Moonwalk - 1 - Eram doar niste copii care viseaza

Mi-am dorit intotdeauna sa fiu in stare sa spun povesti, stiti, povesti care izvorau din sufletul meu. Mi-ar placea sa stau asezat langa un foc si sa le spun oamenilor povesti - sa-i fac sa "vada" ce le zic, sa-i fac sa planga si sa rada, sa-i plimb afectiv oriunde pe aripile unor aparente simple si atat de inselatoare precum cuvintele. Mi-ar placea sa le spun basme ca sa le induiosex sufletele si sa le transform. Am vrut intotdeauna sa fiu in stare de asa ceva. Imaginati-va ce trebuie sa simta marii scriitori, stiind ca au acest har. Uneori simt ca as putea si eu. Este ceva ce-as dori sa dezvalui. Intr-un fel, compozitia melodica intrebuinteaza aceleasi mijloace, creeaza urcusurile si coborasurile emotionale, dar povestea este o schita. Este ca un argint viu. Exista foarte putine carti scrise despre arta de a povesti, despre cum sa captezi atentia cititorilor, cum sa strangi la un loc un grup de oameni si sa-i farmeci. Fara costumatie, fara machiaj, fara nimic, doar voi si vocea voastra, precum si marea voastra abilitate de a-i duce oriunde, de a le inrauri vietile, chiar si numai pt cateva clipe.

Deoarece incep sa va spun povestea mea, vreau sa repet ceea ce obisnuiesc sa spun tuturora cand ma intreaba despre inceputurile mele cu Jackson 5: eram atat de mic cand am inceput sa lucram la muzica noastra, incat chiar ca nu-mi amintesc mare lucru despre asta. Multi semeni isi incep cariera la o varsta cand stiu exact ceea ce fac si de ce fac; ceea ce, cu siguranta nu este si cazul meu. Ei isi amintesc tot ce li s-a intamplat. pe cand eu, pus sa reconstitui zilele care au fost, nu pot face abstractie de faptul ca, la inceputul inceputului, nu aveam decat cinci ani. Cand esti un copil de pe urma caruia se castiga bani din spectacole, chiar ca nu intelegi mare lucru din ceea ce se intampla in jurul tau. Oamenii mari sunt aceia care iau o multime de hotarari in legatura cu tine, mai ales cand nu esti de fata. Deci iata ce-mi amintesc.

Imi amintesc cum cantam cat ma tineau puterile si cum dansam cu nespusa bucurie, cum munceam, pana la istovire, poate prea mult pt un copil. Cu siguranta, vor fi destule amanunte de care nu-mi amintesc deloc. Imi amintesc insa de Jackson 5 cum s-a lansat pe cand aveam doar opt sau noua ani.

M-am nascut la Gary, statul Indiana, intr-o noapte de vara tarzie a anului 1958, fiind al saptelea din cei noua copii ai parintilor mei. Tatl meu, Joe Jackson, s-a nascut in Arkansas, iar in 1949 s-a casatorit cu mama, Katherine Scruse, ai carei parinti venisera din Alabama. Sora mea, Maureen, s-a nascut in anul urmator si a avut nesansa de a fi cea mai mare dintre toti copiii; Kackie, Tito, Jermaine, LaToya si Marlon au urmat cu totii in aceasta ordine. Randy si Janet au venit dupa mine.

O parte din amintirile mele cele mai indepartate se refera la meseria tatalui meu, muncitor la otelarie. Era o munca dura, abrutizanta, si el, ca sa evadeze din realitate, canta la un instrument. In acelasi timp, mama lucra intr-un magazin universal. Multumita tatalui meu, ca de altfel si datorita dragostei pt muzica a mamei, acasa ascultam muzica tot timpul. Tatal meu si fratele lui aveau o formatie pe nume The Falcons care era de fapt orchestra locala R&B. Tata canta la chitara, ca si fratele lui. Ei au interpretat cateva din primele cantece rock'n'roll si blues, compuse de Chuck Berry, Little Richard, Otis Redding, citati intre altii. Toate aceste stiluri erau uluitoare si fiecare avea o anumita influenta asupra lui Joe, ca si a noastra, desi atunci eram prea mici ca sa ne dam seama.

