Moonwalk - 2 - Pamantul fagaduintei

Am fost nespus de fericiti cand am aflat ca am trecut cu bine auditia de la Motown. Imi amintesc ca Berry Gordy incerca sa ne potoleasca, spunandu-ne ca vom face istorie impreuna. "O sa va fac cei mai mari din lume", spunea, "si o sa se scrie despre voi in cartile de istorie". Chiar asa ne-a spus. Ne rezemam in coate, il ascultam si spuneam "Bine! Bine!". Niciodata n-o sa uit asta. Ne aflam in vizita la el acasa si aveam senzatia ca visurile noastre se vor implini, ascultandu-l pe acest barbat puternic, talentat, care ne spunea ca o sa fim foarte mari. "Primul disc al vostru va fi nr 1, al doilea disc al vostru va fi nr 1 si tot asa va fi si al treilea disc al vostru. Trei discuri de cea mai buna calitate, unul dupa altul. Veti da lovitura intocmai ca Diana Ross si The Supremes:. Asta era ceva nemaiauzit in acele zile, dar avea dreptate; chiar asa s-a si intamplat. Trei discuri, unul dupa altul!

Desi nu Diana a fost prima care ne-a gasit, nu cred ca ne putem revansa vreodata fata de ea pt tot ce-a facut pt noi in acele zile. cand in cele din urma ne-am mutat in California de Sud, locuiam de fapt cu Diana si mai bine de un an stateam cu ea cateva ore pe zi. Unii dintre noi locuiau cu Berry Gordy si ceilalti cu Diana, iar apoi schimbam locurile. Era o fiinta minunata, se purta cu noi ca o mama, facandu-ne sa ne simtim ca acasa. A avut foarte multa grija de noi timp de aproape un an si jumatate, cata vreme parintii mei au inchis casa din Gary, cautand o casa unde sa putem locui cu totii aici in California. Pt noi era grozav deoarece Berry si Diana locuiau pe aceeasi strada din Beverly Hills. Puteam merge acasa la Berry si apoi ne puteam intoarce acasa la Diana. De obicei stateam ziua la Diana si noaptea la Berry. A fost o perioada importanta din viata mea, pt ca Diana iubea arta si m-a incurajat si pe mine s-o apreciez. M-a educat cu rabdare in aceasta privinta. Ieseam in oras aproape in fiecare zi, doar noi doi, cumparam creioane si desenam. Cand nici nu desenam, nici nu pictam, mergeam la muzee. Mi-a facut cunoscute operele marilor artisti, precum Michelangelo si Degas, iar acest fapt mi-a marcat interesul fata de arta. Ea m-a invatat, intr-adevar, multe lucruri. Totul mi se parea atat de nou si atat de emotionant. Era diferit de ceea ce eram obisnuit sa fac; stiam doar sa respir si sa traiesc muzica, repetand zi si noapte. Nu v-ar veni sa credeti ca o personalitate artistica precum Diana si-ar petrece timpul invatand un copil sa picteze, dandu-i o educatie artistica, dar ea asa a facut si o iubesc nespus. Si o voi iubi mereu. Sunt nebun dupa ea. Mi-a fost mama, iubita, sora, totul combinat intr-o persoana uimitoare.

FanClubMJ spune:

Intr-adevar acele zile au fost dificile pt mine si fratii mei. Cand zburam cu avionul din California pana la Chicago, era ca si cum am fi fost intr-o alta tara, intr-o alta lume. Sa vii din oraselul nostru din Indiana, atat de banal si tern si sa aterizezi in California de Sud, era ca si cum lumea s-ar fi transformat intr-un vis minunat. Eram de negasit atunci. Ma duceam peste tot - Disneyland, Sunset Strip, plaja. Si fratilor mei le placea; intram peste tot, precum acei copii care viziteaza un magazin de dulciuri pt prima data. Eram patrunsi de veneratie in California; pomii aveau portocale si frunze pana in miez de iarna. Erau palmieri si apusuri de soare iar vremea era extrem de calduroasa. Fiecare zi ne oferea ceva deosebit. Imi placea sa ma amuz si nu voiam sa se mai termine toate astea dar apoi mi-am dat seama ca mai sunt si alte lucruri de facut si ca puteam fi tot atat de incantat daca imi continuam drumul inceput. Au fost zile ametitoare.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale faptului ca eram acolo il constituia intalnirea cu cele mai impunatoare personalitati muzicale din Motown, care emigrasera in California impreuna cu Berry Gordy, dupa ce s-a mutat din Detroit. Imi amintesc cand am dat mana prima data cu Smokey Robinson. Era ca si cum ai fi dat mana cu un rege. Ochii imi scanteiau si imi amintesc cum i-am spus mamei ca mana lui parca era infasurata in pernite moi. Nu te gandesti la micile impresii pe care si le fac oamenii de pe strada cand esti un star dar suporterii se gandesc. Cel putin eu asa credeam. Vreau sa spun ca in timp ce mergeam imi spuneam: Are mana atat de moale. Cand ma gandesc la toate astea acum, par copilarii, dar mie mi-au produs o buna impresie. Dadusem mana cu Smokey Robinson! Sunt atatia artisti, muzicieni si scriitori pe care-i admir. Cand eram copil, oamenii pe care-i urmaream erau esenta spectacolului - James Brown, Sammy Davis Jr, Fred Astaire, Gene Kelly. Un mare om de spectacol impresioneaza pe toata lumea; acesta este adevaratul test al maretiei si acesti oameni o au. Asemenea operei lui Michelangelo, te emotioneaza, nu le pasa cine esti. Sunt mereu emotionat cand am norocul sa intalnesc pe cineva a carui arta m-a subjugat. Poate am citit o carte care m-a uns la inima sau m-a facut sa ma gandesc la lucruri asupra carora nu mi-am concentrat atentia pana atunci. O anume melodie ma poate emotiona, ma poate misca, indragind-o atat de mult incat nu ma voi satura vreodata s-o ascult. Un tablou sau o pictura poate dezvalui un univers. Avand aceeasi inspiratie, interpretarea unui actor sau o interpretare colectiva ma poate transforma.

