Cambogia - calatorie in trecut

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Cambogia - calatorie in trecut | Autor: Delidana

A trecut mai mult de o saptamina de la plecarea noastra in Cambogia. E mult, putin...nu stiu...dar simt ca am trait intens acele 4 zile...
Am vrut sa mergem in Cambogia sa vedem Angkor Wat, un templu faimos din Asia, probabil cel mai faimos. Tomb Raider a fost filmat acolo si ma si vedeam ca Lara Croft cu arma (a se citit aparatul de fotografiat), explorind fiecare bucatica.
Calatoria noastra a inceput joia trecuta la 7 dimineata, cind am luat avionul din Bangkok catre Phnom Penh, capitala Cambogiei, un drum pe care aveam sa-l parcurgem intr-o ora. Ajunsi in aeroport am luat apoi un taxi pina la hotelul (o recomandare a unui amic) unde urma sa petrecem o noapte. Ne-am lasat bagajele in camera si inarmati cu lista obiectivelor de vizitat, am pornit la drum.

Primul stop: The Killing Fields si apoi Toul Sleng (in traducere: "Dealul otravit") Genocidal Museum. Pentru cine aude de aceste locuri pentru prima oara s-ar putea sa gaseasca bizar faptul ca am mers sa le vizitam. Adevarul este ca ele fac parte din istoria zbuciumata a Cambogiei. O tarisoara nu foarte mare si nici bogata, Cambogia a cunoscut o perioada cumplita cind, in 1975, au venit la conducere Khmerii Rosii in frunte cu Pol Pot. Acestia au instalat un regim de teroare in care timp de 4 ani s-a incercat eliminarea intelectualilor si a celor care erau impotriva noului "sistem" precum si convertirea populatiei in niste robotei ascultatori.
The Killing Fields sint, asa cum le arata si numele, niste cimpuri unde erau ucisi cambogieni si apoi trupurile lor aruncate in gropi comune. La intrarea pe aceste cimpuri este Choeung Ek Memorial, o cladire cu acoperis tuguiat, formata dintr-o singura incapere. Inauntru, drept in mijloc, pe rafturi, sint craniile excavate din aceste cimpuri ale mortii. Citeva poezii si insemnari lasate de vizitatori sint puse la vedere. O poezioara imi place in mod deosebit - o fotografiez.

"Toul Sleng Genocidal Museum" este de fapt o fosta scoala transformata mai apoi in inchisoare de catre acest regim. Citeva cladiri, aproape identice, fara geamuri de sticla sau usi, cu sirma ghimpata la etaj ca prizonierii sa nu se poate sinucide aruncindu-se de la inaltime. Intr-una din cladiri sint camerele de tortura, cu cite un pat in mijloc si o poza de dimensiunea unui tablou maricel pe perete, aratind felul in care a fost torturat si a murit detinutul. In fiecare camera e alta poza insa finalul e acelasi. Camerele sint una linga alta si in toate gasim cite un pat de fier si cite o alta poza.
Urmatoarea cladire e plina de panouri cu poze ale celor torturati si ucisi: barbati, femei, chiar si copii. Unii zimbesc, nestiind ce-i asteapta, altii sint tristi...
In ce-a de-a treia parte a muzeului se afla celulele individuale; sint de fapt sali de clasa impartite pe bucati, celulele nefiind altceva decit spatii zidite cu caramida, atit de mici cit sa bagi un cal acolo. Am o senzatie apasatoare, vecina cu claustrofobia, doar uitindu-ma la acele locuri in care, nu cu mult timp in urma au suferit si au murit oameni. Nu stiu de ce dar acestea ma afecteaza mai tare decit pozele celor ucisi.
In alte incaperi sint citeva povesti ale supravietuitorilor; din cite am inteles doar 7 sau 8 au scapat cu viata din vreo 17.000 de prizonieri; citiva mai traiesc si azi.
O camera adaposteste instrumente de tortura, vechi si ruginite, precum si picturi infatisind diferite modalitati de tortura. Nu intru in detalii ca e destul de sumbru.
Dupa citeva ore de colindat ne hotarim sa plecam desi peste o ora urma sa ruleze un filmulet despre toate aceste orori, special pentru vizitatori; eu insa nu ma simt in stare sa-l vad.