The Falcons repetau in camera de zi a casei noastre din Gary, asa ca prin forta imprejurarilor am crescut in sunetele orchestrei R&B. Deoarece eram noua copii, iar fratele tatalui meu avea si el opt, parintii, fratii si verii formau o familie uriasa. Faceam muzica din placere, iar acele vremuri ne-au ajutat sa fim uniti si l-au incurajat intr-un fel pe tatal meu sa fie un bun familist. Jackson 5 s-a nascut din aceasta traditie - mai tarziu am devenit trupa Jackson - si datorita acestei pregatiri si a traditiei muzicale, am parasit formatia de unul singur si am adoptat un sunet care este al meu.

Imi amintesc ca in copilarie munceam excesiv, chiar daca mie imi placea sa cant. Nu eram fortat sa fac asa ceva de catre parinti absurzi, asa cum a fost cazul cu Judy Garland. Am facut-o pt ca mi-a placut si pt ca mi se parea cat se poate de natural, ca si respiratia. Am facut-o pt ca am fost silit s-o fac, nu de catre parinti sau alti membri ai familiei, ci de catre propria-mi viata interioara, de chemarea muzicii.

Au fost situatii, as dori sa clarific acest lucru, cand abia intors de la scoala, lasam cartile, ca sa ma duc la repetitii. Odata ajuns la studio, cantam pana noaptea tarziu, depasind cu mult chiar si ora de culcare.

FanClubMJ spune:

Peste drum de studioul Motown se afla un parc si-mi amintesc cum ii priveam pe copiii care se jucau. Ma holbam la ei cuprins de mirare - nu-mi puteam imagina atata libertate, o viata lipsita de griji - si-mi doream mai presus de orice sa am si eu parte de aceeasi joaca, sa ma pot plimba, sa fiu ca ei. Deci au existat si momente triste in copilaria mea. Este valabil pt orice copil minune. Elizabeth Taylor imi spunea ca si ea s-a simtit la fel. Cand esti tanar si muncesti, lumea iti poate parea ingrozitor de nedreapta. Desigur, nu eram fortat sa fiu micul Michael, cel dintai cantaret, am facut-o si mi-a placut, dar munca era dura. Adesea fugeam de la scoala direct la studio, fara ca macar sa imbuc ceva la iuteala. Uneori chiar ca nu era timp. Veneam acasa extenuat si putea sa treaca de 11 sau 12 noaptea pana sa ma duc la culcare.

Deci am identific foarte mult cu oricine a fost nevoit sa munceasca inca din anii copilariei. Stiu cate eforturi se cer, cate sacrificii se impun. Stiu, de asemenea, cate lucruri se invata. Eu am invatat ca trebuie sa fii mereu in competitie cu tine insuti, pe masura trecerii timpului. In anumite privinte, ma simt batran. Chiar ca ma simt un suflet batran, un om care a vazut multe si a trecut prin multe. Fiindca, in ciuda putinilor ani pe care i-am strans, imi este greu sa accept ca am numai 29. Lucrez de 24 de ani. Cateodata simt ca ma aflu la apusul vietii, catre 80 de ani, iar oamenii ma bat usor pe spate. Asta din pricina ca am inceput atat de tanar.

Cand am cantat cu fratii mei pt prima data, eram cunoscuti drept fratii Jackson. Mai tarziu am devenit Jackson 5. Dupa aceea, dupa ce am parasit studioul Motown, am cerut inapoi numele de Jackson.

FanClubMJ spune:

Toate albumele mele, sau albumele grupului, au fost dedicate mamei noastre, Katherine Jackson, de cand am devenit noi insine, realizand propria noastra muzica. Primele mele amintiri sunt cu ea tinandu-ma in brate si cantand melodii ca You Are My Sunshine si Cotton Fields. Ea imi canta mie adeseori, dar si fratilor si surorilor mele. Chiar daca a trait un timp in Indiana, mama a crescut si s-a format in Alabama, iar in acea parte a tarii era tot atat de normal ca negrii sa fie crescuti cu muzica western si country la radio pe cat de firesc era sa asculte cantece religioase la biserica. Ii place pana in ziua de azi cum canta Willie Nelson.

Am avut intotdeauna o voce frumoasa si presupun ca talentul de a canta il mostenesc de la mama si, bineinteles, de la Dumnezeu.

