"Open marriage"-da/nu/de ce/cand/cum?

Elise spune:

uite aici:

quote:

---

Si daca iti iubesti partenerul preferi sa stii ca perna e goala pentru ca el sa fie fericit decat sa stii ca perna e goala de exemplu pentru ca el trebuie sa munceasca la 8000 km distanta, dupa 10 ore de calatorit cu avionul si chinuit de un alt fus orar.

---

prefer sa stiu ca perna e plina si el e oarecum nemultumit.
desigur, e optiunea mea...

Elise

aussiemaria spune:

cumva de acord cu she - fff interesant ce a spus in_trecere.
dar vin si eu si ma intreb, ca prostu': ce folos?
sa ma explic:

eu cred ca oamenii vin pe acest site si forum in cautare de solutii la intrebari si probleme concrete, legate de familia 'normala', aia standard-monoton-tradionala romaneasca .... personal sunt o fire practica si intru aici sa mai citesc una alta despre bebei, daca am timp sa arunc si eu o parere intr-o discutie, o fac. dar nimeni nu face aici teorii de dragul teoriilor zic eu. poate ar fi natura altor site-uri.

caci in_trecere se posteaza cumva in postura 'invatatorului' - uite, bei, si astia amaratii din ro, inapoiatii ... ia sa le deschidem noi mintea ...
ha, f frumos, cum ziceamm interesant, dar cu accente pe alocuri de, as zice, snobism.

nu contest nr si calitatea echipelor de 'specialisti' care au facut studiul fiintei umane si al pisihikului ei ... dar eu una ma cam enervez cand vad generalizari de-astea 'ca la carte' ... ca parca ziseram chiar ca nimeni nu detine adevar absolut si radical.
o fi fost omul fiinta poligama dar trecura frate draga neshte melioane de ani de-atunci ... datele problemei se schimba si mai ales oamenii devin din ce in ce mai diferiti ca indivizi fata de cromanionu' lu' peste.
nu dau cu piatra in sociologi, sau nu sunt de parere de totul e bulshit da capo al fine (vezi barbatii marte si femeile venus si alte alea), dar hai s afacem un efort sa intelegem ca asta face viata noastra interesanta in secolul 21 - diversitatea si faptul ca desi avem o baza genetica in comun ne manifestam diferit!
daca nemtii sau nordicii au o anumita libertate in abordarea tematicilor cu natura sexuala asta nu-i face mai intelepti - eu as judeca dupa 'rezultate' ... si tare mi-e teama ca atitudinea asta sanatoasa a lor de respectare a 'nevoilor' primordiale nu duce din pacate si la perpetuare speciei (sau acum intervine chestia aia ca acu' nu mai e nevoie sa fim asa multi???).
sunt mode. si mode. de abordare. nici una nu e perfecta.
o singura concluzie buna cred ca se desprinde - cuplurile, familiile pot fi de 'ideologie' si traditie diferita, dar ar fi bine sa incercam sa ne pliem unul dupa celalalt in numele iubirii si sa incercam sa ne fie bine impreuna, de comun acord, cum s-a mai spus.
unii se pot simti fericiti cu episoade de mica idila, altii (cu "tare" de educatie inchistatoare mai active) pot sa sufere si la cel mai mic semn de lasare a pernei libere ... sa nu generalizam. putem face ca americanii: eu am trecut prin asta, si am ajuns la asta. asa ca persoana care pune o intrebare are mai multe raspunsuri posibile ce o ajuta sa si-l gaseasca pe cel potrivit situatiei ei.
pana acum vad ca in_trecere a preferat sa treaca sub tacere viziunea personala. ar fi si mai interesant daca ar mai veni, cu date mai putin teoretice pe marginea 'problemei', nu va fie cu suparare. poate ii comunica prietena si ne mai viziteaza.

in_trecere spune:

Am primit mesajul! Asa ca ceea ce vroia sa fie o postare singulara ajunge acum la al treilea numar. Si recunosc ca autorii site-ului au dreptate cu ce spun pe prima pagina: site-urile de acest gen creeaza dependenta. Este un lucru cunoscut. Dar o sa am grija
Am fost intrebata care este pozitia mea in problema dezbatuta. Am sa incerc sa o expun, dar intai fac cateva precizari. Parerea mea s-a format prin natura profesiei si prin experienta de viata personala. Am 34 de ani, sunt casatorita de 13 si am 2 copii. Si am si sentimente, imi iubesc sotul si copiii si suntem fericiti (ca tot ducea cineva grija).

Am sa ma refer in continuare la cuplurile heterosexuale (ca la cele homosexuale e mult mai complicat) obisnuite. Nu la cele cu probleme extreme, de genul alcoolism, violenta casnica, inselatorii de care ar trebui sa se ocupe mai degraba procuratura decat psihologii s.a.m.d.