Ne instalam din nou in tuk-tuk care ne duce pina la hotel. De acolo pornim pe jos, sa exploram orasul si sa cumparam bilete de autobuz pentru calatoria spre Siem Reap de a doua zi. Dupa ce avem biletele, mergem sa mincam la un restaurant pakistanezo-indian. Buuun.
In timp ce mincam a inceput ploaia, si toarna sadic, nu alta, iar noi mincam si speram sa se opreasca in curind. Se opreste. Iesim din restaurant si o pornim pe jos, pe strazi. Ajungem intr-o piata mare si goala si acolo, peste drum, imi este dat sa vad ceva ce n-am mai vazut niciodata: doua curcubee - primul e destul de vizibil, colorat, celalalt mai mult o umbra. Ma opresc si imortalizez momentul intr-o poza.
Mergem in continuare privind oamenii, locurile, traficul, respirind aerul ceva mai curat si desi pare incredibil, nepoluat. Se circula ca la nebuni, din toate directiile. Traficul "curge" parca, fiecare vehicul reusind sa evite ciocnirea printr-o miscare lina si aproape fireasca. Mai sint si semafoare si pe ele ne bazam sa trecem strada; asta nu inseamna ca sintem in siguranta - chiar daca e verde trebuie sa ne uitam in toate trei partile pentru ca nu se stie niciodata. Partea buna e ca se circula incet.
Orasul e plin: muncitori ce lucreaza la cladiri in constructie, vinzatori stradali, motociclete, tuk-tuk-uri, femei cu copii mici cersind, gramezi de gunoaie pina aproape in mijlocul drumului. Am vazut foarte putini ciini vagabonzi, iar pisici si mai putine.
Ajungem la o piata mare in drum spre hotel, cladirea e interesanta dar inauntru jumatate din tarabe sint inchise. Nu zabovim prea mult.
Ar mai fi fost de vizitat un muzeu si Marele Palat, din pacate la muzeu inchidea la 17.30 si era deja prea tirziu, iar palatul arata in poze ca cele din Bangkok pe care le-am vizitat de ne-am saturat; nimic nou.
Hotarim sa ne culcam devreme ca sa ne putem trezi a doua zi pentru autobuzul de la ora 7.
Nu mi-e foarte somn si ma cam chinui pina adorm. Ma trezesc la o bucata de noapte cu ceafa inghetata; ma batea aerul conditionat direct in cap. N-am avut o noapte prea odihnitoare (sa fie oare de vina si locurile vizitate?) si a doua zi dimineata eram drepti si gata de plecare.

Autobuzul catre Siem Reap a plecat la ora 7 si din ceea ce citisem eu pe net, calatoria urma sa dureze 4-5 ore. In realitate a durat 6. E adevarat ca pe drum am facut un popas de o jumatate de ora ca sa mincam la prinz dar nu am avut chef de mincare atunci.
Calatoria a fost deosebit de placuta, nu neaparat confortabila dar privelistea pe care am admirat-o pe geam m-a facut sa uit de toate: verdeata, cit vezi cu ochii, case in diferite stiluri, multe cocotate pe patru stilpi pentru a le feri de inundatii, vaci pascind, bivoli, muncitori la cimp, ce mai, un tablou cum nu se poate mai frumos si mai natural.
Am ajuns in Siem Reap pe la 13.00. In statia de autobuz ne astepta un sofer de tuk-tuk (facusem aranjamente cu hotelul la care urma sa stam sa ne trimita pe cineva sa ne astepte).
Prima mea impresie: wow, orasul asta e mult mai frumos ca Phnom Penh! Mai curat, mai aerisit, si parca nu are aerul acela sumbru pe care l-am simtit in capitala (poate ca locurile vizitate m-au influentat mai mult decit am crezut).
Hotelul e dragut, mic, cu un restaurant si mai mic si o piscinutza buna de balacit.

