singuratatea in doi...

claudiakb spune:

prettysunshine spune:

N-am reusit sa citesc tot de la acest subiect,dar am sitit povestea lui elle_seb si as vrea sa-i spun si cate ceva dintr-a mea.Noi ne-am casatorit foarte tineri,aveam 21,respectiv 22 de ani,dragoste mare si cu nabadai.La trei luni de la casatorie am ramas insarcinata,iar la 22 eram mama deja.La 24 divortam deja.Nu mai conteaza povestea divortului de atunci,pot sa spun doar ca nu l-am simtit alaturi de mine in momente grele,cand ar fi trebuit sa fie langa mine.La varsta respectiva am luat destul de usor decizia de a divorta,cand esti tanar le vezi pe toate altfel.Dupa doia ni ne-am reimpacat,m-am gandit ca poate trebuia sa fac anumite compromisuri,ca inca ma iubea si inca il iubeam si beinteles era tatal baietelului meu.Am crezut ca va incepe o noua luna de miere,dar n-a fost asa.Nu ne-am recasatorit decat anul trecut in vara,am stat 5 ani asa,5 ani in care am simtit de mii de ori ca-mi vine sa-mi iau campii,iar termenul de singuratate inh doi e cel mai potrivit.Nu era niciodata acasa,nu s-a implicat niciodata in cresterea copilului,iar pe mine m-a ignorat mereu.Nu va pot spune de cate ori am incercat sa vorbesc cu el,sa-i spun cum ma simt.Ura discutiile astea.O sa ma intrebati de ce m-am mai recasatorit.Pentru ca n-am avut niciodata destul curaj sa pun capat relatiei,am sperat mereu ca va fi mai bine la un moment dat,iar cand a dorit sa ne recasatorim am crezut ca asta inseamna ca se va schimba.N-a fost asa,lucrurile au continuta la fel,iar la 5 luni de la casatorie,m-a anuntat ca vrea sa plece din casa,ceea ce a si facut in mai putin de o luna.Bineinteles ca eu am fost cea vinovata,a spus ca nu mai suporta si ca a facut-o de dragul copiluluiNici acum nu stiu motivul real al plecarii.Cert este ca a plecat,a zis ca nu vrea sa dea divort intrucat nu vrea sa se recasatoreasa.Divort am dat eu dupa 2 luni cand am realizat ca nu l-as mai vrea inapoi pentru nimic in lume.Acum sunt singura cu baietelul meu care sufera enorm si regret nespus ca m-am impacat cu tatal lui in urma cu ani,pentru ca daca n-o faceam,el nu suferea asa acum,iar eu nu-mi pierdeam aproape 6 ani din viata aiurea.
Am spus povestea mea aici pentru ca acum consider ca eu trebuia sa fiu cea care trebuia sa rupa relatia,n-am facut de dragul copilului care acum sufera mai mult decat ar fi suferit daca o faceam atunci,acum e mare si intelege.Acum imi dau seama cat de greu mi-a fost toti anii astia si-mi pare rau ca am asteptat s-o rupa el.Am suferit enorm cand a facut-o,vreo 3 luni n-am fost om,am slabit 10 kg,nici acum nu sunt bine inca si ma gandesc pentru ce atata suferinta si atatia ani pierduti?Copilului meu i-am facut mai mult rau decat bine.Daca relatia nu merge cum trebuie si daca dupa incercari repetate nu se schimba nimic,atunci nu merita sa suportati singuratatea in doi de dragul copiilor.


Poze

One Stone is Enough to Break a Glass. One Sentence is Enough to Break a Heart.One Second is Enough to Fall in Love and One Misunderstanding is Sufficient to Break Friendship.

claudiakb spune:

incognito spune:

