Despre femei, cariera, munca, chiul...

khristin spune:

Tzuni, mi-a placut eseul ....e tare aproape de realitate....femeia carierista, hmmmm, un subiect bun doar de filme spumoase in zilele nostre ....iar ceea ce i-au zis respectivii lui Mircea, face parte din natura umana de pretutindeni, mie colegii mei profi canadieni mi-au spus ca daca tin la sanatatea mea mentala sa fac bine si sa-mi iau cele 20 sick days/an, din moment ce ne-au fost date cu un anumit scop....le-am apreciat onestitatea, le-am urmat sfatul si mare dreptate au avut... Dupa o astfel de zi libera, simti ca nu-ti mai vine sa-ti omori elevii, ii vezi cu ochi mult mai blanzi ...pana la urma e doar un job ca oricare altul

Cristina

noi si poze mai noi

ruxij spune:

quote:

---

Originally posted by crissa2007

ruxij,ma intreb uneori cit de bine alegem.Vrem totul, sau cit mai mult ne simtim capabile de multe dar eu una nu reusesc sa merg pe toate planurile in aceelasi timp la superlativ.vreau mai multe decit pot,si cel mai greu e sa alegi la ce renunti

---

In viata toti facem alegeri mai bune sau mai proaste, in multe multe domenii, nu doar cand decidem daca suntem sau nu carieriste. Dar e bine ca PUTEM sa le facem si eventual ne lovim noi de pragul de sus, dar e decizia noastra. Eu prefer asa, decat sa imi spuna mama si tata cu cine sa ma marit si cum sa imi traiesc viata (eventual sa ma vanda pe pamant sau stiu eu ce-prostitutie numita casnicie), ce am voie si ce nu am voie, ca in trecut. Mie nu imi plac aceste articole, sincer sa va spun. Se insinueaza ca ar trebui sa nu mai avem aceste drepturi de alegere. De ce sa nu le avem? Noi femeile nu suntem animale domestice pentru care decid altii, suntem oameni si drept e sa ne facem propriile decizii, bune sau rele, ce credem noi ca e in interesul si corespunde dorintelor noastre.

Nu e vorba, nu ne place sa le facem pe toate, dar uneori independenta financiara e o problema chiar de viata si de moarte. Vrem nu vrem, asta e realitatea, conteaza. Mai ales daca faci greseli in alegerea sotului. Daca ai independenta financiara, sau macar exista ideea ca chiar daca alegi sa nu muncesti pentru a te dedica exclusiv casei si copiilor, oricand ai putea sa o faci, oricand poti sa iti iei o munca si sa te intretii, esti mai protejata ca femeie, de abuzuri. Parerea mea.

Elise spune:

nici eu n-am intilnit pe nimeni care sa impace toate rolurile la superlativ - am intilnit, in schimb, multe cazuri la amble extreme: focusate sau doar pe cariera, sau doar pe familie.

Si, sincer, daca ar fi sa am din nou 20 de ani si sa aleg, as prefera sa fac parte din ultima categorie: si nu pentru ca intr-acolo m-ar trage sufletul. Ci pentru ca de la cariera te poti intoarce in 3 zile la o viata exclusiv de mama si sotie, pe cind invers e mai greu, dupa un timp.
Si e bine, intr-adevar, sa ai cit mai multe optiuni.
Nu stii niciodata ce-ti rezerva viitorul.

Cel putin eu n-as putea trai cu ideea ca, daca maine i se intimpla ceva barbatului meu, ramin in aer cu copil cu tot, pentru ca pina acum n-am vrut sa muncesc si nu stiu sa fac mare lucru, si n-am experientza si nu ma angajeaza nimeni... Prefer sa stiu ca ma pot descurca si singura. Chiar daca asta inseamna compromisuri drastice in ce priveste timpul meu. Sint situatii care cer compromisul asta.

