"Cand am nascut, l-am vazut pe Dumnezeu..."

nelia spune:

Si eu am nascut normal si natural si daca mai fac un copil (si vreau sa mai fac), as opta tot pentru acest fel de nastere daca se va putea (dar sint pentru cezariana daca chinul este foarte mare). Mi-a fost frica, aveam 33 de ani si copilul era destul de mare (Agata s-a nascut cu 3.800 kg) si era prima data cind nasteam. Dar am avut noroc, nu stiu ce as zice acum daca ar fi fost altfel. A fost o nastere despre care s-a vorbit trei zile in maternitate, asa ca merita povestita, pentru cine vrea sa citeasca. Luati-o ca pe o incurajare, se poate si asa!
La 8 m-au internat ca era copilul mult prea jos, desi eu venisem doar la controlul de rutina si fara sacosica, dupa calculul meu si al doctorului mai aveam o saptamina pina la termen. L-am trimis pe sotul meu acasa sa-mi aduca sacosica si pina la 12 m-am plimbat prin spital, nu aveam nici o durere si imi era o foame de lup, dar mi se spusese sa nu maninc, nu intelegeam nici ce cautam acolo si voiam sa plec acasa pentru ca mi se facea rau cind auzeam tipetele femeilor care erau in travaliu (vreo 7). La ora 12.30 a venit o asistenta si mi-a pus un aparat ca sa asculte inima bebelusului (nu stiam ce este ca nu am vrut nici eu, nici sotul meu), a fost chemat doctorul, m-a urcat pe masa inca o data si foarte calm mi-a zis sa ma dau jos si sa ma duc inapoi in salon. A venit sotul meu cu sacosa si l-am trimis acasa, spunindu-i, foarte sigura pe mine, ca astia au innebunit de tot, ma tin aici degeaba, ca eu nu simt nici o durere si nu am nici un gind sa nasc. Dupa 10 minute vine o alta asistenta (care a fost si moasa) si imi spune „hai, fuguta, in sala de travaliu nr. 1“). Inca nu avusesem nici cea mai mica contractie, nu simteam nimic, burtica era putin mai jos si bebelusul se misca vioi ca de obicei. Va dati seama ca am intrebat ce sa fac acolo, iar ea, la fel de calma, mi-a raspuns: „cum ce sa faci, nastem!“ Ma rog, nu am contrazis-o, mi-am zis ca stie ea ce spune, in drum spre sala cobor un etaj sa dau telefon sotului, o aud pe asistenta strigind la mine „aoleu, mama, ce faci, vrei sa nasti pe scari?“ si inca o data mi-am spus ca ori nu simt eu nimic, ori astia au luat-o razna. Dau totusi telefonul si in timp ce vorbeam cu sotul meu, simt o durere undeva in burtica, ii spun sotului ca poate totusi nasc si inchid. Era ora 13, ma urc in patul destinat travaliului si ma pregatesc pentru ce e mai rau. Durerea respectiva, nu foarte puternica, se repeta la fiecare trei minute (o aud pe asistenta), ma uit la ceas, este 13 si 10, vine doctorul, da comanda „pe masa“, eu imi spun nu se poate sa fie numai atit, nu auzisem pe nimeni sa nasca dupa un travaliu de numai 10 minute, cind ma misc sa ma dau jos din pat se rupe apa si ii spun soptit moasei „cred ca mi s-a rupt apa sau poate am facut pipi!?!“ Se distreaza toti, contractiile se indesesc, sint la un minut, incep sa respir pentru ca mi se facuse putin rau, durerea creste, sint pe masa, doctorul ma intreaba daca simt o apasare spre fund, ii spun ca da (sint putin stresata sa nu se intimple ceva cu copilul si mai mult sa nu fac ceva in mina doctorului cum imi povestise o mamica ca i se intimplase), ma mai intreaba daca doare rau si ii spun ca nu inca si il aud rizind (chiar nu intelegeam ce ii distra atit!) si cind ma pregateam sufleteste si psihic sa suport pina la capat, indiferent cit va dura, simt o durere puternica citeva secunde si il aud pe doctor spunind „gata, mamico, nici acum nu vrei sa vezi ce e?“. Nici nu intelegeam la ce a spus gata, eu asteptam sa nasc, ma uit la ceas si vad ca e 13 si 18 minute, ridic putin capul sprijinita de moasa si vad un ghemotoc rosu in miinile doctorului si un fundulet si o pasarica rosie-rosie si spun „fetita!!!“ si intreb „numai atit?“ la care doctorul ride din nou si imi spune „da, de ce, mai vrei, restul pastram pentru urmatorul“. Mai aud o asistenta spunind „ce fetita, asta e fatoi, are 3.800“ si imediat aud un tipat ascutit si imi dau lacrimile, era copilul meu (nu mi l-au pus in brate din pacate). Mai apuc sa intreb „are tot ce-i trebuie?“, doctorul ma terminase si pe mine si pleaca rizind la alta nastere, spunind din usa celorlalti ca a fost o nastere care l-a binedispus pentru toata saptamina. Si uite asa am nascut eu in 18 minute! Doresc din tot sufletul tuturor mamicilor o nastere ca a mea!
Dupa citeva ore am coborit din pat si ferindu-ma de asistente, m-am dus sa o vad ca nu mai puteam de dorul ei si eram mai ales curioasa sa vad ce am facut! Mi-a adus-o o asistenta, era mica si dormea, mi-a pus-o in brate si mi-a spus ca pot sa o pup daca vreau, am privit-o, avea o bonetica de cirpa alba pe cap care o facea sa arate tare neajutorata... si atunci am simtit pentru prima data ca am nascut si poate ca nu l-am vazut pe Dumnezeu, dar sigur am atins cumva divinitatea in acea secunda. Am pupat-o usor pe obraz, a zimbit usor prin somn, nu mi parut nici frumoasa, nici urita, ci doar simteam ca e a mea, ca eu am facut-o si mi se parea minunat. Am plecat zimbind, eram mamica, in sfirsit, am ajuns in salon, m-am intins pe pat si m-am rugat asa cum nu o facusem niciodata poate pina atunci sa fie sanatoasa si sa aiba o viata frumoasa, iar pentru mine m-am rugat sa ma ajute sa fiu mamica pe care si-o doreste si de care are atita nevoie... si am adormit cu chipul si zimbetul ei in minte.

