totul despre sterilitate
![](images/user_woman.png)
Buna ziua.
Sunt un membru nou pe acest forum si nu sunt aici intamplator. Traduc o carte despre sterilitate si m-am gandit ca as putea oferi celor de aici informatii pe care, sa zicem, nu le-ar putea gasi in alta parte.
Pana apare cartea mai dureaza (o jumatate de an cel putin), pana atunci insa as putea sa impartasesc cu voi lucrurile noi aflate de mine din aceasta carte.
Cineva intrebase de metoda calendarului. vreau sa fac cateva precizari.
Femeia care dorește să afle cu exactitatea perioada fertilă, trebuie să-și consemneze cu regularitate durata ciclului să menstrual timp de cel puțin 12 luni, prin ciclul menstrual înțelegându-se perioada care începe cu prima zi a menstruației și se încheie cu prima zi a menstruației următoare. Dacă ciclul e neregulat (ceea ce se întâmplă de cele mai mult ori), se ia ca bază de calcul durata celui mai lung ciclu și a celui mai scurt ciclu și să procedeze în felul următor.
Din ciclul cel mai scurt, care poate avea, de exemplu, 25 de zile se scade un număr fix de 18 zile și se calculează așa-zisa prima zi de concepție, care în cazul de față va fi a 7-a zi.
Apoi din ciclul cel mai lung, care este de 31 de zile, de exemplu, se scade numărul fix de 11 zile, se calculează ultima zi de concepție, care va fi a 20-a zi.
Astfel, perioada favorabilă concepției (probabilă) a acestei femei se va întinde din ziua a 7-a până în ziua a 20-a zi a ciclului menstrual. Pe baza calculelor efectuate mai putem spune că zilele nefertile vor începe cu 1-a zi până în ziua a 6-a inclusiv și din ziua a 21-a până la menstruația următoare.
Folosirea numerelor fixe de 18 și 11 la calcularea perioadei fertile a fost introdusă în urma unor studii statistice exacte, de aceea nu trebuie modificate.
Metoda de mai sus nu e valabila daca
a) diferența dintre cel mai lung și cel mai scurt ciclu menstrual este de peste 10 zile.
b) Femeia este expusă deseori unor factori de natură să modifice durata ciclului menstrual. La aceștia se raportează călătoriile îndelungate, emoțiile legate de susținerea unor examene, supraefortul fizic, etc.
Raspunsuri
![](https://forum.desprecopii.com/forum/membriphoto/Oana_B/Oana_B.jpg)
Oana_B spune:
Vad ca se intampla si aici cum se intampla la alte sectiuni.
Textul din mesajul de mai sus:
quote:

Oana_B
detalii donatii
actualizari donatii
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
Andrada.P spune:
Isadora multumim pentru ajutor!
eu as avea nevoie de informatii despre infertilitatea tubara, cauze de nefunctionare a trompelor (altele decat blocajul). Daca sunt si ceva statistici (ex: rate de reusita) ar fi super!
Multumesc.
Andrada
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
Isadora spune:
Mi s-a parut cel putin interesanta urmatoarea informatie despre sterilitatea idiopatica (sau din cauze incerte)
"Cercetatorii de la Universitatea Harvard au ajuns la niste concluzii cel putin interesante. Potrivit acestora, sterilitatea ar fi cauzata de o infectie a ovarelor cu bacterii din familia Wolbachia. Infectia cu aceasta bacterie nu da nici un simptom de boala (nici dureri, nici inflamatii), reglând doar activitatea de reproducere a purtatorului sau. Wolbachia se transmite pe cale sexuala. Ajungând în organismul barbatului, bacteria împrumuta o parte din markerii genetici ai acestuia si prin sperma îi introduce în organismul femeii. Ajungând prin trompele uterine în ovare, wolbachia face prezentarile de rigoare, ca si cum le-ar face cunostinta cu materialul genetic al barbatului. Ulterior, ovulele accepta doar spermatozoizii acestuia. Femeia poate transmite bacteria unui alt partener wolbachia si în acest caz va prelua genele barbatului. Dar acest din urma barbat nu poate contamina la rândul sau femeia cu wolbachia sa si nici s-o fecundeze. În ovulele ei persista bacteria precedentului partener.
Andrada, in privinta impermeabilitatii trompelor uterine, nu gasesc repede raspunsul, dar revin in week-end, sper cu informatii despre ce te intereseaza pe tine.
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
nucutza spune:
Isadora, e ingrozitor ce ne povestesti despre sterilitatea idiopatica! Nu zice acolo si ce solutii medicale exista sau cum se poate totusi depista?