In acele zile Motown nu inregistra niciodata o formatie de copii. De fapt singurul copil care cantase la ei fusese Stevie Wonder. Deci studioul Motown era hotarat ca, in situatia in care va promova copii, acestia sa fie copii care se pricep la cat mai multe, nu doar sa cante si sa danseze. Studioul dorea ca oamenilor sa le placa de noi si din alte puncte de vedere, nu numai datorita discurilor noastre. Trebuia sa dam exemplu invatand bine la scoala si purtandu-ne prieteneste cu admiratorii nostri, cu reporterii si cu toti cei care veneau in contact cu noi. Nu era ceva greu pt noi pt ca mama ne invatase sa fim delicati si politicosi. Era a doua noastra natura. Singura noastra problema o reprezenta scoala deoarece, devenind foarte cunoscuti si solicitati peste masura, nu prea mai puteam merge la scoala. Oamenii intrau la noi in clasa pe fereastra, cerandu-ne un autograf sau o fotografie. Incercam totusi sa nu ramanem cu lectiile in urma, sa nu avem goluri, dara pana la urma a fost nevoie sa se apeleze la meditatori care sa ne invete acasa.

In aceasta perioada, o doamna pe nume Suzanne de Passe a avut un mare rol in vietile noastre. Lucra pt Motown si ea a fost cea care ne-a facut educatia religioasa cand ne-am mutat la Los Angeles. Tot ea a devenit impresarul nostru. Stateam cu ea adesea, mancam cu ea si chiar ne jucam cu ea. Eram galagiosi, pusi pe sotii, dar si ea era tanara si plina de veselie. A contribuit in mare masura la modelarea noastra, a formatiei Jackson 5, si nu voi putea fi nicicand in stare sa-i multumesc indeajuns pt trot ce a facut pt noi.

Imi amintesc ca Suzanne ne arata desene in carbune reprezentandu-ne pe noi cinci. In fiecare desen aveam o alta tunsoare. Intr-un alt set de desene colorate aveam cu totii alte haine, de parca fiecare ar fi iesit dintr-o alta stanta de colorat. Dupa ce ne-am hotarat cu totii ce tunsoare ne vine mai bine, am fost dusi la frizerie astfel incat sa aratam ca in desenele ei. Apoi, dupa ce ne-a desenat hainele, ne-am dus la un magazin de confectii unde ni s-a dat sa probam niste haine care nu ne veneau bine. Dupa ce le-am probat ne-am dus la un alt magazin de unde am cumparat altele potrivite.

FanClubMJ spune:

Aveam ore de bune maniere si gramatica. Ni s-a dat o lista de intrebari si ni s-a spus ca acestea sunt tipurile de intrebari pe care ne putem astepta sa ni le puna oamenii. Ni se puneau mereu intrebari referitoare la pasiunile noastre, la orausl natal si cum ne place cand cantam impreuna. Atat admiratorii cat si reporterii voiau sa stie cati ani aveam cand am inceput sa cantam. Era dificil sa-ti transformi viata in proprietate publica desi apreciai faptul ca acei oameni se intereseaza de tine datorita muzicii tale.

Angajatii de la Motown ne-au testat cu privire la raspunsurile noastre la intrebarile deja primite. Ne-au testat la gramatica. Si la bunele maniere. Cand am fost gata, ne-au facut ultimele modificari la maneci, pregatindu-ne pt ceea ce avea sa urmeze.

Dupa toate acestea, am avut de invatat un nou cantec intitulat I Want You Back. Cantecul avea o poveste a lui, pe care am aflat-o incetul cu incetul. A fost compus de cineva din Chicago, pe nume Freddie Perren. Fusese pianistul lui Jerry Butler, pe vremea cand noi sustinusem un recital pt Jerry intr-un bar de noapte din Chicago. Ii parea rau de copilasii angajati de proprietarul barului, inchipuindu-si ca nu-si poate permite sa angajeze pe altcineva. Parerea i s-a schimbat brusc atunci cand ne-a auzit cantand.

Dupa cum banuiam, I Want You Back fusese initial I Want To Be Free si a fost compus pt Gladys Knight. Freddie crezuse chiar ca Berry ar putea trece peste Gladys si ar da cantecul formatiei The Supremes. In loc de aceasta, i-a raspuns lui Jerry ca tocmai angajase un frup de copii, din Gary, Indiana. Freddie s-a gandit nitel, si-a dat seama ca este vorba despre noi si s-a hotarat sa creada in soarta.

Cand invatam cantecele pt Steeltown la Gary, Tito si Jermaine trebuiau sa aiba o grija speciala deorece ei sustineau partitura instrumentala la aceste discuri. Cand au ascultat melodia I Want You Back, ei au fost atenti in mod special la acompaniamentul sustinut de chitara si chitara bass dar tata le-a explicat ca firma Motown nu le va cere sa faca acompaniamentul la discurile noastre; coloana sonora va fi facuta inainte de-a inregistra noi cuvintele. Ni s-a reamintit, totusi, ca va trebui sa invatam aceste cantece foarte bine, deoarece urma sa le cantam in fata admiratorilor nostri. Nu peste multa vreme, cantecele au fost invatate.

