Competitie?

Suntem atentionati la tot pasul pentru a ne pregati la un cat mai mare nivel ca sa putem face fata competitiei acerbe. Suntem incurajati chiar in a vedea "concurenti" in orice loc, chiar in familiile noastre, chiar si in noi insine (sa te intreci pe tine insuti!). Astfel ca parteneriatul, prietenia autentica dispar incet, incet, din atitudinile noastre.

Competitia indreapta toata atentia omului catre rezultate, masoara, face calcule, grafice, contabilizeaza, starneste invidia, face podium si este satisfacuta doar daca se aseaza pe locul I. Daca ocupa un alt loc - fie chiar si locul II - omul nu este deloc multumit, considerand locul II ca o pierdere! Deci, zice el, iata ca mai am inca foarte mult de munca sa ajung pe locul I, caci in viata principiul calauzitor este: locul I sau nimic! Nici locul I nu asigura o bucurie durabila, caci dupa cum bine se stie, este mult mai usor sa obtii locul I decat sa-l pastrezi! Asa ca pune-te omule la treaba ca sa mentii acest loc I; munceste pe branci! Dar, atentie! Nu muncii din dorinta de a face un cat mai mare bine semenului tau, cat din dorinta de a obtine locul I! Ei, daca se intampla sa faci si un mare bine semenului in lupta asta pentru locul I, asta e, s-a intamplat!... In concluzie, fie ca a obtinut locul I, fie ca nu, omul este incurajat sa fie intr-o stare de agitatie permanenta; cum sa mai ai PACE daca n-ai obtinut locul I sau daca esti in pericol de a-l pierde?!

Competitia mai face ceva: raceste sentimentul de iubire si creste orgoliul. Si culmea este ca in starea aceasta de micsorare a iubirii si de crestere a orgoliului, omul are convingerea ca se apropie de Dumnezeu! "Sunt pe drumul cel bun. Am o atitudine de invingator!", zice el. Si aceasta atitudine tinde sa cuprinda toate domeniile, inclusiv cel al spiritualitatii. Ajungem sa fim in competitie unii cu altii pentru Dumnezeu. Vestea buna este ca Dumenzeu nu are margini si ca este loc pentru toti oamenii in Imparatia Sa. Iar cel care vrea sa fie mai mare nu are decat sa slujeasca tuturor. In slujire, in smerenie, in iubire este adevarata maretie a omului, dupa exemplul pe care ni L-a dat Domnul nostru Iisus Hristos. Nu trebuie sa "dai din coate" pentru a obtine un loc bun in Imparatia Lui. Aceasta este o cale opusa competitiei de care ni se tot vorbeste. Este o cale care micsoreaza orgoliul si mareste iubirea din inimile noastre. Este o cale care-ti ofera cea mai mare satisfactie: bucuria ca te apropii in asemanare de Creator, de Domnul nostru Iisus Hristos, ca mergi pe urmele Lui. Este o cale care-ti ofera bucuria de a fi cinstit cu tine insuti, de a te cunoaste pe tine insuti din ce in ce mai mult asa cum esti.

Sunt oameni care nu reusesc sa fie cinstiti cu ei insisi pentru ca le este teama. Le este teama ca sa nu descopere lucruri care-i ranesc; este teama ca nu vor fi iertati, intelesi, acceptati de Dumnezeu si de oameni, daca se descopera unele locasuri dinlauntrul sufletului lor de care nu sunt multumiti. Bineinteles ca Dumnezeu stie permanent profunzimile inimilor noastre, iar oamenii vor afla - mai devreme sau mai tarziu - adevarata noastra fata, insa unii simt o anumita "siguranta" daca nu cerceteaza anumite zone delicate dinlauntrul sufletului. "Lasa, mai bine sa nu imi amintesc de lucrurile astea", zic ei. Si totusi asta nu este cea mai buna solutie, caci a te minti pe tine insuti agraveaza situatia o data cu trecerea timpului; cu cat amanam sinceritatea cu noi insine, cu atat avem parte de o suferinta mai mare.

