Infertilitate inexplicabila???!!!
Raspunsuri - Pagina 2
ayna spune:
Buna fetelor,
Sheritra draga dupa cum vezi suntem foarte multe in aceasta situatie cu diagnostic de infertilitate neexplicata, la fel ca si pe tine ma sperie tare mult acest diagnostic. Mesajul tau a fost ca un film pe care l-am mai vazut si trait cu ceva vreme in urma si de care nu am scapat nici acum. Noi incercam de mai bine de 4 ani, prima oara cand am inceput investigatiile sotul meu a fost foarte stresat cand i-am spus sa faca spermograma si ma atentionat ca daca este el de vina face in asa fel incat o sa plec singura de la el. Nu va spun cate nopti nu am dormit si cat m-am rugat la DD sa fiu eu cea care nu poate face copii si nu el. In sfarsit am luat rezultatul si am fost super fericita ca el nu avea absolut nimic , in schimb eu prolactina foarte mare. Au urmat tratamente, HSG, monitorizari cate trei pe luna si nimic timp de aproape 2 ani, totul era o asteptare continua, o boala care te macina din interior spre exterior. Anul trecut am facut laparascopic, tratamente cntroale la medic lunar si 2IA nereusite. Am refacut analizele hormonale luna trecuta si cand asteptam rezultatul mi-era teama, si ma rugam sa fie o cauza sa am de ce sa ma leg pentru nereusita de a avea un copil. Nu ne ramane decat sa fim optimiste in continuare si sa ne rugam la DD sa ne indeplineasca si noua la un moment dat aceasta dorinta arzatoare de a avea un BB.
Te pup si poti fi sigura ca aici gasesti cele mai bune prietene de suferinta.
Bafta la toate fetele si va ofer 
Corina
Sheritra spune:
Buna dimineata aspirante dragi,
M-am asezat de dimineata cu inima stransa in fata calculatorului, oare ma auzise cineva? Am deschis forumul, si mi-a sarit inima de emotie, suneti aici, mi-ati raspuns, asa cum o faceti voi zilnic, la toate fetele, mai vesele, mai triste, mai disperate.
Mari emotii ai cand intri pe DC! Ma simt ca la scoala, atat de multa eruditie, invatand repede din mers, atat de multe mesaje, atata informatie! Parca as intra pe google, dau cautare si obtin mai mult decat pot citi intr-o singura zi!
Dincolo de toate acestea, sunteti voi, fetele care puneti suflet in tot ce scrieti, care sariti in ajutor la orice intrebare. De multe ori v-am vazut raspunzand cu informatii pt care cautati asiduu pe internet, cu toate ca nu era o problema din sfera voastra.
E ceva minunat ce se intampla aici. Nu mai sunt nici eu chiar tanara. Am 32 de ani, viata n-a fost prea usoara cu mine, m-am chinuit si eu cu greu sa-mi gasesc locul, am lasat visele acasa demult. Am trecut prin multe, unele m-au calit, altele m-au ranit. Nu-i nimic, fruntea sus, nu?
Apoi ati aparut voi in viata mea, si ceva s-a schimbat in mine. Atata bunatate si sinceritate m-au schimbat si pe mine. Cu voi nu trebuie sa mint nici sa ma prefac, pot sa spun ce gandesc. Nu din cauza ca nu ma cunoasteti si pot topai pe masa. Cel mai mult mi-ar placea sa ne cunoastem si sa stam muuuult de vorba.
M-a schimbat mult intalnirea zilnica cu voi, asa virtuala cum este ea. Aici imi permit sa spun cele mai ascunse ganduri ale mele. Nu inseamna ca atunci cand ies pe usa nu ma inchid la loc. Am invatat insa sa daruiesc si eu mai mult acelora care au nevoie.
In ianuarie m-am internat in Giuleti pt HSG.Mi-am facut temele bineinteles de aici, si hai la doctor.
