Singuratate in doi
Singuratate in doi | Autor: gabitza71
Singuratate in doi. O sa spuneti ca nu exista,dar eu pot sa va confirm. Exista.Si e mult mai dureroasa decat atunci cand esti singur pe lume.Ne-am casatorit din dragoste acum cativa ani.Eram doi oameni maturi eu 25 el 30.Ne iubeam atat de mult incat am fost in stare sa facem fiecare cate un sacrificiu destul de mare ca sa putem fi impreuna.Atunci nu ni s-a parut nici unuia ca pierdem ceva facand asta. Ba chiar eram incantati ca am reusit sa renuntam la unul din principiile noastre pt a fi impreuna.Din doi oameni care se iubeau,dicutau orice,radeau impreuna,erau nedespartiti am devenit doi oameni pe care ii lega doar actul acela care nu reprezinta nimic daca nu mai exista dragoste. Material am realizat foarte multe impreuna dar pe plan sentimental nu mai avem nimic.Din afara santem un cuplu ideal:avem doi copii, casa, masina,functii,bani,dar de fapt nu avem decat certuri zilnice care aduc cu ele reprosuri dureroase, jigniri, indiferenta, nepasare.Problemele noastre au inceput imediat dupa casatorie cand ar fi trebuit sa fie cel mai frumos.Am fost nevoiti sa stam cateva luni cu ai lui pana ne terminam de renovat casa.Fiind pe terenul lui a inceput sa faca doar ce vroia, cand vroia si sa mergem doar unde vroia el.Pe langa asta a inceput sa aiba o aversiune fata de fam mea fara nici un motiv. Din barbatul care se purta exemplar si care imi respecta parintii s-a transformat in omul care nu scapa nici o zi sa nu-i aminteasca jignindu-i.Ba chiar parca a facut o pasiune pt asta stiind ca eu tin foarte mult la ei si ca ma doare sa-l aud vb asa de ei.Bineinteles ca fiind in casa lui evitam cearta, dar si pt faptul ca nu-mi place sa ma cert. In schimb eu m-am inteles totdeauna bine cu ai lui.A vazut ca jignindu-i pe ai mei loveste in mine si ma doare si a continuat asa pe tot parcursul acestor ani repet,fara motiv. Ba chiar din pct de vedere material ai mei ne-au dat bani cand ne-am luat masina,casa si alte multe lucruri iar pt ca el nu are tata din partea lui nu am primit nimic dar nici nu i-am reprosat nimic nici eu si nici ai mei.Intr-adevar eu sant legata de fam mea f tare pt ca sant niste oameni minunati care mi-au dat totdeauna tot ce au putut si am avut nevoie. Nu cred ca poti sa impui cuiva sa te iubeasca sau sa te respecte. De aceea am trecut cu vederea si am indurat cu speranta ca va fi mai bine ca va trece perioada de acomodare si o sa vada ca nu ne fac bine certurile astea fara a avea motiv serios,dar nici nu am putut ramine indiferenta la vorbele lui care ma dureau.Eram prinsa la mijloc intre parintii mei care nu intelegeau ce gresesc si sotul meu care isi varsa nervii de la serviciu pe noi.Au trecut ani multi de atunci si noi ba ne certam ba ne impacam.Intre timp am nascut primul copil iar dupa asta noi nici nu mai dormeam in acelasi pat el cu copilul eu singura.Sa nu credeti ca nu am incercat sa discut cu el problemele noastre,am incercat dar fara succes pt ca nu avea nici o explicatie.Pur si simplu el nu vedea ca asta ar fi o problema.Nmic nu il multumea totdeauna gasea un motiv de cearta.Venea morocanos de la serviciu,obosit,fara chef motivand ca are multe pe cap avand o functie de conducere.Apoi avea nevoie de relaxare,ba