Etapele plansului

Fiecare abordam problemele prin prisma trairilor proprii. Prin urmare deschid acest subiect cu speranta sa aflu cat mai multe pareri cu privire la ce voi descrie mai jos.

Decizia de a va scrie a aparut in urma unei discutii in contradictoriu cu sotul, iscata de o criza de plans a fetitei noastre mai mari (1 an si 10 luni). Motivul plansului a fost banal: nu am vrut sa-i mai facem inca un ceai in speranta ca va manca la masa cu noi. Initial am dat “ignore” degaeba, apoi i-am explicat calm de ce nu ii dam, si in cele din urma am pus-o in time-out. Plansul a continuat, ba mai mult, s-a intensificat pana a ajuns la sughituri, tuse si voma. Totul s-a intamplat intr-un sfert de ora…In timp ce sotul sustinea sa o las a planga mai departe ca se va calma singura, eu am preferat sa o iau in brate fiind convinsa ca nu va reusi sa se potoleasca deloc.

Asadar, gandindu-ma la felul in care eu reactionez in situatii de frustrare, incerc sa impart timpul de plans in mai multe faze, iar concluzia va fi ca, de multe ori, motivul plansului devine nerelevant in final.

Nu stiu cum sa fac asta decat dandu-va un exemplu imaginar: de pilda, “anul asta nu am primit nimic de Mos”.

FAZA 1: sunt foarte trista din cauza asta si incep sa plang. In gandul meu spun: “uite, mie nu mi-a adus nimic Mosul…”
FAZA 2 este declansata/sau nu de o reactie a sotului, o vorba de linistire, etc. Motivul plansului se schimba: plang mai cu foc pentru ca devin furioasa. Imi spun in sine: “nu s-a gandit deloc la mine. A avut atatea ocazii si totusi nici o portocala nu mi-a pus sub brad”.
FAZA 3: ma cuprinde deznadejdea si plang si mai tare.Motivul plansului de schimba din nou. Ma intreb de ce nu ma intelege nimeni si de ce nu vine nimeni sa imi aline suferinta. Simt ca sunt singura pe lume, fara prieteni, si nimeni nu ma iubeste.
FAZA 3.1: daca vine cineva la mine sa ma ia in brate ma calmez incetisor.
FAZA 3.2: daca nu vine nimeni, plang cu sughituri pana ma doare capul ingrozitor, am senzatia de voma si ma simt o leguma.

Nu sustin ca intotdeauna se intampla la fel. Nici macar ca aceste faze sunt batute in cuie. Ci mai degraba ma intreb daca si copiii nostri le traiesc si noi nu reactionam asa cum trebuie…

Va multumesc pentru rabdare!

Eli + Alice (04.03.05) si Ana (24.05.06)

belle_vue spune:

Descrierea "fazelor" pe care ai facut-o mi se pare extrem de la obiect si in cazul copiilor, chiar daca unii foarte mici nu "rationalizeaza" in acelasi fel ca adultii. Dar ei se pot simti, succesiv, suparati de faptul ca au o nevoie care nu e satisfacuta -- apoi frustrati fiindca sunt ignorati -- inspaimantati/furiosi de propria lor suferinta (poate chiar obositi de atata plans si sunt destui copii care reactioneaza prin sporirea starii de agitatie in situatii de oboseala) -- punct in care ajunge asa cum ai zis la urlete, plans cu sughituri, voma etc.

Ai dreptate sa nu lasi lucrurile sa degenereze, fiindca dupa cum ai putut constata singura la sfarsitul experientei, nu are nimeni nimic de castigat din asta. Iar starile de tensiune escaladeaza in relatii de tensiune, adica daca intr-un grup mic si intim precum familia cineva trece printr-o criza toti ceilalti o resimt.

In situatii de felul asta, cred ca trebuie incercat sa distragi atentia copilului cat mai rapid de la obiectul crizei -- adica un "ignore" activ, cu oferirea unei optiuni diferite (o jucarie simpatica, un joc interesant cu obiecte banale aflate la indemana etc) si cu manifestari fizice ale afectiunii (pupat, luat in brate, gadilat, dansat etc) Un copil de nici doi ani uita destul de usor ce vrea daca are alte optiuni interesante la indemana.