Ne lasam bagajele in camera si mergem sa mincam ceva in restaurantul hotelului. Proprietara ne spune ca n-are decit mincare traditionala si noi acceptam incercind sa facem exercitii de imaginatie si sperind ca orice ar fi, sa fie comestibil. Este. Ni se aduce cite o "supa" verde si o farfurie mare de orez.
In supa erau asa: papaya, carne de pui, dovleac si fasole verde. Ni se explica modul de a minca supa: se pune orez in farfurie, dupa care se ia cu lingura putina supa si se toarna peste orez. Rezultatul: orez verde. Repetati procedeul pina scapati de supa. Interesant.
Dupa ce terminam de mincat, impreuna cu Em (soferul tuk-tuk-ului) facem un plan de bataie pentru a vizita cit mai mult intr-o zi si jumate cit urma sa petrecem in Siem Reap.

Em ne-a sugerat o vizita la "The Floating Village", un sat pe apa lacului Tonle Sap. Ne suim in tuk-tuk si el de duce pina la debarcader. Cumparam bilete si ne suim intr-o barca cu motor. Soferul cambogian, vorbeste ceva engleza dar are un accent mai ciudat ceea ce il face uneori greu de inteles.
Calatoria in sine a durat o ora dar ce ora!
De o parte si de alta se insirau barci, mai mari sau mai mici, pe care erau construite casute din lemn. Cred ca aici mi-a fost dat sa vad cei mai saraci oameni. Am vazut femei gatind inauntrul acestor case la foc de lemne, hamacuri in care se odihneau oameni, pina si un "supermarket" local, care era de fapt o barca incarcata pina la refuz cu diferite marfuri. Unele barci aveau motor, altele erau manevrate de vislasi; printre ei am zarit si palariile ascutite ale vietnamezilor. Barca noastra trecea prin mijlocul acestui sat, in timp ce oamenii isi vedeau de ale lor. Citiva copii se balaceau in apa - cum o fi sa sari din casa direct in lac? Rid si se stropesc unii pe altii - bucuria li se citeste pe chipuri si in gesturi.
Este o zi absolut superba, cu un cer asa cum vezi in filme, de un albastru atit de tare ca te dor ochii. Soarele straluceste puternic si deodata ne gasim in larg; casele au disparut si nu e nimeni si nimic in fata noastra, doar cerul unindu-se cu apa. Soferul opreste barca si stam asa, in pustiu, pentru citeva minute. Ma gindesc, oare asa se simt marinarii in larg? Ce senzatie stranie...mi se face un pic frica...de atita pustietate...

Deodata suprafata lacului se increteste si incepe sa bata vintul; soferul nostru hotaraste ca e timpul sa ne intoarcem. Vine ploaia. Pe drumul catre debarcader oprim la un magazin de suveniruri care era de fapt tot o barca, mai mare, ce-i drept. Copii pe jumatate goi ne ies in cale: "one dollaaar" striga, cu mina intinsa. Unul din ei, sa tot aiba vreo 6-7 ani, pluteste pe apa intr-un lighean adinc de plastic. Un sarpe lung si gros cit mina i se incolaceste pe dupa git. Baiatul il ia, il intinde, trage de el ca de un elastic, si-l infasoara apoi din nou in jurul gitului. Vazind ca ma uit la el ia capul sarpelui in ambele miini si rizind si-l baga in gura. Brr. Sarpele pare resemnat cu soarta lui; se misca lent, parca stiind ca n-are nici o scapare.
Intr-un tarc sint citiva crocodili - stau nemiscati, cu boturile larg deschise.

Pe cind ajungem la debarcader cerul e vinat si plin de nori intr-o parte si albastru si senin in partea opusa.
Ne suim din nou in tuk-tuk si Em ne duce la poalele unui deal pe care urma sa-l urcam ca sa admiram privelistea de sus, ceea ce si facem. Sint niste scari ce imita picioarele unui dragon; urcam, tot mai sus, pina la drumul de pietris. Miroase a menta si vad peste tot pilcuri din aceasta planta frumos mirositoare. Inspir adinc si privesc la adunarea de la poalele dealului unde un tinar a reusit sa adune multimea in jurul lui cu glumele si teatrul pe care-l joaca. Probabil ca asta tine loc de televizor acolo.
Citeva picaturi de ploaie ne-au amenintat dar s-au retras destul de repede. Admiram peisajul de la inaltime; este destul de plat si se poate vedea pina haaaat departe in zare: verdeata si case cocotate pe stilpi, bivoli pascind, cite o motocicleta ce trece pe drum.

