attachement parenting - opinii

pisicuta si matei spune:

sanzi-ana este adevarat ca o femeie este mai mult decat mama si ca armonia unui copil izvoraste din armonia ce il inconjoara.
noi ne petrecem foarte mult timp cu el,dar impreuna,adica toti 3 si nici unul nu se simte neglijat de catre celalalt.sigur ca este nevoie de un spatiu si un timp pe care ar trebui sa il petrecem numai cu sotul,dar cel putin in cazul nostru este foarte putin posibil avand in vedere ca suntem doar noi si nu are cu cine sa stea Matei.dar am invatat sa ne facem un timp al nostru alaturi de Matei-cel putin asa imi place sa cred!
Si in nici un caz nu cred ca faptul ca un copil petrece foarte mult timp cu mama lui il priveaza de libertate.cred cu tarie ca in general copii stiu foarte bine ce au nevoie si stiu foarte bine cum sa obtina si atunci cand au nevoie de libertate o obtin.
Si Matei cel putin asa face-isi ia singur libertate,inclusiv cand doarme cu noi si este adevarat ca noi i-o oferim daca o cere.

In mod sigur aces concept nu poate fi aplicat in modul pur-"teoretic",ci este adaptat.si este adevarat ca este instinctual,asa cum am mai spus nu auzisem de el si cu toate acestea corespunde foarte mult cu ceea ce am si facut!

Pozici cu noi
"Cronometrul" lunilor

gazzella spune:

nu pentru a raspunde lui Gica contra, cum am zis nu intru in polemici, ci doar pentru a incerca sa explic oarecum attachment parenting

