Nu mai pot fi complice la minciuna !!!

Vreau sa prezint un caz de familie care ma framanta foarte mult de cativa ani incoace. Precizez ca decizia mea referitor la ce voi face este deja luata si deci nu-mi doresc atat sfaturi, cat pareri cat mai diverse. Mai bine zis, as vrea sa stiu parerile unor oameni care sa fi trait situatii asemanatoare, deci pareri bazate pe situatii si sentimente concrete, nu teorii sau sfaturi filozofice.

Pentru a prezenta lucrurile in mod cat mai clar, trebuie sa incep prin a preciza ca acum 3 ani am rupt relatiile cu familia mea din Romania, dupa 36 de ani de minciuni, de manipulari, de santaje emotionale, de false menajari (intotdeauna din partea mea), o viata in care nu am primit iubire parinteasca, in schimb mi-au fost puse pe umeri false responsabilitati (care mi-au distrus coloana vertebrala la propriu si mi-au provocat spondilartroza cronica), o viata in care am fost folosita de ambii parinti (emotional, financiar etc.). Ca explicatie e suficient sa spun ca dupa ce intuisem adevarul despre familia abuziva si incestuoasa a mamei mele, am vrut sa vorbesc cu ea despre asta si sa-i spun cat de important este (cel putin pentru mine!) sa dezgropam adevarul din trecut pt. a putea sa ne vindecam ranile sufletesti si a trai in mod autentic si in armonie cu noi insine, pentru a sti cine suntem cu adevarat si de ce actionam cum actionam, iar ea mi-a refuzat orice contact ulterior transmitandu-mi prin varul meu ca ea "astfel de scrisori" nu mai vrea sa primeasca. In schimb, dupa 3 luni de tacere din partea mea (conform dorintei ei), deja s-a vaitat la tata, dar nu de dorul meu, cum s-ar putea crede, ci la modul "m-am dus la banca sa vad daca fata noastra a revenit la ganduri mai bune si mi-a transferat ceva banuti in cont. Nu era nimic. Sunt atat de suparata cum nu-ti inchipui" (?!). Cam asa ii era ei dor de mine, stare care dureaza pana astazi (au trecut doi ani), pe amandoi ii intereseaza doar banii pe care-i primeau constant de la mine, iar de curand tatal meu i-a transmis unei prietene ca "referitor la Felicia, despre morti numai de bine. N-o s-o iert niciodata pentru ceea ce-i face maica-sii, care e tare amarata si o duce foarte greu cu banii". [Ca paranteza trebuie sa precizez ca mama, ca pensionara, bea 7 ness-uri pe zi, fumeaza doua pachete de tigari pe zi, iar de curand a fost o saptamana la munte cu tata - de care este divortata de 18 ani dar inca sunt "prieteni"!!]. Cu alte cuvinte, ar fi fost ideal pentru ei sa le fac o renta viagera si sa nu-i mai stresez atata cu dorinta mea de a avea o relatie bazata pe iubire si pe comunicare si pe adevar. Da, am avut "noroc" de niste parinti in ochii carora eu am fost o investitie in viitor, un fel de "Metro Cash & Carry", niste parinti care s-au "bucurat" tare mult ca eu inca din facultate aveam bursa si dadeam meditatii si deci nu mai eram o "povara" financiara pt. ei, apoi la 22 de ani deja am plecat singura in Germania (imi luasem campii fiindca nu mai suportam sa traiesc cu ei, abia acum constientizez!), am fost mereu pe picioarele mele (deja dupa o luna in Germania trimiteam bani in plic acasa, la mami si la tati, faceam curat si chelneream si frecam cuptoare intr-o brutarie, ce mai conta ca terminasem o facultate, important era sa trimit banutii acasa, sa fie mami si tati mandri de mine), mi-am facut specializare de legal secretary si corespondenta economica in Germania, vorbesc 5 limbi, si astfel i-am putut sponsoriza masiv 14 ani de zile (inclusiv vizite in Germania, in Austria, video, combine muzicale, masina de spalat, computer, cosmetice scumpe, haine, CD-uri cu muzica etc., ca pentru niste pensionari "amarati" ce se pretindeau), ba chiar ma lasasem manipulata de mama sa trimit de cateva ori pe an pungi intregi de cadouri pt. rudele din partea ei (fratii ei, sora ei, nepoata si stranepoata ei, oameni cu care eu nu as mai fi avut decat contact tangential daca nu mi-i baga ea pe gat ca sa apara EA generoasa fata de ei, pe banii si pe munca mea!), asta in timp ce eu traiam de la salariu la salariu si in primii 6-7 ani aveam permanent chiar datorii de mii de marci la banca... Ce copil bun am fost si uite, dom'le, brusc mi s-a spalat creierul de catre al doilea sot (primul om din viata mea care mi-a aratat iubire autentica si datorita lui am realizat deosebirea dintre a fi iubita si a nu fi iubita, dandu-mi seama ce minciuna traisem eu anterior cu parintii si cu primul sot!!), terapeuta mi l-a spalat si ea la randul ei si uite cum am refuzat eu sa mai livrez "valuta fericirii" la parinti. Dar stiti ceva? Am suportat remuscarile si sentimentele de culpabilitate aferente, iar acum ele s-au estompat, deoarece am realizat ca mustrarile de constiinta de acest tip nu apartin de fapt repertoriului de sentimente naturale ale omului, ci sunt induse prin manipulare de catre parinti inca din frageda copilarie, care cu ajutorul culpabilitatii ne tin uneori o viata intreaga in carligul dependentei emotionale si ne folosesc cum vor ei. Cine are urechi de auzit sa auda.

OK, dar asta e alta poveste. Esential este ca eu rupsesem legaturile cu toata familia in afara de varul meu, programator, cu 3 ani mai tanar ca mine, pe care-l considerasem de pe la 18-19 ani tovarasul meu de suferinta (tatal lui este fratele mamei mele), il considerasem un om nobil, cu caracter, cu suflet, inteligent si cu un bun simt innascut, pe scurt un suflet-geaman cu care ma identificam datorita istoriei comune. In 1999, dupa o mare deceptie sentimentala, el a cunoscut-o pe actuala lui sotie. In 2003 imi scria ca ea il preseaza la casatorie, in timp ce el de fapt nu vrea sa se insoare cu nimeni, dar (atentie) ea este genul de femeie pe care orice barbat ar vrea s-o ia de sotie. In traducere libera: nu vreau sa ma casatoresc cu ea (vreau sa-mi pastrez optiunile libere), dar nici nu vreau s-o pierd, caci ma iubeste si unde mai gasesc alta care sa fie ok ca om si sa ma iubeasca? Inca de atunci i-am spus ca daca nu e dispus la casatorie, sa aiba coloana vertebrala si sa se desparta, pentru ca ea sa aiba sansa de a intalni pe cineva care SA VREA sa se casatoreasca cu ea, care chiar sa simta ca ea e jumatatea lui si sa nu mai vrea sa traiasca fara ea. In schimb, ce face el? Accepta "presiunea de casatorie" (de, uratel, ochelarist, par rarutz, dantura mizerabila, slab mort, cracanat, total complexat, iar ea dragutica si atragatoare, plus economista si fata desteapta!!), dupa care ce mai face el? De frustrare si ca sa-si demonstreze lui insusi cine este "seful", pleaca intr-o delegatie si acolo se culca cu o alta femeie !! Cine cunoaste "traditia" romaneasca a delegatiilor stie ca in 95% din cazuri se pun la dispozitie dame de companie (stiu ca se facea asta inca din anii '80, tatal meu era arbitru de fotbal si la fiecare meci arbitrat in provincie li se oferea "companie" seara la hotel!). Restul il las pe seama imaginatiei voastre.

