Cum "se trece peste"?

mona72 spune:

Pentru AbraMack si pentru dodica felicitari pentru copilasi!Eu nu stiu cum "se trece peste" pentru ca si eu l-am pierdut pe tata anul trecut si vad ca pe zi ce trece durerea nu scade ci creste.Indraznesc si eu sa sper ca un copil iti da noi orizonturi si urmaresc ce se discuta pe forum incercand sa-mi fac curaj.

iraA spune:

Draga AmbraMack,

Este un semn bun faptul ca constientizezi starea in care te afli, ce anume are loc momentan si cum te afecteaza. Din mesajul pe care l-ai scris inteleg ca reusesti foarte bine sa te autoanalizezi si autocritici, adica, aceste calitati o sa-ti ajute si in depasirea acestor memente atit de grele prin care treci.
Te-ai atasat foarte mult de parintii tai (bunicii) si ii iubesti, sunt sentimente absolut firesti, suferinta este de asemenea, fireasca, dar
si moartea. Imi dau seama ca zilele fiecaruia sunt numarate, de aceea accept ca nu voi mai fi cindva, dar si cei dragi se vor trece. Convingerea in nemurirea celor dragi reprezinta o piedica in trecerea peste despartire. Cu cit mai puternica este aceasta credinta cu atit mai dificila este impacarea cu nefiinta celor dragi.
Daca vei incerca sa cauti impacarea cu ceea ce sa intimplat discutind cu mama, in imaginar desigur, luindu-ti ramas bun de la ea printr-un ritual anume care sa simbolizeze despartirea (daca ai fi fost acasa, te-ai fi dus la mormintul ei sa discuti, sa-i spui cit de dificil iti este, si ca nu te poti desparti...). Dar fiindca esti departe, poate ai un obiect care apartinea cindva mamei tale cu care va trebui sa te desparti simbolic ... Tu singura iti dai seama de situatiile problematice care apar din cauza suferintelor continue pe care le ai, in special, BB-ul, care vrea si el sa primeasca emotii pozitive de la mamica, s-a saturat sa tot plinga impreuna cu ea.

Tot mai mult ma conving de faptul cum cultura noastra, cea romineasca, ne-a invatat sa iubim, sa ne daruim si sa slujim, dar mai putin cum sa ne despartim de oamenii dragi din jurul nostru. Ceea ce nu lipseste la culturile asiatice. De aici si suferintele.

Sper ca vei gasi pacea interioara si toate celelalte se vor repara pe rind.

Ai grija de voi! Irina

quote:

---

Initial creeata de AbraMack

Buna ziua...

M-am gandit atat de mult daca sa scriu sau nu... Iata-ma-s cu mana pe tastatura dar nu stiu cum sa incep... Poate cu inceputul dar care dintre ele, ca as avea vreo trei? In fine, am sa incerc o sinteza...
Am 29 de ani si am fost crescuta de bunici. Parintzii nu au murit, ii cunosc, ne vorbim dar din motive numai de ei stiute au renuntzat la mine. Nu ma plang de nimic, fiindca nu acesta e subiectul despre care vreau sa discut... Viatza mea a fost o viatza mai mult decat banala pana in ultimul an (2005). Anul trecut l-am cunoscut pe actualul meu sotz. M-am casatorit si am plecat din tzara... Problema mea majora este ca a murit bunica mea, adica MAMA - cea despre care credeam ca e nemuritoare, despre care gandeam ca va fi omniprezenta, ca imi va raspunde mereu la telefon cand voi suna "acasa". A murit in mai, anul trecut, si de atunci... lipseste o parte din mine. O parte mare. Nu stiu cum sa o las sa plece, cum sa ii dau drumul. Aproape ca nu e seara in care sa nu ma gandesc la ea. Sa nu ma gandesc ca nu e aici sa isi vada viitoarea stra-nepoata... Stiu ca durerea mea nu e una deosebita, sau mai mare decat a altora, dar... momentan, ma impiedica sa traiesc. Sunt gravida in luna a IX-a si de tot atatea luni nu ma pot opri din plans si din dor. In plus, ma gandesc si la bunicul meu, ramas singur in tzara, care a si avut "norocul" de a-si rupe piciorul si care momentan se afla, operat, in spital... Nu stiu cum sa nu mai fiu "prapastioasa", cum sa ma linistesc (stiu ca starile mele le transmit si BB-ului meu, cum sa o las pe MAMA sa se odihneasca, cum sa nu ma mai ingrijorez (mai mult decat trebuie) pentru bunicul meu... Va imaginatzi ca pe acest fond, nici viatza de familie nu e roz. E greu sa stai langa cineva care toata ziua e melancolic, ganditor sau plangaretz... Va rog, daca imi putetzi da un sfat sau daca atzi trecut prin situatzii asemanatoare... Personal, nu mi-e frica de moarte dar intotdeauna am fost oripilata de moartea celor apropiatzi mie. Nu potzi lupta cu durerea respectiva iar persoana nu o potzi inlocui... Cuvinte de genul "ea e langa tine sau te vegheaza" nu ma ajuta defel... Credetzi ca ar trebui sa fac terapie sau ... ? Cu multzumiri anticipate si respect!