Cum se casatoresc oamenii? In marea majoritate a cazurilor se intampla cam asa: un barbat si o femeie se cunosc si se indragesc. Poate fi dragoste la prima vedere sau aparuta mai lent, pasiune arzatoare sau mai molcoma, la fel de intensa la ambii parteneri sau mai puternica la unul din ei. In acest caz celalalt accepta casatoria pentru a nu il rani pe cel foarte indragostit, pentru ca el pare om bun si iubitor, pentru ca spera ca indragosteala va veni mai taziu, pentru ca e “o partida” etc. De cele mai multe ori EL este cel indragostit si insistent, dar sa intampla si invers. De obicei cei doi nu se cunosc cu adevarat. In sensul nu au trait o vreme suficient de indelungata impreuna in conditiile in care vor trai dupa casatorie. Mai mult, cei doi sunt de multe ori la prima relatie, imaturi emotional si fara experienta de cuplu. Sa fim sinceri, inainte de 30 de ani in general oameni nu se cunosc nici macar pe ei insisi cu adevarat (in sensul de a isi constientiza cu acuratete dorintele, nevoile, scopul in viata si disponibilitatile). Multe dintre aceste aspecte nici nu sunt formate inca pe deplin. Oamenii la aceasta varsta nu au cum sa realizeze care va fi scopul lor in viata peste 5 sau 10 ani. De cele mai multe ori se gandesc ca din dragoste pentru partener vor fi capabili sa faca orice sacrificiu ar fi necesar toata viata pentru fericirea lor. Ceea ce este fals. In plus dragostea chiar este oarba. In aceasta faza de dragoste arzatoare obisnuim sa nu vedem defectele celuilalt. Ele exista cu certitudine, nimeni nu este perfect. Aceste defecte pe care acum nici nu le vedem s-ar putea sa fie pe deplin acceptabile si pe viitor, dar la fel de bine, dupa luni sau ani, s-ar putea sa ne calce pe nervi.
Si apoi urmeaza nunta, luna de miere si... incepe viata de familie. Cu serviciu, probleme, lipsuri materiale, timp limitatat si toate problemele inerente si, pana la urma normale. De multe ori e un soc. Viata in doi fusese pana atunci dominata de momentele frumoase: plimbare, excursii, petreceri, declaratii de dragoste, vise frumoase construite impreuna, facut dragoste etc. Acum mai sunt si astea, dar in majoritatea timpului trebuie sa facem alte lucruri, nu neaparat la fel de placute. Mai apar si frictiuni cu socrii (am vazut ca exista si un subiect special aici despre socrii si mai ales soacre, sa stiti ca exista si o “psihologie a soacrei” si multe aspecte isi gasesc explicatia acolo.... fara a face insa soacrele mai suportabile). Eventual mai apare si un copil, care, chiar daca este dorit si iubit, obiectiv vorbind, schimba complet stilul de viata al celor doi in rau (in sensul ca au mult mai putin timp pentru ei doi). Unii sunt capabili sa faca fata, altii nu. Un aspect foarte important este aparitia monotoniei. La inceput cei doi au explorat luni si ani intregi universul activitatilor placute in doi. Dar in curand constata ca au cam terminat ce era de explorat, nu mai au timp, nu au suficienti bani. Viata devine inevitabil mai monotona. In afara de programul obligatoriu (serviciu, treburi casnice, dormit, ingrijit copilul) putine alte lucruri se mai intampla. Oricum mult mai putine ca inainte. Trec luni, apoi ani. Oamenii se maturizeaza, se schimba, devin constienti de nevoile si dorintele lor, de limitarile lor, de defectele partenerului. Mai devreme sau mai tarziu ceva in ei se revolta. Si atunci apar problemele intr-o forma sau alta. Nefericire, raceala, dorinta de a schimba ceva s.a.m.d. Intre timp primul stadiu al iubirii (daca a existat) se cam stinge. Asa cum cred ca am mai spus, tine cam intre 6 luni si doi ani. Nu poate tine mai mult pentru ca acest tip de iubire este incostient conditionat de noutate. Ori un partener, dupa doi ani de casnicie numai nou nu mai poate fi numit. In mod fericit iubirea pasionala, de tip eros, este inlocuita treptat de iubirea matura, care mai pierde din inflacararea erosului, dar castiga in planul maturitatii, increderii, apropierii si comuniunii. Iubirea matura are unele similaritati cu iubirea de frati si parinti. Ea e mai putin vulcanica, dar mai stabila. Exista cazuri de cupluri care au ajuns dupa un numar de ani intr-o stare de degradare puternica a relatiilor de cuplu, practic cei doi nu mai au nimic in comun si doar se chinuie reciproc. Dar nu se pot desparti. Pentru ca desi se urasc, se chinuie reciproc, si isi reproseaza un milion de lucruri intr-un anumit sens ei se iubesc. Pare paradoxal, dar se intamla. Simti ca, oricat ar fi de rau, cel de langa tine este al tau, iti apartine cumva, ca un frate, ca o mama, te simti responsabil si nu il poti parasi pur si simplu.