sa pornim de la educatie, de la etimologia cuvantului educatie, care inseamna a aduce in afara
nu poti sa aduci in afara decat ceva care exista, nu poti sa aduci in afara ceva inexistent fiintei umane
inainte de toate trebuie sa ne interogam noi insine, care este natura fiintei umane si implicit a puiului de om?
eu am pornit in educatia fiului meu de la premiza ca fiecare pui de om, fiinta umana e inainte de toate un organism care nu poate fi privit in afara psihicului sau si insumeaza corp, emotii si spirit avand o natura pozitiva si demna de incredere. fiinta umana are in ea insasi o forta, o energie directionata in dezvoltarea capacitatilor utile propriei sale intretineri, autoreglarii si autorealizarii (Rogers). deci, menirea mea e aceea de a-i favoriza copilului procesul de aducere in afara a potentialui sau pentru a-l ajuta sa dea sens umanitatii sale. in acesta viziune eu nu intervin in educatia sa pentru a corecta ci pentru a-l ajuta de-a lungul procesului prin care omul se naste pe sine, sa pastreze o stare de bunastare, echilibru cu el insusi si cu mediul, dandu-i in permanenta posibilitate de-a fi acompaniat de bucuria de a trai.
asta-i menirea mea ca si parinte, asa vad eu educatia copilului meu,
nu pot sa-mi fixez target-uri gen il fac medic ci pot doar sa ma implic, sa incerc sa individualizez metotodele potrivite pentru a-i favoriza cresterea, maturizarea sa, incercand sa-l ajut sa devina o fiinta echilibrata, cu respect fata de sine, capabila in permanenta sa-si actualizeze tendinta.
bine, bine si ce are asta cu educatia inca din fasa, cu somnul, cu tinutul sau netinutul in brate, alimentatie?
are, asta cel putin tot in conceptia mea si nu numai (am incerc ca pe parcurs sa fac referiri la unele autoritati in domeniu psihologi, psihoanalisti, pediatri, asociatii pediatrice internationale, etc.)
incerc sa ma explic
ce este attachment parenting? printr-o traducere simplista se poate ajunge sa se inteleaga ca este vorba de niste parinti hiperprotectivi, care sufoaca copiii print-o atentie exagerata, nelasundu-le acestora spatiul, posibilitatea de a invata sa fie singuri
in realitate attachment parenting nu face altceva decat sa ratifice una din legile naturii, puii au nevoie de prezenta constanta, iubitoare a parintilor, iar acestia simt in mod instinctiv dorinta de a le sta puilor aproape, de a raspunde necesitatilor acestora.
(Paul Klein sustine ca daca e adevarat ca descindem din mii de generatii de vanatori-culegatori, cateva sute de generatii de agricultori si cateva zeci de generatii in era industriala atunci specia umana d.p.d.v. psihic si fizic a evoluat indeosebi in perioada epocii de piatra. chiar daca o perioada de 10.000 de ani pare o perioada indelungata, nu este decat un moment in intregul proces de evolutie umana. ceea ce suntem astazi este rezultatul unei selectii naturale care a avut loc in perioada in care omenirea era inca in stadiul de culegatori, vanatori. fiecare nounascut vine pe lume pregatit pentru stilul tipic al epocii de piatra, in aceasta viziune e curios sa stim cum este programat sa se nasca puiul de om, de cat timp exista carucioare, scaunele, patuturi menite sa indeparteze puiul de mama si daca aceasta perioada de timp i-a dat sansa puiului de om modern sa se adapteze noilor conjucturi care spre multumirea mea se pare ca au fost adaptate doar in lumea occidentala, restul populatiilor pamantului continuand sa-si tina puii aproape de corpul mamei)
e un concept simplu, evident d.p.d.v. biologic al fiecarui mecanism de spravietuire a speciei. conceptul e unul simplu si totusi unul atat de departe de mentalitatea societatii noastre.
parintii in foarte multe situatii, atunci cand au hotarat sa adopte calea care sa fie cea mai armonica cu necesitatile fiilor lor se trezesc in situatia de a fi "crizati", catalogati ca fiind "crizati". acesti parinti in marea majoritate a cazurilor rezulta excesiv de protectori in raport cu proprii copii, disperati, incapabili sa deosebeasca intre satisfacerea propriei nevoi de a raspunde chiar si falselor nevoi a copiilor si satisfacerea unor nevoi reale si imperioase a copilului.
traim intr-o cultura a despartirii, de rupere precoce in suferinta
intregi generatii crescute in ultima suta de ani au crescut in baza a teorii si practici in care se incuraja lasatul sa planga, respectarea orariilor de somn si mese, dormitul singur, neluatul in brate, practici absolut lipsite de sens d.p.d.v. biologic si emotional
pentru a intelege mai bine attachment parenting e nevoie sa cunoastem si aceasta cultura a desprinderii precoce
ce propun canoanele societatii nostre referitor la educatie? societatea noastra teoretizeaza si apreciaza despartirea, separarea. la originea acestei practici pe de o parte sta aspiratia inspre un model uman bazat pe autodisciplina, pe de alta parte e lipsa noastra de incredere fata de toate manifestarile umane care se sustrag controlului nostru
tentinta de a controla merge mana in mana cu tendinta de a fi controlati, adultii crescuti in acesta filosofie educationala sunt mult mai predispusi a se conforma normelor dictate de societate, de a accepta acritic definitii ale realitatii impuse de cei care sunt in pozitie de autoritate, acesti adulti se simt amenintati de comportamente "in afara normelor" si simt nevoia de a pune totul intr-o schema data care sa le ofere siguranta. acesti adulti care au suferit fiind copii, vor actiona contrar instinctului, ajunsi adulti vor nega suferinta subita, reafirmand necesitatea metodelor coergitive, perpetuind acest model educativ.
abordarea rolului genitorial se desprinde din acesta cultura a separarii si se bazeaza pe o serie de premize negative
parintii pentru a decide ceea ce e bine si rau pentru copilul lor nu se bazeaza pe propriile perceptii si intuitii, pe observarea atenta a copilului ci pe norme exterioare familiei, un sistem de norme care vor fi aplicate rigid fara variatii si exceptii, punandu-se un accent deosebit pe coorenta, pe repetare ca si mod de fixare un comportament acceptat, dorit de catre parinti.
o alta idee preconceputa este aceea ca toti copiii tind instinctiv sa faca greseli, nevoile unui nou nascut sunt capricii, comportamentul sau ii este periculos lui insusi sau nu este acceptat de societate, ca toti copiii sunt rai sau salbatici. a creste un copil in acesta viziune inseamna a desfasura un razboi cu tot ceea ce nu este conform normelor, ce nu este conform cu un model uman prestabilit
a creste un copil in acesta viziune inseamna a obstacula, a devia, a corecta tipuri comportamentale spontane pana in momentul in care copilul se adapteaza unui stil si unor obisnuinte considerate ca fiind normale. acesta e o metoda pedagogica liniara, un parcurs in sens unic, de la adult la copil
acest parcurs este definit de catre unii psihologi, pediatrii drept regularizarea copilului, dar adevarul crud e ca se trateaza despre o munca de conditionare dura, de modelare a copilului pentru a fi conform normelor societatii

revin
p.s sanziana, cunosc mame care poarta 2 gemeni in fase.
eu am sa nasc peste 4 luni aproximativ, pe al doilea am sa-l port in fasa chiar cu Felix prezent. o rezultanta foarte buna a acestui comportament vis-a-vis de copii e ca nu dezvolta rivalitati, gelozii odata ce si-au consumat nevoia de a fi tinuti in brate.

