Semnalul de alarma!
Raspunsuri - Pagina 3
craciunitza spune:
quote:
Originally posted by Rufus
Bun, semnale exista, dar de ce nu reactionam la ele? Atunci cand trebuie?
Oare exista cineva sa se rupa atunci cand vede un semnal evident?
Nu trecem cu vederea, in speranta ca poate ni s-a parut sau ca poate se va corecta?
poze multe cu noi
"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde
Eu nu am reactionat de frica, nu mi-era frica de el ci de familia mea, am un careu sever de matusi aprige la morala familiala. Nu am sperat ca el se schimba, cand te bate omul pe care-l iubesti ce anume ar trebui sa se schimbe ca sa salvezi relatia? Dupa ce am facut pasul, nici una dintre matusi nu mi-a intins o mana de ajutor, aveam doi copii mici si eram a nimanui. "Asa-ti trebuie!".
Cred ca noi, femeile, suntem incorsetate de mici in reguli si ne este teama sa nu fim respinse. Este si asta un motiv pentru care ignoram semnalul de alarma, daca el pleaca cine ma mai vrea?
Nu certati copiii cand viseaza!
Copiii
Noi doi
Mitele iubitele
carolinah spune:
Mi-a placut asta "daca el pleaca, cine ma mai vrea?". M-am recunoscut in anterioara mea relatie care a durat 5 ani (teoretic, ca mai mult nu eram impreuna decat eram). Mie mi se parea ca nimeni nu ma mai vrea, fata proasta ce eram! Dar aveam o scuza, aveam 18 ani cand a inceput...
Dar intr-adevar, si eu cred ca e chestie de self esteem.
lina, cu Alina si Ana... si tati, evident
libelula spune:
- telefoane primite la ore imposibile
- delegatii prelungite
- atentie deosebita fata de propria persoana
- introvertire extrema
KUKI spune:
Cand am ajuns la divort deja semnalele erau atat de evidente, incat nu mai puteau fi ignorate nici cu ochiul liber.
Si tot ma sfatuia toata familia ca "decat sa suferi de la un strain, mai bine sa suferi de la tatal copilului".
Dar sa nu ma mai faca nimeni sa sufar, nu se poate??? Ba trebuie sa se poata. Depinde numai de mine !
Rufus spune:
quote:
Originally posted by craciunitza
Cred ca noi, femeile, suntem incorsetate de mici in reguli si ne este teama sa nu fim respinse. Este si asta un motiv pentru care ignoram semnalul de alarma, daca el pleaca cine ma mai vrea?
Cam asa este. Dar sunt si barbati care se complac, cu semnalele pe masa. Ei ce scuza au?
Toata "institutia" divortului este complicata. Familia si opinia publica condamna, in general, divortul. Problemele materiale (gen cine ia casa, masina, mobila...) sunt complicate, procesul de divort poate fi lung, intortochiat si, deci, traumatizant, perspectiva "dupa" este descurajanta (mai ales pentru femei), indiferent ca se refera la bani, timp liber pentru copii sau altele.
Asa ca mai bine iti bagi un bat undeva si rabzi, in functie de cat te tin puterile, dar rabzi pana nu mai poti. De-abea atunci, neavand ce face, te decizi sa actionezi asa cum instinctul ti-a spus, uneori, cu multi ani in urma.
poze multe cu noi
anabordea spune:
Ca mare dreptate mai ai, Rufus! Si mai e si vorba aia: "Da-i romanului mintea cea de pe urma!"
Ana, mamica de 
Diana Alexia (28.02.2004) si 
Daria Oana (6.01.2006)
Album: http://pg.photos.yahoo.com/ph/anabordea/album?.dir=/60b0scd
IEPU spune:
She,
da' cum "foloseai" tu parasuta? 
Magda, mami de Horia (20ian1997) si Matei (3oct2005)
craciunitza spune:
Haideti sa schimbam un pic registrul discutiei, sa vedem ce am fi considerat necesar sa faca ex-ul pentru a-l ierta, pentru a putea continua relatia in conditii decente.
Am spus, si o sustin, ca dupa ce te-a batut nu exista cale de iertare.
Dar asta spun acum, cand simt doar compasiune fata de relatia incheiata, daca ar fi sa dau timpul inapoi cred ca ar fi fost benefic sa plece cateva zile, sa plece si sa se intoarca stapan pe el, sigur pe el si viteaz, ca un gladiator, cred ca asta m-ar fi facut sa-i dau a doua sansa.
Nu certati copiii cand viseaza!
Copiii
Noi doi
Mitele iubitele
KUKI spune:
Craciunita, poate ca nu inteleg eu exact ce vreu sa spui.
Eu cred ca e vorba tocmai despre faptul ca am ignorat niste semnale de alarma si le-am dat o a doua sansa, a treia, sau chiar mai multe.
Si aici am gresit.
In cazul meu, ceea ce am povestit a fost, asa cum am spus doar inceputul.
Au urmat in timp abuzuri de tot felul. Fizice, verbale, psihice...iar eu eram prea tanara, prea speriata, imi era prea rusine de familie si de cei din jur ca sa am puterea atunci sa pun punct.
Asa ca am "iertat" de fiecare data. Si de fapt nu am iertat niciodata. De fapt am facut compromisuri. Compromisuri pe pielea mea, pe timpul, meu, pe tineretea mea. Toate aceste compromisuri pentru el au fost de fapt sanse acordate.
Le-a meritat ? Nu !
alma spune:
Primul semnal a fost atunci cand, prieteni fiind, m-a bruscat pentru ca am stat de vorba cu un amic si el m-a vazut. Apoi, faptul ca m-a indepartat de prietene, ocupandu-mi el tot timpul.
Dupa casatorie, asocierea intr-o firma, cu care eu n-am fost de acord, desi i-am explicat de ce nu e oportun sa faca asta, cu argumente solide chiar. A facut-o oricum, ca dupa aia sa spuna ca "neamurile mele" l-au adus la faliment, desi il avertizasem inainte.
Neimplicarea in tot ceea ce tine de familie, dorinta de a fi cat mai mult plecat de-acasa, cu diverse treburi. Deh, se plictisea langa nevasta si copil.
Violenta verbala si abuzul emotional, iar in final si abuzul fizic.
http://community.webshots.com/user/freediaro