Despre libertatea unei batrane printese

Mica poveste, nu foarte originala, despre aparente


-Un cadru, doar un cadru, cerura voci din multimea de reporteri si cameramani inghesuiti in fata portii.
-Domnilor, fiti rezonabili. Micuta printesa abia a intrat in lume. Are nevoie sa petreaca putin timp alaturi de familia ei. Cu siguranta, ne intelegeti. Si apoi, vor fi destule ocazii.Va vom da chiar noi de stire cand o vom prezenta publicului.
Cu un salut scurt, elegantul capitan al garzii regale inchise usile balconului.
Multimea se imprastie murmurand.
- In fond, au si ei dreptate. Abia s-a nascut. Au nevoie de intimitate.
Dar revenira a doua zi. Si a treia. Si restul zilelor, lunilor si anilor, incercand sa surprinda macar o clipa gingasa faptura a printesei. Uneori, unii dintre ei, aveau noroc. Si asa publicul putu sa admire mica printesa la lectia de balet, mica printesa pe bicicleta, mica printesa in prima ei zi de scoala. Zvonurile evadau hoteste tot timpul dincolo de portile castelului: mica printesa nu mai e chiar atat de mica, a devenit o adolescenta incantatoare, pasionata de echitatie si de ... Si, in ciuda pazei stricte, un ziar publica cate o imagine care confirma zvonurile.
Cand implini 16 ani, portile castelului se deschisera, in sfarsit si multimea de reporteri dadu navala in gradina castelului sa o vada rostindu-si, timid, salutul. Cat era de frumoasa si de gratioasa si de blanda: cu adevarat o printesa !
Dupa aceea incepu sa mai apara in lume, rar, sub paza stricta, pana ce zvonurile se furisara iar, perfide, din castel: tanara printesa era indragostita !
-De cine ? De cine ?
Asta nu aflara. Dar, semn ca nu fusese totul doar o nascocire a mass-mediei, in lunile imediat urmatoare, in cercurile inalte, se analizara optiunile pentru casatoria printesei. Si cand se ajunse la consens, fericitul ales fu invitat cu mare pompa la castel. Se organiza chiar un bal televizat in onoarea lui.
Si atunci se intampla un lucru tare ciudat: in fata tuturor camerelor, in fata natiunii, printesa, inalta cu gratie capul, rotunji buzele si spuse, pentru prima data in viata: NU ! Nu ma marit.
O astfel de rusine nu mai suferise Casa Regala.
- Domnilor, Majestatile lor, Regele si Regina, va multumesc pentru prezenta alaturi de noi, in aceasta seara. La revedere !
Cu un semn discret, capitanul garzii regale, le arata usa si ii scoase pe distinsii reprezentanti ai presei afara din castel.
-Si acum ? se intrebara cu totii . Ce va urma ? Un scandal ? Va iesi, in sfarsit, tanara printesa din coconul aurit si va face dezvaluiri socante presei ?
Spre surprinderea tuturor, nu se intampla nimic. Chiar nimic. Viata isi continua cursul ca si pana atunci. Doar garzile printesei fura retrase. Nu mai era nevoie de ele. Printesa se mutase intr-o aripa mai linistita a castelului. Si de atunci nimeni dinafara castelului nu o mai vazu. Nu mai aparu nici o fotografie a ei in ziare. Din castel nu se mai furisa nici un zvon. Zile, luni, ani. Pana intr-o zi, cand o camerista imprudenta si un majordom la fel de imprudent se oprira sa fure o imbratisare in mijlocul holului.
-Ai auzit ceva ? tresari el la zgomotul unor pasi.
-A, e doar batrana printesa, rasufla usurata femeia. Nu te teme, nu cred ca ne-a observat, umbla mereu pierduta in gandurile ei.
-Ei, totusi, ar putea sa spuna cuiva. Si atunci, ne-am ars !
-Fii linistit, cine sta s-o asculte?
Ii vazuse. Si ar fi trecut absenta mai departe dar un cuvant ciudat ii zgariase urechea. Oamenii aceia ii spusesera batrana printesa. Batrana. Cand se intamplase asta ? Sa fi trecut atata timp ?
Asta o puse pe ganduri. Sunt batrana deja. Voi muri curand. Si nu voi lasa nimic in urma mea. Nimeni nu isi va aminti numele meu. Si nu am mancat inca, niciodata, inghetata..
-Tu de colo ! striga spre camerista. Adu-mi o rochie noua ! Si tu, porunci majordomului, spune sa mi se pregateasca trasura !