AbraMack

---

AbraMack spune:

Buna ziua, din nou, Doamnelor. Nu am mai trecut de mult pe aici si cum cred ca in curand subiectul va fi arhivat, m-am gandit sa va multzumesc inca o data pentru sprijiin si pentru cuvintele frumoase pe care mi le-atzi oferit. Imi cer scuze acelora carora, fara sa vreau, le-am deschis rani - mai vechi sau mai noi - si le doresc din tot sufletul sa gaseasca macar jumatate din alinarea pe care am gasit-o eu alaturi de Sasha... La revedere si sa avetzi o viata frumoasa!

AbraMack si a ei... astrala!!!
http://www.babiesonline.com/babies/a/astra/

Kittie spune:

Abra (si te rog muuuult sa nu mi raspunzi cu "doamna" in fatza ) eu as vrea sa-ti povestesc altceva ...de care mi-e teama acum...
Mama mea - a fost copil din dragoste, facut de o tanara cu un campion de motocross, in speranta ca lucrurile vor intra pe un fagas normal (casatorie, etc); n-a fost asa - casatoria celor doi n-a avut niciodata loc iar tanara si-a gasit un suflet alaturi de care sa semneze actele de casatorie, a urmat un baietel .. La numai cateva luni, Dragos s-a stins... Dupa relatarile bunicii mamei mele (care a crescut-o), mama ei venea tot timpul nervoasa si nu avea rabdare pentru micutul nou-venit, apoi el s-a inbolnavit, nu s-a putut face nimic, a murit...Ea a murit (mama mamei mele) la randu-i, cand mama avea 8ani. A fost trimisa din stanga in dreapta la toate rudele si din partea mamei si tatalui, nimeni nu o primea cu bratele deschise pentru ca familiile respectabile (ca cea a tatalui ei) nu vedeau cu ochi buni un "copil din flori". Mama a muncit pentru fiecare coltisor de paine si de intimitate, cu greu a trait alaturi de tatal ei care avea mai mare grija de cainii vagabonzi si de prietenii sai respectand cu sfintenie bautele ingrozitoare si nu cresterea fiicei sale. A plecat de langa tatal ei , si-a cumparat un apartament (repartizat de la locul de munca, asa cum era inainte), a muncit din greu, la 28 de ani a hotarat sa ridice o familie impreuna cu tata. La 29 de ani am aparut EU...
Dorul de mama ei a sfasiat-o tot timpul vietii si de nenumarate ori s-a rugat macar de un vis cu mamica ei, macar in somn sa o aline... N-a visat-o niciodata! Decat dupa ce m-am nascut EU .. si mama ei i-a aparut foarte mirata in vis "de ce plangi dupa mine? Eu nu sunt moarta!".. Concluzia mamei mele??? EU SUNT MAMA EI, revenita sa am grija de ea, sa o iubesc...
N-am inteles asta cat eram mica pt ca m-a crescut bunica mea (mama tatalui meu) si nu prea ma vedeam cu parintii mei. Dar, adolescenta, m-am mutat cu parintii mei, bunica fiind f bolnava. Dupa moartea ei, mama si-asa avea probleme in a ma privi ca o adolescenta (ultima oara cand locuisem impreuna, aveam cateva luni...inainte sa ma ia bunica la ea... la cateva blocuri distanta) dar cand a inceput sa ma intrebe daca eu sunt mamica ei (mi-a pus un tablou MARE cu mama ei in camera mea, ca sa fiu convinsa de asemanare), mi-a marturisit ca e asa crede, ba chiar va intreba diversi astrologi daca e adevarat.
Adolescenta, pacatoasa perioada, mi-a fost mangaiata de povestea stranie, mistica, a revenirii mamei mamei mele in mine ... Pana am inceput sa simt povara acestei convingeri. Greutatea care apasa pe umerii mei... Atunci cand am vrut sa ma mut impreuna cu prietenul meu, la 20 de ani (ceea ce am si facut, pana la urma) au inceput tragediile "si tu ma parasesti????? Ma parasesti DIN NOU?Nici in viata asta nu vrei sa ramai cu mine??!!!" "am avut o fata! Acum nu mai am! AM avut un inger! s-a dus ingerasul meu! A venit in loc un mostru care ma duce de mana la groapa!"..
Mama are acum 55 de ani si inca nu e decisa despre identitatea mea sau de felul in care ar trebui sa ma trateze. Inca oscileaza in a ma trata ca pe o fetita de cateva luni, sau o femeie .. aci intervine problema, ca intotdeauna, privindu-ma ca pe o femeie, a vazut n mine mama ei. Daca tot am facut o sa sufere , am plecat de acasa, nu mai vreau sa dorm cu ea ca atunci cand eram mica, inseamna ca nu sunt mama ei, ca nu pot fi EA. ATUNCI CINE SUNT EU? pentru mama mea? :(

Gandeste te.. Sasha ta (sa-ti traiasca!) e micuta, ai timp sa ti construiesti tot soiul de idei in ce o priveste... Proiecteaza asta in viitorul ei si vezi cum o poate afecta!

