de ce lucrez atat? Daca nu sufar ca nu sunt alaturi de copilul meu mai mult timp. Un timp cautam scuze, ma simteam intrucatva vinovata.
Acum spun sincer - pentru ca: 1. Pur si simplu nu sunt genul care sa fie multumita doar cu grijile familiei si cele casnice, am nevoie sa fac si altceva si 2. Vreau ca fata mea sa aiba parte de o educatie foarte buna, de conditii bune de viata, pe care, in cazul familiei mele, nu i le putem oferi decat daca eu lucrez.

Cum ma descurc?
Cu bona + parintii mei, care sunt sigura ca o cresc la fel de bine cum as face-o si eu.
Incerc sa-mi petrec tot timpul liber alaturi de Ioana, cand plec de la servici ies cu ea la plimbare, in weekend suntem nedespartite.

Nu judec in nici un fel pe cele care au ales sa se dedice in exclusivitate familie.
Dar, sincer, ma scot din mintile reprosurile care mi se aduc pentru alegerea mea si atitutinea aceea gen "eu sunt o mama mult mai buna fiindca ma dedic in exclusivitate familiei".

Raluca, mami de Ioana - Alexandra
casatoria civila, burtica si Dodolina piticuta pana la 8 luni, poze noi
poze si mai noi
nanusha la 2 ani
nunta si luna de miere
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=52035" target="_blank">POVESTEA BEBELINEI

MissParker spune:

Si eu votez cu ambele, desi bb-ul e inca "in lucru", iar mare "cariera" ca secretara/traducatoare nu se prea iegzista

Eu cred ca important este ca mama respectiva sa fie fericita si multumita, copilul va avea mai mult de castigat din asta decat daca ea isi calca pe inima ca sa urmeze regulile altora si apoi se ocupa de copil frustrata si scrasnind din dinti... Totul cu masura, fiecare mama cu firea si prioritatile ei si cu accentul pe quality time.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

Chan spune:

Si eu cred ca, pastrand un echilibru, se pot face ambele.
Subscriu la ce spunea Felicia si va spun din experienta ca asa este. Daca esti multumita si fericita cu ceea ce faci, nu conteaza ca stai toata ziua acasa cu copilul sau mergi 12 ore la un job, se observa in viata de zi cu zi si toti in jurul tau vor beneficia de fericirea ta.

Dupa primul an de stat acasa cu copilul, desi castigam destul de bine pentru nivelul salariilor din RO in acea perioada (1997) m-am gandit serios ce vreau de la viata. Era clar pentru mine, dupa 3 ani de munca, ca o slujba, mai ales una f. bine platita, necesita multe ore suplimentare, lucru acasa etc.
Am analizat (impreuna cu sotul) si ne-am dat seama ca timpul in care vom fi ocupati cu serviciul va fi acelasi ( mai mult nu se putea, fizic) si ne-am intrebat cine va sta cu copilul. Sotul a fost crescut mai mult de bone (parintii medici … multe garzi…) si a spus clar ca nu vrea bone, mai bine sta el acasa .

Am hotarat ca cel mai bine ar fi sa ne facem o firma a noastra, sa nu mai depindem de nimeni si, ca sa nu ne razgandim, a doua zi am consultat un avocat. Ne-am ales un domeniu de activitate si ... am inceput. Cumparam componente de calculator si le revindeam direct, nu aveam magazin, locuiam intr-un apartament de bloc unde era imposibil sa chemam pe cineva. Sotul seara dezansambla singurul nostru PC (pentru ca ziua il foloseam) si il facea la loc pentru a se familiariza cu componentele din el. Am renuntat amandoi la slujbe pentru a fi motivati sa facem bani (nu aveam incotro). O chestie radicala, cu multe discutii atat in familia lui cat si a mea.