Ei, si de aici incepe circul in care m-a implicat si pe mine (de unde si titlul temei mele "Nu mai pot fi complice la minciuna!"). Intr-o prima faza, din cauza ca eu insami fusesem cu ani in urma inselata si mintita, i-am spus sa nu cumva sa se apuce sa-i marturiseasca partenerei inselaciunea, fiindca asta nu ar fi sinceritate, ci doar incercarea inconstienta de a obtine absolutiune si de a descarca o parte din raspundere asupra ei, i-am spus sa faca bine si sa traiasca cu vinovatia, cu raspunderea si cu secretul, DAR sa incerce zi de zi si ora de ora sa repare fata de ea greseala. Discutia asta fiind fata in fata la o vizita a mea in Romania, el a fost de acord cu tot ce i-am spus. Ulterior, in corespondenta noastra prin mail, au inceput sa se arate tot mai urat fisurile din caracterul lui, iar eu timp de doi ani am luptat cu el sa-l ajut sa vada adevarul si sa schimbe ceva la el. Ca sa nu fiu acuzata de unilateralitate, iata cateva schimburi de mesaje dintre mine si el de-a lungul celor doi ani, pe care le consider revelatorii:

EU: Daca tu insuti ti-ai fi fost un prieten bun, te-ai fi sfatuit sa nu faci pasul gresit pe care l-ai facut.

EL: Ti-am spus acest lucru ca sa-ti demonstrez ca nu am probleme cu femeile cit si ca sa vad parerea ta despre asta. Nu am zis ca-mi pare rau. Pentru ca nu-mi pare. Daca asta ma face ticalos so be it. ASTA A FOST DE FAPT RADACINA LUCRURILOR : NU CA SA VEZI TU CA SINT KING OF THE WORLD SI CIT DE PERFECT SINT CI CA SA VEZI CA SINT TICALOS UNEORI SI IMI PLACE SA FIU ASA. Am defecte care imi plac. Ma simt mai bine cu ele decit fara ele. Nu vreau sa intru in contact cu copilul din mine ca sa nu-mi mai placa femeile pe strada. Mie imi place sa-mi placa femeile pe strada. Intelegi? Si inca ceva : nu regret nimic din ce am facut.

_____________________________________________________________________________

EL: Acum hai sa te intreb eu pe tine : daca ar fi sa-l inseli pe Bogdan de ce ai face-o? Ce crezi ca ai simti inainte? Ce crezi ca ai simti dupa? Daca ai sa-mi spui ca tu niciodata nu o sa-l inseli pe Bogdan, pentru ca ...., etc, etc o sa te consider doar lipsita de imaginatie.

EU: Ei bine, atunci nu ai decat sa ma consideri lipsita de imaginatie; chiar asa ai ajuns sa-ti "pictezi" frumos inselaciunea, o numesti acum "dovada de imaginatie"? NU TI-E JENA DE TINE INSUTI? In curand imi vei spune ca ai facut-o cu scop de experiment existential, ca punct de plecare pentru "explorarea exhaustiva a tuturor posibilitatilor tale masculine" s.a.m.d., dar sper ca eu sa nu mai apuc ziua aia!

____________________________________________________________________________

EL: Si ca sa-ti faci o imagine si mai clara a "simtirilor" mele "ad-hoc" iata cum gindeam eu cu "vorbe" in zilele acelea (ale inselaciunilor): "Toata viata mea am fost corect si loial. Stiu foarte bine cum este sa fi asa. Aproape ca m-am saturat sa fiu corect si loial. Dar niciodata nu am vazut cum este cealalta parte a baricadei. Ma simt frustrat. Oare cum este sa fi incorect si neloial ? Voi afla."

EU: A fi incorect si neloial este una, a nu sti sa-ti identifici sentimentele pentru a afla ce vrei cu adevarat de la viata, e alta, nu te mai minti ca ai facut constient si intentionat ce ai facut. Abia cand iti vei da seama de constrangerea care se ascunde in spatele actiunii, abia cand vei realiza tu insuti de ce anume ai facut-o, ce ai vrut sa obtii prin asta, abia atunci putem sta altfel de vorba. Pana atunci ramanem etern la stadiul "ba nu", "ba da". [Eu voiam sa-l determin sa admita ca repetase si el inconstient exact comportamentul tatalui lui, care se insurase f. tanar, mai mult santajat de parintii fetei, dupa care, ca sa se convinga ca tot el e "seful" si ca face ce vrea, isi inselase nevasta cu mai multe femei, inclusiv cu sora acesteia!!]

____________________________________________________________________________

EL: Corpul barbatesc (acela pe care trebuie sa-l ascultam cit mai mult dupa cit imi spuneai tu ) vrea femei. Cu i de la plural si nu cu e de la singular. Daca ar fi dupa corp le-ar f..e pe toate. Pentru ca este un animal acest corp. Ceea ce intervine sa nu se intimple asa este, culmea, tocmai constiinta si gindirea si ratiunea pe care le-am tot blamat pina acum. Nimic, crede-ma, din cele soft nu impiedica un penis sa intre in erectie daca o femeie frumoasa devine brusc "usoara prada a clipei". Ceea ce intervine la blocaj este GINDIREA, RATIUNEA SI CONSTIINTA. Iar in acele momente eu mi-am scurtcircuitat tocmai aceste sisteme de blocaj. Am vrut sa nu-mi pese. Intelegi ? Cu buna stiinta am vrut sa nu-mi pese. Asta-i cu corpul. De la Bogdan nu vrei sa-si asculte corpul daca una o sa-i puna titele pe ochi. Te asigur de asta.