Cauzele care contribuie la aparitia problemelor sunt mai multe. Unele sunt inerente, alte tin de inteligenta si maturitatea celor doi in momentul cand au facut alegerea si... de noroc.
In primul rand este necesar un grad de potrivire intre cei doi, din toate punctele de vedere. Aici ar fi de spus ca nu este deloc stupida ideea conform careia cei doi e preferabil sa apartina aceleiasi clase sociale. Este greu sa se potriveasca altfel. Pe termen lung sunt multe aspecte care pot vicia o relatie. Au cei doi subiecte comune de discutie? prefera acelasi tip de prieteni, de societate in general? Provin din (si frecventeaza) aceleasi cercuri? Agreeaza acelasi stil de viata? Sunt obisnuiti cu (si isi pot permite in continuare) acelasi nivel de trai? Au scopuri in viata compatibile? Au conceptii compatibile? Se potrivesc din punct de vedere sexual? (nu radeti, sunt mai multe cazuri decat ati crede, de parca cei doi nu au facut niciodata dragoste pana la nunta! si uneori... chiar nu fac!) Acest prim aspect, compatibilitatea generala a celor doi este evident important si este in mare parte hotarat de soarta. Asa cum ziceam, de obicei cei doi nu se cunosc prea bine (nici macar pe ei insisi) cand se casatoresc. Iar sperantele de genul “mai lasa unul, mai lasa celalalt si ne intelegem noi” sunt in mare parte nefondate. Oamenii pot lasa de la ei (mai ales la inceput, cand e dragostea mare), dar nu foarte mult. Iar daca lasa prea mult in timp se cladeste frustrarea care tot la dezastru duce.
In al doilea rand avem monotonia. Aici e un pic mai complicat. Sunt mai multe categorii de monotonie. In primul rand monotonia evidenta data de o viata de familie monogama. Mai ales dupa un numar de ani, mai ales in conditiile in care apar si alte nemultumiri legate de viata de familie, dorinta de alt partener poate lua proportii. In parte e dictata genetic, in parte (mai ales la femei) este amplificata de diverse frustrari. In general femeia simte nevoia unui partener care sa o ocrotesca, sa o alinte, sa fie atent. Majoritatea femeilor care au o aventura nu fac acest lucru numai din cauza instinctelor poligame naturale ci si pentru ca se simt neglijate intr-un fel sau altul, lucru care le face sa se daruiasca unui barbat ce dovedeste din plin calitatile pe care sotul nu le (mai) are. Pe ansamblu acest nou barbat poate fi mult mai rau decat sotul, dar exceleaza acolo unde sotul da gres. La barbati caracterul poligam este mult mai puternic, dar si la ei “decizia” de a isi gasi o alta partenera e influentata de neglijarea de catre sotie, in special din punct de vedere sexual. Si asa ajungem la un alt tip de monotonie, de data asta evitabila: monotonia in cadrul cuplului. Omul are nevoie de nou. Pentru ca este un animal inteligent si fara noutate se plictiseste. Un caine este fericit daca il plimbi in fiecare zi la aceeasi ora, in acelasi parc, pe acelasi drum si are din cand in cand parte de aceeasi catea, evident in aceeasi pozitie. La om nu merge. Viata de cuplu trebuie sa contina activitati variate, in locuri diferite, intr-o societate dinamica. Foarte important este ca si viata sexuala sa fie cat mai variata, din toate punctele de vedere si cei doi sa isi foloseasca toata imaginatia pentru a da sare si piper dragostei lor. Nu e neaparat necesar sa faceti dragoste in locuri publice, sau mai stiu eu ce alte idei traznite care va pot pune in situatii neplacute (desi si riscul in limite rezonabile are farmecul lui), dar incercati in fiecare zi sa va surprindeti partenerul cu ceva nou! In fine, mai este un tip de monotonie, as numi-o “monotonia programului incarcat”. Pleci dimineata la serviciu, te intorci la 5, mananci, urmeaza treburi casnice/lectii cu copiii/tuns iarba/etc, se face 9, mai mananci ceva, culci copii, vezi un serial de 30 de minute, te culci. a doua zi o iei de la capat, 5 zile pe saptamana. Sambata cumparaturi, pregatiri, vine mama in vizita, a trecut ziua. Duminica dimineatza in parc cu copiii, apoi masa, apoi pregatiri pentru o noua saptamana, un film la TV, s-a facut deja seara. Ciclul se repeta la nesfarsit. Va suna cunoscut? Daca da e trist. Nu se poate trai asa, nu suntem nici roboti, nici animale de jug. Nu imi spuneti ca nu e timp de altceva. Daca vrei cu adevarat se gaseste. Chiar daca pentru asta dormi mai putin. O ora de distractie care sa te scoata din monotonie face cu mult mai mult decat o ora de somn. Din cand in cand copiii pot sta cu bunicii sau niste prieteni sau o bona. Programul la serviciu poate fi facut in multe cazuri mai flexibil cu putina abilitate. Iar daca nu poate se poate gasi alt serviciu (asta daca viata personala vi se pare mai importanta decat un amarat de serviciu, bineinteles). Si asa mai departe, solutii se pot gasi, totul este sa existe vointa.
Al treilea motiv as zice ca este imaturitatea si graba cu care unii hotarasc pasi importanti in viata, fara a constientiza efectele lor. De obicei se intampla cam asa: cei doi, eventual foarte tineri, au un copil. Si copilul apare fara ca cei doi sa constientizeze ce implicatii are acest pas. Din pacate nimeni nu i-a pregatit inainte pentru “meseria” de parinte. Pentru noua mama primele cateva luni dupa nastere sunt un adevarat iad. Nu trebuie sa detaliez aici, majoritatea ati trecut prin asta. Pentru noul tata este cam la fel de rau, chiar daca din alt punct de vedere. Dupa primul soc dat de trecerea la viata relativ distractiva dinainte la viata de familie cu mai putina distractie si multe responsabilitati urmeaza acum un soc si mai mare. Este practic parasit. Femeia care il alinta si care era numai a lui acum este cu totul alta. Nu mai are ochi pentru el, este irascibila, nervoasa, tensionata. El e bun numai sa ajute la diverse treburi, in rest practic nu mai exista. In aceasta faza multe casnicii se rup. Se intampla rar ca femeia sa paraseasca familia in acest caz, dar se intampla foarte des ca barbatul sa o faca. Pur si simplu noua situatie nu mai are nimic in comun cu ceea ce astepta el de la viata de cuplu, cu ceea ce traise pana de curand. Iar noua situatie despre care nu fusese prevenit si de care nu era constient ca va apare este total inacceptabila. Bineinteles sotia, familia ei, si alte persoane din zona vor gandi la modul “nenorocitul, i-a facut un copil si a parasit-o exact cand avea mai multa nevoie de el”. In realitate insa in acest caz primul parasit este chiar sotul. Nu fizic, sotia lui nu a plecat de acasa, ci afectiv. Iar pentru un barbat asa ceva este foarte dureros.