FanClubMJ spune:

Mama canta la clarinet si la pian si a invatat-o sa cante si pe sora mea cea mare, Maureen, careia noi ii spunem Rebbie; apoi a invatat-o si pe cealalta sora mai mare, LaToya. Mama stia, de la o varsta frageda, ca nu va interpreta niciodata in fata altora muzica pe care o iubea; nu pt ca nu avea talent sau inclinatie, ci pt ca fusese mutilata de poliomielita inca din copilarie. A reusit sa treaca peste boala dar a ramas cu un schiopatat permanent. A lipsit multa vreme de la scoala in scopilarie dar ne-a spus ca a avut norocul sa se vindece la o varsta la care multi copii mureau din cauza acestei boli. Imi amintesc cat era de important pt ea sa luam vaccinul in forma de zahar cubic. Din cauza lui odata ne-a facut chiar sa lipsim de la un spectacol pt tineret, intr-o sambata dupa-amiaza, motivand cat era de vital pt familia noastra.

Mama stia ca poliomielita ei nu era un blestem ci o incercare la care a supus-o Dumnezeu, inoculandu-mi o iubire pt El pe care o voi avea mereu. Ea m-a invatat ca talentul meu la cantat si dansat era tot atat de mult o creatie a lui Dumnezeu, pe cat este un splendid apus de soare sau o furtuna. Desi repetitiile si calatoriile ne luau mai tot timpul, mama gasea vreme sa ma duca la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, de obicei cu Rebbie si LaToya.

FanClubMJ spune:

Dupa ani de zile, cand am plecat din Gary, am cantat in The Ed Sullivan Show, spectacol nocturn de vaietati duminicale la care America a vazut pe viu pt prima data pe The Beatles, Elvis, Sly si Familia STone. Dupa spectacol, domnul Sullivan ne-a complimentat si ne-a multumit tuturor; dar eu ma gandeam la ce-mi spusese inainte de spectacol. Ma tot invarteam in culise, precum pustiul din reclama cu Pepsi Cola si am dat peste domnul Sullivan. Parea bucuros sa ma vada si a dat mana cu mine, dar inainte de a pleca mi-a spus ca are sa-mi transmita un mesaj special. Era in anul 1970, cand unii dintre cei mai buni interpreti ai muzicii rock isi pierdeau viata din cauza drogurilor si a alcoolului. O generatie mai varstnica, mai inteleapta in lumea spectacolelor, nu era pregatita sa-i piarda pe cei tineri. Unii spusesera deja ca eu le reaminteam de Frankie Lymon, un tanar cantaret de valoare din anii '50, care si-a pierdut viata astfel.

Este posibil ca Ed Sullivan sa se fi gandit la toate acestea cand mi-a spus: "Niciodata sa nu uiti de unde vine talentul tau, ca talentul tau este un dar de la Dumnezeu".

Ii eram recunoscator pt bunatate, dar i-as fi putut spune ca mama nu m-ar fi lasat niciodata sa uit.

N-am avut nici unul poliomielita, un lucru ingrozitor la care se poate gandi un dansator, dar stiam ca Dumnezeu ma incercase pe mine, ca si pe fratii si surorile mele, in alte feluri - familai noastra numeroasa, casa noastra micuta, sumele mici de bani cu care trebuia s-o scoatem la capat, chiar si pustii invidiosi din vecinatate care ne aruncau cu pietre in geamuri in timp ce repetam, zbierand ca n-o sa reusim niciodata. Cand ma gandesc la mama si la primii nostri ani, va pot spune ca exista recompense care depasesc cu mult banii, ovatiile publicului si premiile.

Mama era un suflet generos. Daca afla ca pe unul dintre noi il interesa ceva, il incuraja in aceasta privinta prin toate mijloacele posibile. Daca eu doream sa-mi satisfac interesul pt staruri de cinema, de exemplu, ea venea acasa cu un brat de carti despre staruri celebre. Chiar daca avea noua copii, se purta cu fiecare dintre noi ca si cum ar fi fost unicul ei copil.

Nu exista vreunul dintre noi care sa fi uitat vreodata cat de muncitoare era si ce suflet mare avea. Aceasta este o poveste veche. Fiecare copil crede ca mama lui este cea mai buna mama din lume, iar copiii Jackson nu si-au pierdut niciodata acest sentiment. Datorita bunatatii, caldurii si atentiei cu care ne-a inconjurat Katherine, nu-mi pot inchipui cum poti creste fara dragoste materna.

