singuratatea in doi...
Raspunsuri - Pagina 9
Elle_seb spune:
Eva,
"Nu stiu ce e de facut, dar, sincer, imi e teama ca nu voi lua nici de data asta decizia corecta."
... suna atat de ... nu gasesc cuvantul potrivit... stigmatizant. Si adevarat. Nici eu nu sunt convinsa ca am luat decizia corecta cand am acceptat (pentru a nu-stiu-cata-oara) sa mai dau o sansa relatiei, desi in sufletul meu aveam certitudinea ca nu o sa mai pot vreodata sa mai revin la sentimente mai bune fata de el. Mie imi este clar motivul pentru care nu ma pot desprinde de el: teama ca n-o sa-i pot oferi copilului meu TOTUL. Fi-miu este obisnuit sa primeasca multa atentie de la noi, cei care formam universul lui: eu, bunica, bunicul si tatal (am pus "tatal" pe ultimul loc pt ca (,) chiar asa este, tati este doar o prezenta fizica in viata lui si atat.
Sunt full de teorie... doar ca atunci cand vine vorba de practica... teoria nu mai are nici o valoare...
Tu ce te-ai gandit sa faci?
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
melina34 spune:
Elle_seb, ma bag si eu in seama la subiectul asta din n motive, dar am simtit nevoia sa iti scriu;as vrea sa cred ca armistitiul pe care l-ai facut,iti asigura linistea in casa, linistea familiei care este foarte importanta pentru copilul tau in primul rind;pretul il stii doar tu dar,cu atit mai mult cu cit exista un pret,cred ca esti un om echilibrat,care are puterea sa-si pastreze familia,care si-a pus dorintele pe ultimul loc si pe cele ale copilului pe primul caci, cum altfel, in ce ordine fireasca ar putea decurge lucrurile?
nu cred ca daca ai fi renuntat la relatie ai fi fost o egoista ci ai facut-o, la fel ca multe altele, doar pentru ca n-ai mai fi suportat;
nu esti singura si asta se vede si din nr.celor care au scris si citit subiectul,esti doar una dintre cele care au curaj sa infrunte ,,singuratatea in 2" si sa scrie despre asta, succes in continuare!
Elle_seb spune:
Draga Melina, iti multumesc foate mult ca mi-ai scris. Intr-adevar, am facut un armistitiu... tacit. Nu atat intre mine si el, cat IN MINE. Un armistitiu intre ceea ce simt si ceea ce trebuie sa degaj in fata copilului meu si PENTRU EL. Intre timp m-am mai linistit, daca pot spune asta, nu pentru ca problemele s-ar fi remediat substantial ci pentru ca am reusit tot timpul sa vad partea plina a paharului chiar si atunci cand plinul e de fapt pe fundul lui... ce sa fac, sunt o optimista chiar si atunci cand sunt trista, nu pot sa ma schimb, sper sa nu ma schimb.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
incognito spune:
O astfel de situatie,intr-adevar este greu de traversat si spun traversat gindindu-ma ca intr-un final lucrurile s-ar putea aseza intr-un mod convenabil pentru amindoi membrii cuplului.Eu am invatat ca este foarte important inainte de toate sa am grija de mine pentru a putea avea grija de cei mici.Cind vine vorba de aceasta singuratate in doi ma gindesc ca,de fapt alegem sa simtim asa. In realitate nu ne iubim suficient pe noi insine.Daca ne-am iubi si aprecia destul nu ne-am mai simti deloc singuri-am descoperi ca exista o mie de alte motive de a ne bucura din plin de toate fara asta pe ginduri masurindu-ne starea functie de barometrul celui de linga noi.
eva03 spune:
Elle abia acum am gasit un pic de liniste ca sa iti raspund. Ma intrebai ce am de gand sa fac?
Nu stiu, tocmai asta este, ca nu stiu.
Rasucesc problema in fel si chip pana ajung sa ma relaxez iar si "sa uit" sau sa ma fac ca nu vad, sa ma gandesc ca poate e o fericire sa nu fiu agresata fizic, ca trebuie sa ii multumesc lui Dumnezeu ca am ceea ce am, incerc sa ii gasesc circumstante atenuante lui, iar mie bube in cap, ma gandesc ca sunt prea impulsiva si actionez mult prea repede, ca sunt prea exigenta, ca vreau prea mult, dau vina pe zodie, pe stea, pe noroc, pe destin...