EU: Te inseli amarnic, nu gandirea, ratiunea si constiinta AR TREBUI sa te impiedice sa-ti inseli partenera, ci IUBIREA, nimic altceva. Ori la tine asta e capitolul deficitar si atunci ai cazut usor prada creierului, care ti-a transmis "ei, si ce daca o inseli? Nu esti nici primul, nici ultimul, asa suntem noi, barbatii, am nevoie sa vad cum este sa fiu X si Y, ca prea am fost V si W pana acum" etc. etc. Erectia nu inseamna a insela pe cineva!!! Ete gata, se aduna sangele in penis si trebuie sa vi se scuze orice?? Haida-de! Un penis in erectie care e nebagat in seama se culca frumusel la loc, si nici nu doare (cum sustineau baietii pe la noi prin liceu, ca sa le "induioseze" pe fete). Inteleg ca te-ai convins singur ca ai vrut sa nu-ti pese deoarece IUBIREA, aceea pe care ar fi trebuit s-o constientizezi si care ar fi trebuit sa-ti spuna ca nu ai nevoie sa inseli, IUBIREA aceea nu a fost prezenta! Daca una ii va pune lui Bogdan "tâtele pe ochi", iubirea pe care el o simte in mod autentic pentru mine il va impiedica sa ma insele. INTOTDEAUNA CAND INSELI PE CINEVA ALERGI DUPA O HIMERA, DUPA O SOLUTIE EXTERIOARA A UNEI PROBLEME INTERIOARE!!! Bogdan nu are probleme cu el insusi, de aceea nu va avea nevoie sa ma insele. Mai mediteaza la asta, ca poate de acolo ti s-a declansat si depresia, cand ai simtit inconstient ca nimic din exterior nu-ti va compensa ceea ce iti lipseste in interior... Prin fraza "De la Bogdan nu vrei sa-si asculte corpul daca una o sa-i puna tâtele pe ochi" tu practic ai marturisit ca te-ai culcat cu cealalta femeie din cauza ca ea "ti-a pus tâtele pe ochi", sper ca ti-e clara treaba asta... Deci te-ai orientat din nou catre exterior si nu catre interior. Caci - atentie! - daca aia nu ti-ar fi facut ochi dulci, TU DIN PROPRIE INITIATIVA NU TE DUCEAI S-O AGATI. Daca si aici te minti singur, esti campion olimpic al tuturor timpurilor... Cum spunea Shakespeare: "This above all: to thine own self be true, and it must follow, as the night the day, thou canst not then be false to any man". (Cu tine insuti fii sincer si apoi, precum noaptea urmeaza zilei, nu vei mai putea minti nici pe altcineva).

____________________________________________________________________________

Cred ca e de ajuns cu exemplele. Ah, sa mai mentionez ca el isi facea un titlu de onoare din faptul ca "totusi" s-a insurat cu partenera lui, desi mi-a scris "cealalta era mai buna la pat si se indragostise de mine"... Fetelor, ce ziceti? Avem un castigator pe toate planurile, nu? Doi ani de zile am luptat cu el ca sa-l fac sa vada adevarul. Ce face el mai departe? In 2004 se casatoreste cu partenera. Isi cumpara apoi impreuna un apartament, pe care (atentie!) il trec pe numele ei (caci ea avusese un capital mai mare). Da, in aparenta un gest nobil si dezinteresat. In realitate, o portita de scapare pt. el (sa nu uitam ca el de fapt nu voia cu nici un chip sa se insoare, sa se lege, se temea ca-si pierde "libertatea" - pfui!!!)... In 2005 sotia lui ramane gravida, in ciuda avertismentelor mele voalate ca poate ar trebui sa mai astepte pana cand varul meu isi va rezolva depresia si toate constrangerile inconstiente din trecut, pana nu va mai avea atacuri de panica si pana va fi intr-o terapie profunda si competenta etc. El insa nu a facut nimic in directia asta. In schimb si-a consolidat baza pentru a putea sa traiasca in continuare cum isi propusese el (fara "obligatii", fara raspundere etc.). Ani de zile incercasem sa-l conving pe varul meu sa-si gaseasca un job mai bine platit (caci e f. bun profesional), in 2002 il invitasem 3 saptamani in Germania si trimisesem in numele lui peste 100 de CV-uri la firme germane, in speranta ca-i voi gasi un job ca sa ramana si el aici... BRUSC, cum a ramas sotia lui insarcinata, baiatul s-a pus rapid in miscare si si-a gasit o slujba buna in Bucuresti (ei traiesc in Ploiesti, acolo era si firma veche), o slujba cu salariu dublu fata de precedenta, DAR cu multe, multe ore suplimentare, multa raspundere si mai ales cu multe si frecvente delegatii. Recunoaste cineva tiparul care se dezvolta aici?? Cand a aparut copilul, in martie 2006, varul meu devenise deja un "business development team leader" extrem de ocupat, iar in plus isi mai facuse si o firma proprie cu care sa vanda niste programe de software dezvoltate de el in particular, caci de, de copil si de sotie nu are timp, dar de facut bani si de plecat in delegatii are, ca sa nu-i lipseasca, dom'le, copilului, pampersii de calitatea Ia, copaita cu jacuzzi, hainute scumpe si jucarii din import; ce mai conteaza ca acest copil isi vede taticul o ora pe zi cel mult, lasa ca se consoleaza mai tarziu cu bicicleta de import, cu mobil si MP3-player la 7 ani si cu alte si multe obiecte multicolore si zdranganele care-i vor servi pe post de surogat de iubire paterna. Mi se urca sangele la cap numai cand ma gandesc... Se vede treaba ca 90% din romani sunt pur si simplu obsedati de bani. Fie ca ii au, fie ca nu ii au, asta le ocupa timpul si mintea si de aceea nu au timp de altceva (prietenie autentica, sentimente etc.), pentru ca sunt obsedati sa faca bani. Culmea e ca nu saracia este cauza, cum s-ar putea crede, am fost si eu f. saraca in primii ani in Germania, cand ma duceam cu banii numarati pana la ultimul pfennig la cumparaturi si tot trimiteam cadouri parintilor si rudelor si prietenelor... Nu saracia si lipsurile te determina sa devii avar si mercantil si superficial si materialist, ci caracterul de proasta calitate si golul interior pe care majoritatea incearca sa-l umple cu surogate (apartament proprietate, masina, mobila, gresie etc.). Trist, trist...

