Cum e viata voastra ?

Cum e viata voastra ? | Autor: pisimuky

Link direct la acest mesaj

Am intrat pe acest forum pentru ca ma simt singura. Locuiesc la tara, am doi copii mici, de 2 ani si 4 luni, respectiv o luna si cea mai mare parte a timpului mi-o petrec in casa. Nu am prietene ( mentionez ca nu sunt o persoana foarte sociabila, sunt foarte selectiva in a-mi alege prietenii ), de iesit pe "ulita" chiar nu-mi vine ca e numai mizerie chiar daca tot satul e asfaltat. Si unde sa ma duc ? La magazinul comunal ? ca in rest chiar n-am unde. Din 2004 sunt in concediu pt. ingrijirea copilului, abia s-a incheiat unul ca am intrat in celalalt, si zau daca mai pot sta acasa ! La voi cum e ? Cat de des reusiti ( mamicile cu copii mici ) sa iesiti, sa socializati, sa mergeti la cumparaturi ? Stau sa ma intreb oare numai viata mea e atat de plicticoasa ?! Sotul meu e plecat la serviciu si chiar daca in ultima vreme se straduieste sa ma ajute si vine mai devreme decta o facea de obicei tot sunt nemultumita. Vreau si eu sa ies dar acuma chiar nu pot, pentru ca sunt copiii atat de mici. Si voi aveti sentimentele astea de frustrare ? Sa va povestesc cum decurge o zi din viata mea, ca sa intelegeti mai bine situatia : ma trezesc, hranesc copiii, apoi mananc si eu, apoi incepe rutina - spalat vase, haine, calcat, iesit in curte ( daca nu e frig ), apoi putin pe la calculator, pe la TV, mai citesc o carte, mai tricotez si tot asa zi de zi. Simt ca o iau razna, nu alta ! Daca mi-as relua activitatea profesionala, as pierde banii pt. ca in invatamant salariile sunt mici, deci chiar nu stiu ce as putea face in situatia data ca sa nu ma mai simt asa frustrata. Sotul meu ne mai scoate in oras din cand in cand dar asa foarte scurt si jap! inapoi acasa. Mor, nu alta ! Am stat si m-am gandit cum ar fi viata mea daca m-as duce la oras ( sotul meu tot asta-mi zice ca nici acolo nu va fi altfel ) pt. ca fiecare e cu familia lui, cu problemele lui... + ca acolo stau la ultimul etaj din bloc si mi-ar fi foarte greu sa cobor cu doi copii singura. Incerc de multe ori sa ma imbarbatez ca am o viata foarte bune fata de multe alte persoane, nu-mi lipseste nimic material dar parca sufleteste simt un mare gol....

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea

Good things last forever.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Gabi_K spune:

Poate te-ar ajuta daca ai avea masina la dispozitie, te-ai misca mai usor. As mai sta un pic si in oras, si afara la tara. Poti umbla bine si cu bb afara, mai ales daca ai un marsupiu comod. Lasa ca vine primavara, si totul va fi mult mai frumos si la tara!
Uite, eu stau la oras, insa si eu ma simt lipita in mocirla rutinei zilnice. Caut si eu cu disperare programe, iesiri pt weekend, sa mai schimbam aerul, dar e greu sa satisfaci 2 copii de varste diferite, sa se simta bine amandoi, si nici tu sa nu mori de plictiseala Dar cred ca ne descurcam cumva

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Alex2 spune:

Pisimuky, la asta ma gandeam si eu, ca ai nevoie de o masina, fiind departe de oras, ptr ca asa vei putea iesi mai des, poti intalni alte mamici cu copilasi, poti merge in parc, unde sunt si alte mamici, ptr ca este greu oarecum si sa iesi singura cata vreme nu are cine sta cu cei mici. Dar iti poti crea o viata sociala si impreuna cu ei. Nu va permiteti sa angajati o bona, de 2 ori pe saptamana? Iar tu du-te la masaj, la sala, la coafor. Nu stiu ce inseamna la tine ca "nu-ti lipseste nimic material", dar ma gandesc ca exista posibilitatea sa ai paret de aceste lucruri pe care si le doreste orice femeie.
Si in plus, mai ai putintica rabdare, Mihnea inca depinde mult de tine.