Parintii au spus ca suntem nebuni - cu un copil de 1 an renuntam la un venit sigur de aproape 1500 USD /luna (la nivelul anului 1997). Primele luni am castigat vreo 100 USD si muuuuuuuulta experienta. Economiile noastre erau de vreo 3000 USD. Erau toti banii! Bani pe care ii foloseam si pentru achizitii , putand oricand sa luam o “teapa” si sa ramanem fara. Parintii (si ai mei si ai lui), au crezut ca daca ne vor “pedepsi” si nu ne vor ajuta ne “ va veni mintea la cap” si ne vom intoarce la acele servicii f. bine platite.
Am facut ceea ce ne-am propus desi usor nu ne-a fost…
Programul era cam asa…
Dimineata pana la 10 ma ocupam de copil si de casa, de la 10 la 12 dadeam telefoane incercand sa vand ceva (sotul era pe “teren”, incerca sa vanda direct), la pranz 2 ore ma ocupam iar de copil. Cand dormea, pana pe la 17 iar telefoane … Dupa 18,30 ieseam afara toti trei, mergeam in parc, fetita se juca si noi discutam ore in sir , planuiam ce vom face cu banii cand ii vom avea … Seara dupa ce culcam copilul, faceam un pic de ordine si ma apucam de contabilitate (de fapt de socoteli … contabilitatea era mai mult decat primara la ce activitate aveam … dar imi placea sa spun ca fac contabilitate…) iar sotul isi facea traseul pentru a doua zi in functie de ce reuseam sa vindem, prin telefon, cu o zi inainte. Au fost ani grei, frumosi, inediti… si foarte organizati! Cred ca acei ani au fost cei mai organizati din viata mea!
Si iata ca au trecut anii… vreo 10. Acum castigam mai mult decat ne puteam imagina vreodata, ne crestem copilul singuri, ne-am implicat in toate actiunile atat in gradinita cat si la scoala. Ne-am construit un imobil in care la parter este firma iar la etaj si mansarda locuim noi. Astfel imi supraveghez permanent copilul. Nu spun ca stam toata ziua cu ea. Muncim pe rupte. Cand avem contracte mari stam in firma si cate 20 de ore dar putem compensa cu alte zile cand pur si simplu ne suim in masina si plecam sa ne recreem fara a da cuiva socoteala.
Atunci cand nu este mult de munca nu ma obliga nimeni sa stau la birou 8 ore si sa imi fac griji in legatura cu fetita. Pur si simplu plec de la job, o astept sa iasa de la scoala si petrecem timpul impreuna.
Cum au spus mai multe fete CALITATEA timpului petrecut cu familia conteaza cel mai mult.

Theiuta spune:

Uau, Chan! Toata admiratia pentru ambitia si curajul vostru, dar si pentru faptul ca ati ramas uniti!

Theiuta

poze cu Nicolas

Chan spune:

Multumesc, Theiuta.
Cred ca la inceput a fost mai mult vorba de inconstienta si in timp si de noroc.
Am fost si suntem f. uniti. Sarcinile nu au fost niciodata impartite de genul: eu cu copilul, tu cu afacerea sau eu in parc tu te odihnesti ca esti mai obosit decat mine. Am incercat sa facem totul impreuna si rezultatele, alea care sunt, le avem impreuna. Cand ne-a fost greu (si au fost multe, multe momente) nu am incercat sa cautam vinovatul, sa ne disipam energia dand vina unul pe celalat ci ne straduiam sa gasim solitii de iesire din impas. Daca ne certam nu puteam sta suparati pentru ca salariile angajatilor trebuiau sa mearga, furnizorii trebuiau platiti etc... eram obligati sa ne impacam.
La noi in casa copilul nu spune sa o intreb pe mama sau sa-l intreb pe tata ci spune "sa vorbesc si eu cu parintii ...".
Eu cred ca noi am reusit (cel putin pana acum) atat pe plan profesional cat si in ceea ce priveste copilul.
Deci, se poate!
Totul este sa-ti definesti f. bine prioritatile atat pe termen scurt cat si pe termen mediu si lung si daca exista o familie toti membrii ei trebuie sa fie de acord cu prioritatile respective.

april spune:

Da, asa e. Fara sprijinul si intelegerea familiei nu poti face nimic.
Mie mi se pare foarte usor daca cei doi lucreaza impreuna. Cel putin la noi e asa. Nu stiu daca l-as putea intelege asa bine pe sotul meu sau el pe mine cand avem de muncit 7/7 zile sau plecari din tara cate 2-5 saptamani. Stim pentru ce facem asta si acceptam usor si ne putem imparti mai bine responsabilitatile, atat acasa cat si la serviciu.

analex spune:

Imi cer iertare ca intervin, da' pot sa va spun doar ca de cand m-am intors la servici apreciez infinit mai mult timpul petrecut cu copilul meu, ma stradui sa fie de calitate, micile lui fitze mai mult ma amuza decat ma enerveaza, si cred ca si pentru el responsabilitatea va putea fi mai usor de insusit.
E adevarat totusi ca zilele de la inceput cand ne plimbam numai noi doi prin parc cu orele nu se compara cu nimic.