copilul meu - nu este asa cum m-am asteptat
Raspunsuri - Pagina 5
Sabina spune:
Stefan, este exact ce fac eu cu Sofia.
Cea mai fericita e cand suntem pe munte:)
ma mir ca nimeni n-a observat ce-am zis eu...adik mai inchideti Tv-u ala si bucurati-va una de alta;)
Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
enn spune:
Mamagiuliei, cam la fel procedez si eu. Morcoveata al nostru e argint-viu, nu sta locului o clipa, îi place muzica, dansul, spectacolul. Asa ca m-am gîndit sa-l înscriu la un club de circ, în speranta ca echilibristica si jongleria sa-l ajute sa învete sa se concentreze.
Principesa spune:
Witchie, simt nevoia de o confesiune. Eu nu am facut niciodata un puzzle, chiar daca am crescut intr-o casa de intelectuali. Nu cunosc vreun test de inteligenta pentru copii care sa foloseasca drept unitate de masura piesele de puzzle. De pe acest forum am aflat ca unele mame isi evalueaza copilasii in functie de nr de piese al unui puzzle. Nu am simtit niciodata dorinta sau placerea de a face un puzzle si pentru mine puzzle-urile intra la acelasi nivel de abstractizare ca jocurile pe calculator care la fel nu imi trezesc interesul.
Ca si diferente pe sex, in virtutea lateralizarii cerebrale sexul masculin il devanseaza pe cel feminin la astfel de practici.
Ideea este ca interesele sunt si ele determinate la un anumit nivel cerebral si la altul social. Cel putin la copilasii mai mici o concentrare prea mare in activitati cu mare grad de abstractizare poate indica si un refugiu securizant in fata unui mediu mai putin securizant.
Mamagiuliei, de regula calea de mijloc e mai buna. In acest context calea de mijloc eu o vad cea in care parintele isi accepta copilul asa cum este mentinandu-si autoritatea necesara indrumarii copilului. Daca tu faci asa, atunci e superok!
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala
Elena spune:
quote:
Originally posted by descintec
e nespus de frumos cind copiii sunt exact pe dos fata de cum ii vrem noi. ar fi prea simplu sa fie altfel. asa se invata dragostea :)
_
Sapte dintr-o lovitura!
Foarte frumos spus !
_
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
Ioana Sora spune:
Kehleyr, si eu am fost tare dezamgita ca nu am reusit s-o invat pe a mea poezii de Craciun, in pofida tuturor eforturilor mele. Pana la urma, doar cand era ea in toane foarte bune, ii spuneam primul cuvant iar ea continua restul versului. Dar o apuca uneori cantatul si imi dau seama ca stie versuri din diverse cantece si raman uimita... doar a auzit cantecele alea la televizor. Are imaginatie, ii merge mintea, dar e incapatanata, nu are rabdare deloc si nici nu poate fi vorba s-o invat sa deseneze sau s-o invat literele si cifrele. Daca ii iau manuta ca s-o ajut sa faca un desen, o litera sau o cifra, se enerveaza, smulge foaia si zice "singura". Evident ca nu reuseste sa faca ce i-am cerut eu, neacceptand nici un fel de ajutor din partea mea. Mazgaleste intr-un final ceva si imi zice "uite o casa" (adica niste linii trase in toate directiile). O laud si ii spun cat de frumos a desenat, desi nu e cum mi-as dori eu. La capitolul citit, vine cu cartile si se asaza langa mine, sa citim. Dam la prima pagina si incep povestea, aratandu-i pe poza printul, printesa sau mai stiu eu ce. Insa dupa cateva secunde ea deja incepe sa dea paginile si se opreste la o alta poza, timp in care eu continuu povestea, dar e clar ca i-am pierdut atentia si rareori reusesc sa-i spun o poveste pana la capat, in doua minute deja arunca prima carte si imi da alta carte sa citim... tot in stilul ei.
De multe ori m-am gandit ce o sa-i placa sa faca in viata, insa pana la urma tot ce vreau pentru ea e sa fie fericita. Prea putina multumire imi aduc cartile citite, "deschiderea" despre care pomeneai si munca mea... Au ajuns doar un refugiu. Nu detaliez, stii ce vreau sa spun. Acum sunt fericita doar cand o aud pe Cata razand. Si cel mai tare rade cand ne jucam de-a v-ati ascuns sau cand alearga... Intr-o zi, ne uitam la Maria Mirabela si plangeau omizile ca o sa moara de foame. M-a intrebat copila mea de ce plang, i-am explicat si a zis "vin imediat"... S-a dus la masuta de langa locul unde ne uitam la filmulet si o aud spunand "fac mancare". S-a intors repede, s-a urcat langa monitor si a zis: "Le dau sa manance, sa nu mai planga." Mancarea era, desigur, invizibila. Apoi le-a facut omizilor si prajitura, numai ca din asta chiar avea la indemana, asa ca mi-a umplut monitorul cu crema de la prajitura ei. M-a impresionat foarte tare ca a vrut ca omizile sa nu mai planga si le-a dat sa manance... Cred ca asta e ce vreau de la ea, sa ajunga OM si sa fie fericita, prin lucrurile pe care le va descoperi singura ca ii aduc implinire sufleteasca.