Si mai este un aspect care cred ca merita sa fie luat in considerare: daca nu suntem sinceri cu noi insine, nu putem ajuta cu adevarat pe altcineva sa devina sincer cu el insusi, pentru ca ne este foarte greu sa intelegem prin ce trece. Cum poate intelege pe cel insetat, cel caruia nu i-a fost niciodata sete? Cum poti intelege o durere de masea, daca n-ai avut in viata ta nici o carie? Este mai greu, mult mai greu (de inteles).

Este foarte important, dupa parerea mea, sa constientizam din ce in ce mai mult ca Dumnezeu este cel mai bun si mai apropiat prieten al nostru. Nu exista altcineva mai apropiat de noi si mai bun prieten ca Dumnezeu. Si ne surprindem uneori ca ne comportam de parca Dumnezeu ar fi cel mai departat si ultimul intre prietenii nostrii. Cand ai o problema, cui o spui mai intai? Fireste - celui mai bun prieten pe care-l ai! Si atunci de ce se intampla ca impartasim ingrijorarea noastra, nelamuririle noastre mai intai oamenilor si abia apoi lui Dumnezeu? Raspunsul este: pentru ca in acel moment nu L-am considerat pe Dumnezeu cel mai bun si mai apropiat prieten al nostru. Nu L-am considerat demn de incredere. Icoana pe care este pictat chipul Domnului nostru Iisus Hristos trebuie cumva sa ni-L apropie pe Dumnezeu de inimile noastre, nu sa-L departeze! Icoanele pe care sunt pictate chipurile sfintilor trebuie sa ne indemne sa le urmam exemplul - ca si cum ne-ar spune: "Ceea ce am putut eu, poti sa faci si tu!" - nu sa simtim disconfort in apropierea lor! Exemplul celor care au reusit sa avanseze in bine trebuie sa ne incurajeze sa ne apropiem de Dumnezeu prin pocainta, nu sa ne simtitm descurajati!

Eu cred ca daca ne simtitm descurajati in apropierea icoanelor Mantuitorului si ale sfintilor, inseamna ca mai avem in noi o mare doza de orgoliu. Si acest orgoliu nu ne lasa sa ne cerem iertare din adancul inimii, sa iertam din adancul inimii, sa ne acceptam asa cum suntem si sa cerem ajutor, ne taie orice entuziasm in urmarea lui Hristos. De aceea se intampla sa-L urmam pe Hristos cu tristete, de parca Iisus i-ar conduce pe oameni la taiere, nu catre Imparatia lui Dumnezeu! Cand renuntam la orgoliu, apare bucuria in inimile noastre; bucuria ca suntem pe drumul cel bun, ca suntem pe Cale. Atunci Il urmam pe Iisus cu entuziasm.

Va doresc tuturor sa aveti parte in fiecare zi de aceasta bucurie a urmarii lui Hristos, ceea ce imi doresc si mie!

Giuliano

liviu`s spune:

Adevar grait-ai!
Numai bine si sarbatori fericite!
Liviu`s

iulian1969g spune:

Multumesc foarte mult, Liviu. Iti doresc, la randul meu, sarbatori fericite si fiecare zi din viata ta sa fie o adevarata sarbatoare intru Domnul nostru Iisus Hristos.


Giuliano

Floare de Colt spune:

Draga Giuliano,

Esti minunat si profund ca intotdeauna si reusesti sa "vezi" dincolo, acolo unde multi dintre noi nici macar nu ne punem problema ca ar fi altceva mult mai misterios si poate singurul lucru cu adevarat important.