In salon, dupa cum mi-era/este obiceiul, am dechis o carte, m-am lungit pe pat si dai si citeste, ca doar nu le stiam pe fete, ce ma interesau pe mine povestile lor?
Ei, si acolo era o fata dulce foc, care vorbea cu toate fetele, le intreba ce au, le dadea sfaturi, incurajari, ce mai, era ca o mama pt toate, cu toate ca era cea mai tanara dintre ele. M-a scos pana si pe mine din gaoace, cu toate ca nu vroiam, m-am dat batuta pana la urma, si-am ascultat-o vrajita ca tot salonul de altfel. Mica de statura, delicata, dar plina de energie si optimism. Avea si ea multe probleme, dar le spunea zambind, sigura pe ea, si cu atat de multe amanunte de zieai ca-i doctorita. Fiecare plecare din salon spre investigatii/operatii era insotita cu multe incurajari si vorbe frumoase din partea ei. Dupa ce se intorceau veneau fuguta la patul ei sa afle rezultatul.
O fata minunata, de la care am invatat foarte mult. Discret de darnica si cu foarte mult bun simt. Am intrebat-o daca a auzit de DC. A zambit doar.
Exact cum spunea si Aniast, cand a venit doctorul la vizita, mi-era o rusine ca la mine total era bine, si mai ma aflam acolo, sa fac inima rea fetelor cu probleme adevarate. Expresia lor, n-o voi uita niciodata, de parere de rau n-am s-o uit curand. Mi-am zis atunci ca nicicand un o sa mai stau deoparte doar pt ca eu sunt ok, si ce-mi pasa!?
Am intrat acasa pe DC si am aflat numele fetei care ne-a fucut viata mai frumoasa si mai luminada. Era Tabitha, care povestea si ea experienta din salon, si va spunea ce fete minunate eram noi! Cand ea era cea cu mai multa energie si optimism decat noi toate la un loc (chiar si eu, plecasem zapacita de acolo, ma dusesem sa-mi faca ceva si cand colo plecasem tot cum am venit).
Ca ea mai sunteti multe, atat am apucat sa cunosc personal.
Si am mai invatat atunci ceva. Sa zambesc si sa dau. Cum spuneati multe pe aici, viata un are timp sa te astepte, ne grabim sa ne facem cariera, un cuibusor, sa ne gasim jumatatea, uneori nu-i buna, o dai la o parte si cauti mai departe, siguranta materiala, si mai cate! Eu una am descoperit ca de-a lungul acestei goane de “acumulare” am uitat si multe alte lucruri pe care viata mi le-a oferit “gratis” daca as fi avut nevoie de ele sau le-as fi vazut. Am uitat poate sa mai zambesc gratuit, sa ma induiosez de bucuriile altora, sa lacrimez la necazurile adevarate, sa ma opresc si sa ma uit si pe cine as putea ajuta si eu la randul meu. Curios cum acasa pot fi o draguta si cum ies pe poarta ma transform intr-un balaur.
Ei, a trecut timpul, si am fost iar la Giulesti la perfuzii, si atunci am descoperit ca m-am schimbat. Am ascultat si eu alte fete, le-am dat lamuriri, povete, am daruiet din ce-am invatat pe forum si eu macar un pic. Acesta a fost momentul cand mi-am zis ca sunt pregatita sa ma alatur voua, sperand sa devin mai buna, mai putin egoista si retrasa.
Va multumesc la toate pentru raspunsuri si suport, voi continua lupta mai departe alaturi de voi, deja mi se pare mult mai usor!
Sheritra
atena_grecu spune:
Buna!
Si eu sunt in ceeasi situatie ca si voi. Am ramas insarcinata in urma cu doi ani, am fost foarte fericita numai sa s-a terminat foarte repede. La 6 sapt s-a oprit in evolutie. Am plans, am facut atacuri de panica, am ajuns la psihiatru si dupa mai bine de 6 luni am reusit sa ajung cat de cat pe linia de plutire.