Cornelia, mamica Agatei

nelia spune:

Daca tot v-am tinut atit de vorba, hai sa va mai spun ceva. Eu am crescut mai mult la tara si acolo, dupa cum bine stiti, circula tot felul de superstitii si vorbe, ca femeia stie intotdeauna ce poarta in burtica, ca viseaza copilul in timpul sarcinii si in vis el arata exact asa cum va fi el, ca viseaza ceva legat de nastere (Dumnezeu ii da putere prin acel vis) si multe altele. Ei bine, nu stiu cit de tare credeam ce tot auzeam pina am ajuns eu in aceasta situatie, cred ca mai mult nu credeam, dar acum pot spune ca o farima de adevar exista. Eu am stiut ca e fetita, desi cred ca imi doream mai mult baietel pentru ca noi sintem foarte multe fete in familie si toata lumea imi spunea ca voi avea baiat ca aveam burta imensa. Si am visat-o in timpul sarcinii de doua ori, nu cum arata, dar pe aproape: o data pe la trei luni cind mi-a vorbit si mi-a spus ca ii este foame si vrea piine cu unt, nu am vazut-o (ma credeti sau nu, m-am trezit din somn si m-am dus sa maninc piine cu unt si acum Agata imi cere cel putin o data pe zi „pi“ cu „u“), dar i-am auzit clar vocea si sincera sa fiu, mi se pare ca cel putin aceeasi intonatie cu cea de acum. Si al doilea vis a fost cu doua saptamini inainte de nastere si am visat aproape asa cum a fost nasterea (mai putin durata ei!) si m-am trezit foarte bine dispusa a doua zi si i-am spus sotului meu (si el chiar m-a crezut pentru ca are incredere in ce simt oamenii sau in ce viseaza), ca vom avea o fetita grasa si rosie (in vis era rosie!) si ca nu imi mai este asa de frica de nastere.