Plus ca voma e destul de dureroasa si sperie la varste mici -- cand un copil vomita are mare nevoie sa-l iei in brate si sa-l linistesti. De altfel, cand vomita plansul se schimba in general -- vezi clar ca e vorba de un plans de spaima si durere.




Mami de Theodor (27.10.2004) si Bebe din burtica (DPN 5 feb 2007)



Those who can't laugh at themselves leave the job to others

acina spune:

Eli despre cine vb in etapele astea despre tine sau despre fetita ta?


Anca si Andrei(13.02.2006)

Pozele Noastre
Buburuzul Mic
Povestea Nasterii

acina spune:

scuze am fost deplasata.

Anca si Andrei(13.02.2006)

Pozele Noastre
Buburuzul Mic
Povestea Nasterii

Donia spune:

Eli, ce bine ai descris etapele plansului!
Acina, cred ca etapele astea se aplica atat unui adult cat si unui copil, iar Eli a dat doar un exemplu.
Si Eli, bine ai spus ca motivul plansului pana la urma nici nu mai conteaza.
Eu cred ca plansul nu trebuie ignorat, fie ca e rezonabil sau nu. Nu vad cum poti sa faci educatie unui copil care plange. Calmeaza intai copilul si apoi discuta cu el.


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

MissParker spune:

elibui,

Am sa-ti raspund nu din perspectiva unei mame, caci nu am copii, ci din perspectiva unui copil, unui copil care a suferit o viata intreaga din pricina racelii "rationale" a parintilor. Am fost lasata de mica sa plang singura ("ca sa i se intareasca plamanii"), am fost lasata sa dorm singura, n-am avut parte de tandrete si caldura, caci am fost crescuta pe principiul (mostenit de mama mea de la parintii ei) cum ca "pe copil sa-l mangai numai cand doarme, altfel ii cresc cornite".

Te admir ca esti in plina constientizare a ceea ce traieste fetita ta atunci cand plange si e evident ca esti empatica si sensibila la suferinta ei. Te admir ca incerci sa te identifici cu ea si nu ii bagatelizezi suferinta!! Vorba ta, daca la noi adultii se intampla uneori ca dintr-un motiv aparent banal sa ne apuce o tristete si o suferinta groaznica, de ce sa nu ne imaginam ca un copil traieste la o intensitate mult mai mare asemenea sentimente?? Si e doar in puterea parintilor sa-i calmeze, sa-i linisteasca pe copii. Daca noi adultii avem nevoie de consolare cand suferim, cum sa lasi un copil sa planga in ideea ca "lasa, se calmeaza ea singura"????

Nu pot pricepe conceptia aia cum ca un copil care nu vrea sa faca ce spun adultii gata, este un mic terorist care trebuie disciplinat, trebuie pedepsit sau dresat sau mai stiu eu cum, ca sa-si asculte pe viitor parintii fara a cracni. In felul asta acesti copii vor creste fara personalitate, vor ajunge marioneta celor autoritari, vor fi indivizi injumatatiti si nu e pacat??? Oare ce le este unor asemenea parinti mai important: ca al lor copil sa se dezvolte conform propriului potential, ca fiinta unica si individualizata, sau sa nu aiba ei bataie de cap, iar copilul sa fie ca un caine bine dresat care sa nu le puna nici un fel de probleme? Din pacate eu am avut parte de parinti din a doua categorie.



Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

MartaLarisa spune:

Si eu trec in aceste zile (mai degraba spus, nopti!) prin acelasi lucru. la indicatia medicului nostru, trebuie sa ii scoatem mesele de noapte, iar strategia este sa o lasam sa planga, dar sa incercam sa o linistim, dar nu prin san. Plangea in sughituri dupa san, iar eu am rezistat o jumatate de ora cu ea in brate, iar pana la urma am cedat si i-am oferit sanul. ce-i drept a doua noapte nu s-a mai trezit asa des si nici nu a mai plans atat de tare. Sotul meu imi spunea sa nu cedez. Degeaba il auzeam parca pe medic spunand ca circul nu dureaza decat vreo 5 nopti, ca pe urma se invata sa nu se mai trezeasca noaptea, nu rezist sa o aud asa plangand.Sunt de parere ca se dezvata treptat si nu brusc, iar daca e necesar sa ii lasam sa planga un pic, cred ca are totul o limita si nu trebuie sa ajungem la varsaturi si alte manifestari neplacute ( uneori convulsii)