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
Sheritra spune:
Isadora, groaznic, cate mai umbla si pe la noi prin trompe!
Apropo de umblat, gigeii nu pre-mi unmbla pe acolo, ai ceva despre imbunatatirea lor? Multi si iuti de picior, asta-i dorinta noastra.
In afara de cauze care duc la inrautatirea spermogramei, exact ce se intampla si de ce, cand si cum nu m-am lamurit, ca sa nu mai spui de tratament medicamentos clar si cu rezzultate. Sa o poti trata ca pe o raceal de exemplu.
Merci
Sheritra
Sa o ajutam pe Barbye!!!
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
nucutza spune:
exact, isadora, cum spune sheritrutzic: sa le dam o aspirina si un ceiut si se se faca bine.
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
Isadora spune:
Am crezut ca ma descurc dar nu cred ca pot face fatza cu brio, inca nu am ajuns la tratamente, ci doar la diagnostic si la toate analizele care trebuiesc facute pentru despitarea cauzei (deoarece pot fi o multitudine).
Nenea de care va ziceam (autorul cartii pe care o traduc) recomanda urmatoarele investigatii si consultatii
Consultații: terapeut, oculist, endocrino-genetician, psihoneurolog, sexolog, neurochirurg, precum și examinările medico-genetice.
Este clar că specialiștii de bază sunt ginecologul și andrologul (urologul).
Investigațiile de specialitate:
· analiza generală a sângelui și a urinei, glicemiei, curba glicemiei;
· analiza sângelui pentru sifilis și HIV
· grupa de sânge și factorul Rh
· analize pentru depistarea BTS (gonoree, trihomoniaza, chlamydiil, uremicoplasme, gardnerella, ciupercile, virușii);
· investigații pentru depistarea TBC,
· testul poscoital,
· teste de diagnostică funcțională
· colpocitologia (analiza la microscop a celulelor vaginului)
· ecografia organelor bazinului mic
· ecografia controlul procesului de maturizare a foliculilor pe durata a 2-3 cicluri,
· colposcopia
· analiza hormonilor în sânge,
· radiografia craniană (la necesitate)
· electroencefalografia (examinarea funcțiilor creerului la recomandarea medicului),
· investigarea permeabilității trompelor prin diverse metode,
· laparoscopia,
· concluziile medicilor după intervențiile chirurgicale asupra organelor bazinului,
· reacțiile histologice
· spermograma.
M-am si ingrozit cand am vazut listoiu, presupun ca si costa... o caruta de bani.
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)
![](images/user_woman.png)
Isadora spune:
Sheritra, intebai despre spermatozoizi? ca sunt cam inactivi? cand ajung la datorie, nu?
Pentru depistarea cauzei se face testul poscoital, adica dupa contactul sexual te duci frumos la medic cat mai curand posibil (cel mai tarziu peste 24 de ore), medicul absoarbe lichidul seminal din vagin (e de la sine inteles ca acesta nu tebuie sa se fi scurs in drum spre cabinet, dupa act stai cu genunchii indoiti si o pernutza sub fund, nu faci baie) si examineaza lichidul la microscop. Poate depista o incompatibilitate intre secretiile vaginale, ale colului uterin ale femeii si sperma barbatului (din cauza anticorpilor antispermali pe care ii produce femeia). dar in prealabil face barbatul spermograma, daca aceasta e ok, atunci cauza e femeia. Pentru comparatie se iau secretiile femeii si sperma unui donator sanatos.
In cazul in care spermatozoizii partenerului sunt "de vina" - intram deja intr-un alt capitol, iarasi o multitudine de cauze, cum ar fi spre exemplu - banal, testiculele sunt expuse permanent unei supraincalziri, acestui risc sunt expusi soferii de vehicule de mare tonaj, cei ce lucreaza in otelarii, topitorii, etc. temperatura ideala pentru spermatozoizi este de 35 grade, la o temperatura de 37 - adica atunci cand ajung in vagin ei incep sa se miste si daca au fost inainte expusi temperaturii de 37 ajunsi in vagin nu mai au energia necesara deplasarii...
Concluzia majora pe care am tras-o e ca nu ne putem trata dupa ureche... e chiar o problema complexa, exista cazuri cand medicina chiar nu poate sa ne ajute. Oricum primul pas e aflarea cauzei. odata aflata - se poate vorbi si de tratament.
![Mergi la inceput Mergi la inceput](icon_go_up.gif)