limitele relatiei mama-copil

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 10

denizel spune:

quote:
eu,parinte de copil unic, nu-mi doresc niciodata bebe 2 pentru ca...sunt convinsa ca nu are cum sa iasa la fel de frumos,istet ca fi-mea.poate din alti parinti(adic sa adoptam unul marisor,baiat,istet si frumos).pe acesta l-as putea iubi,nu as vedea diferenta...

Elise, aici sunt limitele, aici iau nastere.
In momentul in care copilul nu mai este perfect, indeplinind criteriile pe care parintele le asociaza perfectiunii, ne-am dezechilibrat. Preferam sa nu avem deloc un copil imperfect sau, ma rog, mai putin perfect.

Asa cum spuneai si tu, una din cele mai mari greseli pe care le poate face un parinte (in primul rand indreptata impotriva lui insusi) este sa dezvolte asteptari in legatura cu propriul copil.
Astepatrile inselate sunt cele aducatoare de frustrari, de nemultumire, de nefericire. Iar acestea duc la un anumit tip de actiuni (de la dezaprobare pana la renegarea copilului).
Parintele este cel afectat si, la randul lui, afecteaza copilul.

Ce as vrea sa mai spun este ca noi, parintii de pe DC (majoritatea) nu avem copii de varste atat de mari incat sa fim cu adevarat "testatzi".
Presupunem ce am face sau macar ce ar fi de dorit sa facem dar, pana nu suntem exact in situatia respectiva, vorbim cam degeaba.
O situatie de criza poate darama sau poate schimba fundamental valorile in care am crezut pana atunci sau conceptiile pe care le credeam ferme si parte a fiintei noastre.
Un parinte care acum sustine "daca mi-ar face mie asta, l-as da pe usa afara", poate deveni cel mai mare aparator al oricarei fapte, oricat de rea a copilului. Si invers, desigur.

-------------------------

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil ! ! !

-------------------------
Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitzã" :-)) - din jurnalul unei mãmici de bãietzel.

Elise spune:

denizel,

idee asta a flaviutzei asta m-a surprins si pe mine... nu ca eu as vrea bb2, nici eu nu vreau. Dar nu pentru ca "ar fi mai putin reushit" decit primul ci pentru ca n-as fi capabila sa le dau suficienta atentie amindurora si probabil l-as neglija pe cel mai mare - as considera ca are mai putina nevoie de mine..wrong. Ar avea nevoie de 100% din atentia mea si el).
Si atunci as risca sa devina copilul cel mare "mai putin frumos si destept" ca adult, pentru ca pur si simplu a fost neglijat si s-a dezvoltat cum s-a nimerit. Reusit e un copil de care te ocupi. Atit.

Si apropo de ce spunea si marcellinna - cred ca in capcana asta a de a directiona majoritatea timpului, atentiei si resurselor afective spre bb in detrimetul celorlalti copii cad multi parinti. Mi s-a intimplat si mie sa ma simt "copilul in plus" cind a aparut sor-mea si - culmea - cind ma revoltam si tropaiam prin casa nemultumita ca nu ma baga nimeni in seama, maica-mea imi punea bbul in fatza, cu figura aia inocenta, cik "uite, si ei ii pare rau ca esti suparata din cauza ei."
De parca din cauza ei eram suparata, ma neglija bbul, nu mama...

E destul de spinos - eu sincer admir persoanele care pot creste mai multi copii in mod egal, dar eu nu cred ca as putea.
Intotdeauna nevoile unuia sau altuia par mai stringente, si disponibilitatea ta e una singura. Nu te poti clona in asa fel incit in acelasi timp sa asculti si povestile fetei adolescente, sa mergi cu fata mai mica in parcul de distractii, si sa si repeti "papa", "mama", "tata" cu ala mic de douazeci de ori.
Eu sigur n-as putea, si m-as simti groaznic de vinovata.

Sint de acord ca "n-am fost testati" - cred ca e mai importnat sa iti pui problema asta inainte, nu dupa ce ajungi la divergente ireconciliabile.

Elise & BBLisa

flaviutza spune:

Denizel,eu ti-am mai spus..nu e clar? nu sunt o mama perfecta,nu am cum si nici nu vreau sa fie..atunci de ce te chinui sa demonstrezi asta cu fiecare noua postare a ta?

ti-am dat dreptate din start..nu sunt perfecta.

totusi permite-mi sa iti explic. eu nu ma indoiesc de copilul meu.nu am nici o asteptare supraomeneasca de la el.ti-o jur. in schimb sunt convinsa ca, cu greu as mai putea,eu personal,face unu' la fel. ce e asa de greu de inteles?

si da,mi-e teama ca nu l-as iubi suficient, ca mi-ar trece prin cap idei de genul "bebe2 e mai uratel ,puti inteligent decat Alexia"

spun asta,pentru ca bebe2 nu exista.daca ar fi,clar mi-as schimba optiunea.

e vreo tragedie in a gandi asta?

de unde pana unde intinzi coarda cu asteptarile pe care le am EU de la copilul MEU atat timp cat nu ma cunosti nici pe mine nici pe el?

o ultima intrebare:

De cate ori mi-am permis eu sa-ti comentez, sa fac presupuneri referitor la sentimentele tale de mama?
de cate ori am facut eu referire la copilul tau?