De atunci am facut tot felul de investigatii si monitorizari si injectii si multe altele. Si nu se intampla nimic. Asta pt ca desi am ovulatie, foliculii nu cresc suficient, din motive inexplicabile. Am facut si stimulare si abia au ajus la 18mm. In fiecare luna ma prabusesc. Si am inceput sa cred ca nu mi se va mai intampla a doua oara. Si toti in jurul meu au copii si toata lumea nu are decat o sg grija, sa ma intrebe cand fac copii, ca uite si ala are, si aia, si ailalta, hai ca o sa vedeti ce bine e sa ai un copil, etc. Asa ca dupa fiecare iesire la parinti sau in alta parte vin acasa depresiva.
Nu stiu daca e cazul sa mai merg la dr atata vreme cat nu are nici o solutie pt mine. Cred ca o sa innebunesc.
Nu arau de ajuns toate astea, ieri am aflat ca verisoara mea e insarcinata iar dimineata m-am intalnit cu vecina mea care si ea e insarcinata. Aseara ne-au vizitat prietenii nostri care au un baietel de doi ani jumate care e f. frumos si mai au unul de 3 luni. Ne-am uitat pe pozele de la maternitate si am facut eforturi maxime ca sa nu incep sa plang.
Ma intreb cat o sa dureze cosmarul asta? Alte doua prietene au foliculi de 28mm si nu au ramas niciodata. Au facut inseminare si nu s-a intamplat nimic. Una dintre ele se chinuie de 15 ani.
Si din nefericire, nici una dintre fetele pe care le-am cunoscut in spital si cu cara am tinut legatura, nu a reusit sa obtina o sarcina.
Deci nu esti singura.
Succes!!!
kitty_nic spune:
Buna fetelor,
Revin si eu in 
, asa cum am promis.
La mine treaba sta cam in felul urmator. La cei 28 ani pe care-i aveam cand ne-am hotarat sa facem un BB eu credeam ca lucrurile stau cam asa: te-ai hotarat(sau nu), nu te-am mai protejat o luna, doua, maxim trei si gata, vine BB. Fals, dupa cum prea bine stiti si voi.
Marea majoritate a femeilor din jurul meu ramaneau insarcinate pur si simplu, fara sa stie, fara sa vrea, fara sa se chinuie.
Imediat dupa ziua mea ne-am hotarat sa facem nunta peste aproape 5 luni. In consecinta ne-am protejat in continuare pt ca mi-era frica sa nu raman 
inainte de nunta si sa-mi fie rau, sa nu mai incap in rochie sau sa nu ma pot bucura si eu deplin de nunta noastra. Inainte de nunta au venit rushii, au trecut, am plecat in luna(saptamana) de miere, in teorie eu eram in perioada fertila, ne-am iubit, ne-am plimbat, iar ne-am iubit s.a.m.d.. Ne-am intors acasa, am inceput serviciul, eu speram din tot sufletul ca gata!!! bebelusul nostru era pe drum. Dar n-a fost asa. Fix la data potrivit s-au intors rushii. DEZAMAGIRE mare. Nu-i nimic, a venit o noua luna, o noua speranta, s-a naruit si de data asta. Nu-i nimic, o luam de la capat....pana in octombrie cand la data cand trebuiau sa vina rushii mi-a curs o pata usor rozalie si atat. Mi-a intarziat 1 saptamana. Incepusem sa sper...eram turbata de fericire....si de disperare...facusem vaccinul antigripal. Si contactasem si o usoara raceala, ma durea capul, mi-era rau, varsam, dar cu indarjire si stoicism suportam orice, nu luam nici un medicament "sa nu-i faca rau 
" si ce credeti, pa 13.10, supa 2 saptamani intarziere, rusii
pe mine. Si tot asa am ajuns pana acum, in fiecare luna sper, in fiecare luna 
, si o tot iau de la capat. Am schimbat dr, am inceput niste investigatii pe care precedentul dr. nu le considera necesare. Si sper in continuare.