gazzella spune:

menirea unui parinte care a adoptat filosofia attachment parenting nu e sa raspunda nevoilor imaginare pe care le atribuieste copilului ci doar nevoilor reale pe care copilul le reclama
ei bine aici se naste intrebarea: care sunt nevoile copiilor? faptul ca un copil nu vrea sa stea in scaunel la o varsta frageda e un moft sau reprezinta o reclamare imperioasa de satisfacere a unei nevoi?
sa pornim de la luatul in brate atat de condamnat in societatea noastra
marea majoritatea considera ca daca un nounascut va fi luat in brate la fiecare reclamare a acestei nevoi se viciaza nounascutul, se alinta, il vom face sa devina un capricios
iar aceste comportamente negative e bine sa le franam inca din fasa
cam aceasta este mentalitatea comuna referitor la tinutul in brate
pentru a clarifica oarecum acest aspect e bine sa deosebim intre viciu si prost obicei
viciul se refera la ceva dorit de noi, dar care ne poate provoca rau (ex. a fuma e un viciu), prostul obicei nu ajunge sa fie atat de periculos ca viciu si nici nu ajunge sa creeze dependenta
spre deosebire de adult un nounascut nu poate sa-si doreasca ceva daunator sanatatii sale deoarece existenta sa e inca regulata de instinct. la fel ca si oricare alt mamifer si puiul de om poate sa doreasca doar ceea de ce are nevoie: doreste sa manance cand are foame si nu cand e in fata unei vitrine cu covrigi, doreste sa iasa din casa cand a obosit sa priveasca in gol tavanul camerei nu cand limbile ceasului arata ca e deja ora 5, ora de iesire la plimbare. tocmai datorita faptului ca universul interior al nounascutului este regulat inca doar de instinct micul pui de om nu poate sa vada lumea cu ochii nostri ai parintilor, nu este in gradul sa inteleaga cand este oportun sau nu sa faca anumite cereri, deci el isi va manifesta o nevoie care este stringenta pentru el in momentul imediat individualizarii acestuia (ex. nu va astepta ca mama sa-si termine convorbirea la tel sau dusul ci va reclama imperios satisfacerea acelei necesitati sperand ca cineva sa apara, sa raspunda plansului sau)
in trecut, asta in conceptia teorieri comportamentaliste, se considera, inca se considera ca un nounascut nu are competente specifice pentru a individualiza de ce are nevoie si cand are nevoie, in timp ce adultii instruiti de specialisti stiau cand ii e foame copilului, cand trebuie tinut in brate si cat trebuie tinut in brate. tot acesti specialisti stiau si de cat lapte are nevoie un copil si de ce jucarii...
incepand cu anii 60 s-a descoperit ca nounascutii inca din primele zile a vietii lor chiar nefiind capabili sa-si procure mancarea in mod autonom stiu cu exactitate de ce au nevoie pentru a li se asigura supravietuirea si pentru a fi fericiti , a continua sa existe intr-un stadiu de bunastare, stadiu de bunastare care are o contributie covarsitoare in chiar construirea sistemului imunitar! in timp s-a ajuns la intelegerea ca a da credit necesitatilor nounascutului nu poate sa duca decat la bunastarea acestuia, a decide in locul acestuia poate sa devina in schimb extrem de riscant, riscandu-se insasi dezvoltarea armoniasa a nounascutului in plan fizic, emotiv, psihologic.
psihologi atenti ca si piaget au inteles ca lactantii in primele luni nu sunt capabili sa se inteleaga pe ei insusi separati de lumea externa, ei si lumea externa sunt una, lactantii isi percep propriul corp impreuna cu cel al mamei ca si o entitate unica. in primele luni de viata nounascutul e incapabil sa realizeze notiunile de timp asa cum noi le concepem, pentru el exista doar prezentul, nu poate sa distinga intre inainte si dupa, nu poate sa inteleaga ca exista raporturi de cauza si efect, reuseste doar sa inteleaga ca exista aici si acum
atunci cand un nounascut manifesta o nevoie fizica sau mentala creierul sau pune in act o serie de mecanisme menite sa atraga atentia adultului pentru a-i satisface nevoia si pentru a restabili echilibrul psicofizic al bunastarii, noi deci, cele care reprezentam pentru copii figura materna suntem extensia nounascutului, si suntem menite sa fim aici prezente pentru ei pentru a-i ajuta sa traiasca intr-un continuu stadiu de bunastare, a-i face fericiti. trebuie sa ne aducem aminte ca un nounascut se naste d.p.d.v. biologig doar atunci cand este capabil sa traiasca autonom in afara uterului mamei sale, nounascutul se va naste in mod concret, real doar atunci cand va fi constient de faptul de a fi pe lume. pana in acel moment va vrea sa fie luat in brate,va vrea sa fie alimentat la cerere, va vrea sa i se satisfaca toate nevoile bilogice, emotive
http://www.reclamamascataatentie/nasterea.htm

