Prima zi de gradinita-sentiment oribil

Azi e prima zi de gradinita pentru baietelul meu de 2 ani si (aproape) 5 luni si, desi stiam ca imi va fi greu sa ma despart de el, nu mi-am imaginat ca ma voi simti atat de mizerabil, ma incearca sentimentul ca l-am abandonat atat de mic si neajutorat intr-o lume care ii e straina, il sperie si il face sa doreasca sa fie doar cu mama lui.
Am stat o ora cu el acolo, timp in care s-a agatat de mine cu disperare si pana la urma am fost trimisa acasa, lasandu-l plangand. Dar el plange pana vomita, dar el e prea mic pt. gradinita, dar in mintea mea se pun in scena tot felul de scenarii in care el se accidenteaza sau se imbolnaveste...
Mi s-a spus ca e normal ca toti copiii sa planga, dar e normal ca eu sa ma simt atat de vinovata? Voi cum ati trecut peste aceasta perioada?
Si inca ceva-copilul cum percepe aceasta "parasire" din partea parintilor?

---

Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.

bobi spune:

si eu m-am simtit la fel, cand l-am dus pe baietel la cresa la nici 2 ani.
plangea si plangeam si eu dupa ce plecam, aveam inima rupta si ma simteam cumplit de vinovata (dar nu am avut alternative). insa ne-am obisnuit repede amandoi.
totul e sa ii explici ca acolo va intalni lucruri frumoase, copii, jucarii, etc.
poti sa ii duci eventual jucaria preferata o vreme.

oricum la gradi e mult mai bine decat cu bona sau bunica. parerea mea!

edit: si sa nu uiti sa ii spui in fiecare zi ca te intorci sa il iei, ca nu il lasi acolo!

multa putere!

bobi si andi

sunt confuza... sau poate nu?

crini spune:

Eu am dus-o la cresa cand avea 2 ani si jumatate si mi-a fost destul de greu, mai ales cand am inceput s-o las toata ziua.
Esential e sa stie clar ca te intorci si cand anume. Sa nu pleci fara sa-i spui, sa nu te vada.
Eu ii povesteam ca se joaca, mananca, se culca, si cand se trezeste mami vine si o ia.
Ei nu au perceptia trecerii timpului cu ore, ci cu activitati. Trebuie sa-i dai repere si cand va vedea ca le respecti se va calma, plange pentru ca ii e teama de abandon.
Fetei mele ii placea sa-mi faca semn cu mana de la fereastra. Daca nu o lua educatoarea in brate sa-i fac 'ciao' dupa ce ieseam din cladire, plangea neconsolata si era primul lucru pe care mi-l spunea cand o luam.
Chiar mai tarziu, in primii doi ani de gradi aveam acelasi ritual ea fugea la geam si eu de afara ii trimiteam pupici. Nu stiu care e explicatia, dar asta o calma mereu.

denizel spune:

Teodora draga, si o imbratisare! stiu cat iti este de greu:)

Nu consider ca sfatul meu e cel mai bun, dar cred ca trebuie sa respecti cumva ritmul baietelului tau. Daca pentru el este frustrant si dureros sa se desparta de tine, eu as opta pentru amanarea mersului la gradi.
Daca l-ai dus la gradi pentru ca nu are cine sa stea cu el acasa, e mai greu sa faci asta si el va trebui sa treaca prin etapele pe care le-au parcurs toti copilasii (etapele astea contin si plansul din pacate). Probabil ca se va obisnui pana la urma si chiar ii va face placere mersul la gradinita.
Eu iti spun doar ce am facut eu: l-am dus la gradinita atunci cand am simtit ca este pregatit pentru asta. Cand l-am lasat acolo, a uitat pana si sa-mi spuna 'la revedere':) Asta s-a intamplat pe la 3 ani si 8 luni (am inceput gradinita prin luna aprilie).

Curaj, Teodora! Cred ca nu este chiar asa de greu cum ne imaginam noi, mamicile...