,,Eu mereu m-am autoacuzat,am ajuns sa consider ca nu merit sa ma iubeasca cineva si ca are dreptul sa se poarte asa cu mine,ca eu il provoc. ''
Nu esti singura care te-ai gindit la asta.Am cintarit-o si eu.Si chiar exista un soi de adevar in sensul acesta.Si cu cit o cintaresti mai mult si mai profund cu atit iti dai seama ca singura persoana care realmente trebuie sa se schimbe esti chiar tu.Problema este sa reusesti,e mai greu decit isi poate imagina cineva,pentru ca practic parasesti toate tiparele dupa care ai functionat toata viata si pe care le cunosti.E cu totul altceva decit ca te reinventezi-asta ar fi tentate unele perswoane sa creada.Te restructurezi de fapt de la cele mai mici amanunte.
Eu nu stiu de ce nu ma despart de sotul meu.E si asta o nebunie,pe cuvint,desi totul din mine o cere,o vrea.Nu mi-e teama de judecata celor din jur si nici ca nu ma voi descurca-pina la urma nu vom dispare cu tortul,copiii sint ai amindorura,va plati pentru asta si va participa vrei-nu vrei la intretinerea lor.Nu mi-e teama de suferinta imediata a celor mici-nu au fost prea atasati si nici acum nu sint cine stie ce desi comparativ cu alte vremuri au o relatie activa cu tatal lor.Pe undeva mi-e teama de suferinta lor in viitor-am colege divortate cu copiii maricei de 9,10,12 ani care sufera tare de tot,una dintre ele chiar s-a impacat cu fostul dupa 5 ani de la divort pentru ca nu mai suporta suferinta copiilor.
Fetelor,si uite asa,naiba sa ma ia daca stiu de ce nu ma despart.Probabil cind ma voi linisti complet si ma voi intelege si voi trasa sensul real a ceea ce-mi doresc sa fac cu viata mea raportat bineinteles la copiii pe care ii am si punind pe primul plan interesele lor,nu voi mai sta atit pe ginduri.
Va pup pe toate,
Incognito

incognito spune:

Of!Am facut niste greseli de ortografie fantastice!Scuze!Desi cind am vazut...m-am amuzat.Vedeti-,,nu vom dispare cu TORTUL"- e de fapt-nu vom dispare cu TOTUL-.Sint zapacita complet.Mii de scuze din nou.
Incognito

J G spune:

Incognito ai fost mortala cu tortul!

Pentru mine copilul a fost mototrul in decizia de a divorta. Stiam desigur de mult timp ca trebuie sa o fac, ca nu mai exista solutii dar totusi nu ma induram (ca si cand as fi fost pusa sa-mi tai singura un picior cangrenat, logica mi-ar fi spus ca trebuie sa o fac ca sa-mi salvez viata dar pt ca exista o sansa de 1/1000 sa se repare piciorul... ezitam).
asa ca m-am agatat de copil asa cum alte femei se agata de o noua iubire. Stiam ca ea nu va fi fericita intr-o asemenea familie si ca pe masura ce creste va suferi mai mult.

Chestia e ca e normal sa incerci sa pastrezi familia dar cu niste limite. Sa nu incepi sa te degradezi, sa te invinovatesti degeaba, sa te anulezi ca persoana. Un terapeut ajuta mult in asemenea situatii.

Claudia nu e bine sa iti creezi scenarii despre viitor doar ca sa justifici acceptarea situatiei actuale. Nu stii cum va fi viitorul. dar stii sigur ca in prezent suferi. Stii sigur ca un copil nu e fericit intr-o familie nefericita. daca te ajuta, citeste cateva carti despre dezvoltarea psihologica a copilului (pe mine m-au speriat suficient).

Nu ma intelegeti gresit. Eu am trait exact ce traiti voi (ma culpabilizam pentru tot, acceptam orice, am facut compromisuri foarte mari). Dar nu a servit la nimic, din contra. In ultima faza am simtit ca imi pierd mintile. Si am avut un moment in care am inteles ca chiar nu se poate face nimic, nimic... pana atunci sperasem. Si ce era mai important, chiar daca s-ar fi produs o minune, eu deja nu mai puteam sa trec peste ce se intamplase deja.
Deci nu va indemn sa divortati. Daca voi credeti ca 1. Se poate face o schimbare asa incat sa fiti fericite si 2. Puteti uita ce s-a intamplat, atunci faceti-va un plan si incercati. Daca nu merge, atunci plecati.
Viata e scurta rau... de tinerete nu mai spun. Eu, cel putin, prefer sa traiesc construind ceva decat consumandu-ma aiurea si suferind.

Va pup si va urez o saptamana buna!

