Alex

Alex

Incep aceasta povestire cu gandul la fiul meu . De 7 luni el e mereu cu mine orinde as fi. Este tot ce e mai frumos si este viata noastra: a mea si a lui tati.

Alex a avut personalitate puternica inca inainte de a se naste. El a aparut neplanificat si intr-un moment pe care eu il credeam total nepotrivit.
La inceputul anului 2006 am incetat sa mai iau anticonceptionale in ideea ca in toamna acelui an sa raman gravida. Ne doream un copil dar nu aveam timp inca. Abea ne luasem apartament (unul de o camera) eu trebuia ca in vara acelui an sa imi sustin teza de doctorat si am spus ca toamna 2006 ar fi ideal sa incepem “lucrul” la bebe.
Ne protejam cu prezervativ si doar in zilele nepericuloase faceam dragoste fara. Mi se parea o metoda sigura pe care o mai folosisem de multe ori, dar….
Exact de ziua indragostitilor ne-am intors noi de la club si ne punem in pat si ne apucam de “treaba”. In focurile pasiunii ii spun sotului ca nu e o zi periculoasa deci fara prezervativ.Atunci am ramas gravida. Aveam sa aflu 2 saptamani mai tarziu cand ciclul nu mai venea si eu nu mai puteam de greata, nu mai puteam fuma, nimic. Am cumparat un test pe care l-am facut la 5 dimineata ca nu mai aveam rabdare (nu am gasit decat test din acela de se face doar dimineata) si a fost cat se poate de pozitiv.
Nu m-am bucurat nu am reactionat nici cum. Doar o disperare m-a cam apucat asa cand ma gandeam ca toate planurile imi vor fi date peste cap.
Tati in schimb era foarte fericit si incepuse sa dea familiei telefoane . Era 4 martie .Mie parca nu imi venea sa cred si tot speram ca e o greseala.
In 6 martie am ajuns la doctor care a spus ca este o sarcina mica dar clar este o sarcina.

Atunci m-am bucurat si eu. M-am gandit ca Dumnezeu asa a ales pentru noi si trebuie sa ii urmam voia.
Am avut o sarcina relativ usoara exceptand greturile primelor 4 luni care au fost groaznice. In rest 9 luni am lucrat, am condus pana in ultima zi, am fost foarte activa.
Am reusit sa termin doctoratul, graviduta in sase luni luam titlul de doctor; Ne-am apucat sa ne facem casa pe care am terminat-o in cateva luni, totul datorita sufletelului ce crestea in mine. Ne-a pus pe toti la treaba manca-l-ar mama de scump.
Nu va spun ce fericita eram la primele picioruse in burtica, cum astepta tati cu mana pe burtica sa ii dea un semn. Am avut o sarcina superba cu un sot super atent si foarte fericit.
A venit si ziua in care am aflat ca e baiat. Eu cam dezamagita, recunosc ca vroiam fetita. Ma gandeam ca nimic nu iese cum vreau eu (acum nu l-as da pe o mie de fetite). Dar m-am obisnuit cu gandul ca voi fi mamica de baiat. Alegerea numelui a fost una dificila. Nici un nume nu mi se parea indeajuns de frumos pentru fiul meu. Pana la urma ne-am oprit la Alex (cu asta am fost amandoi de acord).

Se apropia si luna noiembrie cand cica aveam DPN. Din start eu nu am stiut ultimul ciclu si de aici toata sarcina copilul cica era mai mare cu 2 sapt. El de fapt era la termen. In 9 octombrie merg la control: totul in regula, doctorul spune puteti naste oricand dar va rog saptamana asta nu ca sunt la o conferinta. Ma gandeam ca nu tocami mie mi se va intampla asa ceva. Dar… din nou Alex a facut ce a vrut el.
In data de 13 (exact cand implineam 10 ani de cand eram cu sotul meu) eram intr-o vizita si mi s-a rupt apa. Nici o durere nimic doar membrane rupte. De agitati ce eram si eu si tati am fugit repede acasa, am facut un dus, m-am imbracat si fuga la spital. Bagajul deja era facut. Medicul meu imi spusese sa merg la spital daca am contractii la 10 minute sau mi se rupe apa. Indeplineam una din conditii. Sunam intruna la doctor el nu raspundea eram innebunita. Eram super emotionata la gandul ca ma voi intalni cu bebe dar pe de alta parte muream de frica.Urma sa nasc.