Baietii din departamentul vocal care aveau grija de noi erau Freddie Perrin, Bobby Taylor si Deke Richards care impreuna cu hal Davis si un alt tip de la Motown, pe nume Fonce Mizell, faceau parte din echipa care a realizat primele noastre discuri single. Toti acesti baieti formau Corporatia. Ne-am dus in apartamentul lui Richards ca sa repetam iar el a fost impresionat ca ne-am pregatit atat de bine. N-avea prea mult de lucru la aranjamentul vocal pe care-l facuse si ne-a spus ca intrucat eram in prizam ar trebui sa mergem imediat in studio sa ne facem meseria. A doua zi dupa amiaza ne-am dus la studiou Eram cu totii atat de fericiti de ceea ce am facut incat ne-am grabit sa ajungem la Berry Gordy. Era inca dupa amiaza cand am ajuns la studioul lui. Ne inchipuiam ca din moment ce Berry ne auzise vom ajunge acasa la timp pt cina.

Dar abia la 1 noaptea m-am prabusit, in cele din urma, pe unul dintre locurile din spate ale masinii lui Richards, incercand din rasputeri sa-mi alung somnul in drum spre casa. Lui Gordy nu-i placuse cantecul nostru. L-am repetat bucata cu bucata iar cand totul a mers struna, Gordy s-a gandit ce schimbari sa mai faca in privinta aranjamentului. Ne punea sa facem lucruri noi, ca un profesor de cor care ii face pe toti elevii sai sa cante ca si cum ar fi solisti, chiar daca nu-ti auzeai vecinul sau vecina cum canta.

motanik spune:

Dupa ce a repetat cu noi toti, facand modificarile necesare, ne-a luat deoparte pe rand ca sa ne explice partitura. Mie mi-a spus exact ce vrea si cum vrea sa-l ajut ca totul sa mearga bine. Apoi i-a explicat totul lui Freddie Perren care urma sa faca inregistrarea. Berry era sclipitor in acest domeniu. Imediat dupa aparitia discului single, am fost solicitati sa scoatem si un album. Am fost impresionati in mod deosebit de repetita cu I Want You Back deoarece acel cantec dura mult mai mult timp (si folosea mai multa banda) decat toate celelalte cantece de pe disc la un loc. Astfel stateau lucrurile la Motown in acele zile, pt ca Berry insista pe perfectiune si pe subtilitatea detaliului. Nu voi uita nicicand perseverenta lui. Acesta era geniul lui. Mai tarziu am observat ca Berry este prezent in tot ceea ce se intampla in timpul sedintelor de inregistrare iar eu n-am uitat niciodata ceea ce am invatat. Si astazi folosesc aceleais principii. Berry a fost profesorul meu si inca unul grozav. Putea identifica micile elemente care faceau un cantec mare, nu doar bun. Berry era ca un magician, raspandind vraja pretutindeni.

Pt mine si fratii mei, inregistrarile la Motown au reprezentat o experienta emotionanta. Echipa noastra de autori a modelat muzica pe care am interpretat-o si pe care am inregistrat-o, sculptand sunetele pana ce totul era perfect. Am repetat saptamani de-a randul pana reuseam sa facem ceea ce ni se spunea. Si, urmarindu-i cum lucreaza, vedeam ca treaba merge din ce in ce mai bine. Schimbau cuvinte, aranjamente, ritmuri, schimbau tot. Berry le-a dat mana libera sa lucreze cum vor, datorita faptului ca tindea spre perfectiune. Cred ca daca ei n-ar fi procedat astfel, ar fi facut-o el. Berry avea o asemenea indemanare. Doar intra in incaperea unde noi lucram si-mi spunea ce sa fac; avea dreptate. Era uluitor.

Cand I Want You Back a aparut pe piata in noiembrie 1969, s-au vandut doua milioane de exemplare in sase saptamani iar formatia noastra a ajuns pe locul 1 in topuri. Urmatorul nostru disc, ABC, a aparut in martie 1970 si s-au vandut doua milioane de exemplare in trei saptamani. Imi mai place si acum fragmentul unde spun: Stai jos, fetito! Cred ca te iubesc, scoala-te fetito, arata-mi ce stii sa faci!

Cand cel de-al treilea disc al nostru, The Love You Save, ne-a adus din nou locul 1 in iunie 1970, promisiunea lui Berry s-a implinit.

Cand urmatorul nostru disc, I'll Be There, a fost de asemenea un mare succes in toamna acelui an, ne-am dat seama ca am putea chiar depasi sperantele lui Berry si ca il vom putea rasplati pt toate eforturile facute pt noi.