La un moment dat, cand eu ii reprosasem varului meu ceva legat de parintii lui, el mi-a servit un "relatia cu ei nu este prea buna. Ceea ce ei nu stiu nu stii nici tu inca", de unde pot trage concluzia ca mai exista multe si urate dedesubturi in viata lui, care se vor inmulti acum, cand a aparut copilul si deci e un factor suplimentar de stres in casa aia. Cand l-am intrebat de copil, mi-a raspuns "Eu am foarte putin timp liber, dar m-am lamurit ca prezenta mamei este esentiala in perioada asta si ma bucur ca ea poate fi cu el tot timpul". Un tata care-si iubeste copilul nu gandeste asa, ci vrea EL INSUSI, de dragul LUI (nu numai al copilului sau din obligatie paterna) sa-si petreaca timp cu odrasla lui, cred ca sunteti de acord. Dar el a gasit solutia ideala: copilul o are pe mama, mama il are pe copil si iata cum "problemele" varului meu s-au rezolvat elegant, iar el isi va putea trai o viata frumoasa in care sa-si asculte corpul, care - nu-i asa - ii cere "femei" si nu doar o femeie, ca atunci ar fi chiar lipsit de imaginatie si nu ar fi pacat?? Intr-un alt mesaj de dinainte de a se confesa, imi amintesc acum, imi scrisese ceva de genul "valorile mele morale sunt sfinte si universale. Stiu pentru ca le-am incalcat si ele au ramas la fel de stralucitoare si m-au tinut pe drumul drept". Deci si-a inselat partenera de viata, dar valorile lui morale AU RAMAS la fel de stralucitoare si l-au TINUT pe drumul drept (nu l-au READUS, ci l-au TINUT, semn ca inselarea nu a fost in ochii lui nici un fel de abatere de la drumul drept).

Imi pare rau ca ocup atata spatiu, dar nu pot povesti mai compact, desi ma straduiesc sa raman la esential (altfel scriu pana maine). Dupa inselarea increderii partenerei lui, varul meu mi-a facut si mie o figura asemanatoare. Cand eu aflasem adevarul despre incestul din familia mamei (confirmat anul asta indirect de una din persoanele implicate), m-am grabit sa-i povestesc varului meu, ma bucuram ca instinctul si intuitia mea nu ma inselasera si ca in sfarsit iese adevarul la iveala si ne putem confrunta cu istoria parintilor nostri, pentru a intelege mai bine de ce ei devenisera ce au devenit si de ce si noi am devenit ce am devenit (si cum am putea rezolva problemele cauzate de ei si de istoria vietii lor). Surpriza si socul secolului au fost cand varul meu mi-a trantit sec "nu am comentat fiindca stiam deja, papusica" (cata condescendenta!), pt. ca apoi sa aflu ca inca din 2004, de cand imi exprimasem eu banuielile, varul meu primise de la tatal lui confirmarea ca eu avusesem dreptate, iar tatal lui ii ceruse sa promita ca nu va spune la nimeni. Prin asta i-a oferit varului meu si iluzia unei solidaritati cu "taticul" (care altfel in copilarie il batuse si il tratase mizerabil) si in acelasi timp un pretext de "onoare", ca nu mi-a spus adevarul fiindca a trebuit sa se tina de promisiune. Nu a mers insa mai departe cu rationamentul, ca sa constientizeze ca i se ceruse de fapt o promisiune de complicitate la minciuna si la duplicitate si la inselarea increderii unui om drag. Si nu numai ca varul meu a tacut si mi-a ascuns adevarul, dar a incercat in mod activ sa-mi saboteze intuitia sustinand ca el are numai amintiri frumoase despre unchiul pe care eu il banuiam de incest, adaugand ca tatal lui ar fi spus "ei, ori stie ea ceva de undeva, ori sunt mai degraba fantezii. Eu nu-mi amintesc nimic". Apoi varul meu a adaugat (cu aceeasi condescendenta si probabil simtindu-se satisfacut sa-mi taie aripile): "ce vrei, nu ies toate perfect ;-)" (??!!). Imi vine sa innebunesc cand ma gandesc ca daca verisoara mea nu imi confirma anul asta ca intuitia mea a fost adevarata si ca da, mama ei (matusa mea) a fost violata la 4 ani de fratele ei cel mai mare (care avea 16 ani si cand a fost prins a fugit de acasa, ca sa nu-l omoare bunicul meu), eu nu as fi aflat niciodata poate adevarul...

In lumina celor povestite in primele paragrafe, anume ca eu am rupt relatiile cu familia mea tocmai fiindca nu mai suportam sa fiu mintita si folosita si inselata, cred ca e clar ca relatia mea cu varul meu a schiopatat din ce in ce mai tare dupa ce eu am aflat cum ma tradase el, dupa ce eu crezusem atatia ani ca suntem impreuna de partea dreptatii si a adevarului, caci numai adevarul curata si limpezeste si vindeca ranile sufletului. Am avut nevoie de aceasta lovitura puternica in care sa fiu eu personal afectata ca sa-mi dau seama in sfarsit ca ceea ce facuse el cu partenera lui de viata nu fusese o greseala intamplatoare, ci o dovada clara a lipsei lui de caracter si de coloana vertebrala, o dovada a promiscuitatii lui morale si sufletesti. Anul asta in martie, cand i s-a nascut bebelusul, eu ii trimisesem un pachet cu niste cadouri, pe care el nu s-a deranjat sa-l ridice timp de 8 (opt) luni. In vara, ne rugasem reciproc sa ne trimitem niste carti, eu i-am trimis-o pe a lui in 2 saptamani, iar la el a durat 5 luni pe motivul ca "si-au mutat aia de la Amad sediul si in Bucuresti este aproape imposibil de circulat cu masina" (mare pacat ca nu s-a inventat inca teleportarea, dom'le, ca Bucurestiul asta a devenit mai ceva ca Tokio in ce priveste circulatia!). Da, pot parea fleacuri, dar sunt simptomatice si spun multe: din teama ca eu, in intransigenta mea morala, sa nu pun punct relatiei cu el (cum el vazuse ca pusesem punct si relatiei cu parintii mei!), a pus el punct primul prin fapte. Ultima corespondenta cu el a decurs asa: eu l-am intrebat in mod direct daca el considera ca dupa comportamentul lui in ultimul an ma mai iubeste. Iata ce a raspuns el:

"Fair enough. Discutam despre iubire ca si act constient presupun. Iubire = intelegere + compasiune + empatie + speranta + sustinere neconditionata. Detalii:
intelegere: a incerca sa te pui in pielea celuilalt si sa gindesti cum gindeste el. Nu obtin intotdeauna 100% exactitudine dar asa este normal...
compasiune: a incerca sa simt durerea celuilalt chiar daca pe mine nu ma doare...
empatie: a incerca sa simti starea celuilalt intr-o situatie data chiar daca tu de exemplu esti la distanta...
speranta: a incerca sa ma conving ca toate vor fi bine in ceea ce te priveste...
sustinere neconditionata: a incerca sa fiu alaturi de tine in intentiile tale (chiar daca citeodata eu am alt punct de vedere) stiind ca asta este alegerea ta...
Si ca iubirea sa nu fie ceva prea greu de facut, te rog observa ca am pus la inceputul fiecarei fraze cuvintul "a incerca".
Eu nu cred ca iubirea este un procent 100%.
Si-asa viata asta este complicata :-)
Si daca ma gindesc la toate cele de mai sus, te iubesc."
______________________________________________________________
____

