Durerea unei piederi de sarcina...
Raspunsuri - Pagina 2
Liana30 spune:
e greu e foarte greu..si io zic tot asa..nu poti sa treci peste..sau ma rog..nu vei uita niciodata..te faci ca treci peste...
eu am pierdut una la 3juma si una la 5 juma..
e durereos..tare..mai ales cand simti ca a miscat si cel mai rau e faptul ca l'am vazut cand a iesit era tot chircit si vanat..fara nici o suflare...si dc nepasatori alaturi de tine..incompetenti!!!!!!!
stiu ca e greu dar alaturi de noi vei trece mai usor prin ele...sau ma rog poate vei reusii sa treci peste ele...
eu una nu am putut...dar sunt tare si nu ma las doborata de nimic..
nu e usor dar incerc sa supravietuiesc..
numai bine iti doresc ..eu sunt alaturi de tine..si daca te poate ajuta cu ceva eu una iti intind amandoua mainile...
"Nimic nu-i imposibil!"
Elise spune:
ce sa zic... mama a pierdut 10 sarcini, multe intre 5 si 6 luni.
Totusi, s-a incapatinat si a facut 2 fete cucuiete.
Eu nu mi-o amintesc decit insarcinata...
cind eram mica, tot timpul imi spunea ba o sa ai un fratior, ba nu-l mai ai.... 
Elise
Bianca B spune:
Eu am avut SEU in iunie 2005 si inca mai plang cand vad bebelusi sau gravidute pe strada sau la tv, e drept ca nu asa de des ca la inceput, dar tot mi se intampla de 2-3 pe luna. Si eu mi-am pus aceeasi intrebare "de ce Doamne, de ce eu?" Acum m-am intors la Dumnezeu caci altfel as fi inebunit cu totul. Mi-amintesc ca dupa 2 luni de la SEU inca plangeam zilnic, iar sotul era disperat iar atunci cand mi-a spus "de ce tot plangi atata, ca pana la urma am pierdut ceva ce nu am avut". Am vrut, in acea clipa, sa plec, sa mor, sa adorm si sa nu ma mai trezesc. Am urlat si am tipat la el, i-am spus ca intr-adevar el nu a pierdut nimic, eu sunt cea care a pierdut, nu el. Dar dupa acest incident a fost langa mine asa cum nu ma asteptam de la el si de multe ori am vrut sa-l intreb ce l-a determinat sa-si schimbe atitudinea, dar nu am avut curajul. Important e ca am reusit sa trec acele momente, sa-mi inchid durerea intr-un coltisor al sufletului, dar orice as face nu pot sa uit ca as fi putut sa-mi tin pruncul in brate pe vremea asta 
Bianca
Arthurana spune:
Fetele mele,
Am deschis acest subiect pentru ca sunt atat de trista ca nu-mi vine nici sa ma pieptan, nici sa ma imbrac frumos..sunt in aceiasi pantaloni de trening de o sapt...Am haine pe care le-am purtat cand am fost insarcinata si care nu vreau sa le spal..le pastrez, parca sunt sfinte...stiu cas am luat-o razna..si ma voi duce la un psiholog curand.
Acum am realizat ca ce mi s-a intamplat a fost cauzata si din incompetenta doctorilor. Mi-au facut un test de sange pt. progesteron...si era fff mic...NIMENI NU M-A SUNAT SA VIN DE URGENTA SA-MI DEA PROGESTERON SAU CEVA DE SUSTINERE...sarcina mea (a doua) a fost adevarata...am avut greata imensa in fiecare zi, sanii imensi...direrosi, oboseala epuizare..tot tacamul..si chiar daca am pierdut o sarcina si docotrul stia de asta, nu mi-au dat nimic...am fost lasata in voia sortii..si asta in America unde platim 800 de dolari lunar pe asigurarea de sanatate...
Cand citesc toate mesajele voastre, mai ales fetele care au pierdut la 5 luni si au vazut practic un copil mort...imi dau seama ca suferinta mea este nimic in comparatie cu a lor...ma consider chiar norocoasa ca am tyinut in palma doar un sac mic embrionar...ca o mingie de pingpong...
In orice caz, ma bucur ca mi-ati scris. Sunteti nemaipomenite...si chiar daca nu va cunosc parca suntem prietene din copilarie...