Alexandru

Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pisimuky spune:

Da, avem bona la copii, sta 4 ore pe zi sau daca nu vine intr-o zi sta mai mult in ziua urmatoare. Am fost la coafor, la sala nu are rost sa ma duc pt. ca am acasa si aparate si sauna, deci... Mie imi lipseste chestia asta sa ma vad cu alte persoane, sa mai schimb si eu o vorba, ca in afara de sotul meu si de bona ( eventual de doctorita din sat ) nu vad pe nimeni. Ca una e cand vorbesti al telefon si alta personal. Intentionez sa fac scoala de soferi in vara iar sotul meu zice ca-mi da masina daca vreau sa plec. Pe mine ma deranjeaza ca el nu e de acord sa-mi iau eu masina ( avem deja doua ) si asa va trebui sa stau acasa sa-l astept cand vine de la firma si abia apoi sa plec eu. Cel mai deranjant e faptul ca nu pot pleca atunci cand am eu chef - treb. ori sa-l astept pe el sa ma duca ori sa-l anunt cu o zi inainte ca vreau sa ma duc in oras. De fiecare data cand merg la Medias de ex. nici nu stau bine ( ca la coafor deunazi ) nici n-am ajuns bine, dupa o ora si ceva ma suna "ca mai am de stat?" Tot timpul mi-l gestioneaza el in functie de programul lui. Pai asta-i treaba ? Nu vreau nici sa-mi stric casnicia pt. chestiile astea dar mie nu-mi place deloc aici la tara. El la oras nu vrea sa vina, preteztand ca nu poate urca zilnic pana la ultimul etaj din bloc ca il doare inima + multe altele...Pana acum am rupt practic toate legaturile cu prieteni, cunostinte pt. ca il simteam pe el 100 % alaturi de mine. Insa de cand s-a intamplat pocinogul cu mesaje curioase pe tel. nu mai am incredere in el si vreau sa am o altfel de viata,sa nu mai fie el centrul universului pt. mine ca nu cred ca e bine. Aici chiar ca am gresit in ultimul hal... El isi traieste viata cum vrea, eu cum pot...

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea

Good things last forever.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

Pisimuky, felul in care arata viata noastra acum este rezultatul alegerilor pe care le-am facut in trecut.

Alegerile tale sunt numai ale tale si nimeni nu poate sa le faca in locul tau.


Si ca sa raspund la subiect, eu una nu as putea trai nimic macar o zi in papucii tai. Si probabil nici tu intr-ai mei.
Eu ma trezesc la 6.30, la 7 plec la birou. La birou am o activitate foarte intensa, plina de provocari dar si satisfactii. Ma intorc acasa pe la 7 seara, ma joc cu copilul sau mergem la cumparaturi iar pe la 10, 11 ne culcam. Miercuri de la 6 seara pana la 9 seara si sambata cam toata ziua am scoala (fac un MBA). Sambata seara sau duminica dimineata plec de fiecare data din Bucuresti impreuna cu fiul meu (la munte, la mare). As zice ca am o viata destul de agitata, si asta nu se potriveste tuturor..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Elle_seb spune:

quote:
Originally posted by Eliza5

Pisimuky, felul in care arata viata noastra acum este rezultatul alegerilor pe care le-am facut in trecut.

Alegerile tale sunt numai ale tale si nimeni nu poate sa le faca in locul tau.


Si ca sa raspund la subiect, eu una nu as putea trai nimic macar o zi in papucii tai. Si probabil nici tu intr-ai mei.
Eu ma trezesc la 6.30, la 7 plec la birou. La birou am o activitate foarte intensa, plina de provocari dar si satisfactii. Ma intorc acasa pe la 7 seara, ma joc cu copilul sau mergem la cumparaturi iar pe la 10, 11 ne culcam. Miercuri de la 6 seara pana la 9 seara si sambata cam toata ziua am scoala (fac un MBA). Sambata seara sau duminica dimineata plec de fiecare data din Bucuresti impreuna cu fiul meu (la munte, la mare). As zice ca am o viata destul de agitata, si asta nu se potriveste tuturor..