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

sirod spune:

Teodora...cred ca toate mamicile traiesc sentimentul asta de 'vinovatie' in asemenea momente.
E cumplit de greu sa-si lasi copilu isterizat in bratele educatoarei(asa am patit eu anu trecut), faci tot felul de scenarii, injuri in gind ca nu ai alta solutie...si 'astepti' cu speranta ca 'trece'...te agati de vorbele educatoarei, de zimbetul ei incurajator-'cam doo saptamini dureaza acomodarea'...incerci sa nu fi impresionat de plinsetul micutzului, dar dupa ce-l lasi acolo sudezi citeva tzigari cu okii in lacrimi...si te gindesti(te 'consolezi' cumva, nu stiu cum sa zic)ca va invata sa se descurce singur, nu va mai fi 'agatat' de tine, va avea companie de virsta lui....etc...iti aduci aminte ce frumos te jucai tu la gradi acu 30 de ani....si ...trece!Brusc!Ca si cum a inceput.
Ti-am povestit experienta inceperii gradinitei la noi...cu program prelungit!Doamnele au fost extraordinare...de ex, o perioada Oti a mincat numai ce a vrut, cit a vrut si unde a vrut....incet-incet s-a obiisnuit cu sala de mese cu ceilalti copii...
Si intr-adevar, conteaza foarte mult sa-i spui ca mergi dupa el...sa stie ca dupa o anume activitate(cum a spus Crini) urmeaza plecarea acasa alaturi de tine.
Bafta multa...si tie curaj mult!

DORIS cu doua minuni

Mirunaa spune:

La inceput am plans eu si dupa aceea a plans el.Rares are 3 ani si 3 luni.Azi l-am dus la gradinita.Ca sa-l iau din casa dimineata i-am promis ca stau cu el acolo.Cand am ajuns....stupoare.In grupa la el nu exista nici-o jucarie.Pardon, era un singur cub....pt 30 de copii.Educatoarea mi s-a parut ca picata in cap.In loc sa stea cu copiii statea de vorba cu parintii.Am "indraznit" s-o intrerup si am rugat-o sa-l atraga pe Rares ca sa pot pleca.Mititelul parca simtea ceva ca nu-mi dadea drumul la picior."Draguta" de educatoare i-a zis cu o voce frumoasa(nimic de zis)..."Hai Rares sa stai pe scaunel"....Atat!!! Oare cum cred ele ca poti atrage un copil care trece dintr-o lume in alta....cu astfel de indemnuri.Norocul a fost ca eu cunosc o educatoare de la o grupa pregatitoare si am rugat-o pe ea sa ma ajute....

A urlat efectiv dupa ce am plecat( evident ca am plecat pe furis) dar s-a potolit.
Stiu ca mai toti copilasii plang dar asa o proasta organizare n-am vazut in viata mea.Educatoarea in loc ca maine sa ne mobilizeze si sa aducem bani sa cumparam ce-i de cumparat....ea viseaza la cai verzi pe pereti.
Gradinita la care l-am dus este una buna....dar ghinionul nostru a fost ca cei care au terminat pregatitoare au luat tot.....

Aceleasi sentimente ma incearca si pe mine ca si pe voi!

Toate cele bune!

Teodora D. spune:

Fetelor, multumesc pentru incurajari!
Din pacate am plecat si pe furis(adica pe el l-a dus o educatoare in alta grupa, ca sa nu ma vada ca il las acolo singur) si nici nu i-am spus ca ma intorc dupa el. De fapt am incercat sa ies cat mai repede ca sa nu incep sa plang acolo.:(
Gradinita mi s-a parut o solutie de preferat bonei, acum incep sa am indoieli. Am sunat acolo si mi-au spus ca s-a linistit, dar cine stie ce va mai face...Oare copiii cat sunt de traumatizati pe termen lung de ramasul la gradi printre straini?