Ce este de facut?
Multe! In primul rand, inainte de casatorie, incercati sa deschideti un pic ochii. Incercati sa va imaginati viata langa un om care nu are calitatile partenerului ales, dar are toate defectele acestuia. Credeti ca veti suporta situatia tot restul vietii? (Cel mai bune e sa faceti asta dupa ce ati avut o mica cearta, e mai usor pe un mic fond de furie ) Sa ma explic: calitatile unui om sunt cele de care ne indragostim, ele sunt cele care ne atrag. In timp ele se mai estompeaza (multe din ele sunt date de faptul ca la inceput si partenerul e indragostit si face tot ce poate) si, mai mult, odata cu obisnuinta, ele vor deveni mai putin semnificative (ceva de genul caviarul este minunat, dar daca ai parte de el zilnic nu iti mai pare deloc minunat, e doar ceva banal, ba chiar din cand in cand ai prefera o fasole). Pe de alta parte defectele mai mici sau mai mari pe care in prima faza le ignoram orbiti de dragoste probabil se vor accentua pe masura ce partenerul va face mai putine eforturi sa le mascheze si oricum le vom recepta din ce in ce mai puternic. Este principiul picaturii chinezesti: asezati-va mana sau alta parte a corpului sub o picatura. Nu e nimic neplacut, poate fi chiar distractiv la inceput. dupa cateva minute e sacaitor, dupa o jumatate de ora doare, dupa cateva ore este tortura. La alta scara asta se intampla in viata cu defectele partenerului. Si dupa niste ani un alt partener fara acele defecte ne va parea omul perfect, chiar daca are alte defecte cu mult mai mari.
In fine, mai inspirata sau mai neinspirata alegerea a fost facuta, s-a format un cuplu casatorit. Urmatorul pas este construirea iubirii mature pentru ca sa nu se astearna pustiul cand pasiunea se va diminua. Si aici este o singura metoda niciodata aplicata indeajuns: comunicarea. Trebuie sa ajungeti sa va cunoasteti partenerul asa cum mama isi cunoaste copilul. In cele mai mici amanunte, in cele mai intime colturi ale sufletului. Numai astfel se formeaza comuniunea intre cei doi, numai asa cei doi devin unul singur. Numai asa ii detectati din timp dorintele si frustrarile si numai asa i le faceti si lui cunoscute pe ale voastre. E important ca asta sa se intample cat mai curand, cat dragostea de tip eros inca e puternica pentru ca numai in aceasta faza partenerii au disponibilitatea de a face schimbari pentru a fi pe placul celuilalt. Si schimbari sunt intotdeauna necesare. Daca aceasta faza de sudare reuseste viitorul cuplului are toate sansele sa fie minunat. Daca nu, atunci sansele sunt aproape nule. Multi vor riposta ca este periculos sa iti dezvalui sufletul in totalitate, daca in viitor intervine ceva suferinta va fi mai mare. Este adevarat, insa... acesta e pretul. E ca intr-o cursa de masini: daca vrei sa fi printre invingatori trebuie sa mergi cu viteza maxima, la limita. E riscant, poti avea un accident urat. Dar e singurul mod de a avea sanse. Daca mergi mai incet un eventual accident va avea urmari mai putin grave, dar sigur nu vei castiga... deci ai concurat degeaba (sau just for fun, caz in care mai bine nu iti intemeiezi o familie si te multumesti cu relatii pasagere ca e mai simplu)
Faza a treia: au trecut niste ani. In primul rand comunicarea trebuie sa continue nealterata. In al doilea rand... trebuie mult realism. La ce ma refer: statisticile arata ca 70-80% dintre barbati si 65-75% dintre femei au cel putin o relatie extraconjugala in timpul casniciei (banui ca in Romania, chiar daca nu exista astfel de statistici, procentele sunt apropiate). Asta este, natura isi cere drepturile si, asa cum am mai zis, mai apar si alti factori amplificatori. Constientizati din vreme acest lucru, invatati sa il acceptati. Evitati astfel situatii extrem de neplacute, surprize si socuri. In mod ideal nevoia de alt partener ar trebui sa fie cunoscuta si acceptata de sot/sotie. In acest fel episodul va trece fara urmari neplacute si se va stinge de la sine dupa o perioada oarecare, fara repercursiuni, ba chiar influentand in bine casnicia. In caz contrar e foarte probabil sa se ajunga la divort. Modul in care sotul/sotia recepteaza nevoia de alt partener are o influenta ciudata, dar logica pana la urma. Acceptarea duce la o relatie extraconjugala linistita, fara stressuri si cu sanse minime de a afecta negativ casnicia, dar cu sanse mari de a o suda (bineinteles daca acea casnicie nu este grevata de alte probleme, dar atunci acele probleme sunt cauza principala a unei eventuale despartiri si nu aparitia relatiei extraconjugale). Neacceptarea duce la o relatie extracojugala vulcanica, in care sotul/sotia este receptat ca un obstacol in calea fericirii, iar amantul/amanta ca un ideal. Probabilitatea de divort este mare in acest caz. Foarte importante sunt si alte nevoi ale partenerului: hobiuri, dorinta de a face cariera si altele. Evident comunicarea are un rol foarte important si aici si este esential sa ii dati partenerului libertatea sa isi satisfaca aceste nevoi. Daca e vorba de un hoby optim ar fi sa incercati chiar sa va implicati, poate va prinde si pe dumneavoastra. Ar fi un pas minunat in strangerea legaturilor de cuplu!
O conditie esentiala pentru succesul unui cuplu este intelepciunea, moderatia, pastrarea simtului proportiilor si echilibrului. Este normal ca un om sa aiba un hoby, dar e anormal sa cheltuiasca pentru el mai mult decat familia isi poate pemite sau sa aloce majoritatea timpului liber pentru acel hoby in detrimentul partenerului. Este normal ca un om sa munceasca pentru a aduce bani familiei, dar e anormal sa o faca 12 ore pe zi ca sa aduca si mai multi bani si sa neglijeze astfel relatia cu partenerul. Este normal sa mai apara cate o relatie extraconjugala, dar e anormal ca aceasta sa acapareze mai mult timp si resurse decat cele acordate partenerului de viata sau sa duca la actiuni necugetate.
Am vazut ca se poarta multe discutii pe forum despre impartirea treburilor in gospodarie. Cred ca aici raspunsul este evident. Cei doi sunt inainte de toate parteneri intr-o casnicie, sunt o echipa. Cand s-au casatorit in primul rand la asta s-au inhamat. Fiecare trebuie sa contribuie la binele comun. Daca unul munceste si celalalt leneveste asta e dovada de egoism si nesimtire. Si lipsa de iubire. Cine spala vasele, cine gateste si asa mai departe deja tine de cum isi organizeaza viata fiecare cuplu. In mod natural femeia ar trebui sa faca muncile mai “feminine” (gatit, hranit copiii, sters praful etc) si barbatul pe cele ce cer mai multa forta si tehnica (intretinerea casei si curtii/gradinii daca exista, curatenia de amploare cu mutat mobile si alte munci mai grele etc). Pur si simplu natura i-a inzestrat pe fiecare mai mult pentru anumite tipuri de activitati. Dar poate fi si altfel atat timp cat se pastreaza un echilibru si amandoi participa in mod egal. La urma urmei cred ca si un barbat prefera ca din cele 6 ore sa zicem cat sunt la dispozitie intr-o seara sa munceasca ambii 3 ore si apoi sa aiba 3 ore pentru activitati mai placute impreuna decat sa munceasca sotia 6 ore iar el sa stea singur aceste 6 ore fara sa aiba parte de activitati comune. Asta daca isi iubeste sotia, altfel... nu prea mai are rost ideea de cuplu.