Sper ca nu v-am plicitsit cu povestea mea.
Poze
Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in
momente care iti taie rasuflarea.
mmc_nd spune:
Sheritra, frumos mai scrii! Asa cum spunea si majaginn, putine mesaje mi-au umplut ochii de lacrimi ca cele 2 pe care le-ai scris tu pana acum.
Sa-ti dea Dumnezeu dupa frumusetea sufletului tau, pentru ca un om care rezoneaza la suferinta altora si se poate schimba ca s-o aline, nu poate fi decat bun la suflet!
Hai sa-ti spun si parerea mea - deasupra multimii de masuratori, hormoni, foliculi, monitorizari, analize, cifre, injectii si sperante este Dumnezeu. CREDE il El, roaga-te Lui, tine post, citeste rugaciuni (in special Acatistul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana) si El iti va indeplini dorinta. Nu sunt putine fetele de pe DC care au ramas insarcinate cand sperau mai putin, cand doctorii le-au dat zero sanse, dar si cand s-au rugat mai mult. Si nimeni nu mai intelegea nimic, logica medicala era invinsa. Aceasta infertilitate inexplicabila, dupa capul meu, ne face doar sa ne amintim cat de mici si neputinciosi suntem, in frunte cu doctorii.
Doamne, ajuta!
ingeras26a spune:
Infertilitate inexplicabila?? Ha! unul dintre cele mai contrariate motive din cauza carora nu poti sa faci bb. Si poate cel mai stupid si de neinteles...
Marea majoritate stiti deja povestea mea: incercam de aproape 2 ani, HSG, histeroscopie, instilatii, perfuzii, internari, inseminari duble, luni intregi de speranta naruita de venirea CM, plansete si crize de nervi, certuri cu toata lumea ca "sunt stearpa", devenisem insuportabila, teste de ovulatie, de sarcina, temperaturi luate zilnic la aceeasi ora, tratamentul Liviei, spermograma perfecta, analize ideale, nimic in neregula...si totusi bb intarzia sa apara...si pt ca eram nerabatoare si am simtit ca aceea este sansa mea astfel incat sa am bb si sa nu ajung la spitalul de nebuni, ne-am hotarat sa facem FIV. Ah, am uitat sa spun: doctori peste doctori...Zis si facut...am pregatit dosarul si ... am plecat in concediu, unde nu m-am mai gandit la bb atat de mult pt ca trebuia sa ma intorc acasa si sa fac FIV-ul (tratament etc), in care imi pusesesm multe sperante. Inainte de concediu, la Marinescu, i-am spus ca sunt disperata, ca trece viata pe langa mine etc, sa nu ma mai amane, ca daca nu rea el sa-mi faca FIV, ma duc la altcineva...si a zis ca-mi face, dar dupa ce ma intorc din concediu, ca oricum n-o sa mai fie nev, ca ma intorc gravida:) Am luat stimulare cu Ova-mit si Estrofem de capul meu, nu mi-a spus nimeni...Ne-am facut de cap in concediu: sex de 2-3 ori pe zi, cand si cum aveam chef, neprogramat, si cu placere multa, nu ca in ultimale luni, la comanda! sporturi extreme etc si...al meu era sigur ca "am clocit" si asa a fost! Ne-am intors 3!
