un pesimist se poate "vindeca" ??

De mult timp vreau sa va cer ajutorul.... Vreau sa va rog sa-mi spuneti ce ati face daca ati fi in situatia mea... Tin la parerile voastre si acum simt ca m-ati putea ajuta sa stiu cum sa procedez. Si va multumesc de pe acum de raspunsurile voastre!!!
Concret:
Sotul meu, cred, ca s-a nascut pesimist ! Si cu fiecare problema pe care o avem pesimismul lui se adanceste, se adanceste...!!!
De atatia ani am citit aici povesti tragice, probleme adevarate...
Eu insami am avut probleme in copilarie si am fost afectata de divortul alor mei. Dar am mers inainte si am considerat intotdeauna ca sunt o norocoasa, ca Dumnezeu mi-a dat mult mai multe decat altora.
Si asa consider si acum. Am un copil sanatos, am apartamentul pe care mi-l doream cand stateam in garsoniera, am masina, am serviciu. Am o sora minunata, am o mama care ma ajuta cand ii cer asta. Am niste socrii minunati care ne ajuta enorm. Si am si un sot foarte bun potrivit conceptiei: nu te bate, nu bea, nu te inseala, te ajuta cu ce poate, are grija de copil etc.
Este insa extrem de pesimist. Mare parte a timpului este suparat din caza vreunei probleme... Care probelma - din punctul meu de vedere! - nu este nici pe de parte chiar "problema"....
De exemplu: suparare mare ca este aglomerat traficul....
Suparare mare ca stam in Bucuresti.
Suparare mare ca am picat un examen care mi-ar fi permis sa-mi schimb serviciul si sa plecam in provincia mult visata de el....
Suparare mare ca s-ar putea schimba o lege si nu as mai indeplini conditiile sa dau din nou examenul...
Suparare maree ca vecinul de vis-avis a parcat masina nu stiu cum si a ocupat 2 locuri de parcare.

Simt cateodata ca innebunesc.... vorbim si imi insira "n" situatii ipotetice ce ar reprezenta un "dezastru" pentru familia noastra....
Dumnezeule - ii spun... - nu stim daca se va intampla ceea ce spui tu....!!!
Mi -amintesc acum o multime de situatii in care ne-am dat de ceasul mortii ca ce "nenorocire" a dat peste noi ca, de fapt, sa se rezolve totulsi sa nu fi fost de fapt nimic...
Stiti cum abordeaza problemele?: ceva de genul " sa daramam soba caci, o sa cada drobul de sare de pe soba pe copilul ce are patutul alaturi"....
Ca sa nu mai vorbesc de parerea generala ca oamenii sunt rai, ca lumea este invidioasa pe noi sau (dupa caz!!) rade de noi, ca suntem cei mai ghinionisti oameni.
Ca nenea din masina aia a accelerat intentionat ca sa nu ne lase pe noi sa intram in fata lui... si de aici... ce nenorocit este! si dai injuraturi bietului om... care , normal habar n-are .. el merge linistit inainte iar eu stau si ascult 30 de minute injuraturi urate adresate aluia...
Si, cu atatea "probleme" si rautate in jurul lui... a uitat sa mai fie cel din studentie cand glumea si radea tot timpul...
Partea nasoala este ca eu sunt exact opusul lui... Sunt vesela. Imi place sa rad. Cand am o problema ori o rezolv ori nu ma mai gandesc la ea pana o pot rezolva sau o uit.... Si mai cred ca oamenii sunt - in general - buni. Si mai cred in iertare si in puterea omului de a se schimba in bine cand este cazul...
Am incercat toate solutiile la care m-am putut gandi... Sa fiu calma si sa-l linistesc. Sa fiu si eu nervoasa si sa incerc sa-i schimb parerile prin "forta". Sa-l ignor si sa astept sa treaca.
Si trece... dar apare alt caz si o iau de la capat.... Si - al naibii "caz" ..!!! - apare si foarte repede...
Am obosit insa sa stau si sa astept sa treaca. De multe ori ii ascund chestii care stiu ca l-ar putea supara... Cand stiu ca iar este suparat ma gandesc cu groaza sa ma duc acasa si sa-i vad fata "pamantie' de suparare, sa-l aud oftand si injurand in barba. Sa nu mai putem discuta altceva, chestii de zi cu zi, pentru ca are o problema si nu se mai poate gandi la nimic altceva.... Sa nu mai putem rade, sa nu mai putem sa ne facem planuri...
Nu mi se pare normal!
Vreau sa-l fac sa fie mai relaxat. Vreau sa ia viata mai usor, sa aprecieze mai mult ce i-a dat Dumnezeu....
Cum sa fac toate astea ??