Cornelia, mamica Agatei

anisia spune:

Neli ma bucur mult ca mai exista si mamici fericite..ai povestit foarte frumos si povestea ta merita sa fie trecuta la Destine..defapt cred ca si adminul va avea aceeasi parere doar ca ar trebui sa postezi povestea nasterii tale si la Nasterea pe glob!!
Sa-ti traiasca papusica si sa te bucuri de ea!
Multa sanatate!
Poate reusesti sa ne arati si noua niste poze!!!
Pupici!!!
Adina si Bebe Rares_Costin

quote:

---

Originally posted by nelia

Si eu am nascut normal si natural si daca mai fac un copil (si vreau sa mai fac), as opta tot pentru acest fel de nastere daca se va putea (dar sint pentru cezariana daca chinul este foarte mare). Mi-a fost frica, aveam 33 de ani si copilul era destul de mare (Agata s-a nascut cu 3.800 kg) si era prima data cind nasteam. Dar am avut noroc, nu stiu ce as zice acum daca ar fi fost altfel. A fost o nastere despre care s-a vorbit trei zile in maternitate, asa ca merita povestita, pentru cine vrea sa citeasca. Luati-o ca pe o incurajare, se poate si asa!
La 8 m-au internat ca era copilul mult prea jos, desi eu venisem doar la controlul de rutina si fara sacosica, dupa calculul meu si al doctorului mai aveam o saptamina pina la termen. L-am trimis pe sotul meu acasa sa-mi aduca sacosica si pina la 12 m-am plimbat prin spital, nu aveam nici o durere si imi era o foame de lup, dar mi se spusese sa nu maninc, nu intelegeam nici ce cautam acolo si voiam sa plec acasa pentru ca mi se facea rau cind auzeam tipetele femeilor care erau in travaliu (vreo 7). La ora 12.30 a venit o asistenta si mi-a pus un aparat ca sa asculte inima bebelusului (nu stiam ce este ca nu am vrut nici eu, nici sotul meu), a fost chemat doctorul, m-a urcat pe masa inca o data si foarte calm mi-a zis sa ma dau jos si sa ma duc inapoi in salon. A venit sotul meu cu sacosa si l-am trimis acasa, spunindu-i, foarte sigura pe mine, ca astia au innebunit de tot, ma tin aici degeaba, ca eu nu simt nici o durere si nu am nici un gind sa nasc. Dupa 10 minute vine o alta asistenta (care a fost si moasa) si imi spune „hai, fuguta, in sala de travaliu nr. 1“). Inca nu avusesem nici cea mai mica contractie, nu simteam nimic, burtica era putin mai jos si bebelusul se misca vioi ca de obicei. Va dati seama ca am intrebat ce sa fac acolo, iar ea, la fel de calma, mi-a raspuns: „cum ce sa faci, nastem!“ Ma rog, nu am contrazis-o, mi-am zis ca stie ea ce spune, in drum spre sala cobor un etaj sa dau telefon sotului, o aud pe asistenta strigind la mine „aoleu, mama, ce faci, vrei sa nasti pe scari?