Probabil toate astea suna cam prea teoretic si general. Pana la urma mi s-a cerut sa imi precizez pozitia si, din cate am inteles, nu la modul foarte general ci la obiect, a’propos de “inselarea” partenerului. In primul rand nu consider ca a avea o relatie extraconjugala inseamna neaparat a insela. A insela este altceva. Inseli atunci cand ai ganduri ascunse, cand nu comunici, cand nu iti exprimi dorintele si nemultumirile, dand senzatia ca ele nu exista. O relatie extraconjugala poate fi cunoscuta si acceptata de partener si atunci nu este “a insela” sau poate sa fie tinuta ascunsa si atunci este a insela, dar acest “a insela” exista cu mult inainte de aparitia relatiei extraconjugale, din clipa cand am simtit necesitatea acestei relatii si nu i-am comunicat partenerului. In acest sens vinovat pentru ca a inselat poate fi cel ce inseala sau celalalt pentru ca prin atitudinea lui l-a descurajat pe cel ce inseala sa isi deschida sufletul. Evident ca putini oameni vor avea curajul sa ii expuna sotului/sotiei o astfel de dorinta daca stie apriori ca reactia va fi brutal negativa.
Si acum, ca sa raspund foarte concret la ce mi s-a cerut o sa va povestesc pe scurt viata mea (sau o parte a ei care prezinta interes)