Iata si comentariile mele, care dateaza de peste o luna si la care nu am mai primit nici un raspuns:

"Definitia ta descrie eforturi abstracte si e un "argument de emisfera stanga, logic, rational, beton". Eu as vrea sa treci pe emisfera dreapta si sa-mi spui ce sentimente de iubire crezi ca ai tu concret fata de mine, cum ti-ai aratat si iti arati tu concret, prin fapte, iubirea fata de mine din 2004-2005 incoace.Pentru mine iubirea ca sentiment exista inainte de intentii sau constient! Adica mai intai exista iubirea, abia apoi se concretizeaza actele constiente care pleaca din iubire si nu invers (adica hai sa facem "un act constient" de a iubi pe cineva si apoi "incercam" sa facem "eforturi" in acel sens, eforturi care nu ne prea reusesc fiindca sunt - nu-i asa, doar incercari si fiindca iubirea nu e un procent 100% si viata asta afurisita e oricum prea complicata !!??). Fiindca vezi tu, la capitolul fapte concrete eu am dificultati in a crede cuvintele tale, urmatoarele aspecte atarna pentru mine prea greu pe talerul de "ne-iubire" al balantei:
Intelegere = nu ma simt inteleasa cand eu imi iau timp sa-ti scriu zeci de pagini si tu ma ignori o jumatate de an. Deci care intelegere?
Compasiune = 1) Am plans in 2005 la tine in masina din cauza copilariei noastre triste, de tremura carnea pe mine, iar tu ai fost de gheata si ai stat ca o stana de piatra; deci care compasiune? 2) Eu m-am dat de ceasul mortii ca sa scot la iveala adevarul incestuos din familia noastra care ne-a afectat viata TUTUROR ca o ciuma neagra, iar tu mi-ai ignorat suferinta si m-ai sabotat; deci care compasiune?
Empatie = eu m-am simtit mintita si tradata, iar tu te-ai justificat cu ratiunea si cu ego-ul si cu motive de falsa onoare; deci care empatie?
Speranta = care speranta? Asociindu-te cu tatal tau, cu unul dintre agresorii copilariei noastre, ai incercat sa-mi inchizi constient si intentionat un drum care pe mine ma duce la eliberare.
Sustinere neconditionata = tu ai fost de partea minciunii si duplicitatii tatalui tau, iar eu sunt de partea adevarului; deci care sustinere neconditionata?
Te intreb: vrei sa re-echilibrezi balanta (ceea ce ar insemna ca ma iubesti, dupa cum sustii) sau vei prefera sa te retragi in ego (ceea ce inseamna contrariul)? Iar daca vrei sa re-echilibrezi balanta, ce anume vei face in afara de cuvinte, scuze, justificari si explicatii? Caci in ultimele tale mailuri nu am gasit decat cuvinte, scuze, justificari si explicatii. Iar eu imi doresc fapte din care sa reiasa ceea ce simtim unul fata de celalalt."
______________________________________________________________

OK, poate ca sunt eu prea naiva, tineam atat de mult la el si voiam sa-l salvez (de el insusi!) incat nu am realizat pana acum ca el de fapt imi aratase tot timpul cum era si ce simtea fata de mine (sau ce NU simtea), eu m-am mintit si m-am pacalit singura... Era ca si cum vorbeam cu un porc si il imploram "Hai, mai porcule, spune ca esti privighetoare si canta-mi ceva frumos!", iar porcul rama si grohaia in continuare pe limba lui porceasca. Dar acum m-am trezit din pumni si mi l-am scos de la inima. Am suferit groaznic, dar nu as mai putea sa am vreo relatie cu un asemenea om pe care acum l-am vazut in adevarata lui micime si murdarie sufleteasca. Inainte il vedeam cu ratiunea (vezi si lupta mea in care-i pusesem de nenumarate ori oglinda in fata ochilor, pt. a se vedea cum este cu adevarat), iar acum il vad in sfarsit si cu inima, o inima sangeranda, dar mai bine adevarul decat o agonie in minciuna. Sorry, nu vreau nici un fel de compromisuri pe socoteala integritatii mele si a adevarului meu sufletesc.

Iata deci decizia mea (sper ca nu v-a luat somnul citind pana aici si tot asteptand sa ajung la samburele chestiunii!): am compilat toata corespondenta mea prin mail cu varul meu din 2003 si pana acum, am imprimat cele peste o suta de pagini, le voi lega intr-o brosura si i le voi trimite pachet sotiei lui.

Ei, acum va puteti dezlantui cu pareri pro sau contra

Doua din prietenele mele s-au pronuntat pana acum contra, dar aceste prietene si-au inselat ele insele barbatii (din motive sentimentale si pt. ca nu se simteau iubite, dar au inselat), iar astfel de pareri nu au in ochii mei autoritate morala. In plus, nu ma las aburita nici de lozinci de genul "Vai, o sa le distrugi casnicia", deoarece in realitate VARUL MEU e cel care a stricat casnicia inainte ca ea sa fi inceput, varul meu este cel care face raul. Nici macar nu am dorinta ca sotia lui sa-l paraseasca, sunt constienta ca va fi alegerea ei (dar s-o ia in cunostinta de cauza!), chiar intuiesc ca nu va avea puterea sa se desparta, eu insa doresc sa ma eliberez de povara de a mai pastra pentru mine un secret atat de murdar si urat care-mi cauzeaza nopti nedormite si cosmaruri si dureri de stomac. Sotul meu ma sustine in intentia mea de a rosti adevarul si de a ma elibera definitiv, iar terapeuta mea m-a ajutat sa constientizez ca nu as face-o in primul rand pentru sotia varului meu sau pentru copilul lui, ci in primul si in primul rand pentru constiinta MEA, pentru a ma elibera eu de o povara care-mi apasa sufletul si cu care simt ca nu mai pot trai.

O voi face pentru ca nu mai suport sa traiesc cu complicitatea la minciuna. Pentru ca nu mai pot sa traiesc cu raspunderea de a ma face vinovata prin tacere si de a contribui astfel la prelungirea duplicitatii si a promiscuitatii. Nu mai pot sa traiesc cu greutatea pe inima de a sti ca acest om va insela din nou si din nou si din nou, iar sotia lui si copilul lui vor fi nefericiti si isi vor construi viata pe o minciuna. Pentru ca eu am rupt legaturile cu o familie mincinoasa, ipocrita, duplicitara, iar varul meu incearca sa ma traga inapoi in mocirla morala in care se balaceste el cu atata voluptate alaturi de parintii nostri. Nu mai pot sa traiesc cu vina de a fi tacut. Pe undeva exista pentru mine o paralela cu nazismul sau cu regimurile totalitare postbelice: cine tace se face vinovat. Eu am refuzat categoric in facultate sa devin membra de partid (in anul urmator imi scazusera notele drastic, dar nu am cedat!!), am fost la toate demonstratiile dupa "revolutie", am plecat din Romania si fiindca nu mai suportam mizeria morala care domnea peste tot, am incercat o viata intreaga sa traiesc in armonie cu propriile mele convingeri. Si nu am de gand sa ma schimb acum. Nu as mai putea trai cu mine insami daca as face-o. Deci nu mai pot fi complice la minciuna.

