Agresivitatea la copiii de 1 an si ceva
Raspunsuri - Pagina 2
alexxia spune:
Ruty a mea ( un an si 9 luni ), nu este un copil agresiv, dar de la un timp tot incasand-o de la alti copii cand iesim afara , a invatat sa riposteze.Iar acum daca cineva da in ea ii raspunde cu aceeasi moneda , dar nu ataca niciodata prima, ba chiar daca este lovit alt copil se duce si plange cu el.
Oaana
adi69 spune:
Asa a fost si cu fetita mea,pana acum o luna era singura dintre copiii cunoscuti care nu batea pe nimeni ba chiar le cam incasa(a luat o data de la o fetita ,asa scurt si repede fara sa avem timp sa intervenim, un buftai)si numai o data s-a enervat si a tipat si a impins-o pe fetita cu care avea de obicei probleme...Si de -atunci a inceput ea cu pam-pam.Acum ne chinuim sa o facem sa inteleaga ca nu e bine ,nu e frumos,ca doare ...mititica
Adriana mamicul Catalinei
mirela.mustaciosu spune:
Eu am un baietel de un an si jumatate. Este un copil extraordinar, e foarte cuminte, intelegator si foarte tolerant. Doar ca are tendinta sa copieze comportamente pe care le observa la alti copii cu care se joaca lucru care mi se pare absolut normal. Pana de curand intelegea de fiecare data cand alti copii ii luau jucariile (se intampla frecvent asta) si se trezea ca nu mai are cu ce sa se joace, desi iesisem afara cu sacosa plina de jucarii. De la o vreme tolereaza asta pana la un punct. Ieri am iesit afara cu o mingiuta care i-a fost imediat confiscata de o fetita. L-am linistit si i-am spus sa cedeze, ca el e baiat si ea e fetita, ca ii aduce mama alta mingiuta bla,bla,bla. I-am adus alta mingiuta care a avut aceeasi soarta (alta fetita, de data asta). A inteles din nou. La a treia jucarie deja s-a infuriat, a luat-o cu forta inapoi si a spus "a mea!". N-am mai intervenit si nu l-am mai convins sa cedeze. Pana la urma poate e bine sa aiba un simt al proprietatii dezvoltat. Si multa personalitate. Celelalte doua mamici n-au schitat nici un gest sa-si convinga fetele sa-i lase jucariile. Probabil ca ele au procedat corect. E clar ca Tudor s-a simtit frustrat din cauza insistentelor mele de a ceda tot timpul.
Amalia spune:
Buna dragelor,
Eu sunt mamica unui baietel de 1 an si aproape 10 luni care este oricum afara, numai intelegator nu. Cand plec cu el la joaca iau o punga mare cu jucarii, dar nu se joaca intotdeauna cu ce are el. Insa, cand ajungem la nisip (uneori) desert punga si las orice copil sa aleaga din jucarii, iar David nu se supara ca se joaca si alti copii cu ele....numai sa nu atenteze vreunul la jucaria pe care o tine in momentul acela in mana. Este foarte tentat de ce au altii copii, chiar daca e vorba de o lopatica identica cu a lui si grav este ca nu intelege ca nu are voie sa le ia
.
Se duce glont la tricliclete, la mingi,la orice nu-i apartine si se smuceste de la mine din mana si nu cedeaza pana nu le ia. Eu sunt la un pas in urla lui si rar il pot face sa inteleaga ca nu se poate. De asta si iau atatea jucarii cu mine...pentru a-l impaca pe celalalt copil...uneori cu o jucarie identica cu a lui david
.
Sunt diperata deja de comportamentul lui. Are aceste tendinte inca de cand mergea tunut de manute (10 luni)...si atunci ma tragea urland inspre jucariile altora, cu toate ca-i explicam in toate modurile ca nu se poate. Si acum explic cat e ziua de lunga, dar tot degeaba. Plus de asta, pe strada nu merge cu mine de mana..pur si simplu nu o da, se smuceste si urla. Nu-i inteleg comportamentul. Nu este un copil rasfatat, nu i se tolereaza orice, este certat cand face o prostie, ii explic cat e ziua de lunga ce si cum...si tot asa face. In casa ne intelegem bine cu el, nu strica lucrurile, se joaca frumos si cu noi si singur (dar cu cineva prin preajma), doarme bine si nu am avut in veci probleme cu masa...dar afara.
Am incercat toate variantele posibile...de lacearta la vorba buna la cearta. Imi este teama ca se va prelungi inca mult si bine faza asta.
Tin sa precizez ca atat vreme cat i se permite sa se joace si el putin cu jucariile noi, e copil cuminte, e lipicios din fire, lasa o impresie foarte bine printre parinti (atata vreme cat nu urla), dandu-le lor jucariile lui...
Of...inchei aici ca o tin asa mult si bine!
Sanatate maxima!
roserb spune:
Buna fetelor
Se pare ca Bianca mea s-a mai dat pe brazda intre timp. Am observat si eu, cum spune si Amalia , ca daca este lasata sa se joace macar putin si cu jucariile care nu-i apartin, devine mult mai cooperanta. LA fel, nu are nici o problema daca alti copii se joaca cu "bunurile " ei, atata timp cat nu atenteaza la ce are ea in manuta la momentul respectiv. Deci si noi incercam sa facem "troc" de jucarii si se pare ca toata lumea e multumita asa.Mai are ea anumite accese de suparare, mai ales cand incercam sa o luam de la nisip, dar asta este, probabil ca va trece si perioada asta .