Nu stim mai nimic una de alta dar ne iubim ca surorile, PENTRU CA IMPARTASIM ACEIASI DURERE, SI NE BUCURAM DE ACEIASI BUCURIE DE A FI MAMA...si ma rog la Dumenzeu ca intr-o zi, absolut toata sufletelele astea chinuite de pe forum sa aiba un sufletel mic, un pui de om sa stranga in brate...
kla78 spune:
ARTHURANA iubita,e greu sa-ti revii dupa pierderea unei sarcini dar daca vrei cu adevarat un bb trebuie sa fii tare,curajoasa si cu credinta in d-zeu.
eu am facut un FIV in ianuarie anul asta si m-am ales cu o extrauterina (ampulara-adica la iesirea din trompa spre uter,iar embrionul si-a oprit evolutia spre norocul meu!)iar acum de o luna si ceva astept sa avortez natural fara sa fie nevoie de vreun tratament sau operatie....ce este in sufletul meu acum?durere ,multa durere,si suferinta....dar ma consoleaza ideea ca daca s-a prin o data se va prinde a 2 a oara.....acum cativa ani in urma stimularii cu clomifen am ramas gravida iar la 1 luna am pierdut sarcina ....am suferit si mereu ma gandesc ca daca nu o pierdeam atunci acum as fi avut un copilas marisor....
poate te consoleaza ce-ti voi spune acum(mie un preot mi-a povestit aceasta poveste frumoasa)o data o femeie si-a pierdut pruncul nenascut la doar cateva luni de sarcina,avea o mare credinta in d-zeu si dupa acest eveniment neplacut mereu plangea si il intreba in rugaciuni pe d-zeu de ce a permis sa i se intample asa ceva?....dar intr-o noapte femeia a visat ca era in cer printre un grup de copilasi si aveau fiecare in manuta cate o lumanare aprinsa...iar unul statea intr-un colt si plangea....acel copil a atras-o fff mult...ca un magnet....era ceva special in el ...s-a apropiat de copil si l-a intrebat de ce plange?iar copilasul ia raspuns:plang pt ca tu esti mamica mea si de cate ori tu plangi mie mi se stinge lumanarea si nu pot sa ma alatur celorlalti copii ,te rog mamica nu mai plange ,nu-ti dai seama ca lacrimile tale imi sting lumanarile..?...visul i s-a parut atat de real incat din acea zi femeia nu a mai varsat o lacrima!si mereu ii aparea in vis un copilas care mereu radea si era fericit<!
hai da-mi manuta si capul sus!
"cand o persoana are un vis tot universul conspira pentru ca acest vis sa devina realitate"-Paulo Coelho
irlandeza spune:
KLA78
E foarte frumoasa povestea.O sa ne rugam pt. bb-lusii nostri nenascuti si o sa le aprindem lumanari fara a mai plange .
Dumnezeu sa ne intareasca
si sa ne ajute sa avem un alt bb sau mai multi.
irlandeza
zozela spune:
Kla este cea mai induiosatoare poveste pe care am auzit-o pana acum 
Nu mai plangeti,deci-fetelor!! Capul sus!
Va doresc sa va dea Dumnezeu cat mai repede ingerasul mult dorit!!
Nunta noastra-26.06.2005
Viata fara dragoste..isi pierde sensul..
Arthurana spune:
Dragele mele
Va multumesc ca existati.Nu stiu daca intelege cineva(in afara de cele departe de casa), cat de greu este sa pierzi o sarcina si sa fi intre straini. Stiu ca-l am pe sotul meu si pe familia lui, dar chiar si faptul ca nu ma pot vaita in limba mea este cumplit.
Cand am fost la urgenta eram asa de speriata de ce se intampla cu mine ca am inceput sa vorbesc pe romaneste, de se uitau toti la mine ciudat. Efectiv nu-mi veneau cuvintele in engleza. SI asta nu pentru ca sunt incepatoare. Vorbesc engleza fluent de mic copil, mama e profa de engleza...dar efectiv creierul meu nu vroia sa functioneze in alta limba...m-am speriat.Ma gandeam: ce ar fi sa uit complet sa vorbesc, asa ca o amnezie...cum m-as intelege cu Dave sotul meu...dar asta a fost trecator , poate cateva secunde...
In orice caz, ar trebui sa fim unite sa impreuna sa ne sustinem cum putem mai bine. Simplu fapt ca ne scriem o data pe zi...dureza 2 min sa scrii un scurt mesaj...este important.
Azi vad altfel lucrurile. Sunt putin mai optimista, iar mesajul lui Kla mi-a dat putere...
SUNT SIGURA CA INTR-O ZI FIECARE DIN NOI CARE SUNTEM LA PAGINA INDURERATELOR...AZI VOM FI FERICITELE MAMICI...NU SE STIE CAND NIMENI NU STIE DAR AM SPERANTA CA ZIUA VA VENI CAT DE CURAND...
VOM PLANGE IMPREUNA SI VOM FI DISPERATE IMPREUNA SI NE VOM BUCURA PENTRU FIECARE REUSITA...Eu cred ca acest forum este nemaipomenit...eU DE CAND SUNT AICI NU MAI SUNT SINGURA...