Laura mama lui Dimitrakis

ruxij spune:

Imi pare rau ,dar nu cred ca ai cum, cel putin nu pe termen scurt. Probabil asa e firea lui si acum poate e mai nemultumit de el si de viata lui in general. Am ceva experienta cu problema asta si as spune mai multe, da' nu vreau sa dau pe public ;)

tzitziri spune:

Laura....

eu nu cred ca sotul tau sufera musai de pesimism....ci eu as numi-o 'pus la suflet'...sau asa o numesc in cazul meu.
Ma recunosc intr-o serie de situatii descrise de tine....ex: 1.intr-o intersectie o mimoza blocheaza toata circulatia. Al meu claxoneaza ca sa se dea mai in fata ca sa mai poata trece si altii si ca sa nu asteptam inca un verde total aiurea. Ea incepe sa faca semne obscene....TOT EA!!!Stii cat am suferit pe treaba asta??toata seara...si uite cat ma agit si acum .....ca de ce oamenii sunt asa de nesimtiti? ca de ce sunt tot ei tupeisti? ca de nu se ia masuri impotriva lor, ca doar avem cod rutier?.....
2 vecinul si cica 'prietenul' lui e un tip caruia i se pare ca blocul ii apartine..si ca atare daca nu isi gaseste locul 'lui ' de parcare liber, isi puna masina astfel incat noi sa ne strecuram sau sa o luam in spate cand plecam de dimineata la serviciu....iar pus la suflet si perpelit pana la pranz....
3 X de pe forum spune nu stiu ce chestie care mi se pare mie jignitoare sau nu sunt de acord cu ea....pe tot drumul spre casa la ce stau si ma gandesc??

Exemplele din pacate ar putea continua...si vroiam doar sa te conving ca sunt cam ca sotul tau....eu nu injur, nu fac urat, dar tac si se vede pe fata mea ca ma framanta...si crede-ma ca daca stau si 15 minute sa ma gandesc la o tampenie de genul asta, tot e enorm de mult...

Eu nu sunt insa pesimista....nu vad viata in negru si nu sunt genul care sa sufere de depresii si caruia sa i se para ca nu e nici o cale de iesire si de imbunatatire a lucrurilor. Dar pun la suflet cand mi se face ceva ce mi se pare mie a fi o nedreptate...

Acum nu stiu cum se manifesta sotul tau...eu de ex incerc sa ma calmez singura(pentru ca stiu ca al meu nu a perceput deloc fenomenul asa cum l-am perceput eu si deci nu ma intelege) si pot sa fiu vesela si dupa. Dar tot ramane faptul ala care imi mai revine in prim-plan in gand si de aia nu o categorisesc ca pe o suparare (cand esti suparat stai acolo in bancuta ta si e o stare permanenta o perioada), ci ca pe 'pus la suflet'.

Eu nu am ajuns de exemplu la situatia e a fi insuportabila cuiva....adica pot discuta normal, ma pot comporta normal, imi pot vedea de viata de zi cu zi si de partile frumoase ale ei in continuare si cu 'piticul' pe creier....asa ca nu iti pot da sfaturi de cum sa te comporti cu el....
Totusi tu esti sigura ca numai astea care par mici il afecteaza? Poate vine suparat de la munca, stresat si atunci pana si acceleratul aluia inainte i se pare o tragedie....Asa e mereu? Si in concediu, si in weekend si mereu? Ca poate altele sunt cauzele....

mamica dulce spune:

Laura,n-am un sfat pentru tine,dar poate imi dai tu unul,ca tot un specimen din asta am si eu acasa.Baiul e ca de multe ori sunt eu vinovata pe nereusitele lui si de vai de viata lui.Si ma refer la alea mai grave decat locul de parcare.La cele marunte de zi cu zi..nu mai zic.
Eu una te inteleg ca te-ai saturat sa-i vezi chipul pamantiu.

Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.

roxi2004 spune:

laura - eu iti dau parerea mea: si eu sunt un pic asa - dar la mine este din cauza stressului, grijilor si tot asa (am mai avut si probleme cu glanda tiroida - care ma facea mereu nervoasa, iritata etc) si in acelasi timp - eram si panicoasa si pesimista. Dat fiind faptul ca la mine era legat de stress - am luat magne b6 - si m-am linistit si vad si viata in roz (coincide si cu venirea aici - unde lumea este amabila, nu face nimeni ceva gresit sa ti se para ca o face express, totul este destins si fara griji). Incearca sa iti aduci aminte daca a fost dintotdeauna asa si daca nu ce anume s-a schimbat (stiu suna ca din carti - dar cateodata daca stam sa ne gandim un pic observam ca nu vedeam de nas ceea ce era sub ochii nostri).
Bafta multa.

