caracterul copilului sau alintul?
Raspunsuri - Pagina 2
kasemada spune:
Eu cand eram mica, pe langa faptul ca ma tavaleam pe jos si zbieram, mai saream si cu gura sa musc. Eram mai ceva ca un caine de paza
. Na pe langa faptul ca cateodata mai primeam una la funduletz
, tot asa eram si eu lasata sa plang si sa ma tavalesc pana ramaneam fara aer. Si uite ca metoda a dat rezultate, deja pe la 5 ani nu mai aveam nici o pretentie, daca mi se dadea eram happy, daca nu, ma consolam.
Lemoni spune:
Kasemada si eu m-am gasit in descrierea ta ,normal ca si fimiu avea cu cine sa semene ,pe mine ma alintau ai mei crizantema cand eram mica............ mai aveau si chef de glume!!!
Tonnia spune:
Eu nu cred in alint, cel putin nu la varste din astea, in jur de 1 an. Cred ca ei ne sanctioneaza comportamentul ambiguu. De ex. sunt sigura ca niciun copil nu face crize cand ii interziceti accesul la prize, si asta pt ca ati fost constante, de la inceput a fost la fel. Dar ori de cate ori il lasati cu ceva iar apoi ii interziceti, copilului ii scapa motivele la varste din astea, si rezultatul e o mare frustrare. cel putin asa am observat la baiatul meu de 1 an si 3 luni, se supara extrem de rar si intotdeauna in contextul povestit mai sus. Cred ca din prima secunda cand solicita ceva trebuie sa luam decizia: il lasam sau nu si asta mereu, de ex il lasam sa butoneze la DVD sau nu, dar asa sa ramana. daca o zi intreaga ii dam voie si apoi ne dam seama ca se ingroasa treaba si nu mai vrem, ei nu pricep nimic. Toata opinia mea se refera la preventia crizelor, cu gestionarea nu ma bag inca.
filofteia spune:
Si eu spun ca nu este nici una nici alta...
Cum am procedat eu... in casa ignorare totala... ii spui ferm ca nu va primi acel lucru si ca urla si face scene pe degeaba si apoi ignorare, ca sa inteleaga ca vorbesti serios... La noi mai mergea cu trimisul in camera lui... nici eu nu sunt de acord sa-l inchizi in camera... mi se pare umilior... asa ca ii spuneam..."du-te la tine in camera si te intorci dupa ce te linistesti"... cand era mai mare si incepuse sa vorbeasca, venea singur si ne spunea "M-am linistit"...
Afara ... luat in brate, cand era mai mare il taram efectiv, si indepartat, apoi explicat si aceeasi ignorare. Imi aduc aminte ca odata eram cu sotul meu si nu stiu ce a vrut el, iar noi nu am fost de acord si a urlat... trebuia sa mergem undeva asa ca am fost cu el intre noi urland si a urlat pana acasa... nu ne-a interesat ce spuneau oamenii de pe strada... asta este un aspect foarte important.
Iarasi foarte important... daca un lucru este interzis... apoi interzis ramane si maine si poimaine si mereu... nu azi ai voie si maine nu... caci atunci comportamentul se va mentine si mai pregnant pentru ca stie ca odata a castigat batalia...
flaviutza spune:
Lemoni,ceea ce descrii tu ,tipetele pana la lesin,poarta denumirea de SPASMUL HOHOTULUI DE PLANS. nu e alint. si oricum dispare de la sine cu inaintarea in varsta,desi e tare urat ca manifestare(copilul tipa pana lesina)
ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
simali spune:
quote:
A trebuit un pic de rabdare din partea mea dar a meritat.
O lasam sa se tavaleasca si sa tipe in mijlocul camerei fara sa o inchid in camera (o invitam chiar "poti sa tipi cat de tare vrei ca tot nu-ti dau/fac aia sau ailalta")si ii spuneam motivul refuzului meu, de doua trei ori si apoi tratam cu indiferentza.
quote:
Exact lafel am procedat si inca mai procedez si eu atunci cand copilul are pretentii nerezonabile. Este FOARTE important sa dai militaria jos din pod la varste mici, pentru ca mai tarziu va fi infinit mai greu.