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

claudiakb spune:

incognito spune:

M-am tot gindit zilele astea.La multe.Oare exista femeie care a trecut prin povesti asemanatoare cu cele traite de noi si a reusit sa uite,sa-si faca planuri si sa mearga inainte cu acelasi barbat?Daca DA cum a reusit?
Poate eu am o problema psihica...si nu reusesc sa intrevad reteta daca ea exista...
E afurisita treaba!Ma uit la mine-s-au asezat lucrurile-nu ma mai jicneste,are grija de noi,justifica absentele,imi raspunde totdeauna la telefon...-ma rog,tot ceea ce nu era inainte.Iar eu-stana de piatra in sufletul meu.Am murit cu totul.Am numai un drac de gind care imi sageata mintea dureros-La ce bun?S-a sfirsit.Ei,baiete,nu mai ai pe cine cumpara!
Imi spun numai ca trebuie sa capat forta sa nu ma mai doara si sa pot spune raspicat-Iesi!Afara din casa si din viata mea!-daca va schimba iarasi placa.Pentru ca dudui tinere si disponibile zumzaie destule prin preajma lui si cintarindu-i caracterul nu va intirzia prea mult in cumintenia asta.
Exista momente de tandrete sau cel putin asa ar trebui sa fie.Incerc numai un mare gol si cind ramin singura mi se face pielea de gaina gindindu-ma ca am ajuns incapabila sa incerc sentimente de dragoste,emotie...
JG,eu nu reusesc sa ma agat de copii ca sa schimb sensul lucrurilor.Mi-e frica sa o fac,m-as simti vinovata in plus pentru ca sotul meu a fost destul de destept sa marseze pe linia copiilor de la bun inceput,imediat dupa scandal apropiindu-se de ei cum nu facut-o 4 ani.Chiar m-a derutat si pe mine cu noua fata pe care a aratat-o la minut.
Cit despre defectele reale ori inventate de el,claudia nu pot sa spun decit ca eu sufar si acum,adica nu am scapat complet inca de convingerea ca el are dreptate-mi-a spus de nenumarate ori ca sint nebuna,nepriceputa,eu nu ma vad?,nu ma uit la mine cum arat?...Dar stii ce fac acum?Cind mai imi pierd controlul si ne mai certam si se intimpla sa-mi ies din fire si simt la el tentatia de a-mi spune intocmai ca altadata-Esti doar o nebuna,tu nu te vezi?-i-o iau frumusel inainte-Nu spuneai tu mereu ca sint doar o nebuna?Si nu eram deloc,stii bine!Ei,na!Poftim!Acum chiar sint asa!Traiesti cu nebunul in casa.Trag usa dupa mine,nu ma intorc sa cer scuze ori conciliere.
Una peste alta e dificil si dureros.Sint relativ multumita numai de un aspect(si spun relativ pentru ca ma gindesc ca si aspectul acesta s-ar putea schimba peste noapte,dar daca ar face asta copiilor,dau cu el de nu se vede din toate punctele de vedere,pe cuvint!,cu toate ca are el 1,85 si 90de kg.iar eu numai 1.65 si 49!)-eu am pierdut un sot,un om despre care credeam cu convingere ca imi este cel mai devotat prieten si pentru care credeam ca sint totusi unica si valoroasa,dar copiii au cistigat un tata,in devenire ce-i drept-are multe de invatat inca la capitolul acesta dar pare tenace-se straduieste de mai bine de opt luni,nu cred ca joaca teatru.
Miine este INTII IUNIE si vreau neaparat sa spun LA MULTI ANI copiilor nostri-si tuturor copiilor!-alaturi de multa sanatate!Si fetelor,LA MULTI ANI si pentru noi mamele lor-i-am purtat,i-am nascut,ii crestem cu grija-zic eu ca meritam si noi urarea.Sa ne bucuram alaturi de ei cu tot sufletul de aceasta zi.
Va pup pe toate,cu drag,
Incognito


p.s-nu vreau sa par egoista,dar barbatii-tati sa se bage singuri in
seama;oare citi dintre ei isi amintesc semnificatia zilei de miine?Din suflet sper,cit mai multi!

claudiakb spune:

MissParker spune:

Fetelor, si

Va urmaresc cu drag pe toate, chiar daca nu sunt o mamica singura, ci am un sot si sunt fericita si incercam sa devenim parinti, dar am trecut (cu primul sot) prin aproape 10 ani de singuratate in doi si stiu si eu cat de trist este.