Ajungem la spital controlul de rigoare si da, intr-adevar membrane rupte, lichid amniotic in scadere, dilatatie 2. M-au internat si m-au pus intr-o rezerva deoarece nu aveam dureri sa dorm linistita. Pe sot l-au trimis acasa si eu am incercat sa dorm. Nu prea puteam, ma tot rugam la Dumnezeu sa scap usor, cu toate ca repet imi era super frica mai ales ca stiam ca nasc fara doctorul meu.
La sapte dimineata s-a intors sotul meu cu mama care saraca la 12 noaptea s-a pus pe tren sa fie cu mine la cel mai important eveniment. Eu tot nici o durere.
La 9 dimineata prima durere super mare. Ma chircesc eu dar trece. Intre timp s-a schimbat tura si a intrat un doctor de care stiam eu ca e bun si mi-am mai facut curaj. Ma consulta si el si zice dilatatie 3 nastem pana deseara.
Ma intorc in rezerva si incep sa ma monitorizeze. Imi pun ceva perfuzii si incepe travaliul propriu zis. Muream de durere dar nu ma dilatam deloc. La 4 dupa masa tot 3 cm. La acel control doctorul m-a ajutat la dilatare si o durere groaznica m-a blocat. Pe la ora 5 ajunsesem la 4 si in sfarsit a venit binecuvantarea : EPIDURALA. Raiul pe pamant, nu mai simteam nimic si moasa mi-a spus sa incerc sa dorm ca sunt terminata si am nevoie de putere. Se face 12 si eu dupa 3 ture de ser ma dilatasem doar 5 cm. si de atunci incolo eram fara ser ca cica nu mai puteau da mai mult de 3 ture ca poate afecta bebe.
Aveam niste dureri crunte de tot , eram convinsa ca mor si bebe ramane fara mama lui. Chiar ii spuneam asta sotului meu. El saracu era terminat. Tot il trimiteam sa vorbeasca cu doctorul sa vina sa ma opereze ca eu nu mai pot.
Medicul i-a spus ca acum e tarziu ca bebe e angajat spre iesire si nu mai poate.
Pe la 4 jumate duminica dimineata a venit moasa sa ma controleze si a zis ca pot sa imping ca am 8 cm deja.(pana atunci im spusese clar sa nu imping deloc sa ma abtin chiar daca imi vine) Mi-a explicat cum si da-i bataie. Impingeam de nu mai aveam aer.
Contractiile erau asa puternice incat intre ele adormeam alea cateva minute. Ma trezea durerea aia groaznica si o luam de la capat.
La un moment dat a venit moasa si a zis sa merg pe WC sa ma screm cu un pled sub mine ca scremerea aceea e mai fireasca. Zis si facut. Parca ma vad pe WC cu stativul de perfuzii dupa mine cum imi dadeam parca toate puterile.
Iar un control si spune moasa: hai pe masa ca ii vad caputul.Nu mai credeam deloc, eram sfarsita, eram ca in tarnsa. Ma urc pe masa, cheama medicul si cand am vazut ca treaba e chiar serioasa si chiar nasc m-am gandit ca sa stiu ca mor cu ultimele puteri o sa imping pana va iesi minunea mea. Eram super ingrijorata sa fie bine dupa atatea ore acolo si el saracutul.
Vad o privire cam ciudata intre doctor si moasa si panicata intreb ce se petrece. Ei zic nimic pe contractie sa impingi si sa ne zici cand vine contractia. Respir eu si zic: acum…In acel moment medicul imi baga cotul in capul pieptului , o rezidenta care nu stiu cum a aparut in spatele meu s-a urcat cumva pe mine si l-a tras pe Alex spre iesire si atunci am simtit ca ma rup toata ca iese tot din mine dar nu era decat scumpul meu copil.In sfarsit l-au scos. Ca cred ca singura nu reuseam. Eram asa fericita ca s-a terminat si ma uitam la el cat e de vanat si mic si ce ochi mari are. Era cu ei larg deschisi. Dar…nu respira, nu misca. Disperata intreb ce are copilul meu de ce nu plange, nimeni nu ma baga in seama si toti se ocupau de el. Eu izbucnesc intr-un plans absolut isteric tremuram toata si in acel moment doctorul a urlat la fetele de la neonatologie sa mi-l puna pe piept sa vad ca e OK ca sunt speriata si el mai are nevoie de mine sa elimin placenta si sa ma coasa. Mi l-au asezat asa plin de vernix pe piept si cand i-am simtit respiratia umeda pe gatul meu am simtit ceva ce nu pot spune in cuvinte. Era copilul meu, cel cu care vorbisem de atatea ori in butica, era acolo pe mine intreg si sanatos.Avea 4 kg si 55 de cm. Urias de-a dreptul pentru mine. Plangeam dar de data asta de fericirea. Apoi mi l-au luat si s-au ocupat de “brodarea” mea. Dar eu nu mai simteam nimic, eram doar cu gandul la botul mic de carne pe care deja il iubeam cum nu mai iubisem pe nimeni.