MissParker spune:

NIMENI nu se naste pesimist.

Motivele pe care ti le ofera el pt. pesimismul lui sunt cele pe care i le pune la dispozitie constientul. Eu am trait aproape 10 ani cu un pesimist cronic si sunt de parere ca dincolo de motivele ratiunii se afla o teama foarte profunda (i-as zice chiar panica) in fata vietii, o nesiguranta imensa, iar astea nu prea se pot "vindeca" in mod cognitiv sau cu sfaturi de genul "nu mai pune la inima". Unde o fi butonul ala pe care trebuie sa apasam ca sa nu mai punem la inima? Mai ales ca acest "pus la inima" vine din strafundurile subconstientului nostru si nu-l putem influenta voit, nu-l putem controla.

Tu crezi ca el nu ar dori sa fie altfel? Doar i-ar fi viata mult mai usoara si mai placuta si in fond orice om doreste asta. De aceea cred ca are niste temeri puternice care vin din copilarie si care ii provoaca inconstient cutremure emotionale in care ratiunea nu mai are putere sa salveze ceva si el vede totul in negru.

Tu insasi spui ca reactioneaza extrem de pesimist in situatii unde nu este cazul (dpdv rational!!). Deci e clar ca la aspectul emotional e buba.

Ia-l in serios, asculta-l si incearca o perioada sa reactionezi altfel. In sensul ca poate poti sa nu-i mai spui chestii de genul "Hai, draga, nu vezi ca exagerezi!" sau "Scumpule, ma deprimi cu pesimismul tau!", ci eventual sa-l iei in serios cu punctul lui de vedere si sa-i spui "Da, poate ca in trecut ai trait ceva asemanator si s-a intamplat o chestie negativa, imi dau seama ca asa ceva te-a afectat puternic!" sau "Eu nu vad lucrurile asa, dar sunt convinsa ca tu ai motivele tale de a simti asa" sau sa-i pui mai multe intrebari (cu tact si cu drag) din care sa reiasa ca ii respecti temerile si pesimismul, poate in felul asta il ajuti sa dezamorseze singur anumite mecanisme care i-au fost inoculate din copilarie si pe care el inca le aplica si acum fara sa-si dea seama.



Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt

Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt

Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

laura_dimitris spune:

Multumesc mult fetelor.
O sa caut in continuare solutii.... Intre timp, mi se pare o idee buna sa-i spun despre magne B6. Oare este supliment alimentar? Ca al meu sot este si la cura de slabire...
Ai dreptate tzitziri.... pune la suflet. Prea rau. Prea mult!!
Am inteles ca asta este firea lui... dar, asta era intrebarea mea... oare nu se poate trata chestia asta...??!
Mi-e mila de el rau sa-l vad cum se chinuie si sufera...
Nu prea am ce cerceta in "trecutul" lui. A avut o copilarie/adolescenta /anii facultatii/ lipsiti total de orice griji, probleme...Poate totusi aici este buba... Probelemele lui au inceput sa apara foarte tarziu cand era deja matur si neobisnuit cu ele. La serviciu ii este bine. Dra, bineinteles, isi face probleme de pe acum de ce se va intampla cand va termina rezidentiatul... ca nu va gasi un loc de munca. Ca locurile se dau pe bani... ca noi nu cunostem cui ar trebui sa dam banii ca sa aiba post etc.... Imi vine sa innebunesc... Adica, mie mi se parea o problema sa stiu ca locurile se vand iar noi nu am avea bani sa dam.. dar asa... ca nu avem inca "pila" potrivita..., ca banii, oricum, ni da soacra-mea.... Si uite asa o sa mai dezbatem si o sa mai fim suparati inca 2 ani pana vom ajunge sa vedem ce si cum...
Fetelor, mie viata mi se pare prea scurta ca sa ne preocupam excesiv si sa punem la suflet tot felul de nimicuri.
Culmea este ca in fata problemelor serioase, reale, reactioneaza foarte bine si le rezolva cu calm !!!
Sunt convinsa ca si el vrea sa fie "altfel". Uneori chiar recunoaste ca am dreptate. Si atunci este super dragut, haios si cu pofta de viata. Cateva zile.Pana la urmatoarea "problema". Care daca nu apare... si-o creeaza el repede, aducandu-si aminte de ceva ce la suparat candva. Si, bineinteles, el si eu nu am gresit niciodata. Noi nu am fost si nu suntem vinovati de nimic.Ceilalti. Incepand cu soacra-mea si terminand cu guvernul care a dat legea ce-l pune sa plateasca retroactiv niste bani si chiar Consiliul Europei care nu controleaza mai temeinic Romania.... Teoria conspiratiei.
Cred ca cea mai buna situatie ar fi sa ma "tratez" eu. Sa fiu imuna la supararile lui. Adica, el sa fie suparat iar eu sa rad/cant/dansez langa el!