Eu si fratii mei - intreaga noastra familie - eram foarte mandri. Creaseram un sunet nou pt un deceniu nou. Era pt prima data in istoria inregistrarilor cand un grup de copii facusera atatea discuri de mare succes. Formatia noastra Jackson 5 n-a avut niciodata prea mare concurenta din partea copiilor de aceeasi varsta. cand eram amatori exista un grup de copii numit The Five Stairsteps cu care ne intalneam. Erau buni dar nu pareau sa fie o familie strans unita asa cum eram noi si din pacate grupul s-a dezmembrat. Dupa ce am dat lovitura cu ABC, am inceput sa ne intalnim cu alte grupuri pe care companiile de inregistrari sperau sa le vada in postura invingatorului, cladita de noi. Mi-a placut de toate aceste grupuri: The Partridge Family, The Osmonds, The De Franco Family, The Osmonds, erau deja in preajma noastra dar aveau un stil foarte diferit, multe sentimentalisme si mormaieli. De indata ce ne-am intalnit, ei si celelalte grupuri ne-au cucerit inima foarte repede. N-aveam de ce sa ne suparam. Competitia, dupa cum stiam, era benefica. Propriile noastre rude credeau ca One Bad Apple suntem noi. Imi amintesc ca atunci cand eram foarte mic puneau o lada de mere cu numele meu scris pe ea in fata microfonului ca sa-l pot ajunge. Microfoanele nu coborau prea jos pt copiii de varsta mea. Atat de multi ani din copilarie mi i-am petrecut in acest mod, stand in picioare pe lada de mere si cantand din rasputeri in timp ce afara alti copii se jucau lipsiti de griji.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra

Angels wanted to do the moonwalk so God sent one to bring Michael Jackson

motanik spune:

Dupa cum am mai spus, in acele prime zile Corporatia de la Motown producea si modela toata muzica noastra. Imi amintesc cum de multe ori eu simteam ca melodia trebuie cantata intr-un anume fel iar producatoriisimteau ca trebuie cantata altfel. Multa vreme am fost foarte ascultator si n-am spus nimic despre asta. In cele din urma am ajuns insa la saturatie tot auzind cum trebuie sa cant. Aceasta s-a petrecut in 1972 cand aveam 14 ani, cam pe vremea melodiei Lookin' Through The Windows. Voiau sa cant intr-un anumit mod iar eu stiam ca ei gresesc. Indiferent de varsta daca ai certitudinea ca stii, atunci oamenii trebuie sa te asculte. Eram furios pe porducatorii nostri si foarte abatut. Asa ca l-am chemat pe Berry Gordy si m-am plans. I-am zis ca intotdeauna imi spusesera cum sa cant si ca eu fusesem de acord in tot acest timp, dar acum deveneau prea...mecanici.

Prin urmare, el a venit in studiou si le-a spus sa ma lase sa fac ceea ce vreau eu. Cred ca le-a spus sa-mi dea mai multa libertate sau ceva in genul acesta. Si dupa aceea am inceput sa adaug niste modulatii vocale pe care le-au indragit in cele din urma. Imi placea sa fac multe improvizatii, rasucind cuvintele sau adaugandu-le cate ceva.

Cand Berry era in studiou cu noi, adauga intotdeauna ceva ce i se parea ca merge. Se ducea din studiou in studiou, verificand cum se lucra, adaugand adesea elemente care imbunatateau calitatea discurilor. Walt Disney facea acelasi lucru; isi verifica artistii si spunea: Ei bine, acest personaj trebuie sa fie mai subtil. Stiam intotdeauna cand Berry aprecia ceea ce faceam in studiou, fiindca avea obiceul sa vorbeasca ironic cand ii placea ceva. Cand totul mergea foarte bine, respira adanc ca boxeurul profesionist care fusese candva.

Aveam trei melodii preferate pe atunci: Never Can Say Goodbye, I'll be There, ABC. Nu voi uita niciodata prima oara cand am auzit ABC. Mi s-a parut un cantec foarte frumos. Imi amintesc cat de mult doream sa cant acest cantec, sa merg in studiou si sa-l fac.

Repetam inca asiduu zilnic - unele lucruri nu s-au schimbat nici astazi - dar eram recunoscatori ca ajunsesem unde trebuie. Erau atatia oameni in jurul nostru, cu care lucram incat eram hotarati sa dam din noi tot ce aveam mai bun.

De indata ce I Want You Back a iesit pe piata, toti cei de la Motown ne-au pregatit un spectacol. Diana a fost foarte incantata si ne-a prezentat la o mare discoteca din Hollywood unde datorita ei am cantat intr-o atmosfera sarbatoreasca exact ca si la Berry. Imediat dupa spectacolul organizat de Diana, am primit invitatia sa cantam in programul de televiziune Miss Black America. cantand in spectacole, vom avea posibilitatea sa facem cunoscute publicului melodii de pe discul nostru si apoi...urma spectacolul. Dupa ce am primit invitatia, imi amintesc ca am fost foarte dezamagiti pt ca nu mergeam la New York sa realizam primul nostru spectacol pt televiziune la sugestia firmei Motown. Acum urma sa pregatim primul nostru spectacol pt televiziune si eram alaturi de Motown. Viata era foarte frumoasa. Evident, Diana ne sustinea din rasputeri. Trebuia sa participe la The Hollywood Palace, un mare spectacol de sambata seara; era ultima ei aparitie alaturi de Supremes si de asemenea prima noastra aparitie importanta in public. Aceasta insemna foarte mult pt Motown deoarece ei hotarasera deja ca noul nostru album sa se numeasca Diana Ross Presents Jackson 5. Niciodata pana atunci o personalitate muzicala de o asemenea anvergura ca Diana Ross nu-si coborase privirea la un grup de copii. Motown, Diana si cei cinci copii din Gary, Indiana, cu totii eram nespus de emotionati. Aparuse pana atunci I Want You Back iar Berry avusese din nou dreptate; toate posturile de radio la care cantau Sly si The Beatles dadeau si melodiile noastre.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra

Angels wanted to do the moonwalk so God sent one to bring Michael Jackson

motanik spune:

Dupa cum am mai spus, n-am lucrat la album cu acea sarguinta ca la discurile single, dar ne-am mauzat cantand tot felul de melodii, de la Who's Lovin' You - cantecul vechi al formatiei The Miracles, pe care-l interpretam pana atunci in spectacolele tinerelor talente - pana la Zip-A-Dee-Doo-Dah.