un tenis ba un pescuit ba un fotbal.Eu dupa serviciu program de menaj.Mi-am dedicat viata familiei ma interesa sa am o casa curata, ordonata, cu mancare gatita zilnic,fara sa neglijez nici serviciul.As minti sa nu spun ca am avut si momente frumoase sau chiar perioade cu intelegere si toate bune dar mult mai putine in comparatie cu cele rele.Iar in privinta familiei niciodata nu ne-a neglijat din pct de vedere financiar sau afectiv fiind un tata iubitor si grijuliu iar pe mine spunea ca ma iubeste.Numai ca eu voiam sa redevina omul cu care m-am maritat sa nu mai fie atat de impulsiv sa-mi arate ca ma iubeste, si asta tot timpul nu numai ocazional.Toate astea dar mai ales cand eram insarcinata cu al doilea copil cand si-a gasit sa ma si insele m-au facut sa ma gandesc serios la divort.Incet si fara sa imi dau seama am incetat sa-l mai iubesc si parca nici nu mai vreau sa-l vad.El spune ca ma mai iubeste ca daca nu ma iubea pleca dar eu cred ca n-a putut sa-si lase copii pt ca ii iubeste f mult.Mi se pare ca mi-am irosit cei mai frumosi ani linga un om care nu m-a meritat.Nu-mi doresc acum decat sa am liniste si mai ales dragoste, sa fiu apreciata si respectata sa mi se intoarca cu aceeasi masura cu care dau si eu.Ma gandesc doar la copii care il iubesc. Nu stiu ce sa fac. Voi ce ziceti?
Raspunsuri
casandra spune:
Ce te-a atras la el? De ce l-ai ales pe el?
Te intreb pentru ca foarte rar oamenii se schimba in mod fundamental.
Poate nu mai vezi acum ceeea ce vedeai atunci.
gabitza71 spune:
Ce m-a atras la el?M-a atras exact ce nu-i acum. Era dulce,afectuos,destept, frumos, ce mai,le avea pe toate,tot ce mi-am dorit eu de la omul cu care vreau sa-mi traiesc viata.Stau si ma gandesc acum daca chiar era asa sau a fost doar o iluzie pe care mi-am creat-o singura despre el.Si ma mai gandesc ca a reusit sa se ascunda atat de bine incat sa ma pacaleasca ca mi-am gasit sufletul pereche sau poate eram eu asa... lulea.Am gresit ca nu am avut rabdare si m-am grabit sa ma marit< sase luni> fara sa-l cunosc destul.Chiar asa proasta sa fi fost?si doar nu eram asa de tinara?Acum in mod sigur nu mai vad ce vedeam atunci,pt ca nu mai e acelasi.Nu voiam un om cu bani, functie,vila si masina,imi doream dragoste,respect,incredere si o casnicie pe viata.In schimb m-am ales cu o casnicie ratata si ce e mai cumplit e ca ma simt atat de singura...Si cand ma gandesc ca aveam si foarte multa incredere in el...Stiam ca are un carcter dificil si aproape ca ma impacasem cu gandul ca e asa ,,desi la el pe cat de repede ii sare tandara pe atat de repede ii trece"dar sa-mi insele increderea...e mult prea mult.
casandra spune:
--------
Era dulce,afectuos,destept, frumos, ce mai,le avea pe toate,tot ce mi-am dorit eu de la omul cu care vreau sa-mi traiesc viata.
---------
Desteptaciunea e posibil sa ramana toata viata.
Frumusetea se estompeaza in timp, daca nu dispare cu totul.
Cat despre cat de afectuosi si dulci ramanem, asta e alta poveste. Poate daca ne rasfata destinul, ne pastram dulceata si buna dispozitie. Daca nu, ehehe...
Dar bunatatea? Era acolo?
Tu spui ca avea un caracter dificil, pe care evita pe atunci sa il manifeste plenar.
dolcebaby spune:
Gabita ai incercat sa vb cu el ? Sa-i spui ce simti ?