Laura mama lui Dimitrakis

Cristina_C spune:

Interesant: http://news.softpedia.com/news/Sunt-optimismul-si-pesimismul-determinate-genetic-ro-20216.shtml



Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...

cristiama spune:

Imi aduc si eu aminte de fata pamantie!!!
Sotul meu a fost crescut de soacra mea singura si acra rauuu! Si pt ea totul dar absolut totul era negativ, grav, amenintator.

Si sotul meu la fel!!!
A avut, pe atunci prietenul meu, un acccident de masina, adica a intrat la stop cu masina in cel din fata.
Din convorbirea cu soacra am inteles ca e cel putin la urgenta in coma si ca masina e zob.
Apropo, sotul nu avea nici o zgarietura si cu masina se mai putea circula.

Si sotul cam la fel, daca nu-i placea mancarea viata era complet nedreapta cu el, pozitia lui la servici nu i se parea solida, a fost promovat!!! O raceala echivala cu cine stie ce boala incurabila...

Eu sunt asa mai optimisa, si iau lucrurile mai usor si desi se apropie de 40 de ani crizele de pesimism i le tratez ca la copii mici:
- fata pamantie, bot lung, cauza necunoscuta
- hai draga sa vezi ce apus frumos, hai sa facem planuri de weekend/concediu, uite ce surpriza am pregatit pt tine, o prostiuta mica, etc.
La noi a tinut, mai putin in masina unde ceilalti din trafic au in mod cert ceva personal cu noi.

Sau mai tine cu minimalizarea adversarilor:
- cum sa te superi pe X, stii ca nu e prea gospodar, nu se pricepe asa ca tine.
Texte, da tine!!!

carla28 spune:

laura,

m-ai facut sa rad, "teoria conspiratiei", chiar asa! Mama mea este o fire ca si sotul tau, in situatiile "negre", ia haturile in mana si cu mult sange rece le rezolva...dar cand da de "gri", incepe si face tot felul de scenarii, care de care mai pesimiste, ca o fi, ca o pati, etc...stau o ascult pana in capat cu cea mai serioasa mina si apoi vin cu o gluma, sau cu un argument sa-i desfiintez grijile inutile.

recunosc nu functioneaza intotdeauna, dar dupa ce se rezolva, imi da dreptate ca nu avea rost sa isi faca atatea griji, dar uneori nu se poate abtine.

sincer, pe mine nu ma deranjeaza firea mamei mele, incerc sa o ascult, sa rad,sa cant asa cum zici si tu si sa ii inspir din optimismul meu.La mama mea mai tine cand fac referire la situatii cu adevarat disperate: sa nu ai unde sta, sa nu ai ce manca, sa fii bolnav, sa fii singur...

Carla



"Oamenii pot uita ce le-ai spus, dar nu vor uita nicioadat cum i-ai facut sa se simta"(Carl W.Bueechner)

goldi spune:

Este teama de necunoscut, de oameni rai sau o soarta potrivnica, ciuda ca altii precis ca iti fac neplaceri intentionat,nimeni nu sesizeaza urmarile grave ale unui eveniment anume si toti sunt superficiali in gandire, etc, etc ...
Cunosc.
Al meu tata este exact asa. Partea proasta este ca, cel putin in cazul lui, lucrurile s-au accentuat cu varsta.
Noroc cu mama care este cea mai mare optimista din lume, o luptatoare si o razareata.
Iti trebuie insa nervi de otel sa nu te indispuna pesimismul altuia, sa nu iti taie tot elanul si sa nu-ti vina uneori sa-l inchizi intr-o camera si sa arunci cheia!
Un sfat: extrasul de sunatoare - natural, calmant, antidepresiv usor, usureaza digestia, tonic. F. mult utilizat in strainatate.