Radacini
Raspunsuri - Pagina 2
giulia71 spune:
frumos si trist si..iar frumos
!
Sa auzim de bine ;)
danyelana spune:
Frumos si emotionant
Dumnezeu sa ne ajute la toti
himera spune:
Foarte frumos ai relatat acea perioada,mi-a mers direct la suflet.
In ultima perioada si eu am devenit nostalgica dupa acea perioada si eu am o bunica care a ocupat un loc esential in evolutia mea.
Poate ca am devenit mai exigenta sau poate mai superficiala, dar am senzatia ca batranii de azi nu mai au aceeasi rabdare si intelepciune ca bunicii nostri.
Mi-a placut f tare ce ai scris si cred ca mi-ar place sa mai citesc si alte povestioare care si-au lasat amprenta in copilaria ta
Samsara7 spune:
Imi spuneti ca e frumos ce scriu, dar in realitate ma simt o bâlbâita. Stiu totusi ca uneori pot vrajii vorbind, dar mai ales scriind, si totusi acest efect nu va exista niciodata daca voi incerca sa inventez, sa retusez, sa desenez o aureola. Ceea ce scriu e ca atunci cand iubesc cu patima, cand devin valvataie! O fac ca sa dau caldura , consumandu-ma in acelasi timp.
Cand am indraznit sa scriu primele cuvinte aici, s-a intamplat sa fie din pricina Papadiei! A scris ea despre parinti, despre dorul de acasa, cu maiestrie -da-, dar mai ales cu simtire! M-a durut inima frumos de amintirile Papadiei. Mi-a dat o bucatica intima din ea, pretioasa, pe care acum la randul meu v-o dau si eu !
Am cotrobait prin cotloanele sufletului ca sa scot la iveala radacinile din care ma hranesc! Sa inteleg cum devenim mari.
Am vrut sa aprind un foc! In care sa arda tristeti, nostalgii, amintiri. Un foc in care cu totii ne mistuim din cand in cand…
Asadar, voi ? Radacinile voastre, amintirile voastre ?
Delia21 spune:
Of,mai Samsara.Eu una nu mai aveam rabdare sa cresc,simteam ca va fi mult mai bine dupa ce voi creste.Eu am crescut la sat.....si imi amintesc ca imi tot ingheta manuta pe o umbrela,eram in clasele primare,si ma gandeam asa cu pofta la o pereche de manusi groase,poate din blanita ,ca sa nu-mi mai fie frig.Si iarna,erau peretii atat de reci in casa,aveam soba,si faceam focul cand ajungeam acasa dar dura cam 2 ore pana sa poti sta fara geaca cea groasa.Si nu vreau sa dezvolt subiectul prea tare,dar mai aveam si un tata alcolic si violent care ne scotea afara din casa,indiferent de vreme sau sezon de cel putin o data pe saptamana,si dormeam pe afara,prin sura,prin pod,pe la vecini daca ne primeau......dar am fost asa de norocoasa sa am 3 surori,una mai mare si 2 mai mici,dar apropiate ca varsta,si doamne ca radeam toate din orice si nu ne dadeam culcate si cate mai aveam sa ne spunem.de singura nu am fost singura chiar deloc.Si de asta ma bucur cel mai mult.
goanga23 spune:
Doamne...mai Samsara ...ce amintiri ne mai rsacolesti! Eu nu am avut nici "tiganca cu inghetata" , nici "livada, "nici "parcul"..dar am avut gradina strabunicilor mei numai pentru mine; am avut verile petrecute in cazanul cu apa de ploaie ; am avut capsunile culese mult prea devreme, verzi si acre, am avut prunii si corcodusii ; am avut caisul urias sub care ma adaposteam de razele soarelui si , din retete numai de mine stiute, "gateam " pentru iepurii strabunicului; am avut tufele de urzici pe care le uram din tot sufletul; ..am avut visinul in care ma urcam atunci cand faceam vreo prostie, visin ce ma primea mereu in bratele lui si care nu se supara niciodata , nici macar atunci cand ii furam toate visinile sau cand ii atarnam cauciucuri de crengi sau ii scrijeleam coaja pentru a-i fura toata rasina...si apoi am avut ploile de vara cu traznete si fulgere cand statem la fereastra si cantam din tot sufletul "caramida noua da Doamne sa nu mai ploua, caramida tare, da Doamne sa iasa soare"...