FanClubMJ spune:

Un lucru pe care-l stiu despre copii este ca daca nu primesc dragostea de care au nevoie de la parintii lor, o vor primi de la altcineva si se vor agata de acea persoana, de unul dintre bunici, de oricine. Niciodata n-a trebuit sa cautam pe altcineva, avand-o pe mama in preajma. Lectiile pe care le-am invatat de la ea au avut o valoare inestimabila. Bunatatea, iubirea si consideratia pt aproape se aflau in capul listei. Sa nu-i jignesti pe oameni. Sa nu cersesti niciodata. Sa nu ceri nimic fara plata. Acestea erau considerate adevarate pacate la noi in casa. Intotdeauna voia sa ne dea ceva, dar niciodata n-a vrut sa cerem sau sa cersim. Asa este ea croita.

Imi amintesc o poveste autentica despre mama, poveste care-i ilustreaza caracterul. Intr-o zi, la Gary, cand eram foarte mic, un barbat batuse pe la usile tuturor dis de dimineata. Sangera abundent si nimeni nu voise sa-l primeasca in casa. In cele din urma a ajuns si la usa noastra si a inceput sa loveasca in ea cu putere. Mama l-a lasat sa intre imediat. Desigur, multor oameni le-ar fi fost frica sa faca asa ceva, dar asa e mama. Imi amintesc ca m-am sculat si am gasit sange pe podea. As dori sa fim cu totii ca mama.

Primele amintiri pe care le am despre tatal meu sunt acelea in care il vad venind acasa de la otelarie cu o plasa mare cu gogosi pt noi toti. Eu si fratii mei le mancam imediat pe toate, iar plasa disparea cat ai bate din palme. Ne ducea pe toti sa ne dam in caluseii din parc, dar eu eram prea mic si nu-mi amintesc prea bine.

Tatl meu a fost intotdeauna invaluit intr-un fel de mister in mintea mea, iar el o stie. Unul dintre putinele lucruri pe care le regret cel mai mult este ca n-am reusit niciodata sa ma apropii cu adevarat de el. Cu vremea s-a invelit intr-o carapace si, de indata ce a incetat sa mai vorbeasca despre treburile familiei, i s-a parut dificil sa ni le relateze noua. Daca noi ne strangeam cu totii la un loc, el parasea incaperea. Chiar si astazi ii este greu sa abordeze o discutie de la tata la fiu, simtindu-se stanjenit. Cand il vad asa, devin si eu la el.

FanClubMJ spune:

Tatal meu ne-a protejat cu adevarat intotdeauna, iar asta inseamna mare lucru. Intotdeauna a cautat sa se convinga ca oamenii nu ne inseala. A avut grija de interesele noastre in cel mai bun mod cu putinta. Este posibil sa fi facut si el cateva greseli in tot acest rastimp, dar a avut mereu convingerea ca ceea ce face este cel mai util pt familia lui. Si, cu siguranta, mult din ceea ce a facut tatal meu, ca sa ne ajute sa devenim oameni, a fost minunat si unic, mai ales in privinta legaturilor noastre cu persoane si societati din lumea afacerilor. As spune ca am fost printre putinii artisti norocosi, care am pasit brusc din copilarie in lumea afacerilor cu ceva substantial - bani, avere, imobila, alte investitii. Tatal meu a pregatit toate acestea pt noi. A urmarit atat interesele noastre cat si pe ale lui. Ii sunt foarte recunoscator pana in ziua de azi ca n-a incercat sa ne ia toti banii pt el, asa cum fac atat de multi parinti ai copiilor minune. Imaginati-va ca furati de la proprii dumneavoastra copii. Tatal meu n-a facut niciodata asa ceva. Dar eu inca nu-l cunosc si asta e trist pt un fiu care simte dorinta arzatoare de a-si intelege propriul tata. Este inca un om misterios pt mine si poate ca asa va fi mereu.

Ceea ce am luat de la tatal meu n-a fost neaparat daruit de la Dumnezeu, desi Biblia spune ca omul culege ceea ce a semanat. Cane mergeam impreuna, tata ne spunea asta intr-un alt mod dar mesajul era cat se poate de clar: poti avea tot talentul din lume, daca daca nu te pregatesti cu asiduitate, nu-ti va folosi la nimic.