Trebuie sa-ti pastrezi in primul rand calmul. Copilul sa nu considere nici o secunda ca nu-l iubesti, ca siguranta lui e amenintata, etc. Cu calm spui "NU" si tot cu calm vi si-i stergi lacrimile. Daca incepe sa strice lucruri prin casa ca sa te pedepseasca pentru ca nu-i dai atentie poti sa-i aplici o pedeapsa (gen toate jucariile preferate pe dulap o zi intreaga sau pleci tu din camera spunandu-i ca nu vrei sa mai ai de-aface cu cineva care se poarta atat de urat). Daca reusesti sa faci ceea ce trebuie la primele "crize" nu va mai trebui sa-i aplici niciodata copilului pedepse. Odata stabilit "cine-i seful" copilul v-a face bucuros ceea ce trebuie de fiecare data si nu este de obicei nevoie de mai mult de o apostrofare verbala.
alice simon
Lemoni spune:
Flaviutza nu stiu ce denumire are plansul pe care il avea baiatul meu este probabil ceea ce zici tu, dar cand plangea si uita sa respire era numai atunci cand vroia el ceva si noi nu percutam , in general plangea ok fara probleme de respiratie.
A si nu a avut decat 2 episoade, ca asa cum am zis am fugit la doctor pt ca eram terminata de frica ca baiatul meu o fi bolnav.
Doctotrul nu a studiat plansul ci purtarea lui si tine seama ca era al doilea nu primul sa zici ca il rasfatam.
con_cris spune:
va mutumesc din suflet se pare ca da roade, alex este in principiu un copil cuminte si niciodata nu am avut probleme cu el dar lucrurile interzise (telefoane, telecomenzi, pietre, etc) sunt lucrurile care doresc sa i le interzic ptr ca nu sunt ptr. el, eram putin disperata ca incercasem foarte multe metode de a il convinge si nu reuseam, dar sfaturile voastre mi-au fost de mare folos. Tratarea cu indiferenta a acestor mici crize am incercat-o mai de mult si functioneaza, dar ce te faci pe strada sau intr-o vizita.... si plus de asta as mai avea o problema mai este putin si incep serviciul si Alex al meu nu sta cu absolut nimeni nici chiar cu tatal lui plange dupa mine de ti se rupe sufletul auzindu-l.
L-am mai lasat cate o seara la mama mea dar am sta cu grija ca plangea si il auzeam prin telefon.
Sper sa rezolv si aceasta problema.
Va multumesc inca odata si va urez o zi buna
simali spune:
quote:
dar ce te faci pe strada sau intr-o vizita
quote:
Mai ales cand esti la magazin sau intr-o vizita sa nu cedezi. Copilul vede ca tu ai un prea pronuntat simt al ridicolului si incepe sa-ti faca scene cu predilectie in public. Cel mai bine este sa te gandesti ca dintre toti oamenii din jurul tau numai cine n-a avut copii nu intelege. Si mai toti oamnii au avut... din fericire. Eu am fost suficient de nebuna ca l-am pus odata la colt intr-un magazin - era unul de haine si i-am spus sa stea la coltul din cabina de probe vecina pana cand se linisteste si vrea sa se poarte civilizat. Cred ca avea cam 3 ani - la noi a fost varsta cu cele mai multe "razavratiri". Daca la magazin s-a trantit pe jos m-am intors pe calcaie si l-am lasat acolo. Sa fi vazut ce alerga dupa mine cum am dat coltul cand a vazut ca nu glumesc...
quote:
Alex al meu nu sta cu absolut nimeni nici chiar cu tatal lui plange dupa mine de ti se rupe sufletul auzindu-l.
quote:
Cel mai bine este sa incepi gradat sa-l lasi si in grija altor persoane. Mai intai o ora-doua, apoi mai mult. Din ce am vazut eu pana acum, copiii cei mai disperati de plecarea parintilor sunt exact copiii celor care, ca si tine, "li se rupe sufletul". Copilul tau simte anxietatea ta mai mult decat oricine. Legatura voastra, mai ales daca ai stat cu el pana acum este mai presus de cuvinte sau gesturi. Va simtiti unul pe celalalt la un nivel pe care nimeni nu-l poate explica sau intelege. Daca tu te intaresti si te convingi ca un copil nu-l faci pentru tine ci pentru lumea larga care-i sta la picioare gata de a fi descoperita, daca-l lasi si in grija altor persoane cu convingerea ca acesta este primul pas catre libertatea lui de mic omulet, vei vedea ca si el va vedea situatia lafel, pentru ca nu te intelege dar TE SIMTE.
Mult succes si tarie. Este perioada cea mai grea. Dupa ce trece, daca faci ceea ce trebuie, v-a urma o perioada foarte linistita.
alice simon
Lemoni spune:
Cata dreptate are Simali aceasi tactica aveam si eu in magazine.
Eu cred ca tie iti este mai greu sa il lasi sa petreaca timpul cu altcineva decat lui ,stiu prin ce treci am fost si eu candva in stituatia aia,mi se rupea sufletul. dar cum spuen si Simali ,treptat azi o ora maine 2 va fi ok.