Sabina spune:
despre captarea atentiei copilului.
Cand faceam eu lectii mai tari de pina in vederea vreunui recital, si nu imi iesea ceva profesoara mea avea o vorba:
nu sunt buna profesoara, daca nu reusesti, inseamna ca nu stiu sa-ti explic!!!!!
deci....
regula de aur.
copilul nu e vinovat niciodata!
Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
lena spune:
stefan eu nu-mi puneam problema de "natura" ca aici si asa copiii sunt foarte indrumati spre asta, stand jumatate de zi pe-afara, in curtea proprie, mica, dar in care se pot juca in nisip...sau prin iarba, ori la locurile de joaca, ori in zonele mai rurale ale Olandei la "kinderboerderij" un fel de mini-ferma de distractie pentru copii, unde fermierii au capre, oi, iepuri, gaini, etc...si ceilalti vin cu copiii sa se joace cu ele, sa le atinga, sa le cunoasca, etc, etc.
cat despre munte in Olanda din pacate nu avem, avem insa canale minunate, si paduri de campie sau uneori de deal fff frumoase.
Ce ma preocupa insa pe mine si Principesa ai punctat foarte bine...nu stiu de unde vine probabil o avem incuibata acolo intr-un coltisor de creier ideea de comparatie...competitie cu ceilalti, altfel ar trebui sa ne bucuram de frumusetile si comorile noatsre mici, cu toate nazbatiile care le trec uneori prin cap.
O mica comparatie daca mi se permite sper sa nu fie chiar total off-topic: aici se pune mult accent in educatie pe specializari...nu este o educatie "generala" ca sa zic asa...ca in Romania, si de multe ori noi romanii de aici suntem frustrati cand vedem ca poate in "ochii nostri" olandezii nu sunt chiar educati...gresit ei sunt, dar sunt mult mai specializati, si de multe ori nu-i intereseaza chiar tot...numai daca sunt ei interesati, personal vorbind.
Si poate d-asta mi-este teama undeva ca nu va fi la asteptarile mele, sau ma rog nu stiu cred ca astea sunt temeri aiurea pe care trebuie sa le gestionez cumva in timp
t-rex
mihaela_s spune:
Foarte interesant subiectul!
stefan, mie mi-a placut natura de cand ma stiu...asa ca incerc sa le induc si copiilor mei aceasta dragoste. Sunt convinsa ca multi alti parinti fac asta, majortatea mergem la munte si la mare, in drumetii/excursii, tocmai cu acest scop.
Copiilor le plac animalele, plantele, florile, cea mica a mea e chiar fascinata de orice vietate, asta vara voia sa aduca furnici si gandacei in casa. Iar acum intrebarile ei sunt de genul: "cine ne da iarba", unde sunt frunzele copacilor, cine ne da floorile...cine ne da laptele, cine ne da ouale...etc. In acelasi timp, din orice excursie incercam sa venim cu ceva lectie de istorie/geografiie/natura invatata, vizitam cate un loc care ne aduce aminte de o personalitate din trecut, observam locurile pe unde trecem, forme de relief, si apoi admiram frumusetile naturii. Pentru mine, faptul ca transmit astfel de lucruri copiilor mei inseamna mai mult decat daca stam impreuna si facem un puzzle, sau ne uitam la un desen animat.
Desigur, am inteles ce voiai sa spui kehleyr, voiamm doar sa subliniez ca nu trebuie sa iti indrumi copilul spre un domeniu care nu il atrage. Eu m-am gandit ca daca Silviei ii place sa admire minute in sir o furnica,poate va fi un bun dr. veterinar, daca ii va placea sa admire natura, poate va fi un bun botanist, sau un fotograf...de ce trebuie sa fie inginer ca mine sau dr. ca tatal ei? Va fi ceea ce va dori ea sa fie, iar din partea mea va avea tot sprijinul.
Spre exemplu, desi avem o multime de papusi acasa, mici, mari, casute pentru ele...ea se joaca numai cu animalutele de plus...isi culca pisicutza, isi hraneste catelul, o iubeste pe Minnie, il adoarme pe tigrisor, se distreaza cu magarusul...si are o pasiune pentru masini. Ei bine, nu i-am spus niciodata ca ea e fetita si ca trebuie sa se joace cu papusile, de ce as face asa ceva?