FanClubMJ spune:

Joe Jackson a iubit intotdeauna cantatul si muzica la fel de mult ca si mama, dar el mai stia ca exista o lume dincolo de Jackson Street. Nu eram destul de mare ca sa-mi amintesc de orchestra lui, The Falcons, dar membrii acesteia veneau cu totii acasa la noi, ca sa repete, la sfarsit de saptamana. Muzica ii purta pe aripile sale dincolo de ceea ce faceau ei la otelarie, unde tata era sofer pe o macara. The Falcons au cantat peste tot in oras, precum si in cluburi si in colegii din Indiana de Nord si Chicago. La repetitiile de la noi de acasa, tata isi scotea chitara si apoi o baga in priza. Toti se pregateau si muzica putea incepe. I-au placut intotdeauan ritmul si bluesul iar acea chitara era mandria si bucuria lui.

Incaperea unde tinea chitara era considerata un loc aproape sacru. Inutil sa mai spun ca acolo era oprita intrarea pt noi copiii. Tata nu ne insotea la Sala Regatului dar atat mama cat si tata stiau ca muzica reprezinta un mod de a ne tine familia unita, intr-un cartier unde gangsterii recrutau copii de varsta fratilor mei. Cei trei baieti mai mari aveau mereu un motiv de a fi acolo, atunci cand veneau la noi The Falcons. Tata i-a lasat sa creada ca li se acorda un tratament special fiind lasati sa asculte, dar de fapt el dorea sa-i aiba sub ochi.

Tito urmarea ce se intampla cu cel mai mare interes. Invata sa cante la saxofon la scoala dar spunea ca mainile sale sunt suficient de mari ca sa cuprinda acordurile si sa dezlege frazele muzicii de jaz pe care o canta tata. Era evident ca va reusi, deoarece Tito semana atat de mult cu tatal meu incat noi speram cu totii ca-i va mosteni talentul. Asemanarea dintre ei devenea izbitoare pe masura ce se maturiza. Poate ca tatal meu a observat zelul lui Tito, deoarece a dat indicatii clare tuturor fratilor mei: nimeni sa nu se atinga de chitara cand lipsea el de acasa! Punct.

Cu toate acestea, Jackie, Tito si Jermaine pandeau momentul cand mama se afla in bucatarie ca sa imprumute chitara. De asemenea, erau atenti sa nu faca zgomot cand o luau de la locul ei. Apoi se intorceau in camera noastra si dadeau drumul la radio sau la un mic patefon portabil, astfel incat sa poata canta si ei. Tito isi ridica chitara pe burta, pe cand statea asezat pe pat, si apoi o proptea mai sus. Dupa aceea, facea cu schimbul cu Jackie si Jermaine, incercand cu totii gamele pe care le invatau la scoala si, de asemenea, incercand sa-si inchipuie cum se canta piesa Green Onions, pe care o ascultau la radio.

FanClubMJ spune:

De acum eram destul de mare ca sa-i parasc si ma urmareau daca imi respectam promisiunea facuta de a nu-i spune. Intr-o zi mama i-a prins in cele din urma iar noi eram foarte ingrijorati in aceasta privinta. I-a dojenit pe baieti dar a zis ca n-o sa-i spuna tatalui nostru atata timp cat vom fi atenti. Ea stia ca acea chitara ii impedica sa fuga cu liota de copii rai, riscand poate si sa fie batuti mar, asa ca nu voia sa le ia nimic din ceea ce ii tinea sub aripa ei protectoare.

Bineinteles ca ceva trebuia sa se intample, mai devreme sau mai tarziu si intr-o buna zi o coarda s-a rupt. Fratii mei au intrat in panica. Nu era destul timp s-o inlocuiasca pana la intoarcerea tatei iar pe de alta parte nici unul dintre noi nu se pricepea s-o repare. Fratii mei n-au stiut ce sa faca deci au pus chitara la loc in camera ei si au sperat din toata inima ca tatal meu va crede ca s-a rupt singura. Bineinteles ca tata nu si-a inchipuit asa ceva si s-a infuriat. Surorile mele mi-au spus sa nu ma bag si sa-mi iau o figura grava. Dupa ce tata a aflat, l-am auzit pe Tito plangand si bineinteles m-am dus sa vad despre ce este vorba.

Tito statea plangand pe patul lui cand tata s-a intors iar eu i-am facut semn sa se scoale. Tito era speriat dar tatal meu statea pur si simplu acolo, cu chitara in brate. I-a aruncat lui Tito o privire dura, patrunzatoare si a spus: "Ia sa vad de ce esti in stare".