...si am avut si toamna cu magiun si dulceata de visine, cu cazanele de rosii pentru bulion, cu inceputul scolii cu pampoane si fluturasul in piept ca se stie lumea mare de la ce scoala suntem noi bobocii ,am avut frunzele multicolore ale copacilor din curtea copilariei si apoi am avut crengile lor goale...apoi l-am avut pe noiembrie morocanosul cand imi faceam temele langa soba duduind de caldura cu gandul deja la ghetutele pe care le voi pune la usa pentru Mos Nicolae...
Doamne , Doamne ce-am mai avut eu...am avut iernile in cojocul facut de strabunicul cu caciula de iepure indesata pe urechi; am avut bietul catel legat la sanie si ademenit cu oase; am avut serile senine de iarna cand il asteptam pe Mos Gerila cu nasul lipit de fereastra si ma framantam de grija ca nu am fost foarte cumintre anul ce-a trecut;l-am avut pe ianuarie cu sorcova in mana si apoi am avut zilele de februarie cand scormoneam in zapada inca pufoasa dupa boabele de porumb de la varza murata...
...apoi am avut inceputul primaverii cand, in cizmele negre de cauciuc ale bunicii , umblam prin noroiul din curte cautand ghioceii nevinovati si alergam in bratele strabunicii mele sa-i mai spun ce mare descoperire am facut eu : o frunzulita firava in caisul din curte semn ca nu mai e mult si mancam caise ...si am avut Pastele si tot ce vine cu el...mana calda si sfanta a strabunicii care ma ducea la biserica pentru impartasit si camaruta in care tinea incuiata agheazma, am avut cozonacii aburinzi pe masuta veche de lemn din bucataria cu plita si ouale rosii ascunse in beci...si am mai avut si lingura de lemn cu care batem cat ma tineu puterile in castronul de fier atunci , cand prin fata portii incuiate ,de Ziua Mortilor , treceau vecinele cu coliva de la biserica...
Doamne, Doamne...dar cel mai mult... i-am avut pe ei, intelepti si tacuti,cu parul alb si pielea brazdata de vremuri, starbunica si strabuicul...doua suflete pline de iubire care mi-au dat ceva ce voi purta tot timpul in inima mea ...cei mai frumosi ani:anii copilariei !
Si pentru ca am amintit aici de aceste doua suflete atat de dragi mie, si de care imi este atat de dor as vrea , cu voia voastra, sa postez o poezie de suflet :
Adrian P#259;unescu Rug#259; pentru p#259;rin#355;i
Enigmatici #351;i cumin#355;i,
Terminându-#351;i rostul lor,
Lâng#259; noi se sting #351;i mor,
Dragii no#351;tri, dragi p#259;rin#355;i.
Chiam#259;-i Doamne înapoi
C#259; #351;i-a#351;a au dus-o prost,
#350;i f#259;-i tineri cum au fost,
F#259;-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au f#259;cut
D#259; un ordin, d#259; ceva
S#259;-i mai po#355;i întârzia
S#259; o ia de la început.
Au pl#259;tit cu via#355;a lor
Ale fiilor erori,
Doamne f#259;-i nemuritori
Pe p#259;rin#355;ii care mor.
Ia privi#355;i-i cum se duc,
Ia privi#355;i-i cum se sting,
Lumân#259;ri în cuib de cuc,
Parc#259; tac, #351;i parc#259; ning.
Plini de boli #351;i suferind
Ne întoarcem în p#259;mânt,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâia#355;i-i pe p#259;rin#355;i.
E p#259;mântul tot mai greu,
Desp#259;r#355;irea-i tot mai grea,
S#259;rut-mâna, tat#259;l meu,
S#259;rut-mâna, mama mea.
Dar de ce privi#355;i asa,
Fata mea #351;i fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei m#259; duc #351;i eu.
S#259;rut-mâna, tat#259;l meu,
S#259;rut-mâna, mama mea.
R#259;mas bun, b#259;iatul meu,
R#259;mas bun, feti#355;a mea,
Tat#259;l meu, b#259;iatul meu,
Mama mea, feti#355;a mea.
Multa sanatate si numai bine tuturor!
Andreea
goanga23 spune:
Fetelor, imi cer scuze...nu stiu de ca poezia a aprut cu semnele respective...dar cred ca toate o stim foarte bine deja asa ca nu va fi greu sa o recititi.
goanga23 spune:
...si uite ca din cauza orei tarzii de la mine cred...am uitat sa o felicit pe samsara...ai scris superb si asa m-ai determinat sa scriu si eu ceva...cei 9 ani petrecuti cu strabunicii mei au fost cei mai frumosi ani ai copilariei mele.Sa ne mai scrii.
