Cum ne gasim echilibrul ... dupa divort ...
Cum ne gasim echilibrul ... dupa divort ... | Autor: turttle
Buna seara!
Inainte sa divortez ... mi-a spus cineva ca o sa-mi fie FOARTE GREU...
si a avut dreptate 
Fetele sau baietii care au trecut printr-o despartire, cum reusiti sa va gasiti echilibrul??
Cum e dimineata cand va treziti?
cum e seara, cand va puneti in pat??
e adevarat ca a trecut juma de an ... se pare ca nu s-a dus "greul". trece incet incet, dar sunt momente cand ma simt singura.
Daca ma intelegeti ce simt, va astept cu raspunsuri!
tot io plangacioasa
Raspunsuri
anca74 spune:
turttle, echilibrul ni-l gasim numai atunci cind sintem pregatiti sa uitam.
Incearca sa-ti umpli zilele in permanenta cu lucruri de facut, evita sa stai singura cu gindurile tale, inscrie-te la un club de gym, forteaza-te sa-ti faci prieteni noi, sa iesi din casa, sa zimbesti chiar si atunci cind iti vine sa plingi de durere si teama de a fi singura. Stiu ca e al naibii de greu, dar spune-ti mereu ca nu trebuie sa te dai batuta.
Si, mai ales, ca este absolut inutil sa stai sa plingi in casa cind in lumea asta sint atitea alte lucruri de facut, vazut, simtit, etc. Este numai o perioada trista din viata ta. Dar va trece. Si vei iubi din nou. 
============
How wrong it is for a woman to expect the man to build the world she wants, rather than to create it herself.
turttle spune:
anca74
Da, incerc sa fiu cat mai ocupata dar nu pot tot timpul, sunt momente in care chiar ma simt obosita de toata goana asta de a-mi ocupa timpul.
Mai stau singura, ma odihnesc.
Simonaci79
De ce am divortat?
pentru ca am ajuns la concluzia ca nu mai aveam parte de respectul cuvenit desi nu facusem nimic ca sa cad in asemenea dizgartii.
ileanna spune:
Eu nu prea sunt de acord cu Simonaci79 ...(poate nu a fost ea cea care a dorit divortul)
Chiar daca ai divortat pentru ca era ceva ce te facea nefericita, dupa ce ai scapat de motivul nefericirii ... tot franta, incompleta si ciudata te simti ... Turttle, psihicul uman e ciudat. Inainte, chiar daca erai nefericita, aveai pentru ce sa lupti sau mai bine zis ... impotriva a ce sa lupti. Acum ... motivul ala a disparut si tu te uiti la ceea ce a ramas in viata ta ... adica ... cioburi, nimic ... pe tine care sa te adunci din cioburi ... intrebarea cine esti, cine ai ajuns, cat valorezi ... ce s-a mai intamplat in lume in timp ce tu erai ocupata sa fii nefericita. Nu ai un copil? Cred ca daca ai un copil e si mai greu dar si mai usor din unele puncte de vedere. Pentru ca el te obliga sa mergi inainte.
Ce se intampla turttle? Ce regreti cel mai mult? De ce iti este cel mai teama? Ce ti-ai dori acum si nu poti sa faci sau sa ai?
Ce ti-a spus anca este foarte bine. Decat ca te mult ori actionezi impotriva ta, nu poti sa te scoli din pat si sa faci toate astea, ti se pare ca nimic nu are sens, mai ales daca esti o fire mai singuratica. Ar trebui totusi sa faci toate astea, sa-ti cumperi ceva frumos, sa te duci la sala, sa te simti femeie.
Si anca mai are mare drepate cand spune ca o sa uiti. Asta asa este, crede-ne. Desi acum pare de necrezut, desi poate acum chiar nu vrei sa uiti pentru ca este ca o parte din tine si ... nici nu ai ce sa aduci in schimb ... totul va deveni o vaga amintire si vei fi cu totul alta peste ceva timp.
Nu mai pierde vremea pangandu-ti de mila, fii egoista cu viata ta si alege sa traiesti din nou momente placute si sa te redescoperi. Cine erai tu inainte de a fi cu el?? Cine esti acum?
babyblue spune:
quote:
Originally posted by Yasmine
Nu vreau sa fac vorbe mari, sa vorbesc despre DRAGOSTE, pt. ca am invatat ca cea mai mare dragoste e sortita pieirii, daca nu exista RESPECTUL, pt. ca atunci cind nu esti respectat de jumatatea ta, iti pierzi respectul de sine.
cat se poate de adevarat!!! si frumos spus!!
_
Babyblue va pupa pe toti!!
"Sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: Nerabdarea si Lenea."
Yasmine spune:
Eu nu sunt divortata inca, dar au trecut 2 luni de la dezastru, de doua nopti dorm din nou in dormitor, pana acum a dormit in camera copiiilor, si da, ma apuca plansul citeodata cind imi aduc aminte de clipe frumoase, de vorbe frumoase, de mangaieri si atingeri.
Dar apoi imi revine in minte motivul pt. care sunt singura, si-mi jur a nu stiu cita mia oara, ca mai bine raman singura toata viata, decit sa mai risc odata sa stau cu cineva care nu ma respecta.
Nu vreau sa fac vorbe mari, sa vorbesc despre DRAGOSTE, pt. ca am invatat ca cea mai mare dragoste e sortita pieirii, daca nu exista RESPECTUL, pt. ca atunci cind nu esti respectat de jumatatea ta, iti pierzi respectul de sine.
Eu descopar acum o multime de lucruri pe care le fac din nou, dupa ce ani de zile nu le-am facut, pt. ca nu aveam timp de loc pt. mine, cu toate ca eram doi parinti la copii, acum sunt singura cu ei, dar avem reguli, reguli de somn seara de exemplu, ceea ce-mi permite si mie sa ma rasfat cu o carte buna in vana, sa-mi fac o manichiura, sa vad un pic de mine, si toate astea in tihna, nu pe fuga.
Asa ca fetelor, aveti grija de voi, nu pt. altcineva, ci pt. voi insiva.
>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin
Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena http://www.rhp.ro/Andreasn/
Alyssa spune:
Pe mine m-a uimit cit de necomplicata si simpla a fost viata mea dupa ce m-am separat. Cu mai multe responsabilitati, mai plina si mai obositoare, dar simpla si mai usoara.
Am vazut lucruri in jurul meu care pina atunci nu le vedeam, am vazut viata mai clara si mi-am cautat echilibrul in interiorul meu.
Mi-am spus ca atunci cind voi descoperi echilibrul in mine si nu voi avea falsa impresie ca cineva ma va face sa ma simt in siguranta, atunci voi fi ok.
Pentru ca orice s-ar intimpla in viata mea de acum incolo voi stii sa merg la izvorul de echilibru dinauntru si sa ma regasesc.
Pentru asta a trebuit sa invat unele lucruri singura si anume sa ma detasez de el ca persoana. Sa il pastrez pe el care a fost minunat in amintire, in inima mea, dar sa il detasez de persoana fizica.
M-am invatat sa nu ma mai intereseze ce face. Nu era treaba mea ce facea, ce nu facea de ce facea... Chiar, ma gindeam cu indignare zile in sir... De ce nu plateste pensie alimentara, de ce mi-a luat amindoua masinile, cum il rabda inima sa imi faca ce imi face... Nu era treaba mea! Oricit de multa energie asi fi consumat gindindu-ma la asta, nu asi fi putut schimba nimic! Eu nu il puteam face pe el sa faca nimic. Ce facea el era treaba lui, ceea ce simtea el era treaba lui. Treaba mea era ce simteam eu, separat de el, ce vroiam eu, fara el, ce faceam eu fara nici o legatura cu el...
Si asta m-a ajutat sa imi indrept atentia asupra mea mai mult si sa elimin gindurile negative care nu aduc nici un bun.
Mi-am spus ca voi ramine singura atita timp cit am nevoie eu sa ma refac, sa ma redescopar ca femeie, ca om. Sa descopar in mine femeia care am vrut mereu sa fiu, eul autentic... si asta fara ajutor dinafara, fara sa raportez acel "eu autentic" nimanui, fara sa compar sau sa il formez in jurul altei persoane ca o iedera.
Am invatat sa privesc si cea mai grea clipa a vietii mele cu umor, cu feminitate si cu duiosie.
miau-miau spune:
cred ca se numeste libertate. Abia cind o ai iti dai seama cit ti-a lipsit. Nu vorbesc de libertatea sa mergi la bar seara, ci de libertatea sa fii tu. Cind nu esti liber, toata viata ta e doar o reactie. Cind esti liber, tu esti cel care misca lucrurile intr-o directie sau alta.