In acel album erau melodii pt toate varstele - copii, adolescenti, adulti - si am simtit cu totii ca acesta a fost motivul succesului enorm pe care l-a avut muzica noastra. Stiam ca la The Hollywood Palace era un public plin de viata si sofisticat, ca la Hollywood de altfel iar noi eram preocupati din aceasta cauza; dar l-am cucerit de la prima nota. In fosa era o orchestra deci am auzit pt prima data toata melodia I Want You Back cantata pe viu deoarece nu ma aflam in studiou cand a fost inregistrat acompaniamentul pt album. Faptul ca dadeam un asemenea spectacol ne facea sa ne simtit regeste, amintindu-ne de senzatia avuta in urma cand am castigat concursul orasenesc de la Gary.

Alegerea melodiilor care ni se potriveau cel mai bine reprezenta o adevarata incercare pt noi deoarece, in tentativa noastra de a subjuga publicul, nu mai depindeam de melodiile de succes ale altor interpreti. Baietii de la Corporatie si Hal Davis au fost solicitati sa compuna cantece special pt noi, urmand sa faca si aranjamentele de rigoare. Berry nu mai voia sa garanteze pt noi. Deci cu toate ca primele noastre discuri au fost pe locul 1 in topul preferintelor ascultatorilor, ne pregateam din nou pt un atac frontal.

I Want You Back putea fi cantat de un adult dar ABC si The Love You Save au fost scrise pt vocile noastre tinere, versurile fiind cantate pe rand de Jermaine si de mine - era o schimbare fata de varianta Sly, in care cantaretii isi schimbau locurile pe scena. Corporatia compusese de asemenea aceste melodii, avand in vedere si cateva numere de dans; pasii facuti de admiratorii nostri la petreceri, precum si pasii facuti de noi pe scena. Versurile iti stalceau limba si de aceea le imparteam cu Jermaine.

Nici unul dintre acele discuri nu s-ar fi putut realiza fara I Want You Back. Tot mai adaugam si mai scoteam cate ceva din cantec, dar publicul parea interesat sa auda tot ce cantam. Mai tarziu am mai facut doua discuri foarte inspirate, Mamma's Pearl si Sugar Daddy, care imi aminteau de zilele de scoala. Am mai adaugat o smecherie la textul cantat de mine si de Jermaine, primind mereu un raspuns entuziast cand o faceam la microfon pe scena.

Specialistii ne-au spus ca nici o formatie n-a debutat mai promitator decat noi. Niciodata.


I'll Be There era cea mai valoroasa realizare a noastra; era melodia care spunea "am venit aici ca sa ramanem". A fost pe locul 1 in topuri timp de 5 saptamani, ceea ce este de-a dreptul neobisnuit. A fost o longevitate nemaiintalnita pt un cantec; dintre toate cantecele lansate impreuna acesta a fost unul dintre cele mai reusite. Cat de mutl imi placeau cuvintele "tu si eu trebuie sa facem un pact, trebuie sa readucem salvarea..." Willie Hutch si Berry Gordy nu pareau sa scrie asemenea cuvinte. Le placea sa faca glume pe seama noastra cand noi nu eram in studiou. Dar acea melodie m-a captivat din clipa in care am auzit-o. Nu stiam nici macar ce este un clavecin pana cand nu ne-au fost cantate primele note. melodia a fost realizata datorita geniului lui Hal Davis, asistat de Suzy Ikeda, care imi statea in preajma cantec dupa cantec, asigurandu-se ca interpretarea mea avea nota de emotie sentimentala ceruta de compozitie. Era un cantec serios dar izbucneam cu toii in ras cand eu cantam "doar priveste peste umar, iubito!" Exceptand "iubita", semana foarte mult cu extraordinara melodie a formatiei Four Tops, Reach OOut I'll Be There. Incepusem sa simtim tot mai mult ca facem parte deopotriva din realitatea ca si din viitorul firmei Motown.

Initial se stabilise ca eu sa cant ce era mai dificil din punct de vedere tehnic iar Jermaine sa cante baladele. Dar cu toate ca vocea lui Jermaine, care avea 17 ani, era mai matura, baladele imi placeau mai mult desi inca nu erau in stilul meu. A fost cel de-al patrulea loc 1 pt formatia noastra si multora le-a placut cantecul lui Jermaine, I Found THat Girl, fata B a discului The Love You Save, tot atat ca si melodiile de mare succes.

Pregateam aceste cantece intr-un studiou mare, unde se facea muzica de tot felul, fiind destul loc si pt dans; ne-am intors acolo dupa ce am cantat in tot felul de spectacole pt televiziune. De ex am cantat in The Ed Sullivan Show de 3 ori. Cei de la Motown ne-au spus intotdeauna ce sa raspundem cand dam interviuri, dar domnul Sullivan a fost unul dintre putinii care ne-au facut sa vorbim fara rezerve si sa ne simtim bine. Privind retroactiv, n-as spune ca Motown ne incorseta sau ne transforma in roboti, chiar daca eu n-as fi procedat astfel; iar daca as avea copii, nu le-as spune ce sa faca. Firma Motown se purta cu noi asa cum nimeni nu mai procedase, dar cine putea spune cum este cel mai bine sa te porti cu asemenea copii?