M-am casatorit in 93. Eu studenta in ultimul an, el proaspat inginer. Mai avusesem 5 relatii inainte sa il cunosc, nici una foarte serioasa. Practic ... ma antrenam in asteptarea barbatului potrivit. Si mi-a prins bine. Am trecut si eu prin faza dragostei oarbe, cu fluturi in stomac. El era exact ce visasem, consider si acum ca am avut noroc. Dupa un an mi s-a oferit o bursa de doctorat in Norvegia. Ne-am hotarat sa plecam, iar el si-a gasit rapid de lucru avand o meserie cu mare cautare. Si asa am ramas in Norvegia. Relatia cu D, sotul meu, era minunata. Reusisem sa ne unim cu adevarat. In 96 am facut primul copil si am reusit sa trecem cu bine peste perioada critica si sa ne adaptam la noua situatie. Singurul lucru mai putin placut este ca am traversat o perioada de austeritate in acele vremuri pentru ca trebuia sa depunem avansul pentru casa. Dar a trecut.
In 98 a aparut in Norvegia A, un bun prieten al lui D. Evident, ne-a vizitat des. Ei bine, recunosc ca am facut o pasiune pentru el. Si era o pasiune pur instinctiva, nu aveam nici un motiv de nemultumire fata de D. Insa, in ochii mei cel putin, A era un mascul perfect. Femeile inteleg sigur la ce ma refer. I-am spus lui D ce mi se intampla si raspunsul lui a fost ca este sigur ca si A se uita lung dupa mine, dar se abtine din cauza relatiei de prietenie dintre ei, asa ca rezolvarea e simpla. In sambata ce a urmat D s-a dus dimineatza sa cumpere o masinarie noua pentru gradina. S-a intors cu mana goala zicand ca nu a gasit modelul care il vroia. La pranz a venit A si dupa masa D i-a spus lui A ( de fata cu mine) “Stii ca sotia mea a facut o pasiune pentru tine? Sper ca nu o sa lasi o femeie frumoasa sa te doreasca!” Apoi si-a luat geaca, m-a sarutat si a plecat pe la alte magazine sa isi caute tractorasul dorit. Asa a inceput aventura mea cu A. Linistit, fara reprosuri sau alte neplaceri. Obisnuiam foarte des sa discut cu D despre asta, ii povesteam totul si il vedeam cum se bucura de fericirea mea si nu are nici o urma de gelozie sau repros. Tin minte perfect ca a fost o perioada foarte fericita a vietii mele si la un moment dat D chiar mi-a spus ca arat minunat si parca am intinerit cu 5 ani! De multe ori se pune intrebarea daca poti iubi doi barbati (respectiv doua femei) simultan. Ei da se poate. Ii iubeam pe amandoi. In primul rand pe D, pentru care aveam o enorma dragoste matura, dar care reusea sa imi starneasca inca si pasiuni. Si caruia ii eram atat de recunoscatoare pentru felul in care ma intelege! Pentru A simteam cu totul altceva. El reusea la superlativ sa trezeasca femela-animal din mine, ameteam numai cand ma gandeam la trupul lui! Insa nu ma vedeam traind cu el pe post de sot! Iar cei doi amici se intelegeau perfect, erau mai prieteni ca niciodata. Dupa vreo 6 luni, de ziua mea mi-au facut o surpriza de proportii. Cand am ajuns acasa, destul de tarziu (avusesem un curs la facultate pana la ora 19) i-am gasit pe amandoi in living, cu masa pusa, lumanari parfumate si un decor foarte... erotic deja amenajat. Dupa masa sarbatorita a avut parte de tot ce se putea imagina de la amandoi. A fost o seara de vis! In timp relatia mea cu A a scazut in intensitate, asa cum era si firesc. Dupa o vreme el s-a mutat in alta localitate, dar ne mai viziteaza cand si cand, prilej de a mai avea parte da cate un episod amoros in doi sau in trei.
In 2002 a fost randul lui D sa faca o pasiune. Avea o colega noua care ii bantuia visele. Evident, mi-a marturisit de la inceput. Va spun foarte sincer ca eram chiar mirata ca a durat atat pana sa se intample. Si nici macar nu puteam sa il banui ca face ceva pe ascuns, imi stia foarte bine opiniile, eu deja avusesem un amant cu stirea si acceptul lui, iar D chiar este un “armasar” de rasa. Aventura lui a fost un pic mai complicata pentru ca E, colega, locuia cu parintii. Asa ca cel mai des trebuiau sa vina la noi acasa. Evident, nu a durat mult pana am cunoscut-o pe E, chiar daca incercam sa las casa libera pentru cei doi cand era cazul. La inceput a parut un pic stanjenita de situatie, dar intr-o zi am luat-o deoparte, i-am explicat cum vad eu problema si din acel moment s-a linistit si in curand am devenit bune prietene. E este o fiinta miniona (eu sunt inalta), cu ceva de copil dulce. Era randul lui D sa fie pe val si se vedea pe el cat este de multumit. Atunci am inteles perfect ce a vrut sa zica in urma cu ceva vreme cu acel “ai intinerit cu 5 ani” . Evident nu puteam ramane datoare si de ziua lui D am pus la cale cu E o seara pe cinste in trei. Cred ca D nu a visat niciodata ce avea sa i se intample in seara aia. Cand efectiv nu mai putea am inceput sa o facem noi doua (si asa mi-am descoperit farama de bisexualitate care exista in orice femeie), chestie care l-a adus iar in forma instantaneu! Cum facusem si eu cu ani in urma, D imi povestea fiecare amanunt al relatiei lui cu E. Si am constatat cat de util poate fi, cum de fiecare data descopeream mici noi aspecte ale lui. Mici lucruri care il incanta sau il deranjeaza in comportamentul unei partenere. Am invatat sa fiu mai buna pentru el, asa cum si el a invatat sa fie mai bun pentru mine cu ani in urma. Faza maxima a relatiei intre D si E a durat cam un an si jumatate. E este acum maritata. Ne viziteaza uneori impreuna cu sotul si suntem buni prieteni. Din pacate sotul ei are alte conceptii despre fidelitate, asa incat orice relatie de natura amoroasa a trebuit sa inceteze. Imi pare rau pentru D, cred ca ar mai dori-o macar din cand in cand, dar culmea este ca acum D este bun prieten cu sotul lui E, si-au descoperit pasiunea comuna a mesteritului la motoare! Se murdaresc amandoi de ulei pana la urechi si sunt tare simpatici. Sincer nu o invidiez pe E, nu stiu cat va rezista in situatia asta, nu parea deloc genul de “fata cuminte”. De curand, in timpul unei vizite la ei acasa m-am dus cu ea la bucatarie in timp ce barbatii erau in curte si mestereau de zor la o motocositoare. Am discutat cateva minute si chiar mi-a spus ca vroia sa apeleze la mine in calitate de psiholog sa o ajut. Mi-am cerut scuze si i-am spus ca sunt prea implicata personal in afacere ca sa pot aborda problema profesional. Am indrumat-o catre un coleg. Mi-a multumit si stiu ca a inceput sa il frecventeze la cabinet. Care vor fi rezultatele vom vedea, parerea mea este ca mai degraba sotul ei ar trebui sa faca acest lucru (sau amandoi impreuna).