Vreau sa va recomand, mai ales celor care inca mai stati in dubiu si va temeti de decizii definitive pentru a va salva din relatii toxice, cartea lui Robin Norwood, "Femei care iubesc prea mult". Ca sa va deschid apetitul, iata un pasaj pe care l-am mai pus si pe un alt topic, dar poate nu ajungeti sa-l cititi acolo:

"Femeile care iubesc prea mult provin din familii in care au fost fie foarte singure si izolate, fie respinse, fie incarcate cu raspunderi mult prea grele si astfel au devenit exagerat de protectoare si dispuse la sacrificii; sau au fost victimele unui haos foarte periculos astfel incat au dezvoltat nevoia coplesitoare de a controla toti oamenii din jur si toate situatiile in care se afla. Consecinta logica este ca o astfel de femeie care are nevoie sa protejeze sau sa controleze (sau ambele in acelasi timp) va putea face asta numai cu un barbat care sa permita, daca nu chiar sa invite acest comportament. Ea se va implica in mod inevitabil cu un barbat care este iresponsabil in cel putin cateva aspecte esentiale ale vietii lui deoarece in mod clar el are nevoie de protectia, de ajutorul si de controlul ei. Atunci incepe lupta ei de a incerca sa-l schimbe prin forta si persuasiunea dragostei ei. [...]

Pe masura ce acel barbat o dezamageste, ea devine tot mai dependenta emotional de el. Asta pentru ca deja a devenit fixata pe el, pe problemele lui, pe bunastarea lui si, poate cel mai important lucru, pe sentimentele lui pentru ea. Ea nici nu mai cauta in alta parte vreo satisfactie sufleteasca. E prea ocupata incercand sa faca lucrurile sa mearga intre ei. E sigura ca daca l-ar putea face fericit, el s-ar purta mai frumos cu ea si atunci ar fi si ea fericita. In eforturile ei de a-i fi pe plac, devine pazitoarea preocupata a starilor lui de spirit. Poate mai mult decat orice altceva ea se simte vinovata pentru ca este nefericita. Negarea ii spune ca nu e nimic in neregula cu el, deci vina trebuie sa fie a ei. [...]

Incearca sa-l faca sa para mai bun decat este si cuplul lor sa para mai fericit decat este. Elimina prin rationalizare orice defect al lui, orice dezamagire a ei si, ascunzand adevarul fata de lume, il ascunde si fata de ea. Sentimentele de vinovatie cresc insa, pe masura ce ea se intreaba de unde vine furia crescanda din ea si de ce nu poate sa fie in ochii lui demna de iubire, astfel incat el sa vrea sa se schimbe pentru ea, pentru ei. Aceasta relatie a devenit intreaga ei lume.

Urmeaza o faza de deteriorare rapida, atat fizic cat si emotional. Femeia respectiva poate capata o tulburare alimentara (folosind mancarea ca un drog tranchilizant sau neglijand mancarea si capatand astfel un ulcer sau un stomac ultrasensibil), poate dezvolta o dependenta de tutun, de alcool sau de mancare, poate capata probleme de piele, alergii, tensiune marita, ticuri nervoase, insomnie, constipatie sau diaree sau amandoua alternativ. Pot incepe perioade de depresie sau daca, asa cum e cazul adesea, depresia deja e o problema, episoadele se pot prelungi si adanci in mod alarmant.

Cand corpul incepe sa clacheze sub efectele stresului, apare faza cronica. Femeia nu mai poate gandi clar, pentru a-si analiza obiectiv situatia proprie. Nu mai vede ce alternative are pentru viata pe care o duce. Aproape tot ce face este o reactie la partenerul ei. [...]

Cand aceasta femeie realizeaza in final ca a incercat totul pentru a-si schimba partenerul si ca a dat gres, poate reuseste sa vada ca are nevoie de ajutor. Este de o importanta cruciala ca persoana la care ea va cauta ajutor s-o ajute sa realizeze ca EA este cea care trebuie sa se schimbe, ca vindecarea trebuie sa inceapa cu ea insasi."


Nu va mintiti ca o casnicie distrusa ar fi un mediu mai bun pentru un copil, fiindca acel copil va creste nu numai intr-un mediu latent ostil si agresiv (el simtind tot ce nu e in regula intre parinti), dar va capata si valori de viata pervertite, crescand intr-o minciuna. Adevarul e cea mai buna alternativa. Intotdeauna.

Asumati-va raspunderea sa aveti grija de voi si sa va pretuiti, caci - asa cum zice si J G - viata e tare scurta, iar tineretea e si mai scurta.

Va doresc multa putere, curaj si sa nu va pierdeti speranta ca meritati ceva mai bun!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!