Reporterii ne puneau tot felul de intrebari iar cei de la Motown stateau pe langa noi ca sa ne ajute, daca era cazul, supraveghind convorbirile. Nu ne-am gandit vreodata sa incercam ceva care sa-i fi stanjenit. Cred ca ii ingrijora alternativa ca noi sa raspundem militareste, asa cum era obiceiul. Poate le era teama ca am devenit niste mici incarnari ale lui Frankenstein. Odata un reporter a pus o intrebare cu tenta rasista, dar cineva de la Motown i-a raspuns ca nu-l interesa culoarea pielii considerandu-ne un "produs comercial". Poate ca suna ciudat dar eu i-am facut cu ochiul si l-am salutat ca la carte, fapt care a parut sa-l emotioneze.

Am avut chiar si o intalnire cu Don Cornelius la spectacolul sau, Soul Train. Fusese dj local in timpul cand noi ne aflam la Chicago. Ne-a placut spectacolul si am cules idei de la acei dansatori care veneau de pe meleagurile noastre natale.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra

Angels wanted to do the moonwalk so God sent one to bring Michael Jackson

motanik spune:

Zilele nebune ale marilor turnee facute de Jackson 5 au inceput chiar dupa succesele repurtate cu discurile noastre. La inceput am facut un turneu in mari arene de spectacol, in toamna anului 1970; cantam in sali uriase precum Madison Square Garden si Los Angeles Forum. Cand Never Can Say Goodbye a fost o melodie de mare succes in 1971, numai in vara acelui an am cantat in 45 de orase iar mai tarziu tot in acel an, in alte 50.

Imi amintesc ca majoritatea timpului a fost o contopire artistica intre mine si fratii mei. Am fost intotdeauna foarte loiali si afectuosi unii fata de altii. Faceam pe bufonii, ne distram copios, fanandu-ne feste unii altora sau celor care lucrau cu noi. N-am fost nicicand prea zgomotosi - nici un televizor n-am aruncat pe geamul de la hotel dar am stropit cu apa multa lume. Incercam mai ales sa ne alungam plictiseala pe care o resimteam in timpul interminabilelor calatorii. Cand te plictisesti pe drum incerci sa faci ceva ca sa te inveselesti. Iata-ne, practic sechestrati in camerele hotelurilor, neputand sa mergem nicaieri din cauza gloatei de fete galagioase de afara, dar noi voiam sa ne amuzam. Ne-ar fi placut sa facem niste chestii grozave, ca in filme. Asteptam cu toii pana adormea paznicul nostru, Bill Bray. Atunci ne fugaream prin camere, ne bateam cu perne, ne luam la tranta, ne manjeam cu pasta de ras; tacamul era complet. Eram cu totii cam intr-o ureche. Aruncam cu baloane si pungi de hartie pline cu apa din balcoanele hotelurilor si le priveam cu explodeaza. Apoi muream de ras. Ne placea sa insiram tot feluld e baliverne si vorbeam la telefon cu orele, efectuand convorbiri aiurea sau comandand meniuri fastuoase care apoi erau trimise in camerele unor necunoscuti. Cine intra in vreuna din camerele noastre avea sanse 90% sa fie udat, pana la piele, de o galeata cu apa proptita deasupra usii.

cand soseam intr-un oras nou, incercam sa vizitam locurile cele mai interesante. Calatoream cu o profesoara minunata, Rose Fine, care ne invata multe lucruri si era incredintata ca ne facem lectiile. Rose a fost cea care mi-a insuflat dragostea pt carti si literatura, dragoste care ma anima si astazi. Citeam orice carte care imi cadea in mana. Orasele noi insemnau tot atatea locuri deosebite unde puteai face cumparaturi. Ne placea sa facem cumparaturi, mai ales in librarii si magazine universale, dar intrucat faima noastra se raspandea, admiratorii transformau neprevazutele intalniri intr-o lupta cor la corp. Cele mai ingrozitoare experiente s-au produs cand eram inconjurati de fete aproape isterice. Vreau sa spun ca era dificil. Cand ne hotaram sa intram intr-un magazin universal ca sa vedem ce se mai vinde, admiratorii ne descopereau si demolau pur si simplu locul unde ne aflam. tejghelele erau doborate, geamurile sparte, masinile inregistratoare de casa rasturnate. Iar noi nu doream decat sa ne uitam la niste haine. cand izbucneau aceste scene, toata nebunia, adulatia si notorietatea deveneau mai mult decat insuportabile. daca n-ati fost martorii unei asemenea scene, nu v-o puteti imagina. Neindoielnic, acele fete erau serioase. Si mai sunt. Nu-si dau seama cat de mult te pot lovi actionand din dragoste. Au numai ganduri bune dar eu pot depune marturie ca doare cand esti prins la mijloc. Te simti ca si cand te-ai sufoca sau te-ai dezmembra. O mie de maini te pipaie. O fata iti rasuceste mana, in timp ce alta iti scoate ceasul. Te apuca de par si te trag tare iar durerea este insuportabila. Cazi peste tot felul de lucruri iar zgarieturile sunt oribile. Mai am inca cicatricele si-mi amintesc de provenienta lor. Mai tarziu am invatat cum sa fug prin multimile de fete exaltate din fata teatrelor, hotelurilor si aeroporturilor. Este important sa-ti aduci aminte sa-ti acoperi ochii cu mainile deoarece fetel uita ca au si unghii in timpul unor confruntari atat de emotionante. Stiu ca admiratorii au ganduri bune iar eu ii iubesc pt entuziasmul si sprijinul lor, dar scenele acestea sunt groaznice.