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

flaviutza spune:

Elise si mie mi-ar fi frica de exact acelasi lucru. eu am fost copil unic,deci nu am vreo problema din copilarie.

insa vad mereu atatia copiii,frati, intre care se fac si s-au facut diferente incat asta e temerea mea cea mai mare.si cum consider ca cel din dotare e perfect,slabe sanse ca al doilea sa fie perfect.

Eu nu cred ca nu exista parinti care sa nu fi facut,macar odata si aia la modul inconstient,diferente intre cei doi copiii.

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Elise spune:

flaviutza, nu te enerva degeaba - e doar o discutie, pura teorie, bb2 al tau nu exista. Nu e vorba de tine in mod special, ci de ideea de a iubi copiii in functie de calitati.

quote:
si da,mi-e teama ca nu l-as iubi suficient, ca mi-ar trece prin cap idei de genul "bebe2 e mai uratel ,puti inteligent decat Alexia"

Uite, daca bb2 ar exista, si ai descoperi ca e mai frumos si mai inteligent decit bb1, ai iubi-o mai putin pe Alexia? Pentru ca ar fi "copilul mai putin frumos si destept"?

Elise & BBLisa

flaviutza spune:

Nu stiu Elise...habar nu am cum m-as comporta.de iubit i-as iubi la fel dar...

uite iti dau situatie ipotetica:

dispui de buget limitat si esti pus sa alegi intre a plati cursuri de pictura copilului talentat si a plati profesoarei sa-l treaca clasa pe celalalt,care nu poate mai mult,atat il duce intelectul.

Sa nu mai vorbim de sindromul ratustei cele urate,atunci cand unul e frumos si unul uratel si cel din urma sufera.stiu o groaza de exemple.si sunt iubiti la fel.

dar diferente se fac intre copiii aceleiasi familii,mai ales in situatia in care unul e net mai...si mai...decat celalalt.

poate nu voit,dar se fac.

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Elise spune:

pai tocmai asta ziceai, ca ti-ar fi teama ca nu l-ai iubi la fel pe bb2 pentru ca ar fi mai putin frumos si destept.

Ori mie asta mi se pare mai mult decit ciudat.
Inseamna ca iubesti copilul in functie de ce calitati "ofera".

Elise & BBLisa

flaviutza spune:

MI-AR FI TEAMA ca n-o sa-l pot iubi...nu stiu de ce..ratiunea de mamica ce nu are doi copii..si am adaugat ca sigur,in varianta in care ar aparea bebe2 mi-as schimba conceptiile..

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Elise spune:

pai asa si mie mi-ar fi teama... da' mi-ar fi teama ca nu m-as descurca si ma bag in ceva ce ma depaseste, si nu pot sa ii cresc bine pe amindoi. Nu ca n-ar fi ei reushiti, ci ca n-as fi eu reushita ca mama.

Asa mi-a fost teama si la primul, si inca imi e.

Iar diferentze se fac, da.
Dar am observat ca nu in favoarea celui mai frumos si mai destept, ci invers. In favoarea celui mai pricajit si mai slab si mai dependent... Probabil, ca parinte, pe acela simti nevoia sa-l ajuti in primul rind.
Uite, am cunoscut o femeie batrina, a carei poveste m-a impresionat.
A avut o fata care s-a imbolnavit cind era mica si a paralizat. Au operat-o de n ori, aproape degeaba.
Intre timp femaia respectiva a ramas insarcinata, a incercat sa scape de sarcina, n-a putut...a vrut sa lase a doua fetitza in spital si i-a adus-o barbatu-sau acasa.

Ei bine, n-a putut niciodata sa se lege afectiv de al doilea copil. Desi era frumoasa si desteapta, si reusita pe toate planurile. Practic, a trait jumatate din viata doar pentru a avea grija de prima fata. Si la 10 ani de cind a murit prima fata, recunoaste ca pe ACEEA a iubit-o si aceea, pentru ea, a fost copilul. Singurul. "Copilul" ca substantiv comun, care "i-a inghitit" in mod constant toata disponibilitatea sa ca mama.

Nu este o situatie fericita, dar, nu stiu de ce, mi se pare mult mai probabila decit aceea in care ii aliniezi pe cei doi copii, il alegi pe cel mai "reusit" si te dedici lui.
Cred ca mai curind e invers, e un proces subconstient.

Elise & BBLisa

MissParker spune:

marcellina, Si eu sunt de parere ca nici un parinte de pe lumea asta nu poate iubi doi copii la fel.

Explicatia e simpla (cand nu ai interese personale s-o negi): parintele iubeste mai mult copilul cu care se identifica, acel copil in care se poate recunoaste pe el, in care poate gasi anumite calitati pe care si le atribuie si lui insusi.

E trist, dar adevarat: pana si cand esti copil unic unul din parinti iti poate refuza dragostea din cauza ca-l identifica in tine pe celalalt parinte. Numai eu stiu de cate ori auzeam de la mama pe un ton plin de dispret: "Esti baietoasa, esti leita tac-tu!" sau "Cand te-am vazut la maternitate plina de par negru ca tac-tu am zis ca nu esti copilul meu!". Si tot asa. Dar in final trebuie sa fiu recunoscatoare ca am ramas copil unic, altfel as fi primit si mai putin decat nimic, nu?