Seara ne-am intors la hotel, am facut un dus dupa care am iesit in oras sa mincam. De data asta mincare europeana, preferinta sotului care nu e prea incintat de cea locala.
A doua zi a fost dedicata templelor (obiectivul principal al calatoriei noastre) - cred ca am vazut vreo 6 - la un moment dat le-am pierdut numarul.
La 7.30 am pornit de la hotel, impreuna cu Em, in "caleasca" lui trasa de motocicleta. Aceste temple se afla intr-un "sat" ca sa zic asa; dupa ce am cumparat bilete de la intrare am pornit catre Banteay Srei, primul templu. Pe masura ce inaintam aveam senzatia ca am patruns intr-o lume altfel, noua si ciudata, un fel de Narnia tropicala. Drumul nostru "despica" pilcuri de copaci inalti, cimpii cu iarba de un verde atit de deschis la culoare incit soarele il facea sa para aproape fosforescent, case cocotate pe stilpi, si peste tot, oameni: odihnindu-se in hamace, vorbind, gatind, copii alergind si jucindu-se, o lume primitiva si pura si peste toate acestea o vreme superba si un cer pe masura. Tuk-tuk-ul ne zdruncina de mama focului - drumul nu e foarte bun insa cine se gindeste la asta cind sint atitea de vazut in jur... Trecem pe linga o scoala. Copiii, multi, vreo 30-40 sint afara intr-un grup si stau pe iarba. Profesorul e in fruntea lor si le explica ceva dintr-o carte si toti asculta.

Am ajuns la templu si pina la intrare am fost asaltati de vinzatori ambulanti care ne-au oferit carti despre Angkor Wat, esarfe, apa, suveniruri, tricouri si alte asemenea.
Fiecare templu a fost unic in felul lui, cu nume care mai de care mai ciudate:
- Ta Prohm, cu copaci uriasi crescuti printre ruine,
- Banteay Srei, cu sculpturile in piatra cu tenta roz
- Phnom ("deal" in limba locala) Bakheng, construit la sfirsitul sec 9
- Bayon si Angkor Thom, templele "fetzelor de piatra", cum le-am numit eu.
Impodobite cu tot felul de sculpturi de flori, animale si zeitati, ele sint intr-adevar impresionante; unele dintre ele au fost construite in sec. 9, 10, 11, 12... Unele sculpturi s-au pastrat impecabil si ma minunez de detaliile pe care le vad...altele sint "ciobite", sterse de vreme sau de oameni...cine stie...
Angkor Wat (Orasul templelor) face parte din acest conglomerat de temple. A fost ultimul pe care l-am vizitat. O alee lunga de piatra duce pina la portile lui ce imi dau senzatia de mini fortareata...un labirint de incaperi fara usi cu scari abrupte si inguste ce duc la terase de pe care se vede in zare...si peste tot prezenta este "apsara", imortalizata in sculpturi in zidurile templelor, faimoasa dansatoare cambogiana, ce a dat Asiei "dansul apsara" sau "balet khmer", unic si nemaivazut, dedicat doar zeilor si regilor.
Peste tot pe linga temple sint copii de toate virstele ce incearca sa vinda suveniruri: bratari din margele colorate, vederi, carti...unii sint chiar insistenti si nu se lasa, ne urmaresc si repeta: "3 for 1 dollaaaar" pina devine o litanie monotona.
O fetita de vreo 4-5 ani vine linga sotul meu si ii arata bratari repetind aceeasi litanie. Incepe sa numere in engleza si apoi pe limba ei. E micuta, simpatica, cu parul murdar atirnind pina in ochi si poarta un tricou ce a vazut zile mai bune. Persistenta e mama comertului pare ca zice, si nu ne slabeste din ochi. Raspunde la citeva intrebari si drept rasplata primeste mult asteptatul dolar. Pleaca fericita.
La prinz am mincat la un restaurant local, in aer liber - eu am comandat niste carne de pui cu taietei prajiti (m-am cam saturat de orez) si doua shake-uri de ananas. Dupa ce am mincat intreb chelnerita unde e toaleta si imi arata zimbind cu mina catre padure. Ma execut.