Cea mai salbatica scena de genul acesta a avut loc cand am fost pt prima oara in Anglia. Eram in avion deasupra Atlanticului cand pilotul ne-a anuntat ca tocmai i se spusese ca zece mii de copii ne asteptau la aeroportul Heathrow. Nu ne venea sa credem. Eram emotionati, dar daca ne-am fi putut intoarce acasa, am fi facut-o. Stiam ca va fi un eveniment deosebit dar intrucat nu aveam destul combustibil pt intoarcere, ne-am continuat zborul. Cand am aterizat, am vazut ca admiratorii nostri luasera literalmente cu asalt tot aeroportul. Era ingrozitor sa te afli intr-o asemenea situatie. Eu si fratii mei ne-am considerat norocosi ca am reusit sa scapam cu viata de pe aeroport.

N-as da pt nimic in lume amintirile acelor zile, petrecute cu fratii mei. Imi doresc adesea sa le pot retrai. Eram precum cei 7 pitici: fiecare dintre noi era diferit, fiecare avea propria lui personalitate. Jackie era atletul si razboinicul. Tito avea figura puternica, intelegatoare, a unui tata; era indragostit pana peste cap de masini si ii placea sa le asambleze si sa le desfaca bucatele. Jermaine era cel de care ma simteam cel mai apropiat in acea perioada; era hazliu, prietenos si umbla mereu brambura. Jermaine era cel care punea galetile cu apa pe usile din camerel hotelurilor. Marlon era si este unul dintre cei mai hotarati oameni pe care i-am cunoscut vreodata. Si el era un adevarat nazdravan fiind mereu pus pe sotii; el era mereu in dificultate la inceputurile noastre, deoarece ba gresea un pas, ba uita o nota, dar mai tarziu s-a schimbat complet.

Personalitatea complexa a fratilor mei si apropierea dintre noi m-au determinat sa nu abandonez calatoriile constante, obositoare pe care le faceam atunci. Toti ne ajutam intre noi. Jackie si Tito ne supravegheau sa n-o luam razna cu nzdravaniile noastre. Pareau sa ne aiba sub control, iar atunci Jermaine si Marlon strigau: "hai sa ne distram!!"

Mi-e foarte dor de toate astea. Pe atunci eram tot timpul impreuna. Mergeam in parcuri de distractii, calaream sau ne uitam la filme. Faceam totul impreuna. Cand spunea cineva "merg sa inot!", tipam cu totii "si eu!!"

M-am despartit de fratii mei mult mai tarziu, cand s-au casatorit. O schimbare de inteles s-a petrecut cu ei, apropiindu-se mai mult de sotiile lor, formand familii bine inchegate. O particica din mine voia sa fim ca inainte - fratii, care erau si cei mai buni prieteni - dar schimbarea devenise inevitabila si intotdeauna oportuna intr-un sens sau altul. Ne placea inca sa fim unul in compania celuilalt. De altfel si acum ne distram excelent cand ne intalnim. Dar traseele diferite ale vietii fiecaruia dintre noi nu ne vor mai permite libertatea de-a fi impreuna la fel ca pana acum.

In acele zile cand eram in turneu cu Jackson 5, stateam intotdeauna in camera cu Jermaine. Eram foarte apropiati, atat pe scena cat si in afara ei, avand multe puncte comune. Intrucat Jermaine era de asemenea fratele care trezea cel mai mare interes fetelor, pot spune ca impreuna faceam cele mai mari boroboate. Asa se explica de ce tatal nostru a hotarat de timpuriu sa ne supravegheze mai atent decat pe ceilalti frati. De obicei inchiria camera vecina, ceea ce insemna ca ne putea verifica oricand prin usile despartitoare. Acest aranjament imi displacea teribil, nu doar pt ca ne putea supraveghea ci si pt ca ne punea in situatii foarte dificile. Eu si Jermaine dormeam, obositi dupa un spectacol, iar tata ne aducea o puzderie de fete in camera; noi ne trezeam iar ele ne priveau, chicotind.

deoarece lumea spectacolelor si cariera au fost viata mea, cea mai dificila lupta pe care am purtat-o in anii adolescentei n-a avut legatura nici cu studiourile de inregistrare nici cu interpretarea scenica. In acele zile, cea mai dificila lupta era chiar acolo, in oglinda mea. Im mare masura, propria mea identitate era strans legata de celebirtatea mea.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra

Angels wanted to do the moonwalk so God sent one to bring Michael Jackson

motanik spune:

Infatisarea a inceput sa mi se schimbe cu adevarat cand aveam vreo 14 ani. Ma mai inaltasem putin. Cei care nu ma stiau intrau intr-o camera sperand sa-l cunoasca pe micutul Michael Jackson, un baietel dragut, si treceau pe langa mine. Eu spuneam "eu sunt Michael" iar ei ma priveau cu indoiala. Michael era un baietel dragut; eu eram un adolescent stangag care masura 1,60m inaltime. Nu eram persoana la care se asteptau sau pe care macar voiau s-o vada. Adolescenta este destul de dificila dar inchipuiti-va ce rau este cand transformarile fizice si psihice, inerente acestei perioade, sunt accentuate de reactiile negative ale celor din jur. Pareau atat de surprinsi ca m-am schimbat, ca trupul meu suferise aceleasi transformari naturale ca oricare altul!

Era dificil. Toti imi spuneau de multa vreme ca sunt dragut, dar odata cu celelalte transformari pielea n-a facut nici ea exceptie si m-am trezit intr-o buna zi cu o acnee de toata frumusetea. Intr-o dimineata m-am uitat in oglinda si am exclamat"oh, nu!" Mi se parea ca am cosuri peste tot. Si cu cat ma suparam mai tare, cu atat ma simteam mai rau. Nu mi-am dat seama atunci dar nici regimul alimentar bazat pe mancaruri grase nu mi-a fost de ajutor.