De aceea mi-as dori pareri de la oameni care stiu ce inseamna sa fi fost inselati si mintiti, oameni care la momentul respectiv si-au dorit sa fi aflat adevarul, si-au dorit ca cineva sa le fi spus, pentru a fi avut toate datele necesare luarii unei decizii in cunostinta de cauza, ca sa nu mai fi pierdut ani de zile traind o minciuna, o iluzie; imi doresc pareri de la oameni care iubesc adevarul si dispretuiesc minciuna si inselaciunea, oameni care nu infrumuseteaza duplicitatea sub masca indemnului la "toleranta" si la "neamestec in treburile interne ale altora" etc. etc. etc. Caci daca e vorba de cuvinte sforaitoare (dar goale de substanta si mincinoase), le stiu pe toate pe de rost, caci am trait 36 de ani intr-o familie care m-a intoxicat cu minciuni si care ridicase minciuna si compromisurile putrezite la rang de existenta suprema...

Va doresc la toti o viata in adevar si lumina.

Sarbatori fericite!
Felicia

Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

anka-maria spune:

Nu.
Nu ai dreptul sa faci asta, indiferent daca in capul tau te crezi eroul pe cal alb care vine si salveaza un biet suflet de la pierzanie.
In realitate esti tu insati un suflet pierdut: in trecut, in vietile altora, in principii morale, clisee, lupte pentru dreptate si adevar, analize finale si sentinte judecatoresti.
Daca vrei sa-ti gasesti linistea rupe-te de toate astea.
Stii ce se poate intampla daca sotia afla? Un eventual scandal, o eventuala impacare teatrala si un singur vinovat la final: tu.

---------------
Just me

Ramona J spune:

Eu nu as proceda in felul asta.
Corespondenta trebuie sa ramina confidentiala in opinia mea.
Apoi chiar tu l-ai incurajat sa nu spuna adevarul. Cel putin in faza initiala, deci i-ai fost complice iar acum vrei sa-ti eliberezi constiinta. Faci asta pentru binele tau (sa-ti eliberezi constiinta), nu pentru el sau pentru familia lui.
Daca nu vrei sa continui cu minciuna asta rupe legatura si cu el. Nu mai e un copil, nu-l poti obliga sa-si traiasca viata dupa regulile tale.
Eu nu as accepta sa traiesc in minciuna, dar sint dispusa sa recunosc dreptul altora de-a insela, minti etc. E imoral dar nu ilegal. Fiecare isi traieste viata dupa bunul plac. Daca nu-mi convine, il elimin din grupul meu apropiat si gata.


The best thing you can do for your children is to love your wife.

Porumbita spune:

in primul rand nu ai dreptul (moral) sa faci publice franturile astea de mail....

si in al doilerea rand.. vezit-ti de viata ta actuala.. rupete de tot ceea ce inseamna trecut...

Gabitzu37 spune:

Felicia, imi pare rau ca trebuie sa-ti spun atat de transant: gresesti! Nu stiu daca ma calific, conform criteriilor tale, in a-ti da un raspuns viabil, dar am citit tot ce ai scris si am vrut sa-ti comunic parerea mea. Asa cum vad eu lucrurile, varul tau si povestea lui sunt total irelevanti in ceea ce priveste "eliberarea ta". Referitor la relatia ta cu varul tau - imi pare mult prea intens traita de tine din nevoia de a compensa lipsa de afectiune reala, profunda din partea parintilor tai precum si din partea fostului sot, la timpul respectiv. Ai defulat in relatia cu el. Ai idealizat-o. Si l-ai imbracat intr-o haina care nu i se potrivea deloc. Remarc sinceritatea constanta pe care a manifestat-o el in relatia cu tine - nu ti-a spus ceea ce ai fi vrut sa auzi ci adevarul, ti-a dat clar de inteles ca el nu este nici pe departe personajul cu inalte principii morale pe care tu il vrei si ca nici macar nu-si doreste lucrul acesta, este doar un barbat ca foarte multi altii care isi cunoaste imperfectiunile si pe care si le exploreaza si exploateaza dupa cum doreste pentru a-si face existenta mai "colorata". Iar tu acum vrei sa-l pedepsesti intr-un mod care, regret sa-ti spun, dar te descalifica pe tine. Nu este treaba ta cum considera el ca trebuie sa-si traiasca viata si nu ai nici un fel de datorie morala fata de sotia lui pentru a-i atrage atentia ca traieste in minciuna. Este problema lor, punct. A profita de relatia de prietenie care a existat intre tine si varul tau si a dezvalui un lucru pe care l-ai aflat in virtutea acestei prietenii nu mi se pare deloc moral. Si nu te salveaza pe tine de la nimic. Singurul lucru care te-ar salva ar fi sa clarifici odata pentru totdeauna relatia cu parintii tai. Constat ca inca iti creaza probleme si ca nu te porti concentra pe casnicia ta si pe cel care pare a fi omul capabil sa aduca fericire in viata ta daca l-ai lasa si daca ai ingropa trecutul odata pentru totdeauna. Daca asta inseamna ruperea definitiva a legaturii cu parintii tai care din spusele tale au fost abuzivi sub diverse forme si inca mai sunt, atunci asa sa fie. Traieste-ti viata, bucura-te de sansa pe care o ai de a fi fericita, sterge pornirile astea de justitiar din mintea si sufletul tau doarece ele vor genera noi suferinte. Pune punct relatiei cu varul tau, lasa-l sa-si traiasca viata dupa propriile legi nu dupa legile tale!

Felicia, detasaza-te de tot ceea ce nu inseamna familia ta actuala, nu da cu piciorul sansei de a fi fericita din cauza ranilor neinchise din trecut. Inchide-le incet si cu rabdare incepand o viata noua si curata alaturi de sotul tau. Numai bine, iti doresc.

Gabi

Felicity spune:

Frumos scris, cu talent.
Eu cred ca tu ai o mare problema de afectivitate, nu el.
Prea tanjesti dupa iubirea tuturor.
Nu am inteles de ce sa-l schimbi pe varul tau.
De ce vrei sa gandeasca ca tine? Nu putem fi toti dupa acelasi tipar.
Daca il iubesti, il iubesti asa cum e el, cu defectele lui.
Il iubesti pt ce e el, nu pt ce ai vrea tu sa fie el.
Cine esti tu sa judeci actiunile lui?
El ti le-a impartasit ca unui prieten.
Si apoi nu vad de ce sotia lui trebuia implicata.
De ce vrei sa faci rau cuiva, doar ca sa te simti tu bine?
Si chiar crezi ca te-ai simti mai bine?