In z 28 ne-am dus la Marinescu, ca aveam programare in vederea stabilirii protocolului pt FIV. Si mi-a facut dorarul si eco si mi-a spus: chist hematic maricel, endo ok, 10.5mm. I-am spus ca nu am avut chisturi niciodata si mi-a spus ca se resorb cand vine CM. La care eu l-am intrebat: "deci nu e nici o sansa de sarcina luna asta" (speram totusi, va dat seama)...si mi-a rasp ca este, ce, a zis ca nu e? Mi-a dat reteta pt AC si mi-a zis sa-l sun sa-i spun ca sunt gravida...si eu m-am conformat. Mi-am facut test la o sapt intarziere, la birou, dupa ce am cititAcatistul Sfintilor Ioachim si Ana (auzisem si eu ca poarta noroc)...si mi l-am facut si...surpriza: imediat cum l-am bagat in pp, s-a inrosit liniuta de sarcina si apoi cea de control...u-mi venea sa cred, eram la toalete la serv, am plans, am tremurat si m-am programat la eco (cu sora mea, ca si eu fusesem cu ea si am zis ca-mi tine noroc), la Moisa la cabinet, sa-mi confirme ca e sarcina si ca este in uter...sa nu apuc sa ma bucur prea mult. Si totul a fost si este ok. Mi-am anuntat si sotzul, seara, i-am cumparat un iepuras (totul se intampla de Pasti), in care i-am pus testul de sarcina si ecografia si...nu m-a crezut, a zis ca face sora ea misto de el (ea avea deja burta mare). Si de atunci sunt FERICITA! Ma simt bine, dar si daca Doamne Fereste nu m-as simti, tot m-as bucura cat as putea de sarcina.
Mi-a tinut noroc Acatistul??? Nu-l mai citisem pana atunci...cine stie? Poate am simtit ca asa trebuie. Si, fetelor, am DPN-ul de Craciun :)) deci este dar de la Dumnezeu!
Ma bucur ca mi-am facut toate investigatiile, poate, cine stie, una dintre ele a fost "decisiva", sau poate toate...cina stie??
Ma iertati ca v-am tinut atat, dar am vrut sa va spun sa nu va pierdeti optimismul, desi uneori stiu ca simtiti ca ajungeti la capatul rabdarilor...
Va pup si va urez multa bafta!
Ingeras10+
Anca Wish spune:
Frumos ai scris si frumos ti-au raspuns si fetele.
Parerea mea e ca nu exista --infertilitate inexplicabila---. E doar lipsa dr. ca sa "descopere" adevarata cauza. Si mai cred ca si stresul dauneaza enorm.
Eu incerc de vreo 5 ani. Ma doare ca ajungem sa ne "mandrim" cu perioadele noastre de incercari. Stiu, e aiurea spus. Ai sa ma intrebi ce e de "mandrit" in asta. Ai sa citesti in multe locuri "ma chnui de...ani, am facut si aia, si aia, am facut n'spe inseminari si am luat 300 de pastile..etc". Nu ne-a obligat nimeni. Singure ne-am "bagat" in asta si nu suntem la nici un concurs. Ideea ca, de multe ori, lucrurile scap de sub control iar dorinta arzatoare se transforma in obsesie. Atunci e grav.
Preferam ca acum sa nu ma autointitulez ironic dar si amar "stearpa" si sa fi ramas din prima luna. Ghinion!
Sfatul meu e sa te relaxezi si sa nu-ti chinui sotul (mie mi-a afectat mult casnicia aceasta dorinta dusa pana la paroxism).
Iti doresc sa fiti sanatosi amandoi si sa nu-ti pierzi speranta.
anca...SIGUR intr-o zi
Sheritra spune:
Ingeras de nota 10 cu 10 saptamani in burtik,
Mare uimire si bucurie este sarcina ta pentru multe persoane! De cand ai anuntat marea veste, te dau drept exemplu la toate cunostintele mele aflate in acelasi razboi, mamei care ma cicaleste ca din cauza inghetatei, ca dorm dezgolita, ca beau bere rece nu raman, sotiorului sa-i aduc veselie in ochi, etc.
Esti un veritabil exemplu de vointa si energie, iar rezultatul nu poate fi decat unul pozitiv, normal. Ai reusit !
Lunga lupta, mare vctoria, nu?