La 17.30 se inchide "satul cu temple" si spre bucuria noastra apucam sa vizitam ce ne-am propus. E atit de cald afara, cred ca sint cel putin 40 grade Celsius, incit hainele s-au lipit de mine ca o a doua piele. O sa trebuiasca sa cojesc blugii de pe mine. M-am si bronzat un pic, asa ca tractoristii, cu mineci.
Seara am iesit iar in oras sa mincam si ne-am plimbat putin pe o strada populata de turisti, Pub Street. Lume multa, restaurante (mexican, indian, khmer, international) si magazine unele linga altele, numai bune de admirat. Sezonul ploios isi spune insa cuvintul si sintem nevoiti sa ne intoarcem la hotel. Ne uitam un pic la tv si apoi mergem la culcare. A doua zi urma sa luam autobuzul catre Phnom Penh si apoi avionul inapoi catre Bangkok.

In autobuz avem parte de filme straine: Terminator 2 si The Mummy 3, ambele cu sunet original. Asa, calatoria a parut mai scurta. Avionul a plecat cu o ora intirziere din cauza ploii; turna de nu se vedea nimic la citiva metri. Cind s-a mai domolit ploaia ne-am imbarcat si noi si am ajuns la destinatie fara probleme.
Si uite asa am mai scris o pagina in cartea calatoriilor de anul acesta, o excursie intr-o tara saraca dar extrem de bogata din punct de vedere cultural, o tara unde timpul a stat in loc pastrind toata frumusetea unor vremuri apuse. Mi-am cumparat un singur suvenir: o bratara de argint pe care sint gravate dansatoare apsara - o privesc si imediat imi vin in minte sculpturile in piatra si, poate n-o sa credeti, "three for one dollaaaaar".

www.wrongspelling.com/cambodia/" target="_blank">Poze din Cambogia

www.wrongspelling.com/turkey/" target="_blank">Istanbul * www.squarethoughts.com/" target="_blank">Fotografie

I saw something in your eyes and I wanted it for myself - Dave Gahan

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Tzuni spune:

Faina calatoria, Delia! Si...mi-au placut pozele cu sncks-uri! De-asa ceva iti spuneam, dar ambalate gata. Daca o sa treci prin mall-ul ala din Bangkok, o sa-ti amintesti daca le vezi! Te pup.

Tzuni mic si drag si scump si pisicos

mephala30 spune:

exceptional! si modul in care ai povestit, si pozele!

...nota mica pentru mancarea locala: bleah, cum arata supa aia,

. si gandaceii aia,

Carmen, Iustin & Teodor

mephala30 spune:

Tzuni, nu pot sa cred ca vrei ganganii de-alea cu multe picioare, .

Carmen, Iustin & Teodor

Qamar spune:

superb

summer near the city

Zuzilici spune:

Superb ! Esti nemaipomenita, cum reusesti sa ma iei cu tine in excursiile pe care le faci. Pe cand urmatoare excursie? Si unde?

Cuba 2008

Zuzilici de Isabella Maria (21.04.2006)

anky spune:

Delia,ai povestit tare frumos,atit de frumos,incit ma vedeam si eu explorind locurile impreuna cu tine.
Tare frumos si ultimul paragraf...
"Si uite asa am mai scris o pagina in cartea calatoriilor de anul acesta, o excursie intr-o tara saraca dar extrem de bogata din punct de vedere cultural, o tara unde timpul a stat in loc pastrind toata frumusetea unor vremuri apuse. Mi-am cumparat un singur suvenir: o bratara de argint pe care sint gravate dansatoare apsara - o privesc si imediat imi vin in minte sculpturile in piatra si, poate n-o sa credeti, "three for one dollaaaaar".