Mirunaa, imi pare rau ca la voi e si mai complicat; oare ce vor face toata ziua fara jucarii?

---

Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.

Aalina spune:

Atat de bine te inteleg. Chiar daca baietelul meu are 3 ani si 5 luni si pana acum nu a plans eu tot ma simt mizerabil. Ma gandesc doar ca e spre binele lui mersul in colectivitate si imi tot spun ca trebuie sa ma invat cu independenta lui. Dar in adancul sufletului meu nimic nu ma consoleaza.
Eu cand plecam de langa el ii spuneam mereu ca ma intorc, ii spuneam de ce trebuie sa plec si ne luam la revedere. Am constatat ca al meu accepta mai usor despartirile astea decat daca plec pe furis.
Iar la gradinita il duce tata asa ca macar nu plang la usa. Nu stiu zau cum vom scapa de sentimentul asta ...

crini spune:

Initial am zis ca n-are sens sa va spun cum se face aici, dar vad ca acolo copiii sunt chiar traumatizati de momentul despartirii, asa ca poate vorbiti cu educatoarele si puneti la punct o perioada de 'introducere' in gradinita.
In prima zi merg parintii si copiii si stau 2 ore toti impreuna, se joaca, se obisnuiesc cu ambientul, cu educatoarea. A doua zi parintii ies 10 min din cele 2 ore, asigurand copilul ca se intorc, 'iau o cafea' sau 'cumpar paine', a treia zi se pleaca pentru o jumatate de ora, urmatoarele 2 zile ii duci, stai 10 min cu ei, pleci si vii peste 2 ore. In tot acest timp ei se joaca, fac activitati cu educatoarea. A doua saptamana se lasa copilul toata dimineata, de la 8 la 12-13, incep sa manance acolo, dar imediat dupa masa sunt luati acasa. Apoi incep sa doarma acolo, asta a fost momentul dificil pentru noi, aici nu i-a mai placut.
E adevarat ca se mai intampla sa fie trista sau sa planga dimineata, dar nu cu crize. Iar copii care sa planga sa sara camasa pe ei, nu stiu daca am vazut de 10 ori in 4 ani de gradi+ cresa.
Vedeti daca se poate aplica ceva de genul asta, cred ca ajuta s-o faci gradual.

cl spune:

Teodora,. Cred ca noi nu suntem pregatiti pentru ... zborul lor. Pentru ca este primul pas catre independenta. Ne este greu si ne doare sufletul ca nu-i mai putem proteja mereu si ca incep sa invete ca viata are si bune si rele si trebuie sa se descurce singurei. Puii incep gradinita si o parte din sufletul nostru se rupe si doare rau. Incercam sa-i protejam si ne orienta catre gradinite cu copii mai putini in grupa (ca sa li se acorde cat mai multa atentie), doamne cu suflet, conditii cat mai bune. Si, incet-incet, puiul nu mei depinde de noi in totalitate. Si doare al naibii! Curaj, Teodora, o sa fie bine, o sa vezi. Sa vezi ce doare cand inta la scoala si simti ca nu mai poti controla/proteja nimic .

Mirunaa, nu te supara ca-ti spun, dar gradinita voastra nu mi se pare buna. Atitudinea educatoarei mie imi pune semne de intrebare si faptul ca nu exista nici o jucarie, iar nu e ok. Vorba ta, de ce nu incearca sa va mobilizeze?

Claudia

o carte pentru un copil-si tu poti ajuta!

Nicoleta spune:

Servus.
Eu mi-am dus copilul la 2 ani la cresa... de fiecare data plecam plangand... dar asta in prima saptamana. Copilul meu plangea 1-2 minute... dupa care era foarte vesel, se simtea foarte bine acolo...deci suferinta era a mea pentru mine... MIE mi-era greu sa ma despart de el.
Miruna, de ce nu duceti voi, parintii, cate o jucarie? Adica sa ttrimiti copilul cu jucarie de dimineata... S-ar rezolva problema repede repejor...
Nicoleta