se spune: " eu ii dau caldura sufleteasca, mangaieri, atingeri" in acelasi timp auzi aceleasi mame care spun: "eu 5 minute l-am lasat sa planga, ca trebuie sa inteleaga ca nu-i doar el, mai este sotul, mai sunt eu..."
sa inteleaga???? de ce rechizite are nevoie un nounascut ca sa inteleaga? de ratiune, in afara ratiunii nu se poate intelege nici un concept
ei bine, este nounascutul dotat de ratiune?
nu suntem noi cele care nu rationalizam sau rationalizam gresit atunci cand ne asteptam ca un lactant de 2-3-4-7 luni sa inteleaga ca mama ii va raspunde peste 5 minute? acest peste 5 minute este capabil lactantul sa-l inteleaga? nu cred
si totusi exista copiii care in timp au "inteles" ca mama nu vine, mama nu raspunde nevoilor sale, care adorm si dorm singuri
de fapt acesti lactanti n-au inteles nimic, s-au resemnat doar, li s-au creeat conditionamente
am sa incerc sa explic acest mecanism mai incolo apeland la teoria, practica si experienta unui dintre cei mai mari pediatri, psihologi, oameni de cultura italian

AB spune:

Si cu doi copii merge. Sa se cocoate pe mine si tati si buni in doi e super-fun.
Si cand urla amandoi te asezi jos/pat si-i iei in brate...oricum arareori urla numa unu

Si si puii mei sunt deja destul de independenti. Cel mic se joaca singur aprox 30-45 min cam de doua ori pe zi dimineata si searacand trebuiesc sculati/culcati, spalati, hraniti si imbracati amandoi. Enorm pentru un an. Si zambeste tuturor, vrea la oamenii care-i pplac si sta cu ei un timp. Nu suporta raceala altora... si nu cedeaza la asta. Si fetita stie ce vrea se joaca singura, doar verifica ca esti intr-o arie rezo9nabila.

---

ei bi, the Extra-Bramburici, si ceata de pitigoi (22.07.2003),(19.06.2005)

inaioana spune:

Gazzela,
Multumesc pentru toate explicatiile ( pe care in mare le citisem, le si intuiam, poate nu atat de exact si elaborat - am aplicat intuitiv metoda cu Katja) si pentru adresa site-ului de unde am vazut exact cum se procedeaza pentru a-l tine pe bebe in wrap si cum se face acesta. Luni ma duc si-mi cumpar material pentru asta!


Ioana cu Serghei (2 mai 2006) si Katja (30 martie 2004)

pozici

monalac spune:

eu l am tinut pe cris in brate aproape tot timpul,pt ca urla non stop...n a stat decat in prima luna in patut si n carut la fel...in rest,ne plimbam pe afara,tati cu carutul si mami cu copilul in brate si invers...pana a mers in picioare bine, a fost teroare,nu puteam face nimic pana nu venea sotul de la serviciu...cand a inceput sa mearga de manute,tb sa ma plimb prin casa cu el,ca nu statea o clipa...cuvintele sunt prea sarace pt a putea exprima prin ce am trecut...si inca nu s a terminat...acum,e bine ca merge singur,dar nici la toaleta nu ma pot duce fara el,nu l pot transporta pe distante lungi decat cu masina,pt ca nu sta in tricicleta si nici in carut...,nu adoarme daca nu sunt cu el...dar comparand cu alti copii de varsta lui,care au fost lasati in patut sau singuri,in tarc,cris e mult mai inteligent,stie f multe pt varsta lui,are f multa energie,dar nu energie din aia gen copil hiperactiv...intelege tot ce i spui,nu stiu,e altfel fata de copiii de varsta lui...,ma uit la unii copii prin parc,ii lauda mamele cat sunt de cuminti,dar ei saracii,par atat de nestiutori...

sinzi_ana spune:

Gazzela atunci ceea ce numesti cu attachament parenting este ceea ce orice mama cu ratiune si dragoste face pt puiul ei...
Nu e nimic special si nu cred ca trebuie sa citesti carti ca sa raspunzi la nevoile puiului tau!!!!