Cu drag,
Andreea
iulian1969g spune:
Buna!
Ne-ai vorbit - destul de amanuntit, trebuie sa recunosc - despre "RADACINI".
Acum te rog sa ne spui cate ceva si despre "tulpini", "frunze" si, mai ales - si aceasta ma intereseaza cel mai mult pe mine - despre...
" F R U C T E " !
Cum sunt "fructele" tale - cu asemenea "radacini" ? Sunt dulci, sunt amare? Detalii, te rog...
Giuliano
Samsara7 spune:
Despre tulpini, despre frunze, despre fructe!
Am scris desigur despre radacini intr-un moment de retrospectiva. Nici primul si nici ultimul... Dar in unele momente ne apare mai clar ceea ce am devenit si de ce. Vinul bun nu depinde si de butoi?
Am citit ce a scris Gongutza si din amintirile ei razbat, afara de nostalgie, implinire si bucurie.
Poate ale mele sunt triste, dar tot ce am sorbit din viata a fost cu pasiune si pe indelete. Asa cum sunt ele, particele pestrite din viata mea si amintiri dulci-amarui, le pretuiesc. Invat din ele...Cresc prin ele.
Parintii mi-i vedeam cu greselile lor dar ii iubeam asa cum erau, intelegeam de ce noi copiii nu ne puteam bucura de prezenta lor mai mult. Mama era frumoasa si vesnic plecata la lucru, venea obosita dar putinele momente impreuna cu ea erau pline de vioiciune. Avea gesturile ei care ne mangaiau, chiar daca nu vedea intotdeauna tot ce ne lipsea- afectiv vorbind.
Tata era si mai mult absent. Un fel de dragon de care ne temeam adesea, insa avea harul vorbirii, avea o tasca plina de glume si spontaneitatea lui ne dadea gata pe toti. Ne-a umplut amintirile cu povestile lui, ne-a incantat cu unele giumbuslucuri. Tarziu am inteles ca in spatele rasului permanent se ascundea si o mare singuratate, neincrederea in oameni. Cred ca a suferit din asta dar nu a lasat sa se intrevada. Sufletul lui mi-a fost o enigma permanenta si acum stiu ca purta o masca -cea a rasului si adesea cea a duritatii- in spatele careia isi ascundea fragilitatea.
Nu am sa vorbesc despre bunica, pierderea ei este o rana recenta. Poate intr-o zi am sa va scriu despre ea dar in momentul de fata imi vine greu.
Apoi am avut parte de un intreg sat de verisori, de unchi si matusi de sange ori prin alianta, de la care am cules intelepciuni, prin care am invatat jocul si aventura, am pretuit munca. Acolo respiram natura, frumusetea, traditia.Acolo e locul unde imi gasesc odihna sufletului, intr-un satuc argesean aproape uitat de timp, ceea ce ii da o aura anume.
Acest copac ramuros a inceput sa-si lepede podoaba de la o vreme. Radacinile raman dar frunzele au fost spulberate, ramurele -unele- si-au pierdut seva si se usuca de la o vreme . Fratii s-au pierdut in meandrele vietii, unele rude s-au stins, parintii s-au injumatatit. Mama a devenit altfel...Se intoarce ea insasi spre radacini.
Daca ma uit bine insa gasesc si vreascuri pentru foc.Dar asta este o alta poveste, dureroasa.
Iar eu ca fruct, m-am copt cu incetul in lumina evenimentelor de tot felul. Am cunoscut lumina dar si bezna, furii mi-au dat tarcoale, furtunile m-au pus la grea incercare.Culegatorii au trecut pe langa mine de multe ori fara sa ma vada.
Stau prinsa inca de o creanga vanjaosa. Si n-a venit timpul sa fiu culeasa . Mai e vreme de cateva toamne!
Cel mai curios este ca mi-a trebuit multa vreme ca sa realizez ce fel de roada sunt. Cei care ma privesc astazi cu jind gasesc ca sunt un fruct frumos si parfumat, un fel de rodie ce trebuie gustata pe indelete, care poate aduce prospetime in gura insetatului.
Nu regret cine sunt, ma simt bine in "coaja" mea -abia acum, la maturitate fiind-. Un fruct care a adunat in el toate amintirile copacului, toate aromele dar si tot amarul radacinilor.
Intr-o buna zi ma voi darui pe de-a-ntregul culegatorului, insa cine va putea sa va spuna ce gust am cu adevarat?
Un fruct trebuie sa aiba atata modestie incat sa nu vorbeasca despre sine mai mult de-atat. Sau poate e deja prea mult!