In afara de aceste relatii mai serioase sa zicem, au mai existat si alte "infidelitati" marunte si ocazionale. De exemplu cand eu nu am fost disponibila, imediat dupa cele doua nasteri, D a frecventat anumite localuri. In timpul unei calatorii de o luna si jumatate la un curs in Statele Unite m-am distrat un pic cu un salvamar (D ramasese acasa si evident ca si el s-a descurcat pe plan local). Dar astea sunt nimicuri menite sa ne ajute sa trecem peste o perioada mai dificila. Si condimenteaza un pic viata.

Cam asta a fost pana acum. Pentru unii pare probabil o telenovela sau o poveste de prost gust. Ca sa nu contrariez/oripilez si mai tare am evitat sa dau mai multe amanunte. Pentru noi este doar viata noastra si suntem fericiti cu ea in fiecare clipa. Lucrurile prin care am trecut ne-au unit mai mult ca niciodata. Am descoperit puterea de a iubi dezinteresat, de a nu sti ce e gelozia, de a ne bucura de fericirea celuilalt. Suntem mai uniti si mai fericiti ca niciodata. Stim ca putem avea incredere deplina unul in celalalt, ca nu avem secrete, ca suntem un singur suflet. Credeti ca exista ceva mai de pret?

Sper ca am raspuns la intrebare...

PS. De curand casa de alaturi a fost cumparata de un tip care a readus fluturii in ograda mea! Diseara trebuie sa vorbesc cu D!

copiloi spune:

in_trecere , povestea ta, veridica sau nu, parca ar fi copiata din reviste din alea de duzina, care se vand cate 3 la pachet!

Prima parte, in care ai facut chipurile o analiza psihologica a cuplului, nu m-a surpins cu nimic....sunt chestiuni stiute, pe care oricine, care a trait aceste etape, ti le poate povesti....

Iar in ceea ce priveste partea a doua.....istorioare din astea cred ca "ar prinde" mai bine, daca le-ar gasi lumea in tren, scrise pe niste foitze, care in functie de calitatea hartiei, sa fie intrebuintate si la altceva

In rest, ce sa zic ?!? La mai mare! Sau la mai multi! Si stai cu ochii pe vecini! Ca cine stie!

Alina

Elise spune:

in_trecere,

nu ca opinia mea ar avea vreo importantza pt. tine, dar am citit cu atentie tot ce ai scris si te si cred, nici nu m-a oripilat.
Ai daramat niste bariere, pentru ca asa esti tu/sinteti voi fericita/i.

Dar te-ai gindit, de curiozitate, ce se intimpla daca o sa ajungi sa percepi la un moment dat una din jucariile tale sexuale ca om? Ca barbat, mai exact?
Sau daca sotul tau ajunge sa aiba intr-adevar o comunicare mai buna, si o relatie mai profunda decit cu tine cu una din femeile lui-jucarie?

Voi aveti rolurile foarte bine definite - el e al meu, restul sint pentru intinerire.
Daca vreunul dintre cei "pentru intinerire" isi depaseste limitele si il surclaseaza pe vreunul dintre voi?
Ce faci?
O casnicie permanenta in 3? In 4? In 5?
Pastrezi vechiul sotz ca relicva si il mai stergi de praf din cind in cind?
Sau renuntzi la el?

Elise

lilanda spune:

Doar in_trecere si io pe la subiect :-)) In_trecere, spune-mi te rog, unde se pozitioneaza copilul intr-o familie, in care parintii au un comportament sexual liberal?? Te intreb deloc tendentios si sint curioasa sa aud parerea ta personala si profesionala.
Concret, ce ii raspunzi sau trebuie sa ii raspunzi unui copil care isi intreaba parintele "ce face mama/tata cu vecinu'/vecina in dormitor"???


pozulici si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=24607&whichpage=4" target="_blank">calatoria lui Ilie spre tara lui Hamlet

lena spune:

deci nu ma pot abtine frate asa ceva chiar exista??
tu chiar vorbesti serios, o faci cu A, X, Z etc...si sotul tau impreuna, ba chiar ti-l ofera pe tava pe cel care il doresti!!
moamaaaaa, deci mare e gradina Domnului si multi au sarit gardul...dar am si eu o curiozitate, de ce ati mai facut si copii, daca totul intre voi se rezuma la "distractie sexuala"...scuze, dar aici altceva nu vad, adica nu sentimente, nu una-alta...ci vrem, ne ducem, cumparam una bucata mascul.
nu am nimik impotriva cand omul e singur, necasatorit, dar asa...
sanatate si la mai mare, sau la mai multi, daca se poate, 3 deodata, sau mai stiu eu ce...ma rog, nu-i problema, ca in Olanda asta e chiar o "meserie"...au fetele condicutza, platesc taxe, nu-i nimik rusinos, ba chiar "actrite porno" sunt vedete.
io sincer nu cred ca e pe bune...sau oi fi io mai naiva ??!!