Elise & BBLisa

danutz spune:

Cand eram tanara si abia iesita de pe bancile facultatii, am zis ca trebuie sa muncesc si sa-mi croiesc o cariera care sa ma implineasca si care sa-mi asigure un trai indestulat. Si aveam o directoare de vreo 40 de ani, femeie de cariera, desteapta, omenoasa si taioasa in acelasi timp, care era idolul meu. Era genul care venea la birou prima si pleca ultima, nu avea familie, job-ul era viata ei. Era foarte eleganta, isi facea vacantele numai afara (ceea ce , pe vremea aia-anii 90- era un lux), isi permitea in week-end sa dea cate o fuga la Atena, sau Praga pentru shopping, iar la birou era persoana care avea o rezolvare pentru orice si fara de care nu era de conceput un proiect nou. Si a ramas insarcinata, in a doua luna de sarcina a inceput sa-i fie rau, iar apoi doctorul i-a spus ca tre sa faca cerclaj si sa stea in pat restul sarcinii daca vrea sa pastreze copilul. Iar ea s-a dus la seful ei, i-a spus ca vrea sa fie mama si sa gaseasca o solutie sa o ajute. Omul nu a inteles-o, i-a zis ca daca pleaca e buna plecata! Iar ea si-a pus frumos geanta pe umar si a plecat! Si dusa a fost... A renuntat la cariera pentru care muncise aproape o viata ca sa dea o sansa copilului din pantecele ei. Atunci eu nu am inteles-o!
10 ani mai tarziu, cand am ramas eu insarcinata, in luna a doua am inceput sa sangerez iar doctorul mi-a zis ca ar trebui sa-mi iau concediu si sa stau cuminte in pat. Si am realizat ca tre sa aleg intre a merge la birou in continuare sau a sta acasa si de a da o sansa bebelui din burtika. Si atunci am intees ca sefa mea de acum 10 ani a avut perfecta dreptate cand a renuntat la cariera pentru a fi mama. Norocul meu a fost ca sefii mei au inteles ce vreau, si m-au lasat sa lucrez de acasa in perioadele cand aveam interdictie la a ma deplasa. Si uite asa am lucrat frumos cu laptop-ul in brate, din patul de acasa, cam 4-5 luni de sarcina, iar dupa ce am nascut m-am intors la birou cand bebele mea avea 3 luni jumate. Si incerc sa fiu si mama pentru bebele meu si sa lucrez in continuare ca sa-mi pastrez pozitia pentru care am muncit 10 ani. Sper sa reusesc!

Danutz, mamica de bebe Rares (14.12.2006)

www.geocities.com/mami_nov_dec_06/" target="_blank"> fulguleti
varsta rares

Porumbita spune:

cred ca extremele sunt ff nesanatoase...
sa fii orientata numai catre cariera nu e bine pt ca la un moment dat vei simti lipsa caldurii unei familii
dar si sa stai casnisnica (iar vorbesc din punctul meu de vedere) mi se pare la fel de rau; da e frumos (sau asa citesc pe DC)sa te gaseasca copii acasa cu masa pusa, dar... copii la un moment dar isi iau zborul si tu vei ramane cu senzatia ca ti s-a luat obiectul muncii (nu vorbim de cazuri cand sotul gaseste pe una mai tanara si ramai la pensia alimentara sau la mila copiilor daca ei sunt pe picioarele lor)


fiecare trebuie sa faca asa cum crede de cuviinta... eu am prietene care de ceva ani de cand au bbei au reusit sa imbine viata profesionala cu cea familiala si pentru mine ele sunt un exemeplu ca se poate...

abbi spune:

Consider ca independenta unei femei(emotionala, financiara etc) e fff importanta!Eu ma simt tare bine in sanul fam mele, desi abia astept sa ma intorc la serviciu!Danutz, ce ai scris tu m-a dus cu gandul la un film.....Diavolul se imbraca de la Prada(sper sa reusesti in tot ce iti propui....pentru mine fam are prioritate.asa simt si gandesc eu!)

ruxij spune:

Voiam sa mai spun ca nu cred ca trebuie sa aspiram neaparat sa facem orice la "superlativ". Trebuie sa facem tot ce putem mai bun si sa fie cat de cat adecvat-sa tina fie familia, fie jobul in stare de functionare OK, nu sa castigi vreun concurs. Nimeni nu e perfect. Superlativul asta e nesanatos. Si daca te straduiesti sa faci ceva perfect, tot nu e sigur ca toata lumea apreciaza sau rezultatul e pe masura efortului. Parerea mea.

ina C spune:

Tzuni,!

Sincer, nu am avut timp sa citesc decit postarea ta!

Mie mi-a spus un coleg :" De ce nu intelegi ca vii la serviciu sa cistigi bani, nu sa te laude cineva?"

ina C