Madalinuta spune:
a fost foarte greu intr-adevar.
dar..observati nuanta...a fost... :)
eu am crescut practic cu el...si 10 ani am fost nedespartiti.
despartirea a venit ca o bomba,dintr-o data, cu un efect devastator asupra mea.
eram jos...
nu credeam ca voi mai avea vreodata taria sa ma ridic.
nu fusesem niciodata singura, nu stiam cum e si nu credeam ca o sa ma descurc.
intr-un fel cred ca si personalitatea mea era incolacita pe a lui...
mi-am plans durerea o perioada. nu am inabusit absolut deloc nici un sentiment.
inecet, lucrurile care nu mai aveau importanta pentru mine, si ramasesera undeva in ceata, incepeau sa prinda iar contur.
o melodie, o cana de cafea, cerculetzele facute cu fumul de tigara, cladirile de pe lipscani, mersul cu masina noaptea prin bucuresti capatau alt farmec si dadeau vietii mele un parfum pe care nu-l incercasem pana atunci.
mi-am dat seama ca viata nu e o continua fericire...ci e facuta din momente fericite, chiar daca de scurat durata.
si am inceput sa caut, cu sufletul, astfel de momente.ca sa-mi construiesc iar ceva numai al meu de data asta. un "ceva" pe care il voi avea intotdeauna numai pentru mine...
si..incet incet m-am ridicat...
si, facand lucruri de una singura, si ducandu'le cu succes la indeplinire, mi-am dat seama ca sunt un om valoros. si mi-am dat seama, ca iubirea pe care o aveam inca din adolescenta, ma impiedica intr-un fel sa descopar lucrul asta. si am inceput sa eman incredre prin toti porii...si sa privesc viata cu mult optimism.
si...e bine...:)
sunt singura inca. dar, deocamdata imi place singuratatea mea :)
si cred ca momentul asta este de fapt inceputul vietii mele.
curaj si optimism!
zepellina spune:
quote:
Originally posted by Madalinuta
a fost foarte greu intr-adevar.
dar..observati nuanta...a fost... :)
eu am crescut practic cu el...si 10 ani am fost nedespartiti.
despartirea a venit ca o bomba,dintr-o data, cu un efect devastator asupra mea.
eram jos...
nu credeam ca voi mai avea vreodata taria sa ma ridic.
nu fusesem niciodata singura, nu stiam cum e si nu credeam ca o sa ma descurc.
intr-un fel cred ca si personalitatea mea era incolacita pe a lui...
mi-am plans durerea o perioada. nu am inabusit absolut deloc nici un sentiment.
inecet, lucrurile care nu mai aveau importanta pentru mine, si ramasesera undeva in ceata, incepeau sa prinda iar contur.
o melodie, o cana de cafea, cerculetzele facute cu fumul de tigara, cladirile de pe lipscani, mersul cu masina noaptea prin bucuresti capatau alt farmec si dadeau vietii mele un parfum pe care nu-l incercasem pana atunci.
mi-am dat seama ca viata nu e o continua fericire...ci e facuta din momente fericite, chiar daca de scurat durata.
si am inceput sa caut, cu sufletul, astfel de momente.ca sa-mi construiesc iar ceva numai al meu de data asta. un "ceva" pe care il voi avea intotdeauna numai pentru mine...
si..incet incet m-am ridicat...
si, facand lucruri de una singura, si ducandu'le cu succes la indeplinire, mi-am dat seama ca sunt un om valoros. si mi-am dat seama, ca iubirea pe care o aveam inca din adolescenta, ma impiedica intr-un fel sa descopar lucrul asta. si am inceput sa eman incredre prin toti porii...si sa privesc viata cu mult optimism.
si...e bine...:)
sunt singura inca. dar, deocamdata imi place singuratatea mea :)
si cred ca momentul asta este de fapt inceputul vietii mele.
curaj si optimism!
la fel mi s-a intamplat si mie si inca incerc sa imi gasesc echilibrul, sper sa reusesc
zepellina
issa_bella spune:
Am citit multe pagini din aceste forumuri, toate referitoare la divorturi si despartiri... si m-am hotarat in sfarsit sa scriu si eu.
La mine fata de alte cazuri, citite aici - fara a generaliza insa - situatia este usor diferita.
Eu sunt separata de sotul meu de 1 luna si jumatate, si tragedia acestui caz este ca ne iubim in continuare mult, dar am gresit amandoi si am lasat lucrurile sa ajunga atat de departe incat s-a ajuns aici.
Nu este vorba nici de persoane din afara casatoriei, in nici una dintre parti..... este doar vorba de greselile noastre.
Poate as putea trece putin mai usor peste aceasta suferinta, daca macar nu ne mai iubeam, sau unul dintre noi nu-l mai iubea pe celalalt, dar asa este mult mult mai greu.
Stai in fiecare zi si te intrebi de ce nu ai facut ceva, de ce nu ai schimbat ceva, de ce ti s-a intamplat asta si cum poti sa faci sa recuperezi ce ai pierdut...