Llaura spune:

quote:

---

Originally posted by lilanda

Doar in_trecere
Concret, ce ii raspunzi sau trebuie sa ii raspunzi unui copil care isi intreaba parintele "ce face mama/tata cu vecinu'/vecina in dormitor"???

---

O dar e foarte simplu, "studiaza siplusplus"

pareja spune:

in_trecere, iti multumesc!

nici eu nu as fi putut sa-mi exprim mai bine gandurile. la primele tale doua posturi nu am raspuns nimic pt ca eram de acord doar partial. cu ultimul sunt total de acord. cu fiecare rand scris de tine....

si eu inteleg in acelasi fel ce inseamna "a insela". cu toate astea nu m-am stiut feri de o experienta dureroasa, pe care am incercat sa o comunic aici, desi ma doare chiar si sub protectia anonimatului sa recunosc ca am fost un papagal. am comunicat-o aici dintr-un singur motiv.... credeam ca o pot ajuta pe numai_eu sa inteleaga ca nu e numai_ea. dar am ramas cu impresia ca putini au prins ideea.

sotia mea a citit tot topicul asta si concluzia ei a fost ceva de genul: "sun sigura ca cele mai vehemente de aici isi inseala cel mai des partenerul!" cred ca este foarte posibil sa aiba dreptate.

totusi realizez ca infidelitatea respectiva ne-a ajutat mult... a aparut comunicarea intre noi. nu stiu cum se va termina povestea noastra de dragoste dar stiu ca (desi, repet, cu primele tale 2 posturi nu am fost de acord in totalitate) in acest moment o relatie ca a ta as dori sa cladesc (nu aventuri extraconjugale doresc ci puterea de a le comunica partenerului can ele totusi se intampla). ne iubim foarte mult si este singura sansa de a nu transforma dragostea in dezgust.

ca amanunt suplimentar (pana imi inving lenea de a-mi povesti si viata mea de duzina buna de a fi publicata in revistele 3 la pachet)... ti-am inteles perfect gandirea pt ca tu stai in norvegia si eu in partea flamanda a belgiei (precizez flamanda pt ca cea valona e condusa de o mentalitate la fel de conservatoare ca cea de pe meleagurile noastre, chiar daca francezii aparent nu sunt asa)din pacate sotia mea e o buna romanca pastratoare a traditiilor. inseala ca sud-americancele.... cunoscatorii inteleg.

Elise spune:

ca sa fiu foarte sincera, si sa imi precizez de la inceput opinia, eu sint una dintre fiintzele reduse pentru care inselatul = terminarea casniciei.

De ce?
Pentru simplul motiv ca diferentza dintre om si animal este ca omul are liber arbitru.
Si liberul arbitru serveste, printre altele, la a nu da cu fundul in populatie la intimplare.
Sau, daca vrei sa o faci, poti alege sa fii liber.
In orice caz, poti alege.
Ca functie suplimentara instinctului.

Desigur, putem sa revenim la stadiul de animale.
In sensul asta, putem sa ne ucidem hrana, sa ne ducem sa traim in pesteri, sa nu vorbim intre noi ca n-avem nevoie.
Si, desigur, sa ne imperechem linistit in asentimentul gintei.

Problema este daca vrem sau nu sa sustinem trendul asta.
Si sa anulam ultimele milioane de ani de evolutie.
Asa inchistatoare, frustrante pentru eul nostru, limitate cum au fost ele.
Vrem sa renuntam si sa revenim la epoca primitiva?
Sustinem teoria asta?
Pentru ca, pina la urma, despre asta e vorba....

Nu vad sincer de ce mi-ar trebui un sotz care sa imi agatze amorezii. Nu as putea sa o fac si singura?

Sau de ce ar mai avea nevoie de mine "sa eliberez" camera.
Ca sa il incurc?

In fond, daca amandoi sintem liberi, disponibili, si egali cu restul ce altceva avem in comun?
Sentimente?
In comun cu alti 10?
Ca sentimente au si ei.

Ne putem numi cuplu?
Sau grup?

Prin ce iti diferentiezi sotul/sotia de restul' trupurilor din camera?
Lamuriti-ma si pe mine...probabil sint mai infantila si nu intzeleg.
Sau diferenta tine de suflet?
Restul n-au suflet?

Prin verigheta?
Prin faptul ca va impartasiti comentariile asupra subiectului?
De ce ar fi el mai "al tau" decit sint restul?
Sau nu e mai "al tau"?
Si casnicia rezista prin anulare - daca nu mai e, ce sa mai distrugi?

Da, sinceritatea e sfanta...sfanta pina cind se confunda cu indiferentza, adica sentimentul pe care il ai fatza de oricine vezi pe strada, ca in cazul mai sus expus.

Astept alte citate din tratatele de psihologie, care sa ma convinga ca si vecinu' e tot barbatu' meu, e natural sa fie asha.

Elise