De numarat nu stie, literele nici atat, dar recunoaste cand scrie ALTEX, FLANCO, BILLA, etc. Iar la mazgalit hartia e o artista , la fel deseneaza si ea tot felul, imaginatia e bogata. poezioare si cantecele spune toata ziulica, in schimb la serbarea de 8 martie n- scos un cuvant! Noroc ccc ca eu stiam tot repertoriul de acasa...si inca mai canta catecele de la craciun.
Ok, scuze daca am dat-o prea mult exemplu pe silvia, e doar cu 2-3 luni mai mica decat fetita ta, asta a fost motivul.
si numai bine!
Ajutati-o pe Alina sa-si implinesca visul!
Kehleyr spune:
Ma bucur ca subiectul a starnit atata interes si sa stiti ca imi este de folos fiecare mesaj de la voi, chiar daca de multe ori vine in contradictie cu ceea ce gandesc eu.
Sabina, partea cu televizorul... daca ar fi dupa mine l-as desfiinta exact cum zici tu, sau l-as interzice total, pentru ca sunt convinsa ca la varsta asta cel putin, face mai mult rau decat bine. Din pacate educatia copilului nu o decid numai eu. Si in clipa in care sotzul meu considera ca este "un rau necesar" si ca in lumea de azi ea trebuie sa stie si de televizor, si imi vine cu argumente care nu-s chiar tembele in sprijinul ideii, nu am ce sa fac. Asta in afara de timpul petrecut cu bona sau cu bunicii, unde ce pot eu sa fac este sa impun niste reguli, dar nu am cum sa controlez respectarea lor. Am remarcat si eu cand am fost la munte o saptamana fara televizor, si a stiut clar de la inceput ca nu avem, ca nici macar nu a plans dupa el.
Sa stii ca de multe ori si eu ma gandesc ca e vina mea ca nu stiu sa descopar ceea ce ii place si sa o incurajez in acea privinta. Poate pur si simplu nu am talentul necesar. Poate am o abordare prea didactica si nu stiu sa transform totul intr-o joaca si sa o atrag in joc. Nu stiu... aici mai am de lucru.
Ioana, m-a impresionat foarte tare Cata cu mancarea ei pentru omizi .
Roisin, mi-as dori sa am intelepciunea ta. Eu am fost si sunt foarte apropiata de parintii mei, si mi se pare trist ceea ce povestesti tu despre relatia ta cu ai tai. Sper sa reusesc sa evit asa ceva. Cred ca toti ne propunem de fapt sa evitam greselile parintilor nostri, dar chiar si daca reusim, tot vom comite altele. Dar trebuie sa spun ca nu ma asteptam la atata filozofie de la tine . Dar este binevenita.
Principessa, inteleg abordarea ta. Nu vroiam ca discutia sa devieze spre mine pentru ca sa nu plictisim restul audientei. Este posibil sa fie cum zici tu...
Va rog mult nu va mai cramponati de exemplul cu puzzle-ul . Eu sunt fascinata de ele si am si din acelea de 5000 de piese, de-asta l-am folosit. Poate - adica sigur! - m-am asteptat ca fata mea sa imi impartaseasca pasiunea, dar uite ca fie nu-i asa fie inca nu a venit momentul.
Asta-i felul destinului de a ma face sa inteleg ca eu sunt o persoana iar Stefania este o persoana total diferita.
Insa, innebunesc cand o vad uneori ca nu are chef sa faca absolut nimic in afara de sa stea cu degetul in gura pe canapea. Nu stiu cum sa ii mai trezesc interesul, ca in afara de sa o intreb "vrei sa ne jucam cu cutare?" sau "hai sa facem cutare" nu prea mai am idei. Aseara am zis sa ii facem in ciuda si ne-am apucat eu cu taica-su sa ne jucam noi doi cu ceva, fara sa o luam in seama. A venit, curioasa, dar interesul a fost fin de 30 de secunde, dupa care s-a intors la nepasarea ei.
Sper ca mersul la gradinita in toamna sa o ajute in dezvoltare, am remarcat ca in compania altor copii este mult mai activa si mai preocupata de orice. Incerc sa o duc cat mai mult in societate, poate si surioara ei care vine la vara o sa contribuie pozitiv, o sa o mai motiveze.
Principesa spune:
Kehleyr pt viitoarea surioara. Este posibil ca un nou copil sa relativizeze un pic asteptarile. Pentru ca grija si interesul tau vor avea in vizor doi copii s-ar putea ca presiunea sa se mai reduca.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala