limitele relatiei mama-copil

Elise spune:

Motivul meu nu e reprezentativ pentru majoritatea oamenilor - din cite am vazut, mult mai multi isi abordeaza kupiii mai competitiv: e cel important sa fie buni, foarte buni, cei mai buni, sa se mindreasca/laude cu capacitatile lor etc. In contextul asta probabil s-a nascut "mitul urban" al supradotarii de care spuneai.

Eu personal as vrea sa am un copil cu capacitati medii pentru evitarea presiunii. Am trecut (meteoric) prin situatii care te impingeau pina unde poti duce - si el... ar duce, mai mult decit ar fi cazul.
Asta nu inseamna ca eu n-as fi mindra de el - dar in sufletul meu ar prima dorintza de a-l proteja.
Ca exemplu simplist, in acelasi mod as putea prefera copilul meu sa nu fie blond, pentru ca, desi ar fi foarte frumos asa, s-ar praji prea tare la soare.
Si m-ar interesa mai putin sa fie frumos, si mai mult sa fie in sigurantza.

Asta e modul in care percep lucrurile eu, din afara situatiei.
Insa, asa cum spuneai, nu avem controlul.
Multumesc pentru link, l-am studiat. Probabil o sa mai citesc despre asta, mi se pare un domeniu interesant si in general interpretat gresit, intr-adevar.


ps: de obicei editez ca sa elimin din "balast", nu sa schimb sensul....

Elise & BBLisa

corinadana spune:

Apropos! as vrea si eu sa i aflu IQ ul Ralucai. Ma puteti ajuta cu o informatie?

Multumesc!

Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

principe spune:

draga elise ,

nimic nu ar putea limita relatia dintr-e mine si fiul meu, copilul meu este tot ce am mai scump in viata,si va fi mai incolo de moarte.daca ar fi bolnav, un motiv in plus ca acest copil sa depinda de mine ,de dragostea mea ,de dedicatia mea de relatia noastra sentimentala mama-fiu .sunt constienta ca exista relatii care se pot limita de ex sot-sotie;prieten-prietena ,vecini ,dar relatia parinti -copil, nu ,cel putin mintea mea nu o poate procesa.
sunt curioasa cum numesc parintii copilul pe care l-au renegat"fostul meu copil"???
eu ca parinte am datoria de a limita atitudini necorespunzatoare,prin educatie ,dar nu a limita relatia parinte-copil.
atunci cind copilul greseste este timpul poate sa intarim mai mult aceasta relatie,nu sa o debilitam.



nume,

daca copilul meu miine nu ma respecta ,greseala sigur este a mea ,fiindca eu l-am educat ,el este rodul semintelor pe care eu le-am cultivat...la 25 de ani este cam greu sa incepi o educatie ,valorile sunt introduse de la virste fragede,si cum am spus mai sus, as lua pozitie in fata atitudiniilor lor ,dar nu as limita relatia.


monica mami de print

mihaela_80 spune:

Pe mine una m-ati ingrozit. Deci nu e suficient ca exista atatia pedofili, violatori, obsedati sexual si criminali in serie pe lume, ci judecand dupa ceea ce citesc aici, exista un numar egal de mame care i-ar apara si ascunde pana in panzele albe si nu i-ar preda politiei ca sa nu mai faca rau nimanui, pt ca asta inseamna ca i-ar renega si i-ar trada.

Daca baiatul meu ar rapi, viola si ingropa sub bloc (asta parca elise a spus-o) femei sau copii, eu as putea sa-mi domin instinctul matern de protectie si sa vad binele superior al societatii. M-as duce la politie, altfel as fi responsabila in egala masura de crima urmatoare.

Nu inteleg de ce va mandriti cu "nimic" acesta. Nu e ceva de lauda, pe cuvant. Si da, am si eu copii, dar nu sunt singura care are dreptul sa se bucure de copiii ei pe lumea aceasta.

Elise spune:

mihaela_80,

cine ti-a zis ca ne mindrim?

E am zis doar ca ar ramine copilul meu si as incerca sa il ajut nu sa-i intorc spatele. Nici nu ma mindresc, nici nu imi pun cenusa in cap pentru asta - pur si simplu eu asa as proceda.

Iar in situatii limite bineinteles ca binele copilului meu ma intereseaza muuult mai mult decit interesul superior al societatii in ansamblu, in caz ca trebuie sa aleg nu le pot imbina pe amindoua.
Dar asta nu inseamna ca l-as lasa sa manince carne de om in continuare - nu asta ar fi binele lui. Nici sa nu-si asume consecintele faptelor proprii n-ar fi spre binele lui.
Nu-l ajuti daca accepti sa devina iresponsabil. Din contra, ii faci o defavoare.
Sint multe nuante.... Eu ma refeream exact la ce am spus: ar fi copilul meu in continuare si i-as fi alaturi.


Elise & BBLisa

Anca Vlad spune:

....limitele relatiei intre parinte si copil?
Mama mea, care a trait toata viata numai pentru copii, care a vazut in copii telul vietii ei, acum refuza aproape orice relatie cu mine doar pentru ca nu il poate accepta pe prietenul meu! Dupa o casatorie esuata (a mea)cu un om cu o pozitie sociala deosebita nu poate accepta ca "am coborat atat", adica am ales ca partener de viata o persoana "sub statutul meu"! De parca asta face un pe om OM! Mai vorbim la tel. dar nu ne mai vedem (decat din intamplare pe strada) desi distanta dintre locuintele noastre se masoara in sute de METRI! Nu ne-am certat in mod deosebit (au fost normal discuii pe seama atitudinii ei si atat), nici cu el nu a avut veo altercatie, doar ca nu accepta si punct! I-am spus de atatea ori... cum poate o mama sa rupa relatia cu un copil pentru un barbat (care nici macar nu e al ei???)

mihaela_80 spune:

Ok, nu te mandresti dar deschizi totusi, cu multa nonsalanta, subiect pe forum pe o tema atat de intima si avand pana la urma si implicatii imorale si ilegale, vezi exemplul dat de mine.

Eu am inteles punctul tau de vedere, ti l-ai expus foarte clar in primul mesaj, nu trebuie sa-l repeti. Intelege-l si tu pe al meu, sau macar accepta-l, daca tot l-ai solicitat.

Elise spune:

Asa sint eu, nonsalanta, ai ceva impotriva?
Ti se pare prea intim, poti sa nu raspunzi - nu te-am intrebat direct si nu insist sa imi spui ceva ce nu-ti convine.

Daca tu preferi sa iti expui punctul de vedere, bineinteles ca pot sa il accpt ca fiind al tau si atit. Nici nu l-am desfiintzat, nici nu l-am comentat, macar. Ti-am spus doar ca opiniile difera. Fara sa aiba deloc implicatii ilegale - iar partea cu "moralitatea" e interpretabila.

Elise & BBLisa

MissParker spune:

Eu nu sunt mama (inca) din pacate, dar vreau sa va povestesc un caz al unei mame care si-a abandonat copiii si astept sa-mi spuneti ce parere aveti.

E vorba de o femeie simpla, de la tara. Aceasta femeie a fost abuzata si violata de propriul ei tata inca de la varsta de 12 ani. Nu a salvat-o nimeni, toti cei din jur au inchis ochii sau nu au stiut nimic. La 18 ani aceasta femeie s-a casatorit cu un barbat mai in varsta, care mai fusese casatorit cu o femeie care il inselase si de data asta voia o femeie f. tanara si cuminte (!). Nu stiu ce s-o fi gandit cand a descoperit ca nu mai era virgina, probabil a concluzionat (cum ar fi facut oricine) ca era o usuratica si "rea de musca".

Ulterior aceasta femeie a inceput sa bea si sa-si insele sotul, intrase intr-un cerc vicios autodistructiv, venea acasa seara tarziu si provoca certuri pentru a incasa bataie (de ex. ii spunea sotului, cand acesta o intreba unde a fost, ca "am fost pe luna!" etc.); la un moment dat a furat niste bani de la servici (in speranta ca va fi concediata si deci tot cu scopuri autodistructive). Discutii, certuri, batai, alcool, asta era viata acelei femei, care inconstient isi reinscena cu sotul cosmarul propriei copilarii pline de abuz si maltratare; nu stia ce inseamna o relatie normala.

A venit si momentul cand sotul, care-si dorea cu ardoare copii, a inceput s-o santajeze ca ori ii face un copil, ori el divorteaza. Obisnuita din copilarie sa faca ce i se cerea (fie si cu pretul sacrificiului propriilor dorinte sau nevoi), femeia se supune si asa se naste primul copil, baiat. Tatal era in culmea fericirii, mama in plina depresie postnatala, de care evident pe vremea aia nu se stia cum se stie azi, rezultatul fiind acela ca mama a fost "stampilata" ca mama rea si tatal a fost cel care s-a ocupat de copil (schimbat scutecele, spalat, hranit etc.), deoarece mama era distrusa sufleteste si nu se putea apropia emotional de copil (neajutorarea acestuia ii reamintea instinctiv de propria ei neajutorare din copilarie, pe care ea incerca atat de disperata s-o inece in alcool).

Alcoolismul s-a agravat, inselarile se tineau lant... In fine, dupa un an si jumatate a aparut al doilea copil, o fetita. Tatal si-ar fi dorit inca un baiat si de aceea i-a fost f. greu s-o accepte pe fetita. Rezultatul se vede in ziua de azi: baiatul primise iubire si a devenit un om cu suflet si caracter bun, generos si altruist, in timp ce fetita nu a fost iubita de nici unul din parinti, devenind egoista, materialista, narcisista patologica, un vampir emotional care nu stie ce inseamna iubirea.

Revenind la mama: atunci cand fetita ei a ajuns la varsta la care ea insasi fusese violata de propriul ei tata, femeia a plecat de acasa si si-a abandonat ambii copii, continuandu-si cu noul partener de viata ciclul autodistrugerii prin alcool.

Asta ar fi un exemplu de mama care-si abandoneaza copiii din motive care nu au nici o legatura cu copiii, ci doar cu propria ei viata. Tragedia este ca tatal celor doi copii n-a inteles niciodata comportamentul sotiei lui ("pe vremea aia" nu se discuta deschis in nici o casnicie) si de aceea le-a explicat copiilor ca mama lor ii parasise din cauza greutatilor financiare, le-a spus ca "mama v-a abandonat fiindca voia sa-si traiasca viata si voi ii erati o povara prea mare". Si, nota bene, acest barbat si-a iubit sotia si s-a chinuit enorm sa-si creasca cei doi copii, s-a sacrificat mult pt. ei, motiv pentru care a si murit de cancer la pancreas la nici 58 de ani; acest tata a crezut din pacate el insusi ce le-a spus copiilor despre motivele pentru care sotia lui isi abandonase familia.

Mie asta mi se pare o tragedie autentica, in care de fapt avem de-a face numai cu victime, singurul vinovat este tatal femeii, care a reusit prin perversitatea lui sa distruga vietile a 4 oameni: viata fiicei lui, a sotului acesteia precum si a celor doi copii. Baiatul cel mare al acestei familii este acum sotul meu.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Elise spune:

MissParker,

nu stiu daca e povestea unei mame care si-a abandonat copiii... a fost mama pentru ei vreodata?
Au avut vreo relatie - de la inceput pina la sfarsit?
Sau a fost doar o femeie care a stat ce a stat prin preajma si dupa aia a plecat?
Si cu ce i-a deranjat ca a disparut intr-o zi?
Ca nu mai asistau la virsta aia frageda la degradarea unui om betiv?

Daca as ajunge in halul ala, sa ma ierti, da' si eu sper ca as mai avea atita minte incit sa-mi iau catrafusele si sa ma fac disparuta, in loc sa--mi pierd controlul si sa-mi ridic fustele in cap in fatza unui pui nevinovat.

Elise & BBLisa