povestea primei intalniri

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Pag. 1 | Pag. 3

Witchie spune:

Anca, m-ai facut sa plang!

ralu_t spune:

anca si eu am plans.... de muuulta bucurie pentru voi si pentru norocul fetitei voastre

a venit toamna...cu un bebe albastru

RALU- de minune TUDOR

poze tudor

Manuelita spune:

Buna seara si la multi ani!!!

Am o intrebare si v-as fi tare recunoscatoare dragi mamici daca m-ati ajuta.
Am citit pe acest forum povesti emotionante despre prima intalnire. Va rog sa-mi raspundeti cu sinceritate, exista adoptii fericite si in situatiile in care nu simti nimic inaltator ci doar ca te afli in fata unui copil ca oricare altul, dragalas si care are nevoie de o familie?
Exista iubire profunda si in cazul in care prima intalnire nu e cu focuri de artificii si senzatia ca acela e copilul predestinat familiei tale?

Cu drag,

Tzuni spune:

DA.

_
Tzuni mic si drag si scump si pisicos si fericit siiii.... IN LUPTA CU KILELE

Gianni spune:

Si-n cazul meu identic .N=am simtit absolut nimic special, desi-l aveam in brate. L-am dat asistentei inapoi in brate si am plecat hotarita sa renunt , pe culoar cineva mi-a spus parca ca nu sint eu Dumnezeu sa hotarasc care bebe va fi sau care nu , asa ca m-am intors si.... bine am facut.Mi-a imbogatit viata, ii sint atit de recunoscatoare.

S=apoi gindeste-te ca oricum daca ingrijesti si daruiesti iubire , este imbosibil sa nu creasca din sufletul tau.

Afara nici nu exista chestia cu vazut-placut...primesti un telefon ca exista un copil care seama cu cerintele din dosarul depus , n-ai poza , n-ai nimic decit virsta si sex , si trebuie sa spui da sau ba , pt. ca sint alte 20 de cupluri care+l vor.

Si pina acum n.am auzit niciodata povesti de genul ca l+au adoptat dar nu l-au iubit. IMPOSIBIL. Dragostea vine cu timpul , ca la orice mama naturala...incetul cu incetul. descoperin du-i gingasia, personalitatea , imperfectiunile etc.
Succes.

andrada77 spune:

Sant cazuri.La noi,asistentele sociale mi-au povestit de un cuplu care au luat un bebe acasa,avea cateva luni,si dupa ce l-au tinut un timp(cam trei luni am inteles),l-au dat inapoi,nu au mai vrut sa continuie cu adoptia lui,ca "se uita in gol" ...nu stiu ce a insemnat asta,dar cert este ca DPC-ul a trebuit sa-l ia inapoi.
Si asta in tinand cont de faptul ca sant mii de familii care isi doresc un bebe mic si nu au sanse mari.

catty spune:

Mi-aduc aminte asa de bine ziua in care am vazut-o pe Alexuta. Era 16 noiembrie, o zi friguroasa care nu prevestea ceea ce avea sa urmeze si sa ne schimbe viata. Reusisem in sfarsit sa strangem si restul actelor care ne mai trebuiau si am mers la DCP sa le depunem, Acolo ni s-a spus ca au un singur copil mic, o fetita (desi noi plecasem de la ideea ca vrem baiat)care este frumoasa dar cam neagra. Ne-au aratat niste poze si nu am putut sa spun decat "ce ochi mari are". Nu am simtit nimic, dar am acceptat sa mergem seara sa o vedem la maternala, Ne simteam cam aiurea ajunsi la usa doamanei, avand senzatia ca am venit sa cumparam un apartament sau ceva de genul asta. Cand s-a deschis usa, am vazut in sufragerie o mogaldeata cu parul negru si niste ochi fantastici, care statea cu manutele la spate si ne privea cu insistenta. Cand m-am apropiat de ea, m-a luat de mana si am inceput sa ne plimbam prin casa. A fost momentul in care am simtit ca pamantul mi se duce de sub picioare. Dupa ce m-am dezmeticit putin am realizat ca seamana f mult cu sotul meu. Micuta se uita in sfarsit la el, dupa ce vreo jumatate de ora a stat lipita de mine, si a ridicat manutele in semn ca vrea in brate. Atunci cand a luat-o, a facut ceva ce numai cu tati face si acum: l-a luat de gat, si-a pus capul de umarul lui si s-a lipit de parca nu mai vroia sa ii dam drumul. Maternala a ramas interzisa, nu se astepta ca un copil asa mic, avea 1 an fara 1 saptamana, sa simta atat de intens ceea ce am simtit si noi. Apoi a urmat un w-e cumplit, cu teama ca nu va fi a noastra, teama care a continuat pana ne-a iesit atestatul si am depus actele la tribunal. Acum este a noastra si ne aduce acceasi bucurie ca in prima zi. Nici nu mai consientizez ca nu am nascut-o eu, nici nu mai stiu cum era inainte sa apara in viata noastra pt ca toata durerea a trecut ca prin farmec. Acum alearga prin casa, imi spune "te besc mami" (te iubesc mami), si cand rade ii vezi tot sufletul ei curat de copil.

andrada77 spune:

Cattym-ai facut sa plang.

redrose1976 spune:

Buna!
Prima intalnire cu puiul meu a fost una obisnuita.Am vazut un bebe mic; nu stiam daca sa-l iau in brate sau nu. Nu ma gandeam atunci ca acea fetita va deveni sufletul nostru( al meu si al sotului). Dar alaturi ea am invatat ce inseamna viata de parinti, am aflat ce responsabilitate trebuie sa ai in formarea si educarea acestei fiinte gingase, am vazut ce minunat este sa stai sa-ti privesti “puiul” cum doarme.Am invatat sa ne bucuram la fiecare miscare , zambet, la fiecare gest nou pe care il face.Acum suntem cei mai fericiti parinti, suntem o familie implinita si speram doar sa terminam cat mai repede actele ( fetita este in plasament) .
*Pt ea noi suntem ma-ma si ta-ta