Roxana
tinatache spune:
Amalia, ce spui tu mis e pare f cunoscut, cu mici modificari. Pe mine m-a invatat o educatoare sa spund e la inceput si inca de 1 mil de ori aceeasi expresie: " nu e a ta" sau "nu-ti apartine", si "este a lui... cutarica". Nici a mea nu a mers de mana pana acuma 1 luna (are 1 an si 2 luni dar merge de (prea)mult timp in picioare) , cred ca de cand incearca sa urce/coboare scari si e nesigura pe ea. Si atunci cand e nevoie si nu da mana o iau cu forta, se tranteste in fund, o las acolo pana termina de urlat, se ridica, iar ii iau mana si daca vad ca tot nu ma inteleg cu ea o pun in carut fara de care nu plec de acasa (altfel ar trebui sa o car in brate si ar fi si mai rau). La nisip sau in parc ii aplic faza cu "asta nu e a ta" si ii dau jucaria ei chiar daca e identica. Si ce daca urla, n-a mai vazut lumea copil urland? Suntem la loc de joaca nu la filarmonica! Eu o las sa urle pana nu mai poate, si sa stii ca incet, incet a scazut durata urletelor. Si in magazin s-a trantit in fund: am plecat si am lasat-o, o supravegheam de dupa colt, fara sa ma vada. S-a si speriat ca a ramas singura dar cum altfel sa o fac sa inteleaga ca intr-adevar plecam daca incearca sa-si arate cornitele? Mai avem de lucru dar... alta metoda mai eficienta nu stiu... Sanatate multa!
Cristina, mamica cu burtica
isabela spune:
Citind ce scrie-ti voi, imi aduc aminte de comportamentul fiicei mele la aceeasi varsta. Era in preajma varstei de 2 ani si mi-era groaza sa merg cu ea in parc. Batea aproape toti copiii. Motivul:jucariile. Toate mamicile si bunicile ne stiau cand ajungeam in parc. La un momet dat nu am mai lasat-o sa joace cu copiii. O duceam in alta parte, unde era nevoita sa se joace singura.Bineintels ca nu-i placea. Am repetat acest lucru aproape o luna, apoi am mers la copiii. A inceput din ce in ce mai rar sa imparta palme altor copiii.
Dar, vreau sa va spun ca desi se apropie de 5 ani, nici acum nu este incantata ca altcineva sa se joace cu jucariile ei la nisip. Uneori plange, alteori accepta sa se joace si altii cu jucariile ei.Bineinteles ca ea se joaca cu jucariile celorlaliti.
ierima spune:
Si noi ca mai toata lumea avem un simt al proprietattii deosebit de pe la 2 ani.
Nu stapanim bine inca aceasta problema, dar am lasat-o sa se joace si cu alti copii mai rai ca ea care o bateu sau nu-i dadeau din lucrurile ei si a reusit sa se convinga singura ca nu e prea placut sa fii rautacios cu ceilalti copii.
In legatura cu copii pe care-i cunoastem, ii cert pe ambii pentru faptul ca nu se-nteleg, le promit ca le iau jucariile la amandoi si ca nu-i mai las sa se joace impreuna si imediat se potolesc.
Pentru cei noi pe care nu-i cunoastem incercam sa calmam spiritele in sensul ca daca vrea ca fetita(baietasul) sa se joace cu ea trebuie sa-i dea si jucariile ei altfel se supara si pleaca. Adeseori tine, dar mai avem si momente in care nu ne e nimic pe plac.
Din experintele celorlalti parinti se pare ca aceasta este una din fazele prin care trec toti copii, dar prin care, cei rasfatati - tot ceeea ce vor este si posibil ca aiba, trec mult mai greu sau raman toata viata la fel.
Nu trebuie sa le permitem copiilor nostri absolut totul dar nici nu trebuie sa-l "asuprim" in favoarea unui alt "print" care nu accepta nici un "compromis".
Livia si Maria(2 ani si 5 luni)
andrus spune:
Buna,
Mi s-a parut tare interesant subiectul si m-am gandit sa completez celelalte mamici. Baietelul meu, Andrei are 2 ani si firesc, ne confruntam cu acesta poveste, respectiv, bataia. A inceput prin a da cu capul pe spate, atunci cand trebuia sa-l imbrac si mai apoi cu pumnii. Am fost disperata la gandul ca, copilul meu este agresiv si mult mai ingrijorata de motivele pentru care se comporta asa. Treptat mi-am dat seama ca este la mijloc o frustrare. Facea asta numai cand era suparat, si cand se intamplau lucruri impotriva vointei lui. Cumva am rezolvat-o (desi nu definitiv) cu tot felul de povesti, cu tot felul de personaje care il incanta sau il impresioneaza. Cat despre pumni, nu i-am dat atentie o vreme, nu l-am certat, nu i-am explicat nimic, ci pur si simplu i-am dat senzatia ca nu reuseste nimic facand asa. Si, ceea ce face fiind lipsit de consecinte de orice fel, nu a mai facut. Mai incearca cateodata, dar fara succes.
Cat despre jucarii, l-am lasat de cateva ori sa o incaseze de la copii (nu sa se accidenteze), si sa-si faca propriile reguli, si nu ca eu sunt in spate sa-l apar. Si a inteles ca nu este tocmai in regula sa ia jucariile daca asta nu este permis. Iar daca uita, ii mai amintesc din cand in cand ce-a patit.
Toate bune,