In subconstientul meu, toata aceasta poveste ma speria. Devenisem foarte timid si eram stanjenit cand ma intalneam cu altii, fiind complexat. Aveam senzatia ca uitandu-ma tot mai mult in oglinda, acneea se inrautatea si mai mult. Infatisarea a inceput sa ma deprime. Stiam ca un caz de acnee avea un efect devastator asupra unei persoane. Efectul asupra mea era atat de neplacut incat imi stanjenea personalitatea. Nu ma puteam uita la ceilalti din jur cand stateam de vorba cu ei. Priveam in jos sau aiurea. Simteam ca nu ma pot mandri cu nimic si nici n-aveam chef sa ies din casa. Nu faceam nimic.

Fratele meu, marlon, era si el plin de cosuri, dar lui nu-i pasa; in schimb eu nu voiam sa vad pe nimeni si nici sa-mi vada cineva pielea, in starea in care se afla. Este surprinzator sa te intrebi cum pot fi atat de diferiti doi frati.

Eram totusi mandru de discurile noastre de mare succes si de indata ce ma aflam pe sceba, nu ma mai gandeam la altceva. Toata ingrijorarea diparea.

Dar cand coboram de pe scena, trebuia sa infrunt din nou oglinda.

Pana la urma lucrurile s-au schimbat. Am inceput sa ma simt altfel. Am invatat sa-mi schimb modul de gandire si am mai invatat sa nu ma mai ingrijorez atata. Cel mai important a fost ca mi-am schimbat regimul alimentar. Aceasta a fost cheia.

In toamna anului 1971 am facut primul meu disc solo, Got to Be There. A fost minunata munca la inregistrarea lui si a devenit unul dintre discurile mele preferate. A fost ideea lui Berry Gordy sa fac o inregistrare solo deci am devenit unul dintre primii cantareti de la Motown care a facut intr-adevar un pas mare. Berry a mai spus ca trebuie sa inregistrez si un album. Dupa ani, cand asa am facut, mi-am dat seama ca avusese dreptate.

Exista un mic conflict in acea perioada, tipic pt vicisitudinile vietii de tanar solist vocal. Cand esti tanar si ai idei, lumea crede adesea ca te porti copilareste si prosteste. Ne aflam in turneu in 1972, anul cand Got to Be There a devenit un mare succes. Intr-o seara i-am spus impresarului "inainte de a incepe sa cant, lasati-ma sa merg in culise ca sa imi iau palarioara pe care o port in poza de pe coperta albumului. daca spectatorii ma vor vedea cu palaria, vor fi in culmea fericirii"

Mi-a spus ca este ideea cea mai ridicola pe care o auzise vreodata. Nu mi s-a dat voie s-o fac pt ca eram prea tanar iar ei toti credeau ca este o idee stupida. La scurt timp dupa incident, Donny Osmond a inceput sa poarte o palarie asemanatoare pretutindeni unde canta iar publicului i-a placut. Aveam incredere in instinctele mele; eram convins ca voi reusi. Il vazusem pe Marvin gaye tot cu o palarie cand canta Let's Get It On iar publicul era entuziasmat la culme. Stiau ce se intampla cand Marvin isi pune palaria. Spectatorii se emotionau si comunicau mai bine, identificandu-se cu cel care canta.

Eram deja un admirator fervent al filmelor si desenelor animate cand intr-o sambata dimineata Jackson 5 a inceput sa apara intr-un spectacol similar la tv in 1971. Cand m-a invatat sa desenez Diana Ross mi-a sporit aprecierea pt animatie, fiind dispus sa-mi petrec tot timpul cu filmele si desenele animate din creatia lui Walt Disney. Am o admiratie nestirbita pt domul Disney si pt tot ce a realizat cu ajutorul atator artisti talentati. cand ma gandesc la bucuria pe care el si compania lui au adus-o milioanelor de copii din lumea intreaga, si nu numai, simt o veneratie adanca.

Imi placea sa joc in filme cu desene animate. Era deosebit de amuzant sa te scoli sambata dimineata ca sa vezi desene animate, asteptand cu nerabdare sa aapri pe micul ecran. Era un adevarat vis.

Prima me aimplicare notabila in cinematografia genului a fost cand am cantat in filmul Ben, din 1972, melodia cu acelasi titlu.

Ben a insemnat mult pt mine. Nimic nu ma emotiona mai mult decat sa merg in studiou si sa inregistrez muzica unui film. Era foarte distractiv. Mai tarziu, cand filmul aparea pe piata, ma duceam la cinema si stateam pana la sfarsit cand aparea genericul unde scria : Melodia Ben cantata de Michael Jackson. Asta ma impresiona cu adevarat. Imi placea melodia si imi placea actiunea filmului. De fapt, actiunea semana mult cu cea din ET. Era vorba despre un baiat care s-a impreietnit cu un sobolan. Lumea nu intelegea dragostea baiatului pt o asemenea creatura mica. El trebuia sa moara din cauza unei boli si singurul sau prieten era Ben, capetenia sobolanilor din orasul unde locuiau. Multi considerau filmul cam ciudat dar n-a fost si parerea mea. Cantecul a ajuns pe locul 1 in topuri si imi place foarte mult si astazi. Am iubit intotdeauna animalele, imi place sa citesc despre ele si sa vad filme cu toate aceste vietuitoare.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra

Angels wanted to do the moonwalk so God sent one to bring Michael Jackson