“ si inca o data mi-am spus ca ori nu simt eu nimic, ori astia au luat-o razna. Dau totusi telefonul si in timp ce vorbeam cu sotul meu, simt o durere undeva in burtica, ii spun sotului ca poate totusi nasc si inchid. Era ora 13, ma urc in patul destinat travaliului si ma pregatesc pentru ce e mai rau. Durerea respectiva, nu foarte puternica, se repeta la fiecare trei minute (o aud pe asistenta), ma uit la ceas, este 13 si 10, vine doctorul, da comanda „pe masa“, eu imi spun nu se poate sa fie numai atit, nu auzisem pe nimeni sa nasca dupa un travaliu de numai 10 minute, cind ma misc sa ma dau jos din pat se rupe apa si ii spun soptit moasei „cred ca mi s-a rupt apa sau poate am facut pipi!?!“ Se distreaza toti, contractiile se indesesc, sint la un minut, incep sa respir pentru ca mi se facuse putin rau, durerea creste, sint pe masa, doctorul ma intreaba daca simt o apasare spre fund, ii spun ca da (sint putin stresata sa nu se intimple ceva cu copilul si mai mult sa nu fac ceva in mina doctorului cum imi povestise o mamica ca i se intimplase), ma mai intreaba daca doare rau si ii spun ca nu inca si il aud rizind (chiar nu intelegeam ce ii distra atit!) si cind ma pregateam sufleteste si psihic sa suport pina la capat, indiferent cit va dura, simt o durere puternica citeva secunde si il aud pe doctor spunind „gata, mamico, nici acum nu vrei sa vezi ce e?“. Nici nu intelegeam la ce a spus gata, eu asteptam sa nasc, ma uit la ceas si vad ca e 13 si 18 minute, ridic putin capul sprijinita de moasa si vad un ghemotoc rosu in miinile doctorului si un fundulet si o pasarica rosie-rosie si spun „fetita!!!“ si intreb „numai atit?“ la care doctorul ride din nou si imi spune „da, de ce, mai vrei, restul pastram pentru urmatorul“. Mai aud o asistenta spunind „ce fetita, asta e fatoi, are 3.800“ si imediat aud un tipat ascutit si imi dau lacrimile, era copilul meu (nu mi l-au pus in brate din pacate). Mai apuc sa intreb „are tot ce-i trebuie?“, doctorul ma terminase si pe mine si pleaca rizind la alta nastere, spunind din usa celorlalti ca a fost o nastere care l-a binedispus pentru toata saptamina. Si uite asa am nascut eu in 18 minute! Doresc din tot sufletul tuturor mamicilor o nastere ca a mea!
Dupa citeva ore am coborit din pat si ferindu-ma de asistente, m-am dus sa o vad ca nu mai puteam de dorul ei si eram mai ales curioasa sa vad ce am facut! Mi-a adus-o o asistenta, era mica si dormea, mi-a pus-o in brate si mi-a spus ca pot sa o pup daca vreau, am privit-o, avea o bonetica de cirpa alba pe cap care o facea sa arate tare neajutorata... si atunci am simtit pentru prima data ca am nascut si poate ca nu l-am vazut pe Dumnezeu, dar sigur am atins cumva divinitatea in acea secunda. Am pupat-o usor pe obraz, a zimbit usor prin somn, nu mi parut nici frumoasa, nici urita, ci doar simteam ca e a mea, ca eu am facut-o si mi se parea minunat. Am plecat zimbind, eram mamica, in sfirsit, am ajuns in salon, m-am intins pe pat si m-am rugat asa cum nu o facusem niciodata poate pina atunci sa fie sanatoasa si sa aiba o viata frumoasa, iar pentru mine m-am rugat sa ma ajute sa fiu mamica pe care si-o doreste si de care are atita nevoie... si am adormit cu chipul si zimbetul ei in minte.