Rau este ca nu inteleg cum de am ajuns in situatia asta, cand ani de zile nu ne-am despartit noapte si zi (pentru ca eram parteneri si la serviciu), toti ne socoteau o pereche "de invidiat", unde am pierdut controlul? De ce si cum? Tot ma gandesc ca poate, daca aflu raspunsul, cu un efort, voi reusi sa reincalzesc relatia. Si atunci iar ma intreb: "oare nu cumva asta e de-a dreptul moarta, ce mai faci tu resuscitare?" cerc vicios!
incognito spune:
Fetelor,zau asa!Pretuitiva mai mult!Si eu am acasa o situatie anapoda dar nu disper.Ma gindesc ca sint o sumedenie de lucruri pentru care merit tot respectul,ca am dovedit de atitea ori ca sint un om pe care te poti baza,serios,cu capul pe umeri,Avem doi copii absolut minunati si multe reusite impreuna in spate iar daca acum nu mai este in stare sa pretuiasca nimic pentru ca o d-ra mai tinara cu niste ani i-a sucit complet capul sa fie sanatos!Nu merita sa ma consum,sa-mi bat capul.Este al naibii de greu,insa ma straduiesc sa-mi fac viata frumoasa in fiecare zi:ma bucur ca sint sanatoasa,sint fericita ca-mi pot vedea copii zimbind,ma bucur de fiecare dimineata care incepe,de tot ceea ce pot face bun pentru mine ori pentru altii...Sint lucruri simple dar valoroase.Zau,asa!Invatati sa va iubiti pe voi insiva intii de toate.Sa nu va fie teama sa va aplecati asupra voastra.Vorbiti cu voi insiva!Veti afla atit de multe despre voi!
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by incognito
O astfel de situatie,intr-adevar este greu de traversat si spun traversat gindindu-ma ca intr-un final lucrurile s-ar putea aseza intr-un mod convenabil pentru amindoi membrii cuplului.Eu am invatat ca este foarte important inainte de toate sa am grija de mine pentru a putea avea grija de cei mici.Cind vine vorba de aceasta singuratate in doi ma gindesc ca,de fapt alegem sa simtim asa. In realitate nu ne iubim suficient pe noi insine.Daca ne-am iubi si aprecia destul nu ne-am mai simti deloc singuri-am descoperi ca exista o mie de alte motive de a ne bucura din plin de toate fara asta pe ginduri masurindu-ne starea functie de barometrul celui de linga noi.
Incognito, dintr-un anume punct de vedere ai dreptate, teoretic nu trebuie sa ne masuram nivelul de multumire raportandu-ne la cel de langa noi... zic teoretic. Pentru ca practic, acum simt altceva. O mare capitulare. Si convingerea ca nu o sa reusesc sa schimb ceva in relatia asta in veci. Efectiv vorbim limbi diferite, tindem spre lucruri diferite, simtim diferit.
Sambata asta aveam program administrativ, pentru ca doar sambata mai pot sa fac si eu treburi in casa mai consistente. L-am intrebat ce prefera: sa ramana acasa cu cel mic si sa ma duc eu la cumparaturi sau sa se duca el. A ales sa se duca el, dar s-a scandalizat cand i-am facut traseul, cand i-am spus ca vreau sa ia pampersii dintr-un anume loc ca sunt mai ieftini si tot asa.
Dupa ce a luat ce avea de luat si s-a intors acasa, i-a sunat telefonul. Prietenul lui, care avea nevoie de el. Iar raspunsul sotzului, prompt, ca de fiecare data cand vine vorba de prietenii lui: "Cum sa nu? Ma imbrac imediat si vin la tine!" Si dus a fost pana seara. A plecat desi eu eram bagata in treburi pana-n gat, desi copilul luase mingea si vroia sa se joace cu ta-su si cand a vazut ca pleaca s-a pus pe un mare plans. Pentru prima data a plans ca nu l-a bagat ta-su in seama si a iesit pe usa. A plans in bratele mele si eu odata cu el. L-am sunat dupa-amiaza sa-l intreb cand vine, ca mai am foarte multa treaba si cel mic nu mai are stare in casa, sa vina si sa-l scoata afara. Si mi-a raspuns ca nu poate sa vina, ca inca mai are treaba sa-l ajute pe prietenul lui... A fost o zi groaznica... m-am simtit groaznic... A venit seara, dupa ce eu terminasem intr-un sfarsit toate treburile si s-a pus la calculator. Duminica, toata ziua, la calculator.
Am o stare groaznica. Nu mai suport indiferenta si nepasarea lui. Imi vine sa-mi bag picioarele si sa plec departe sa nu-l mai vad si sa nu mai aud de el.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Gabi_K spune:
Elle, ce pacat... ca in timp ce omul sta la taclale cu prietenul, tu stai si iti faci treburile acasa. Trebuia sa iesi cu copilul sa te joci cu el, iar treburile sa le faca d-l sot. Sau macar o parte din ele. Ca doar nu-i ceva firesc sa faci tu totul singura.
Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Gabi_K
Elle, ce pacat... ca in timp ce omul sta la taclale cu prietenul, tu stai si iti faci treburile acasa. Trebuia sa iesi cu copilul sa te joci cu el, iar treburile sa le faca d-l sot. Sau macar o parte din ele. Ca doar nu-i ceva firesc sa faci tu totul singura.
Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
Pai daca as lasa pe seama lui nu s-ar face chiar nimic...
Si asa imi reproseaza ca mare lucru nu fac...
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Gabi_K spune:
of, Elle, imi pare rau:(
Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)