Oricum eu am inteles altceva...ca inseamna sa atarni copilul de gat in fiecare clipa cand e treaz, sa dormi langa el pana cand o incepe scoala (sau pe termen nelimitat) sa stai mereu cu ochii pe el ca sa vezi fiecare schimbare de fizionomie si sa previi plansul prin care el cere ceva (mancare, somn, atentie), sa ii urmaresti fiecare grimasa si sa te repezi cu el la toaleta sa nu faca in pampers...
Sa ii raspunzi la nevoi chiar inainte sa le constientizeze el!!!
Si sa uiti de tine sau de cei din jur prin prea mare atentie asupra lui!!!

Asta nu mi se pare OK....


AB, ceea ce descrii tu merge si cu 27 de copii pe incercate...io la gradinita luam cate 3 in brate, ma tavaleam cu ei pe jos in joaca, si ne strangeam in brate...
Io ma refeream ca esarfa (gen ham) cu care sa porti copilul non stop cu tine si la dus...
Daca ai 2...ori iti distrugi coloana de tot, ori esti super woman sa ii cari macar 1 ora non stop in brate!!!


Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radusi David



David

sinzi_ana spune:

Parerea mea...este : nici prea prea...nici foarte foarte...

Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radusi David



David

gazzella spune:

Nu Sanziana, al meu de mult nu mai solicita sa-l iau in brate, nu in modul in care tu vrei sa lasi sa se inteleaga.
Sanziana, tu iarasi te repezesti, daca ai fi aavut putina disponibilitate sa intelegi ai fi ajuns la concluzia ca acesti copii ajung din proprie initiativa sa paraseasca patul conjugal, sunt foarte multe civilizatii care adopta aceast comportament fata de copil fara a junge sa doarma cu ei pana cand se insoara.
"Circuitul nastere – dragoste – sintonie – contact spiritual care se
creaza intre mama si fiu nu are nevoie de cuvinte, dar urmareste
anumite parcursuri care-i fac pe ambii sa ajunga la o cunoastere
reciproca. Mama si nounascutul nu s-au vazut niciodata si cu toate
acestea se inteleg prin intermediul unei comunicari spirituale,
empatice de dragoste. Nasterea e deschiderea inspre acest tip de
comunicare: a stii sa intelegi exigentele propriului copil fara a
avea nevoie de cuvinte.
Nounascutul nu a dezvoltat inca capacitati rationale, are in schimb
o capacitate extraordinara de a percepe nivelul emotional.
Daca se continua a nutri partea intuitiva a nounascutului acesta se
poate dezvolta in deplina armonie nu doar pe parcursul copilariei ci
si pe parcursul vietii de adult.
Cand in acesta simbioza de dragoste intervine frica circuitul tinde
sa se distruga. Nounascutii imediat dupa ce s-au nascut in cele mai
dese cazuri intra in campul de pertinenta al rationalitatii,
preocuparilor, etc. Nu se mai da spatiu necesar acelei legaturi
profunde care exista intre mama si fiu, legatura care predispune si
la o corecta sensibilitate in raport cu alte fiinte umane chiar in
perioada vietii adulte. Daca mama reuseste sa inteleaga exigentele
fiului se creaza intre ei un contact pozitiv care duce la
dezvoltarea capacitatilor intuitive ale copilului. Daca aceasta nu
se va intampla copilul va incepe sa dezvolte alte interconexiuni
cerebrale (ex. cea care stimuleaza capacitatea de a plange, de a se
agita, de a fi contrariat, etc.)
Fiecare raspunde in baza a ceea ce primeste
Daca copilul este constrans sa urle pentru a se face inteles
interconexiunile creierului sau vor ramane predominante pe parcursul
intregii vieti, ceea ce va reusi sa construiasta in viitor nu vor fi
raporturi de empatie cu cei din jur ci raporturi de forta. Educatia
primita initial este cea care da valoare umanitatii viitorului
individ: intuitie, afectivitate, schimburi interpersonale, etc. "
Andrea Lucca, pediatru.
Tre sa-l culc, revin cand pot.

sinzi_ana spune:

Gazzela...tu dai prea multe citate si prea putine exemple...
De asta, recunosc...eu nu prea am rabdare sa citesc citatele pe care le dai...

Pt ca ma bazez tare mult pe instinctul meu...inainte de toate...abia cand ma lovesc de ceva cu care nu pot sa ma "lupt" ma intereseaza in general si alte pareri...

Pana la urma natural este...instinctul fiecarei mame in parte...

O mama relaxata, mereu vesela, mereu langa copil cand acesta are nevoie este tot ce e nevoie...

Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radusi David



David