Fratele meu s-a impacat cu sine si a inceput sa cante la chitara cateva melodii compuse de el. Cand tatal meu a vazut cat de bine stie Tito sa cante la chitara, si-a dat seama ca acesta exersase cu asiduitate si ca atat Tito cat si noi ceilalti nu ne-am purtat cu chitara lui preferata ca si cum ar fi fost o jucarie. Era clar pt el ca tot ce se intamplase nu fusese decat un accident.

In acest moment, mama a intrat in camera si si-a exprimat entuziasmul pt aptitudinile noastre muzicale. Ea i-a spus tatalui nostru ca noi baietii avem talent si ca trebuie sa ne asculte. Atata l-a batut la cap in privinta noastra incat intr-o zi el a inceput sa ne asculte si i-a placut ceea ce a auzit. Tito, Jackie si Jermaine au inceput sa repete impreuna cu toata seriozitatea. Doi ani mai tarziu, cand aveam vreo cinci ani, mama i-a atras atentia tatalui meu asupra faptului ca sunt un bun solist vocal si ca stiu sa cant bongo. Si astfel am devenit membru al formatiei.

FanClubMJ spune:

Cam pe atunci tatal meu s-a lamurit ca ceea ce se intampla in familia lui este treaba serioasa. Incetul cu incetul a inceput sa-si petreaca tot mai putin timp cu The Falcons si mai mult cu noi. Abia ne adunam cu totii ca si incepea sa ne dea sfaturi si sa ne invete procedee tehnice privind cantatul la chitara. Eu si Marlon nu eram destul de mari pt asta, dar ne uitam si noi cand tata repeta cu baietii mai mari si invatam din ochi. Noua ne era interzis si acum sa folosim chitara tatalui cand era plecat dar fratilor mei le placea s-o foloseasca ori de cate ori puteau. Casa de pe Jackson Street rasuna de-atata muzica.

Tata si mama platisera lectii de muzica pt Rebbie si Jackie cand erau foarte mici, deci aveau cunostinte temeinice. Noi ceilalti am avut ore de muzica si orchestra la scolile din Gary, dar oricat de mult am fi studiat, nu ne-am fi putut consuma energia.

The Falcons castigau inca bani desi spectacolele lor erau ocazionale dar aceste venituri suplimentare erau importante pt noi. Erau suficiente sa aduca mancarea pe masa unei familii numeroase, dar nu si pt alte lucruri necesare. Mama lucra ca ziliera la Sears, tata lucra tot la otelarie si nimeni nu murea de foame, dar privind retrospectiv, eu cred ca totul parea sa fie in impas.

Intr-o zi tata s-a intors de la serviciu cu intarziere iar mama incepuse sa fie ingrijorata. Pana la sosirea lui, mama era hotarata sa-l mustruluiasca, ceea ce noua baietilor nu ne displacea din cand in cand pt ca voiam sa-l vedem pe unde scoate camasa. Dar cand tata si-a bagat capul pe usa, avea intiparita pe fata o privire sireata si ascundea ceva la spate.

Am fost cu totii socati cand ne-a aratat o chitara de un rosu aprins, putin mai mica decat cea din camara. Speram cu totii ca asta putea sa insemne ca o vom primi pe cea veche. Dar tata a spus ca noua chitara era pt Tito. Ne-am strans in jurul ei s-o admiram, in timp ce tata i-a spus lui Tito ca trebuie s-o imparta cu oricare dintre noi dispus sa studieze. N-aveam voie s-o luam la scoala ca s-o aratam. Acesta era un cadou costisitor, iar acea zi a devenit memorabila in familia Jackson.

FanClubMJ spune:

Mama era bucuroasa pt noi dar isi cunostea sotul. Era mult mai constienta decat noi de marile ambitii si planuri pe care el le avea in privinta noastra. El ii vorbea noaptea, dupa ce noi copiii adormeam. Avea visuri, iar aceste visuri nu se opreau doar la o chitara. Foarte curand aveam la dispozitie aparatura nu numai simple daruri. Jermaine a primit o chitara bas si un amplificator, Jackie o baterie. Dormitorul nostru, ca si camera de zi, incepeau sa semene cu un magazin de instrumente muzicale. Uneori ii auzeam pe mama si pe tata certandu-se cand discutia ajungea la bani, deoarece toate aceste instrumente si accesorii ne privau de o parte din putinul pe care-l aveam. Cu toate acestea, tata era convingator, recurgand la tot felul de justificari.