Stiti, ma gandeam si eu ca daca maine raman o sa mi se para ca totul a fost usor, greul a fost din cauza panicii si a emotiilor ca « n-o sa fie », mai bines pus, a strsului. Probabil ca as sta si m-as mira tare de ce m-am necajit atata? Succesul da un alt gust emotiilor trecute, adrenalina inca zburda prin sange, gafai cu ochii iesiti din orbite si gandesti ca ce tare sunt, am facut-o si pe asta, nu m-am lasat, de ce m-oi fi speriat?
Eh, pana la gustul victoriei, neintrezarindu-i nici pe departe sfarsitul, imi pare ca asa de mult mai e, si caut febril o scurtatura, chiar un truc sa pacalesc lunile, sa fie mai putine goale, sa ajung si eu la capat mai iute, chiar cu o trisare mica.
Nu stiu cum simt alte fete, dar eu cand aud reusite de bebici, ma bucur asa de tare, parca fiecare succes individual ajuta intregul lot sa ajunga mai repede la scopul final!
Ma bucur pt fiecare in parte, caut sa memorez f bine ce-a facut cum a facut de a reusit, sa urmez si eu pasii invingatoarei.
Mi se intampla ca in cazul tratamentului Liviei : cate aud intr-o luna, pe toate le pun in aplicare. Acuma, cu retele “acestea”, bine ca nu se bat cap in cap, ca daca le-as mai si combina, cred ca saracul sotior ar crede ca mi s-a dedublat personalitatea!
Exemplu: o fata spune ca a reusit cu picioarele pe pereti si a doua cu perna sub fund! Deci, o dataza si alta data iar asa! Si daca numai un ae castigatoare si pier “momentul” cu cealalta? Un mai bine o fac de doua ori in aceeasi seara, ca sa fiu sigura ca un ratez “big bangul”? dar ce fac cu gigeii? Parca nu se refac ei asa repede cu cap si coada si manute sa innoate asa repede. Atunci sa dublam BU, sa triplam napraznicul, sa luam polenul cu polonicul, sa numaram picaturile din cicnci in cinci picaturi ca sa un fie pera putine….
Si uite-asa fetelor, te duci cu capul, adormi usor vasand frumos, si cand te scoli, parca ai sentimental ca ai uitat ceva, da, ce sa fie, aha, uitasem sa 
.Sau parca facusem? De cate ori? Nu cumva am stat pe o parte, parca pe cea cu ovarul lenes, ah, luna viitoare stau pe cealalta, care e castigatoare!.......
Va pup pe toate si sa un iertam nimic!
Sheritra
valiburu spune:
Din nefericire,ma incadrez si eu in aceasta categorie.Am batut cu speranta la usile catorva medici timp de 4 ani,dar de un an am incetat orice tratament,dupa ce mi-am facut toate investigatiile.Nu am incetat sa sper intr-o minune,dar cred ca Dumnezeu asteapta de la noi mai multa credinta si staruinta in rugaciune!
Ingeras 26a,te rog sa imi spui in ce perioada ai luat clostylbegit si estrofem.Am inteles ca estrofemul este pentru ingrosarea endometrului.Eu la stimulari aveam foliculi care nu se spargeau,iar endometrul ramanea mic.
Mult succes tuturor aspirantelor !
marryan spune:
Buna Ingeras26a ai fost foarte curajoasa si ai luptat pu un final fericit, te felicit din suflet pe atingerea visului tau.
Am luptat si eu cu disperare mai mult de un an sa am un copil si nimic pina acum. am facut mai toate analizele, nu am ajuns inca la FIV, dar din pacate daca nu o a fie si nu o sa o fac si pe asta.
sunt disperata uneori si foarte frustrata de tot ce mi se intimpla in viata dar nu ma pot da batuta, o sa lupt incontinuare cu speranta ca intro zi va voi scrie si eu marea mea bucurie.
Deocamdata am lasat tratamentul deoparte si am hotarit cu sotul sa traim liber fara stres si sa ne bucuram de fiecare ze ce ne o daruieste Dumnezeu.
marryan