P.S. Cat priveste incestul, acum ca stii esti mai multumita cu tine insati? E o poveste ce apartine trecutului, care nu aduce nimic vietii tale de acum, si niciunui membru al familiei. Unele adevaruri stau mai bine ingropate in timp.

marcellinna spune:

Mesajul tau are extraordinar de multa greutate.
Nu ma intelege gresit, nu ma refeream la "cantitatea" mesajului ci la "greutatea" continutului.

Ceea ce ai de gand sa faci vei face si te vei simti intr-un anume fel rascumparata si rasplatita pt toate minciunile si pt toata ipocrizia de care ai avut parte.
Unii ar zice ca ai gasit un mod egoist pt a face treaba asta.Tu insa nu vezi asa lucrurile (dupa parerea mea personala esti foarte departe de a fi egoista).

Ai spus : "Si nu am de gand sa ma schimb acum. Nu as mai putea trai cu mine insami daca as face-o. ", lucru ce denota o stare de echilibru de care esti constienta si vrei ca in sfarsit sa o arunci in fata celor ce atat de mult au profitat de valorile tale.

Ai spus ca nu vrei sfaturi si nici n-am sa-ti dau.
Cat despre parerea mea referitor la cat de "frumos" se ascunde "praful pe sub covoare"(ca sa ma exprim elegant) in anumite familii ,ce sa-ti spun.
Am auzit toata viata fraze gen
- "doar parintii tai iti vor binele" si nu stiu cum se face dar numai de bine n-am avut parte de la ei.
- "sotia tatalui tau nu poate fi o femeie buna" (in realitate e o femeie extraordinara cu care am o relatie speciala, cu ea, dar nu cu tatal meu).
-si lista ar putea continua.

Manipulari si santaje emotionale? Le-am suportat si eu pana cand am ajuns sa fiu si eu mama.
Din acel moment mi-am schimbat optica si comportamentul.
Acum sunt si eu considerata cam ca tine, una careia i s-a "spalat" creierul".
Urla fiecare por din mine pt respectul ce-l purtam alor mei,faceam mereu in asa fel incat sa nu-i "solicit" (daca as fi fost 5 minute mai dotata poate ca-mi schimbam si scutecele singura si nu le-ar fi displacut).

Pt cresterea mea s-au cheltuit doar bani pt impracaminte si mancare de care nu pot sa ma plang ca as fi dus lipsa din contra (chiar nu pot sa ma plang ca as fi dus lipsa de ceva material) dar cand chinuita de otite rebele si febra in repetate randuri la varste fragede stateam pe la usile ORL-ului SINGURA si ma intrebau medicii "draga dar tu nu ai parinti sa te insoteasca la medic?"
eh n-am avut ocazia sa uit intrebarea asta.Aveam de toate, mai putin parinti,desi locuiam cu ei.
N-am avut ocazia sa uit intrebarea pt ca si atunci cand am fost operata de mastita si cu copilul de 6 saptamani in reanimare tot aceeasi intrebare mi-a fost dat sa aud,la fel ca in alte ocazii cand inca eram acasa la ai mei.
Ce sa fi raspuns? "parintii mei ai au stare materiala buna dar sunt prea ocupati sa-si faca siesta?"
Eu n-am cerut si n-as fi pretins in ruptul capului de la mine putere ,ca parintii sa ma ajute si dupa ce am avut copilul (pe care l-am avut la varsta de 20 de ani la casa mea).
Dar am avut extraordinar de multa nevoie de ei inainte, am avut multa nevoie de sinceritatea si caldura lor si n-am primit-o.
in schimb am gasit in ei multa micime sufleteasca si extraordinar de multa ipocrizie .
Atat de multa incat m-a marcat efectiv pe viata, atat de multa incat nu le-o pot ierta.

Acum sunt mama, o atfel de mama decat cea pe care am avut-o eu, un altfel de parinte decat am avut eu parte si ne e bine asa mie si copilului meu.
Nu place adevarul si ne place cum suntem.
In virtutea acestui adevar mai am datoria morala si chiar cu sinceritate am sa pun fix acum mana pe telefon sa-i spun mamei mele azi "la multi ani".
E ziua ei.Dar am sa fac doar atat.As putea sa fac mult mai mult desi sunt la aproximativ 3000 km de ea...dar ea n-a miscat pt mine un deget desi era plasata spatial la 5 minute de mine.
Am sa-i spun "la multi ani" si o sa fiu linistita.La fel cum era si ea.Doar ca acum s-au inversat rolurile.Ea e care care are nevoie de mine si nu putin.
Dar eu am un copil, sunt mama, cu diferenta ca sunt foarte constienta de asta.
Nu de dragul de a o "pedepsi" ci pt ca eu sunt asa si nici eu nu am de gand sa ma schimb acum si nici nu as putea trai cu mine insami daca as face-o...la fel ca tine.

danyelana spune:

marcelina imi pare rau ca ai avut o copilarie ata de nefericita dar ma bucur ca ai putut trece peste si ai un copil reusit. Multa sanatate tie si puiului tau si sa fiti fericite.

Daniela

Dumnezeu sa ne ajute la toti

marcellinna spune:

In copilarie eram fericita atata timp cat stateam la matusi in vacante.Eram rasfatata si iubita in toate privintele desi acolo la tara nu aveam jucariile si nici rochitele apretate cu fundite.
Dar eram ascultata, mi se vorbea,eram inteleasa de catre matusile mele.
In aparenta eram un copil fericit.
In realitate eram un copil frustrat.Toti o laudau pe mama cat de frumos ne imbraca...hmmm o alta problema pe care am depasit-o era asta.
Sora mea mai mica era o papusica blonda cu ochi albastri, mereu in rochite roz.Ale mele erau aceleasi rochite, de aceeasi valoare si model dar vesnic albastre.Cica-mi stateau mai bine dat fiind ca eram bruneta ,cam uratica si semanam cu tata.
Mi se spunea mereu ca mama ne iubeste la fel.Nu puteam sa inteleg cum vine treaba asta ca eu sunt vesnic dusa la tara in toate vacantele(unde de altfel imi placea)si sora mea era vesnic langa mama tinuta ca un bibelou.
Am inteles dupa multi ani ca unele mame pur si simplu fac deosebire intre copii.
Cu timpul a inteles pana si sora mea ca treburile stau efectiv asa si mai apoi cand am crescut amandoua si sora mea i-a aruncat in fata mamei unele greseli crunte facute fata de mine,intr-un raptus de furie mama i-a urlat ca niciodata nimeni inafara de sora mea nu va fi iubit de catre ea.
Ca oricat de buna as fi fost sau as fi eu, niciodata n-am fost si n-am sa fiu in ochii ei de aceeasi valoare ca sora mea.Asa a fost de cand suntem.