-Dar, Altea Voastra, se balbai omul, nu mai folosim demult trasurile la castel. Acum avem masini.
-Atunci, masina !
-Dar Altetea Voastra, voi...nu aveti masina. Adica nu v-a fost repartizata una. Si nici sofer.
-Cum e posibil, se mira printesa. Sa ma fi uitat de tot ?
-Alteta, rochia dumneavoastra ! Camerista veni in fuga cu o haina pe brat.
-Ce-i asta ? rotunji printesa ochii, de mirare.
-Pai, o rochie, cum mi-ati cerut.
-Asta e o rochie ? Asa de scurta ? Si fara dantele si broderii ? Ce material e acesta ?
-Vedeti, printesa, moda a mai evoluat si...asa se poarta rochiile acum, raspunse femeia dintr-o suflare si-i puse rochia pe pat dupa care se grabi sa iasa din camera.
-Ciuadata moda, isi zise printesa, sucind pe toate partile haina aceea . Macar mi-o pot pune singura, mormai ea.
-Ce rochie i-ai dat ? o intreba mirat majordomul pe draguta lui. Arata ca o rochie de profesoara dintr-un cartier de la periferie.
-Ia mai lasa-ma ! E o rochie de-a mea mai veche. O aveam in vestiar, pentru ocazii. De unde era sa-i aduc o rochie noua ? Nici nu-mi amintesc de cand nu ni s-au mai dat bani pentru garderoba ei.
-Sper sa nu dam de bucluc, sopti barbatul. Auzi, trasura !
Printesa iesi pe poarta castelului cu inima batandu-i sa-i sparga pieptul. Inchise ochii si astepta o secunda. Acum, va simti mana grea a garzii pe umar :
-Alteta, va rog sa va intoarceti in aparatamentle voastre. Nu puteti iesi fara protectie din castel.
Auzise frazele acestea de atatea ori ! Dar nu. Nimeni nu veni sa o opreasca. Asa ca isi continua drumul, incet, cu prudenta, apoi mai repede si mai repede, pana ce prinse sa alerge .
-Femeie batrana, isi spuse cu repros, o sa-mi rup picioarele !
Strazile aratau altfel. Si cladirile. Si oamenii.
-Dar si de-ar fi la fel, tot nu mi-as da seama. In fond, de cate ori m-am plimbat eu singura pe strazi ? Buna ziua, imi puteti spune, va rog, de unde as putea sa-mi cumpar o inghetata ? intreba un trecator.
-In intersectie, la dreapata mormai omul si trecu grabit mai departe.
-Ce nepoliticos, se mira. Nici nu mi-a raspuns la salut. Batranetea trebuie sa fie de vina. Cine se mai pleaca in fata unei batrane printese ?
Nici vanzatorul de inghetata nu parea sa stie protocolul. Nu se pleca in fata ei. Dar ii spuse scurt.
-3 bani.
-Nu am bani, raspunse mirata printesa. Iti pot da un inel, daca vrei.
-Doamna, nu am timp de glume. 3 bani sau nu va dau inghetata. E simplu.
-Dar nu glumesc. Nu am bani. Si vreau inghetata. Iar inelul e valoros. Uite, are un smarald.
Omul dadu sa se intoarca spre urmatorul client. Dar, intalnindu-i privirea, se opri.Femeia din fata lui il privea cu cei mai senini ochi din lume, ochi de copil. Nimeni nu avea asemena ochi. Doar daca...
-Poti lua o inghetata, zise el, bland. Pe care o vrei. Si nu trebuie sa imi dai inelul.
-Insist domnule, raspunse mandra, printesa. Eu nu iau nimic fara sa platesc. Tine inelul.
-O sa ti-l pastrez, spuse el, serios si puse inelul intr-o cutiuta , alaturi de maruntis.
-S-a umplut orasul de cersetori, zise cu dispret barbatul care astepta la rand.
-Nu, nu cred ca era o cersetoare. Cred ca era o pacienta de la sanatoriu. Nu i-ati vazut privirea ?
Seara, printesa se intoarse la castel. O lasara sa intre.
-E batrana printesa, spuse garda si schita un salut abia vizibil.
-Of, batranetea asta, zise printesa trantindu-se in pat si masandu-si picioarele umflate de atata mers. Ma doare fiecare oscior. Dar exista si un lucru bun in toate astea: sunt, in sfarsit, libera. Libera ! Pot sa ma plimb nestingherita pe strazi, printre oameni, de una singura. Pot merge unde vreau. Nimanui nu-i pasa. Si pot manca inghetata !
A doua zi iesi cu pas domol din castel si se duse drept la toneta cu inghetata.
- Iar ai venit ? o privi mirat vanzatorul. Nu se va ingrijora nimeni daca lipsesti ?
- Cine sa se ingrijoreze ? zambi timid printesa, la castel sunt cu totii foarte ocupati si nu cred ca prezenta sau absenta mea ii nelinisteste.