Eliza si Alex (15 nov. 2004)




Eliza, esti singura cu bebeul tau?


Elle_seb

May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

Da, sunt mamica singura.
Am angajata o bona, bineinteles :-)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gabi_K spune:

Pisimuky, nu stiu de ce, am impresia ca sotul tau face parte din categoria barbatilor care isi vor nevestele doar pentru ei. Chestia cu urcatul 4 etaje si cu inima e o porcarie. Vrea sa te izoleze sa existi doar pentru el. El e genul de om care-ti spune: "ai de toate, ce mai vrei?" si nu va intelege niciodata de ce esti nefericita alaturi de el. Pe mine ma sperie faptul ca te-a izolat de tot, esti departe de oras, de oameni, esti total la dispozitia lui, asa cum ai povestit tu, numai tricoul in dungi iti mai lipseste, parca ai fi in inchisoare

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dako spune:

pisimuky - hmmmm..si cand ma gandesc ca al meu vis e..sa stau cu ai mei pustani..undeva departe de oras...un aer mai curat, cu o oarecarew liniste...dar...dar....de fapt am parte de un program de munca de cel putin 10 ore pe zi..de cele mai multe ori imi gasesc baietzii dormind...
in alta ordine de idei, nu vei sta o viata intreaga. inca un 1 si ceva...apoi, iti vei aduce aminte de clipele cand te puteai uita la tv..cand nu trebuia sa speli sau sa calci noaptea...:))

bucura'te ca poti fi in preajma lor cand spun pt. prima data 'mama'..cand cad din pat..etc!

dako

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Alex2 spune:

Draga mea, nu conteaza ca ai aparatura de fitness sau salon de coafor acasa, una e sa alergi pe banda aia singura si alta sa te intreti cu alte doamne. Ideea e sa iesi, sa traiesti numai ptr tine din cand in cand. Da, solutia ar fi sa faci scoala de soferi cat mai curand, nu mai amana, si nici nu te lasa condusa de el. Eu nu spun sa pui piciorul in prag si sa-i sari in cap, dar nici nu inteleg treaba asta cu ascultarea. Adica sotia trebuie sa fie egala barbatului. Iar daca voi aveti 2 masini, aveti bona, nu vad de ce nu ai putea iesi. Si nici nu-ti sugerez sa lasi copiii pe mana bonei, si sa te duci unde vezi cu 2 ochi. Ci sa iesi in societate insotita, acompaniata de copii. Speram sa vina primavara, iesi in oras, in parcuri, te intalnesti cu alte mamici, la noi sunt terase unde pot sta mamicile la o cafea afara cu carucioarele. Sunt convins ca si la voi (in oras sunt). Sunt atatea solutii sa impaci si viata de mamica si viata sociala, avand in vedere ca partea financiara va permite. Tu stii mai bine ca eu am gasit solutii in cazuri si mai imposibile, cand mi-am luat copilul dupa mine, dar ptr ca asa am vrut eu si asa am considerat ca e bine.
Cred ca tu accepti situatia asta in care te lasi dominata de el, si chiar nu mi-am imaginat, ptr ca esti o femeie puternica. Si daca nu, mai stai acasa cat il alaptezi pe Mihnea si apoi gasesti servici.

Alexandru

Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dako spune:


pisimuky - nu am vrut sa fiu categorica. am incercat - nu stiu daca am si reusit - sa subliniez ca a sta cat mai mult langa copii conteaza enorm. de asemenea, cum se mai tasta aici, tu poti face slalom perfect intre a fi mama si femeie. cred ca in mare masura depinde foarte mult doar de tine. incearca sa ai initiativa in fata sotului tau si sunt sigura ca vei reusi sa escaledezi situatia actuala. daca va permiteti si o bona, precum spuneai, daca deja e testata...o scola de soferi..un masterat...de ce nu?!
astept sa ne dai vesti bune!..:)
dako


Mergi la inceput