Exemplul cu rochitele este doar un exemplu,pueril in aparenta,dar realitatea crunta e ca mama mea pur si simplu nu a stiut sau nu a avut puterea sa fie mama pt mai mult de un copil, desi m-a avut si pe mine.

Sora mea a ramas ea insasi shocata ca mama s-a exprimat exact asa.
In cele din urma mi-a spus si mie.Credeti ca m-am suparat?
Ei bine nu.A fost dureros dar a fost ca atunci cand o rana incepe sa inceteze sa mai sangereze.
Mi-am pus sufletul in pace si macar am auzit cu urechile mele adevarul pe care de fapt il cunosteam.
A fost inceputul epocii in care frazele slogan au inceput sa pice in sfarsit din dialogurile familiei noastre,cand adevarul a inceput sa fie spus verde in fata si perioada in care am inceput sa-mi vindec in sfarsit ranile.
Mi-am vazut de viata mea, de copilul meu si in bune si in rele suntem alaturi una de alta fara ipocrizie si fara minciuni.
Cicatricile au ramas ce-i drept, uneori ma dor ,dar trece.
Dar n-am sa-mi schimb atitudinea fata de parintii mei in virtutea unei false bunatati si nici ghidata de fraze gen "parintii trebuie ajutati si iubiti" sau " intinde si celalalt obraz, ca sunt parintii tai".
Am trait suficient situatii ipocrite incat sa nu le mai suport.
Sigur vor avea mereu din partea mea un buna ziua ,la multi ani si cate o felicitare de sarbatori.In rest, cam atata atentie cat mi-au dat-o si ei mie cred ca le e suficient.

Felicia cred ca a ajuns la punctul in care zice "vreti acordul meu intr-o situatie ambigua? NO WAY!!!" Si o inteleg.
Eu n-am sa-i dau sfaturi daca sa spuna acelei sotii ca e inselata sau nu.Cred ca va intelege oricum ce parere am.

MissParker spune:

Pt. Anka-Maria. Imi pare rau ca trebuie sa ma repet si nu am nici o intentie de a jigni: am spus clar ca nu doresc cuvinte sforaitoare si goale de substanta. Ori deja introducerea cu „nu ai dreptul sa faci asta” deschide o polemica sterila. Asa pot raspunde si eu: „nu ai dreptul sa-mi spui ca nu am dreptul sa-mi urmez constiinta” (si continuam asa pana la Revelion). Apoi ma acuzi ca sunt pierduta „in trecut, in vietile altora, in principii morale, clisee, lupte pentru dreptate si adevar, analize finale si sentinte judecatoresti”. Eu nu sunt un suflet pierdut, ci un suflet proaspat regasit Iar cuvintele tale, oricat de bine ar suna, nu schimba realitatea ca pe mine ma chinuie complicitatea la minciuna. Nu sunt eroul pe calul alb, dar nu vreau nici sa ma balacesc cu porcii in cocina, mai ales ca ACUM am vazut cu cine am avut de-a face. Pe vremea cand eram de partea varului meu nu il vazusem cum era cu adevarat. Iar acum m-am rupt deja de el, mental, emotional, practic, dar uite ca nu mi-am gasit linistea, constiinta nu ma lasa cu o astfel de „liniste” de complice. Dar iti multumesc ca ti-ai luat timp sa citesti textul meu si sa-mi raspunzi.

Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

MissParker spune:

Pt. Ramona J. Am citit multe din postarile tale. Esti o tipa desteapta si curajoasa si intransigenta. Tocmai de aceea nici nu esti atat de vehementa in a ma contrazice. Sau mai bine zis ma contrazici dar nu ma condamni. Pt. asta iti multumesc. Pana acum ii condamnai totusi deschis si tare pe cei care traiau in minciuna, in promiscuitate, care ii faceau pe altii sa sufere, propovaduiai sinceritatea (mai bine divortul decat minciuna si inselaciunea), pentru asta te-am admirat. Acum scrii „sint dispusa sa recunosc dreptul altora de-a insela, minti etc. E imoral dar nu ilegal.”. Simt o mica neconcordanta. Si din nou ne impiedicam in vorbe: cu ce este „imoral” mai bun decat „ilegal”, Ramona? Samburele problemei ramane acelasi: eu vreau sa spun adevarul pentru ca nu mai pot altfel. Atat si nimic mai mult.

Mai scrii „deci i-ai fost complice iar acum vrei sa-ti eliberezi constiinta. Faci asta pentru binele tau (sa-ti eliberezi constiinta), nu pentru el sau pentru familia lui.” si prin asta repeti exact ce am afirmat si eu: da, i-am fost complice (dar inconstient, nedandu-mi seama cum este el cu adevarat!), da, acum vreau sa-mi eliberez constiinta (mai bine mai tarziu decat niciodata) si da, o fac in primul rand pentru binele meu si ca sa-mi eliberez constiinta. Deci pana la urma care e problema? Dar cred ca esti de acord cu mine ca una este sa fii „complice” din dorinta si speranta de a-l ajuta pe pacatos sa-si vada si sa-si repare greselile si alta este sa fii complice cand ai vazut clar marsavia si murdaria in care acelasi pacatos prefera sa se scalde si cu care incearca sa te improaste si pe tine (nu uita replica lui „ce, tu nu l-ai insela pe Bogdan? Ca daca nu ai face-o te voi considera lipsita de imaginatie”). E o mica-mare diferenta. Iti multumesc ca nu ai pus problema la modul "cine-ti da dreptul sa faci asa ceva?".

Daca ai vazut filmul "Jim Carroll", poate iti amintesti de faza cand di Caprio (dependent de droguri in ultimul hal) vine sa planga si sa urle de disperare la usa maica-sii ca sa-i dea bani (de droguri, evident). Ei bine, pe mine una m-a impresionat DRAGOSTEA ADEVARATA a acelei mame, care nu i-a deschis usa, l-a lasat sa planga si sa dea cu pumnii in usa in timp ce ea se tavalea pe jos si plangea din toti rarunchii de partea cealalta a usii, apoi a chemat politia, care l-a ridicat, l-a dus la dezintoxicare si ... asa i s-a salvat viata acelui tanar. O mama ca a mea poate ca ar fi musamalizat totul, i-ar fi dat "copilului" bani ca sa se poata minti ca este o mama buna, dar in felul asta l-ar fi impins si mai adanc in spirala autodistrugerii. Nu ajutam pe nimeni lasandu-l in mizerie, ci il ajutam daca il confruntam cu adevarul si-l silim sa isi asume raspunderea pentru propria lui viata. Orice criza e o sansa. Deci nici din acest punct de vedere nu am remuscari.

Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.