dolcebaby
gabitza71 spune:
Da Casandra,la el bunatatea e relativa depinde de chef, stare, persoana. E drept ca din cauza ca este foarte impulsiv face sau spune lucruri care apoi ii pare rau ca le-a facut.Dar e prea mandru sa recunoasca.Iar eu nu inteleg cum un om care se vrea inteligent nu poate sa se stapaneasca si sa-si tina in frau iesirile.Si eu am draci uneori dar stiu sa ma stapanesc.Nu e violent fizic, dar verbal spune lucruri care dor mai rau ca o palma.Si vorbele astea eu le-am adunat in suflet fara sa vreau si tot fara sa vreau mi le amintesc la fiecare cearta, replica acida sau comentariu rautacios.Si da am discutat cu el de multe ori dar are impresia ca sant eu prea sensibila, ca noi de fapt nu avem nici o problema,ca si ce daca m-a inselat trebuie sa se tarasca in fata mea sau sa umble cu capul plecat? I-am spus ca nu mai pot trai asa si mi-a zis ca: ce-i tot spun, sa fac ce vreau sa fac si sa-l las in pace.
Rufus spune:
In primul rand stiu ca singuratatea in doi exista. Unii mai pesimisti ar zice chiar ca este juma-juma.
Cred ca nu l-ai observat la adevarata "valoare" de la inceput (cum spunea si casandra). Asta-i partea proasta. Partea buna (daca te poate ostoi) este ca nu esti de vina pentru asta. Nu cred ca-s multi (multe) ca sa se laude ca au descoperit vreun defect major inainte de casatorie la partener (nu ma refer la evidente, de genul betiei, violentei, curviei), ceea ce l-a facut sa renunte la relatie. In plus, in acele momente esti orb, chiar daca totul este foarte clar. Asta e...
Ma tot intreb, un om care-si iubeste copiii, cum poate fi iresponsabil in ceea ce priveste relatia cu partenerul, cel cu care a facut acei copii.
Ceva se intampla si nu cred ca ai inca raspunsul. Dar pentru ca nu detinem decat varianta ta, nu o sa ma hazardez la vreun sfat, ci doar o constatare: copiii sufera, in general, inimaginabil, din cauza faptelor parintilor. Este deci de datoria ta (si a sotului) ca situatia conflictuala sa inceteze, in orice conditii. Datoria ta personala este ca acest lucru sa se intample cat mai repede cu putiinta.
poze multe cu noi
olguttza spune:
quote:
Initial creeata de gabitza71
El spune ca ma mai iubeste ca daca nu ma iubea pleca dar eu cred ca n-a putut sa-si lase copii pt ca ii iubeste f mult.
Faptul ca spune asta nu e o dovada de iubire, insa. Poate o spune doar ca sa te linisteasca pe tine, sau, de ce nu, ca sa se autosugestioneze. Eu cred ca lui ii este foarte limpede ce se-ntampla, numai ca, din ce descrii, prefera sa se complaca in situatia asta (implicit, de a lovi in tine) din cauza copiilor (sau poate nu?!). Poate are nevoie doar de siguranta pe care i-o ofera familia, nu de familie in sine. Un alt aspect ar fi ca oamenii, atunci cand ajung pe niste culmi (profesionale, sociale), incep sa uite de unde au plecat, ba chiar uita si ce, probabil, i-a motivat sa atinga acele culmi. Si atunci vor sa schimbe "peisajul". Banii si pozitia pervertesc sufletul, in cele mai multe dintre cazuri. Poate ca ar trebui, intr-un fel, sa-si schimbe slujba, poate chiar sa se reprofileze, sa nu mai aiba functie de conducere - pe unii ii surmeneaza la maximum, ii seaca de energie si rabdare, le rapeste timpul si familia, ba chiar, as putea spune, le si inoculeaza spiritul de lider, care incepe sa se manifeste dupa bunul plac, indiferent de ipostaza. Imi inchipui ca asta e o idee "ridicola", din punctul lui de vedere, cu-atat mai mult cu cat el nu constientizeaza ca exista o problema. Si-nca una mare! Faptul ca e un tata grijuliu si iubitor cu copiii lui (desi, din cate se pare, asta nu implica si timp petrecut cu ei) nu inseamna ca nutreste aceleasi sentimente si pentru cea care are meritul de a fi dat viata acelor copii. Din punctul meu de vedere (si, te rog, n-o lua ca pe o remarca dura sau rautacioasa), dupa nasterea primului copil, cand el s-a departat si mai mult de tine, iar certurile nu au contenit, asta insemnand ca nu a fost asta "solutia", eu nici nu m-as mai fi gandit la un al doilea! la modul cel mai serios! Sunt constienta ca acele suflete nu au nici o vina si ca trebuie sa fie departe de "focul" care mocneste la voi in casa, numai ca noi, adultii, trebuie sa dam dovada de maturitate atunci cand luam decizia de a face un copil. Pe de alta parte, daca el a fost in stare sa te si insele cand tu erai insarcinata, iar tu ai trecut si peste asta, inseamna ca nu mai are nici bruma de respect (macar pentru faptul ca nu l-ai lasat atunci!)! cu-atat mai mult cu cat nici in asta el nu vede vreo problema.
Nu-mi permit sa-ti spun "divorteaza!" (ca tot exista un topic si pe tema asta), dar pot sa spun ce as face eu acum in situatia ta: i-as spune ca si eu si copiii avem nevoie de liniste, ca trebuie sa existe un mediu normal in care sa-mi cresc copiii, drept pentru care, doua saptamani vreau sa stau departe de "focarul" asta! si mi-as lua copiii si m-as duce unde cred io ca ne-ar fi bine (fie la parinti, fie la alte rude, fie la prieteni). In timpul asta mi-as limpezi mintile si sufletul, cu siguranta si le-ar limpezi si el, iar dupa aceea, ne-am intalni la o cafea in oras sa stam de vorba (numai noi doi), iar fiecare sa spuna cum crede el ca trebuie sa rezolvam lucrurile. Dar n-as lua-o pe baza promisiunilor ca "o sa fac, o sa dreg, o sa fie bine, promit ca etc."
Imi doresc sa se termine cu bine (pentru copii si pentru voi) toata povestea asta si-ti tin pumnii sa iei decizia potrivita pentru asta!
Daca ar fi sa am doua vieti, as trai o singura data.
Adrianai spune:
O fi leu???
Lasand gluma la o parte, impulsivitatea nu este o scuza ca sa te jigneasca pe tine sau pe parintii tai. Impune-ti punctul de vedere si ia masuri daca nu iti respecta opiniile. Daca nu intelege cu frumosul cauta o cale de abordare a problemei un pic mai violenta. Si aici nu ma refer la violenta fizica sau verbala.
Daca nici asa nu merge atunci poate ar trebui sa te gandesti serios daca merita sa traiesti o viata in singuratate sau poate ai noroc cu altul.
WARNING: I have an attitude and I know how to use it!
Laura T spune:
Atitudinea lui ma face sa cred ca e implicat sentimental in alta relatie, pastrand familia doar de dragul copiilor.
Laura si bebitele: Bianca (6 ani si 11 luni) si Ramona (3 ani si 10 luni)
poze_cu_fetele_mele
gabitza71 spune:
Ai dreptate Olguttza si eu cred ca i s-a urcat la cap. Prea are impresia ca poate sa dea ordine si acasa.E posibil sa-l copleseasca si pbl de serviciu,compania lor trecand printr-o perioada de reduceri de vreo doi ani.Dar tot nu are motiv sa amestece pbl de serviciu cu cele de fam.Ca m-a inselat e o alta poveste.Dar ca a facut-o in cel mai nepotrivit moment din viata mea m-a durut cel mai tare.Si in prostia mea credeam ca numai asta n-o sa-mi faca.Dar a facut-o.Sa nu credeti ca fac parte din categoria femeilor care cred ca un copil le salveaza casnicia.Nu, nici vorba.Am ramas insarcinata fara sa planific asta, pt ca am o pbl iar medicii mi-au spus ca nu o sa mai am copii. Dar s-a intamplat si m-am bucurat iar de avort nici nu putea fi vorba.Avem tot ce ne trebuie din pct de vedere material dar ne lipseste acel ceva ce nu se poate cumpara.Dar de asta se pare ca numai eu sant constienta.Ariana zicea sa ma impun dar nu stiu cum decit certindu-ma cu el si tocmai asta vreau sa evit.Tot ce stiu e ca am ajuns la capatul puterilor.