Cornelia, mamica Agatei

---

desprecopii spune:

da da nelia - asteptam pozici cu familia intreaga pentru Destine - prima pagina!



Pentru parinti... despre copii!

pisi_ella spune:

Frumoasa poveste, Nelia! Sa-ti traiasca fetita si sa te bucuri de ea!

Caloianu Ana-Maria

nelia spune:

OK! Nu m-am gindit la asta... eu povestesc cu mare placere cum a venit pe lume Agata si o pun si la Destine, numai ca nu prea stiu ce trebuie sa fac. Am incercat sa pun poze in album si nu am reusit. Mai incerc acum macar acolo. Pentru Destine astept sa ma indrumati.

Cornelia, mamica Agatei

nelia spune:

Am incercat din nou sa pun poze in Album si imi spune mereu: Error!
Fisierul nu a fost primit in conditii bune. Contactati administratorul. Desi le-am facut mici de 30K si sint JPG. Poate imi spuneti unde gresesc. Sau trebuie sa fac ceva ca sa am cont acolo. Si am descoperit folderul Nasterea pe glob. Sa pun povestea acolo si poza pe prima pagina a site-ului DC? Asteeept!

Cornelia, mamica Agatei

pisi_ella spune:

Buna! Spre rusinea mea, am uitat de subiectul asta...Am nascut de mult, fetita mea are 2 luni si 3 saptamani, am nascut cu cezariana, asa cum va spuneam...Pot spune ca atunci nu l-am vazut pe Dumnezeu, nici macar in vis (dormeam, am facut anestezie generala) Nici imediat dupa operatie nu L-am vazut, am "vazut" doar o durere infernala, de aveam impresia ca mi se despica burta! Cu toate astea...cand am inceput sa-mi alaptez fetita, sa o studiez, sa o mangai, sa o strang in brate...am inceput sa vad, intr-adevar...miracolul! Adusesem o noua viata pe lume, era fetita mea!!! Era mica si alba ca laptele, era sanatoasa si frumoasa!...Am inteles ca nu e important felul in care nasti, ca actul nasterii in sine conteaza, actul CREATIEI. Dumnezeu a creat Omul. Femeia are misiunea de a creea, ea insasi, oameni...Femeia are o misiune divina. De ce n-am putea spune, ca, prin asta, Femeia se identifica cu insusi Creatorul ...si simte marea bucurie, marea fericire, marea implinire a Creatorului in fata minunatei sale Opere?...
V-am pupat si va multumesc pentru frumoasele raspunsuri!

lorelei_19 spune:

Nelia, esti pur si simplu fantastica!!!! Nici n-am mai auzit una ca asta, auzi, nastere in 18 minute!!! Si eu care mi-am dat duhul vreo 5 zile pe-acolo!!! wowww! Bravo tie si fetitei! E intr-adevar o minune, mai ales cum coresponda ea cu tine, inca din burtica!!!! Eu cred ca e ceva deosebit, probabil c-o sa continue comunicarea asta a voastra deosebita si mai tarziu.
Imi amintesc ca maica-mea mi-a spus ca in noaptea cand m-a nascut pe mine (nuuu in 18 minute ca altele ), a visat ca era la scoala. Toata lumea era in banca si aveau flori pe banca. Maica-mea avea cele mai frumoase flori din scoala. Toti erau nerabdatori sa inceapa o petrecere- nu se stia ce fel de, dar asteptau de multisor. Si cineva a intrebat: de ce nu incepe odata? la care un profesor a raspuns: "trebuie sa mai vina o fata". Hihi- fata eram eu, ca mama s-a trezit in dureri de nastere. In anumite momente din viata, mama m-a visat. O data am fost in pericol de moarte si maica-mea a stiut, pentru ca m-a visat pe malul unei prapastii, cum eram cat pe ce sa ma prabusesc. Ea mi-a intins in vis mana... Ciudat, nu???

Pisi ela, ai perfecta dreptate! ce conteaza ca nasti normal sau nu, important e sa fie copilasul sanatos si sa nu ai probleme! In rest, cu Dumnezeu inainte! Sa-ti traiasca fetita si sa fiti fericite!

pisi_ella spune:

Lorelei...o mama simte intotdeauna cand e ceva in neregula cu puiul ei...Telepatie? Supranatural? Sau pur si simplu instinctul matern creeaza legaturi nevazute?...Nu stiu. Si mama a simtit intotdeauna cand ceva nu a fost in regula cu mine...Tot asa, ma visa, iar in visul ei eram in mare pericol...Mai ales cand eram departe de ea, cand aveam probleme, cand eram trista sau disperata, ea SIMTEA...sau visa...Si ma suna: "Auzi, ce se intampla cu tine? Stiu ca e ceva in neregula...Am visat ca..."
Si nu se insela, cu toate ca eu deseori ii ziceam ca totul e ok, ca sa nu sufere din pricina mea...
Daaa....Acum suntem si noi mame, la randul nostru...Abia acum incepem sa intelegem, sa simtim mai degraba, marea dragoste de mama, care nu suporta termen de comparatie si care, deseori, se confunda cu posesivitatea absoluta...de care le invinuiam pe bietele mamele noastre!...
" O sa vezi, intr-o zi, ce inseamna sa fii mama...Doar atunci o sa-mi dai dreptate", imi zicea mama...Mare dreptate avea...
_ella