In America de un an jumate de cand sunt aici, nu mi-a intrat nimeni in casa si nu am facut nici o vizita...si asta nu pentru ca nu sutn sociabila...eu imi dau si sufletul pentru primul om de pe strada care-mi zambeste...dar aici este alta mentalitate.
Cand am sunat la servici ca am peirdut a doua sarcina(sapt. trecuta), mi-au trimis flori buchete m imense, ca la inmormantare, si felicitari, mi-au dat chiar si bonuri la un restaurant sa mai ies...ceea ce este enorm..dar ei sunt sunt ca romanii nostrii.
Daca as fi in Rom..as fi cu mama, cu verisoarele mele, si cu toate prietenele mele...dar ma gandesc...la o adica: NE NASTEM SINGUR MURIM SINGURI...in afara de Dumenzeu nimeni nu ne poate ajuta...fiecare are viata lui cu problemele lui...si STOP STOP!!! OPRESTE-TE ARTHURANA CA IAR OCUPI O PAGINA INTREAGA...
Pe mine scrisul ma relaxeaza...Ma gandeam ca ar fi bine pentru voi sa tineti un mic jurmal personal...eu am inceput sa scriu...poate intr-o zi ne reunim si vom publica o carticica de genul: "Pierderea unei sperante"...ma rog...ceva de genul asta...fiecare din noi va sscrie cele traite...In America sunt zeci de carti de genul asta...eu am una in casa luata de la biblioteca..si sincer ma ajuta sa inteleg ca ceea ce mi se intampla mine este ceva firesc, ca nu am innebunit si ca nu trebuie sa ma internez la nebuni...ca suferinta este normala...
Astept sa-mi scrieti
Va pup
Cristina_Ioana spune:
Arthurana iubita, ma bag si eu in seama, pentru ca stiu prin ce treci..eu ma pierdut o sarcina la 22 de saptamani...a trecut un an si nici acum nu stiu de ce...stiu doar ca a fost o mare gafa medicala...ca am avut o sarcina perfecta, ca eram cei mai fericiti parinti din lume si ca a picat cerul pe mine...ca m-am chinuit 8 ore sa nasc o fetita care s-a luptat pentru viata ei pana in ultima clipa cand nu mai avea lichid amniotic...si ca s-a dus ca si cum nu ar fi existat vreodata...
Imi mai amintesc ca parintii si sotul ma pazeau dupa sa nu imi iau zilele, ca am fost ca un animal nebun, capabil de orice, ca apoi am trecut la tristete si nepasare, ca nu mai vroiam nimic...
Cu ajutorul familiei am reusit sa ma vindec usor usor, poate e prea mult spus ca m-am vindecat, pentru ca e ceva ce nu voi uita vreodata, este o rana care nu se va inchide vreodata...oricum, acum sunt insarcinata in 24 de saptamani, am avut puterea sa o iau de la capat, ma rog zilnic si ii multumesc lui Dzeu ca mi-a mai dat o sansa...am cosmaruri inca, am mom de panica si teama, dar ma chinui sa duc la capat aceasta sansa care mi s-a dat, in speranta ca de data asta vom avea mai mult noroc...
O sa avem un baietel si suntem tare fericiti, desi fetita pierduta n-o sa ne-o dea nimeni inapoi vreodata...
Ai grija de tine, roaga-te, nu iti pierde speranta, pune-te pe picioare ca merita sa simti miscarile unei fiinte inauntrul tau, crede-ma, nici un sacrificiu nu e prea mare...
Cristina 24+
kla78 spune:
ARTHURANA ma bucur din suflet ca ti-a placut povestea!
daca cauti mesajele din urma vei gasi un subiect deschis de mine"SCRISOARE PT. BEBELASUL MEU MULT DORIT"...sa vezi cum am fost eu cand dupa o inmensa fericire si bucurie la prima ecografie cand trebuia sa-mi vad bebeul si inimioara cum ii bate am avut surpriza neplacuta de a afla ca este extrauterina.......acum incet imi revin si asta doar pt ca imi doresc nespus de mult un bb si mi-am zis ca daca continui sa-mi plang de mila sigur nu-l voi avea....stiti si voi ce mult afecteaza stresul si nelinistea pt o viitoare sarcina....trebuie sa traim cu speranta si sa ne gandim ca d-zeu nu ne da mai mult decat putem duce...
cat despre ideea de a scrie o carte si fiecare dintre noi sa-si spuna povestea in ea e o idee super si o putem face chiar daca suntem in tari diferite prin intermediul mailului....ar fi super...si eu m-am tot gandit la asta dar nu stiam daca e o idee buna....ce ziceti fetelor????suteti de acord???
"cand o persoana are un vis tot universul conspira pentru ca acest vis sa devina realitate"-Paulo Coelho