De dimineata, pana sa citesc mesajul tau si ma "desfasuram" conform rutinei zilnice pentru lucrarea mea de cercetare ma intrebam:"Cui folosesc toate acestea? Stiu ca il putem gasi pe Dumnezeu oriunde, dar ceea ce fac acum imi inalta mie sufletul? Foloseste macar unui singur om? Ajuta pe cineva sa gaseasca lumina divina? Stiu ca un orb nu poate conduce un alt orb si ca ar trebui sa ating mai intai un anumit nivel spiritual ca sa pot sa vorbesc si altora despre inaltarea sufletului, dar cu siguranta aici nu sunt omul potrivit la locul potrivit."
Ii priveam pe colegii mei cat de dedicati sunt cercetarilor lor, exact pentru aceasta competitie de care vorbeai tu Giuliano, pentru a fi mereu pe locul I si imi spuneam:"Dragilor, va iubesc, va apreciez ca sunteti atat de entuziasti in munca voastra, dar eu nu pot sa fiu asa. Pur si simplu nu ma intereseaza recunoasterea stiintifica, pentru ca chiar daca voi ajunge acolo sus pe culmi de glorie, sunt sigura ca tot nu voi avea satisfactii depline, tot nu ma voi simti fericita, tot imi va lipsi ceva."
Parca il vedeam pe Sfantul Petru la poarta raiului intrebandu-ma:
"-Dar tu, ce-ai facut cu viata ta?
Eu mandra de mine ii insir titlurile mele stiintifice si fara sa vreau imi amintesc de compromisurile pe care le-am facut ca sa ajung acolo, de toate cartile pe care nu le-am citit ca nu am avut timp, de toate plimbarile pe care as fi vrut sa le fac dar nu le-am facut, de toate povestile si poeziile pe care fetita mea m-a rugat sa i le citesc dar nu i le-am citit ca aveam ceva de studiat, de toate zambetele si bucuria pe care le-as fi putut imprastia in jurul meu si nu le-am putut darui ca eram prea prinsa in aceasta competitie de a fi pe primul loc, de toata viata pe care nu am trait-o pentru ca a trebuit sa ma mentin acolo pe podium, doar nu puteam sa-i dezamagesc pe cei care au avut atata incredere in mine.
- Bine, bine, zice Sfantul Petru, dar sufletul, sufletul unde l-ai lasat?
- Sufletul? Intreb eu mirata, amintindu-mi cu mare greutate de ceva minunat din interiorul meu care cu mult timp in urma cauta in fiecare lucru, in fiecare adiere de vant, in fiecare cuvant, in fiecare zambet, in fiecare ploaie, dragostea lui Dumnezeu.
- Tu stii de cate ori ti-a batut Dumnezeu la poarta sufletului si tu nu ti-ai facut niciodata timp sa-i deschizi si sa-l lasi sa intre? De fiecare data aveai ceva mai important de facut, ceva mai important decat Dumnezeu? Era in fiecare floare care iti rapea un zambet, in fiecare raza de soare care iti saruta obrajii, in fiecare din cartile minunate pe care obisnuiai sa le citesti cu mare bucurie pe vremuri, in fiecare mangaiere a fetitei tale si in fiecare lacrima si rugaminte a ei de a-i darui din pretiosul tau timp."


Da Giuliano, competitia asta de fiecare zi ne abate atentia de la adevarurile vietii si nu ne mai lasa atentia treaza ca sa putem auzi de cate ori Dumnezeu ne bate la poarta sufletului si sa-i deschidem si sa-l primim cu toata dragostea.
Nu este intamplator ca ne-ai mai scuturat putin prin mesajul tau din acest "somn colectiv", tocmai acum in apropierea Pastelui si am putea sa consideram aceasta Sarbatoare a Invierii ca pe insasi renasterea noastra spirituala. De ce nu? Dumnezeu este tot timpul cu bratele deschise si mai ales in noaptea invierii daca ne deschidem inimile putem sa rezonam cu acele energii cu totul speciale care cu siguranta ne vor aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu.

Cred ca nu am inteles prea bine ce ai vrut sa spui cu icoana Mantuitorului, oricum eu consider ca Iisus este mai mult decat un chip sfant pe o icoana si ca trebuie sa depasim aceasta relatie si aceasta raportare la chipul de pe icoana.
Eu consider ca ar trebui sa-l percepem pe Iisus ca pe un prieten foarte drag care este tot timpul cu noi si care poate fi cel mai bun prieten si cel mai bun sfatuitor si ca putem sa-i vorbim ca si cum ar fi langa noi, iar daca ne pastram pacea mentala si sufletul curat si ne dorim cu adevarat, il putem si auzi. El ne raspunde intotdeauna. De noi depinde sa-l auzim.


Zilele aceastea ma lamentam ca iar voi petrece un Paste departe de tara, departe de cei dragi.
Acum am inteles ca ar trebui sa fiu fericita ca sunt sanatoasa si ca pot sa celebrez aceasta Sarbatoare a Invierii oriunde m-as afla, sa ma incarc cu lumina divina, sa fiu mai buna, mai plina de dragoste si sa daruiesc din prea plinul sufletului meu tuturor. Dragostea nu are granite. Ea poate ajunge oriunde si poate sa lumineze totul in calea ei.

Va doresc tuturor sa aveti un Paste fericit, senin, sa va lasati sufletele sa se patrunda de dragoste si lumina divina si haideti ca in Noaptea Invierii sa transmitem toata dragostea noastra tuturor celor dragi, tuturor oamenilor si de ce nu chiar Pamantului. Vizualizati pamantul inconjurat de dragoste si lumina divina. Cei norocosi care vor ajunge la biserica si vor lua lumina, s-o daruiasca si celorlati. Este de ajuns sa intentionati acest lucru si eventual sa inconjurati mental Pamantul cu ea.

Cu dragoste,
Floare de colt

adriana spune:

Draga Giuliano
desi trebuie sa plec la plimbare cu baietelul meu, nu ma pot abtine sa nu iti spun ca ai spus niste lucruri foarte adevarate.. si demult uitate in hatisul vietii acesteia. Suntem atat de necredinciosi ca avem nevoie de Sarbatori ca aceasta, a Invierii, ca sa ne aduca aminte care este Cel mai bun prieten al nostru Din pacate.. nu mai suntem credinciosi decat in ajunul Sarbatorilor... si spun asta pentru ca eu asa ma simt acum ..din pacate...
Sper sa foloseasca multora acest mesaj al tau,
Hristos a inviat.

Andrada spune:

Aveti dreptate cu totii. Si aceasta competitie vine din orgoliu, din mindrie. Cum putem admite ca nu am reusit in viata pe plan profesional, pe plan personal sau mai ales ca parinte. Cit de greu ne putem insusi criticile, cit de greu putem trece peste reprosuri. Pentru ca nu vrem sa stim ce-i umilinta locului 2 sau 25. Nu vrem sa stim nici o umilinta. Umilinta, am fost invatati, e o atitudine injositoare. Self-esteem-ul, pretuirea sinelui se invata de la primii pasi aici. Ia o nota mai mica copilul, e nervos, nu asculta n-are "confidence" asta-i concluzia tuturor psihologilor. Ca si cum dilema n-ar fi buna, ca si cum discutia ar ucide subiectul judecatii.
M-am deplasat putin de la subiect, dar subiectul postat de Giuliano mi-a adus aminte de toata aceasta nebunie in America cu self-esteem-ul.
Paste cu lumina pentru toti,
Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

Sabina spune:

M-ati atins la punctul cel mai sensibil...Sper ca la mine orgoliul va ramane o amintire nostima a copilariei, si ca doar tineretea ma face sa fiu atat de naiva incat sa-mi pese de...locul in societate.Incerc din toata inima sa ma schimb! Va rog sa ma ajutati!

Sabina & Sofia Galagia