Mamica incepatoare

- Nu stii ce inseamna sa fii mama !
- Sunt deja mama, i-am raspuns mamei mele, mangaindu-mi protector pantecul rotunjit de mica fiinta care crestea inauntru.
- Oi fi tu insarcinata dar inca nu stii ce inseamna sa fii mama, a repetat ea categoric – of, mereu face asta, de parca nu ar stii deja cat ma deranjeaza aerul ei de superioritate- si, pentru ca nu am mai contrazis-o discutia s-a incheiat.
Dar ...avea dreptate. Nu stiam ce inseamna sa fii mama. Si, cu siguranta, nici acum nu stiu. Nu in totalitate.
Zilele trecute Teodor a facut cunostinta cu SPITALUL. Si cand spun spital ma refer la toate acceptiunile acestui termen: o cladire mare si adesea mult prea veche pe holurile careia forfotesc laolalta halate verzi, albastre si albe, parinti ingrijorati si prichinduti nelinistiti a caror privire striga - Vreau acasaaaaaaaa! Asistente mereu grabite, saloane si sali de asteptare aglomerate, miros de mancare de varza,
- Va multumim, domnule doctor.
- – Sa veniti luni la control, sa-i scoatem firele...
Va este familiara imaginea, nu-i asa? Pe mine spitalul ma copleseste. Atatea trairi concentrate intr-un loc: unele pozitive, altele negative. N-as pune piciorul intr-un spital, doamne fereste! Dar nu am mers pentru mine ci pentru Teodor. Trebuia sa merg. Si, asteptand cu el in brate pe culoarele spitalelor, le-am vazut. Acele fiinte delicat zugravite pe panza si duios cantate de poeti, cu zambet de lumina si maini ocrotitoare. E drept ca pictorii si poetii, care au preferat, in general, ipostazele angelice ale maternitatii, si-ar fi gasit cu greu model printre chipurile incordate sau obosite din fata mea.
Cat am fost internati am cunoscut o mamica al carei bebelus, in varsta de 9 luni, fusese deja de mai multe ori operat pentru fisura anala.
- Pe viu, mi-a spus, zambind trist.
- Cum adica pe viu?
- Adica fara anestezie, mi-a explicat cu calm in timp ce mie, instantaneu, mi s-a facut stomacul ghem.
Baietelul ei, cu doar 3 zile mai mic decat al meu, avea cearcane puternice sub ochi. In dimineata aceea i se recoltasera analize. Si avea piciorusele si manutele invinetite.
- E constipat, mi-a explicat si am mai stat de vorba despre remedii naturiste, despre copii, uite sunt de-o varsta, ce dragut este. Micutul, uitand de necazul de dimineata incepuse, in sfarsit, sa zambeasca timid. I se luminase fata.
- Va seamana, i-am spus.
Semanau. Aceleasi trasaturi. Si aceleasi cearcane profunde sub ochi.
La scurt timp dupa externare ne aflam din nou pe culoarele unui spital. Alt spital. Asteptam sa ne cheme doctorul. Din cabinet se auzea vocea unui baiat protestand: ma doare! Ma doare. Au ! Protestele au fost inlocuite de suspine. Nu vedeam nimic din cele ce se petreceau inauntru dar imi puteam da seama din vocile asistentelor ca procedura, oricare ar fi fost ea, nu era dureroasa ci mai degraba neplacuta. Iar baietelul nu era deloc rabdator. Asa ca au tipat la el: stai linistit! Ca am fi terminat pana acum ! Una dintre femeile care asteptau in fata usii si-a dus mana la ochi. E mama baiatului, mi-am spus si nu era nevoie de prea mult spirit de observatie ca sa deduci asta. Plangea. Usa s-a deschis si un pusti cu par blond-aramiu, a tasnit din cabinet si s-a agatat de ea.
- M-a durut! s-a plans.
- De ce ai facut atata galagie? l-a mustrat ea serioasa si l-a batut usurel cu palma pe spate. Stai drept.
Baiatul a fost surprins de tonul linistit al mamei. Si compatimirea? Caci lacrimile, fireste, fusesera sterse de pe obraz.
Dar cea mai puternica impresie mi-a facut-o mamica-fetita. Mamica-fetita si fetita ei au venit la spital pentru un control de rutina intrucat Bianca acuza dureri de abdomen. Si au avut surpriza sa afle ca fetita trebuia operata de apendicita.
- Ti-e frica de operatie? a intrebat-o asistenta pe fetita.
- Nu, de ce sa-mi fie frica?
- Nu a fost niciodata bolnava pana acum, a zambit tanara ei mama. Niciodata in zece ani.
Se vedea. Erau amandoua atat de linistite, de increzatoare. Zambeau des, iar pe fruntile lor nu se intiparise urma grijilor sau a noptilor nedormite.
Dupa operatie insa, Bianca s-a simtit un timp rau. Si mama ei s-a asezat pe un colt al patutului de copil si a vegheat-o. Acolo am regasit-o si a doua zi, si a treia asteptand cu rabdare ca fetita ei sa se refaca. Cand s-au externat, erau din nou zambitoare...
Mai am atatea lucruri de invatat ! Atatea lucruri de experimentat ! Poate ca nu stiu inca ce inseamana sa fii mama. Dar incep sa aflu. Apropos, pe la ce varsta o sa ma intrebe despre bondari si albinute? Mai am ceva timp sa pregatesc raspunsul, nu-i asa?

monixy spune:

dyonise , sa-ti traiasca sanatos si sa creasca mare si frumos Teodor !
mama esti din clipa in care iti iubesti copilul , drama este cuprinsa intre a fi sau a nu fi o mama fericita .
nici eu nu suport spitalele , mi se pare ca sunt un soi de purgatoriu chinuitor si absurd. mitul lui sisif si al lui prometeu e trait la propriu de parintii si copiii lor cu boli incurabile . si totusi ,medicii si asistentele vin si pleaca de la servici , soarele rasare si apune peste ferestrele spitalului , copiii zambesc si viseaza printre lacrimi , parintii asteapta si se roaga , iar lumea intreaga se invarte in jurul acelorasi repere dintotdeauna .
cred ca toata viata o sa avem parte de noutati , inceputuri , si dupa mamici incepatoare de bebe , o sa fim mamici incepatoare de adolescenti , apoi soacre incepatoare , apoi bunici incepatoare , si la final oare ce o sa fim? stele incepatoare , probabil !

numai ganduri bune !