Se termina totul ma duc in salon inapoi si ii lasa pe mine pe sotul meu pe mama si pe soacra mea. II vad plansi nu intelegeam de ce. Am sa inteleg abea peste vreo doua ore cand o doctorita de la neonatologie a venit sa imi explice ca copilul meu e la incubator ca nu au vrut sa il traumatizeze si sa respire la oxigen ca s-a chinuit si el si ca are o bosa. Ce era aia ca nu suna deloc bine?Imi explica ca e o umflatura la cap ca s-a chinuit si el, dar nu e pb ca e perfect sanatos si ma intreaba daca vreau sa il vad.
M-am ridicat din pat de parca nu nascusem cu doar cateva ore in urma si am mers sa il vad. Era asa scumpic cum dormea dar nici urma de bosa. Se retrasese. M-am asezat langa incubator si am plans de fericire si l-am mangaiat si am multumit la Dumnezeu ca eram amandoi bine.
Sotul meu era super stresat ca el vazuse acea umflatura cand l-au scos din sala de nasteri si a vazut cum fugeau cu el pe holuri pe cand cu alti copii se opreau sa ii vada mai bine parintii. Trasese o sperietura zdravana dar cand a aflat ca totul e absolut OK a fost cel mai feiricit mai ales ca Alex e copia lui fidela.
Totodata am nascut de ziua socrului meu care mereu spune ca Alex e cadoul lui si de-aia a durat asa mult din 13 pana in 15 sa nasc de ziua lui .

M-au dus la salon si mi-au explicat ca il tin inca o noapte sub supraveghere pana mi-l aduce sa fie totul Ok si ca sa profit sa ma odhnesc. Eu ma gandeam numai la el si cum nu erau atente femeile de pe sectia de neonatologie ma strecuram la el sa il privesc. Mergeam din 3 in 3 ore sa il alaptez si scumpul lui mami abea invata sa suga.
Apoi in 16 octombrie cand am mers dimineata la 7 sa alaptez mi-au spus sa ma intorc in salon ca mi-l aduc acolo ca nu mai are nimic si este perfect sanatos. Nu va spun ce fericire pe mine.
Mi l-au adus si l-am schimbat in hainutele lui frumoase( era imbracat in haine de spital ) si l-am privit ore intregi si l-am pupat peste tot si l-am studiat. Era perfect, absolut perfect si am uitat intr-o clipa tot chinul prin care trecusem. EL era acum cel mai important.

Acum Alex are sapte luni. Este cel mai dulce copil. Foarte cuminte (nu am facut nici o noapte alba), foarte vesel (mereu cu zambetul pe buze), si ne face cei mai fericiti. Este viata noastra si totul se invarte in jurul lui. Toata lumea il iubeste, este cam rasfatat dar nu conteaza. E al meu si il aodr. Este foarte dragasots, deja ma pupa si cand vad cat e de dependent de mine ma topesc toata.

Alex te iubesc cel mai mult. Sa te tina Dumnezeu sanatos si sa ai o viata frumoasa.
Esti minunea mea si a lui tati si nu as schimba nimic din ce a fost. Totul a fost perfect.

clauditzadennis spune:

Ce mult imi plac povestile frumoase, cu final fericit!
Felicitari, mami fericita de Alex si sa va dea Dumnezeu numai bucurii, sanatate si fericire, sa va bucurati de minunea mica!
Sanatate!

marybell spune:

foarte frumoasa povestea ta, m-a emotionat pana la lacrimi, ai o familie frumoasa, sa fiti fericiti. sa va binecuvanteze Dzeu viata numai cu zile pline e bucurie si fericire alaturi de acest copil minunat si de ceilalti care vor urma...

Marybell si bb Erik (23 dec 2006)
poze bb
poze Botez

varsta Erik

doxinu spune:

Ai o poveste superba!Nu m-am putut abtine sa nu plang mai ales ca mai am 5 saptamani si imi voi vedea si io minunea!Sa-ti traiasca sa va aduca numai bucurii iar viata lui sa fie perfecta!




34s

roana spune:

va multumesc mult,
Si bebeii vostri sa fie sanatosi si cuiminti.
Nastere usoara si mult curaj