- La castel, zici, mormai omul cu subanteles. Mai bine alege-ti o inghetata si povesteste-mi despre castelul asta de unde zici ca vii. Au paznici la intrare ?
- Fireste ca au. N-ai auzit de garzile regale ?
- Ba am auzit, cum sa nu ! Doar ca im vine greu sa cred ca …
- Cumva crezi ca mint ? intreba printesa uluita de atata obraznicie. Nimeni n-a indraznit vreodata sa ma acuze ca mint! Dar poate ca e firesc. Cine mai trateaza cu respect o batrana printesa ?
- Asculta, zise bland, omul, eu nu vad nici o printesa si nici vreo batrana. Tot ce vad e o femeie in floarea varstei, intr-o rochie saracuta, care-mi flutura pe dinainte niste tinichele colorate si are pretentia sa-i fac plecaciuni. Unul dintre noi se insala, nu crezi ?
- Adica rochia aceasta nu e la moda ? intreba printesa consternata.
- Hai sa spunem ca zilele ei de glorie au apus de ceva timp. De fapt, de mult timp.
- Afurisita de camerista !
- Ei vezi, iar nu ne mai intelegem. Ce camerista ? Acum imi vorbesti cu sens, acum pierzi sirul.
- Si spui ca nu sunt batrana ? intreba cu mare indoiala femeia.
- Nu, hotarat nu. Si daca ai purta ceva mai de doamne ajuta, ai fi chiar draguta.
- Draguta ?
In ziua aceea printesa se intoarse devreme la castel. Si, de cum intra in camera sa, se repezi sa smulga valurile care acopereau oglinda. Dar ...ezita. Nu se mai privise de mult in oglinda. Ce sens ar fi avut ? La ce i-ar fi servit frumusetea cand ea era doar o pasare uitata intr-o colivie ?
Acum realiza ca traise cumva inafara timpului. Si nu fusese chiar atat de rau. Pana astazi, pana acum, cand, brusc, isi dorea ceva. Isi dorea sa nu fi imbatranit deja, sa nu fi irosit tot timpul pe care il avea.
-Am sa ridic valul acum.
Din oglinda, o privea o straina. O femeie intre doua varste, robusta, nu prea inalta si, lucru de mirare, nici atat de frumoasa si nici atat de gratioasa pe cat isi amintea.
-Sa ma fi schimbat atat de mult ? Sau poate, niciodata, nu am fost chair atat de frumoasa precum mi se spunea?
-De ce mi se spune batrana printesa, o intreba pe camerista ? E o minciuna ! Nu sunt batrana.
-Iertati-ma Altetea Voastra, dar toata lumea va spune asa. Si cred ca nimeni nu mai stie sigur daca sunteti intr-adevar batrana sau nu. A trecut atat de mult timp de cand lumea nu v-a mai vazut. Din ziua balului. La castel s-au nascut alte printese, au vuit ziarele, printesele au crescut, s-au maritat si, intre timp, oamenii v-au uitat. Sunteti o stire invechita. Iertati-ma.
-Nu sunt batrana inca, sopti printesa. Si nu mai trebuie sa fiu printesa. Ce usurare !
A doua zi, printesa isi imbraca rochia demodata si se duse sa-l vada pe vanzatorul de inghetata.
- Ei, cum te simti astazi, printesa? intreba omul zambind.
- Te rog, sa uitam de povestea asta, zambi femeia, jenata. Era un vis al meu din copilarie. Dar stii ce am descoperit ? Printesele nu sunt totdeauna fericite. E doar o aparenta.
- Ma bucur ca spui asta. Uite, ti-am pastrat inelul, poate il vrei inapoi. E destul de frumos.
- Pastreaza-l, e doar o tinichea stralucitoare, rase femeia.
- Cum doresti, raspunse vanzatorul, si-l azvarli din nou in cutiuta cu maruntis. Ce-ai spune de o cafea ?
- Nu am baut niciodata....adica, vreau sa spun, nu am mai baut demult o cafea.
- Serios ? Pai, te invit. Stiu un loc care cred ca o sa-ti placa. Maine, la 5.
- Maine, incuviinta femeia si zambi.
- Stii, cand zambesti, ti se lumineaza chipul si esti chiar draguta !
- Multumesc, sopti emotionata, printesa, de data aceasta chiar cred.




- pentru monixy-

monixy spune:

obiectiv : frumoasa poveste
subiectiv : amara reflectare

Delidana spune:

Foarte frumoasa povestea....si trista...

www.wrongspelling.com/turkey/" target="_blank">Istanbul * www.squarethoughts.com/" target="_blank">Fotografie

I saw something in your eyes and I wanted it for myself - Dave Gahan