Sanatate!

, mami de ( 13oct04 )

AbraMack spune:

Ok, Kittie! E interesant si derutant ceea ce ai scris tu... Nu am convingerea unei reincarnari ci doar... cum sa iti explic? E mai complicat... Sunt sigura ca bunica-mea e prin ori pe langa Sasha... Dar Sasha are identitatea ei, e clar Sasha si nu bunica-mea... Totusi, linistea care mi-o ofera e mult mai mult decat linistea oferita de un BBu mamei sale... E linistea care o simtzeam cand ma lua bunica-mea in brate si imi spunea ca eu sunt viata ei, ca sunt singura care o iubeste cu adevarat... In concluzie, desi cred ca O PARTE din bunica-mea a revenit prin preajma-mi nu am sa merg niciodata pana intr-acolo incat sa ii spun Sashei "mama"... Sasha este darul meu din partea mamei, daca vrei. Sau este o parte din mama dar metaforic vorbind, nu ad litteram... Oricum, apreciez faptul ca mi-ai scris si imi pare rau pentru cele intamplate cu mama ta. Apropo, in ce relatzii suntetzi? E la fel de trista ca ai plecat de langa ea? Te tzuc!

AbraMack si a ei... astrala!!!
http://www.babiesonline.com/babies/a/astra/

Kittie spune:

Abra ! Mersi!
Ma bucur ca ti-ai gasit linistea alaturi de fetita ta.. Si cand ma gandesc la primele tale mesaje, la anxietatea asociata venirii ei ! Natura face multe pentru noi...E frumos ca nu-i pui nimic in "spate", ca tii relatia cu mama ta ca pe ceva atat de special.. Mama mea n-a reusit. Probabil si-a dorit prea mult si s-a lasat influentata de suferintele ei. Nici acum nu avem relatii deosebite. Vorbim indelung la telefon dar sfarsim prin a ne certa daca eu dau intr-adevar atentie la ce-mi spune. Nu e numai conflictul ei pe care probabil nici nu-l mai constientizeaza, acum pare ca nu gandeste multe altele . De multe ori imi spun c-as fi mai linistita de n-am mai discuta (nici telefonic, nici altfel) dar ma gandesc e totusi mama mea, alta n-am si vor veni vremuri in care ea va avea nevoie de mine... Ar trebui sa i fiu alaturi pentru ca nu are pe altcineva..

Eh, nu vreau sa te intristez, dupa cum spuneai ca te lasi afectata daca si altii sufera. Eu vroiam sa-ti prezint si alta parte a povestii . Si ma bucur atat de mult pentru tine si fetita ta incat alte ingramadeli de istorii nefericite nu-mi aduc vreo multumire.

Va pup!

, mami de ( 13oct04 )

AbraMack spune:

Kittie, stiu foarte bine ce vrei sa spui despre certurile interminabile cu mama ta. Eu nu am vorbit cu a mea trei ani (Motivul? S-a suparat ca nu am fost la ziua ei, pe care nici macar nu si-a tzinut-o din motive financiare. Nu am fost la ziua ei fiindca nu aveam bani sa ii cumpar cadou. Daca veneam fara cadou, sau cu unul simbolic, se supara, stiu ca-s patzita). Nici eu nu am o retaltzie speciala cu maica-mea. Acum vorbim fiindca am tzinut neaparat sa imi cunoasca sotzul. Ne-a invitat la masa dar m-am simtzit atat de stinghera, ca sa nu spun jenata, acolo... Maica-mea e tipul de femeie care le stie pe toate si numai ea are dreptate. Intotdeauna si-a batut joc de mine, copil fiind si chiar acum, de fatza cu altzii: ba ca-s grasa, ba ca nu stiu ce vorbesc... acum, cand am fost cu sotzul meu a inceput sa imi corecteze limba franceza. Precizez ca maica-mea si Bonjour il spune stalcit. Cred ca barbatu-meu s-a simtzit SI mai outside decat mine... Ce sa itzi spun? Nu pot renuntza la ea din aceleasi motive ca tine. Si mai apoi intr-o zi Sasha va trebui sa aiba o bunica si din partea mea... In rest... mi-e groaza fiindca acum in 17 Mai o botez pe Sasha in Romania si evident am invitat-o si pe ea. Sunt jenata de ceea ce simt dar mi-e cam rusine cu ea. Mai ales ca imi vin toti prietenii ... Nu mi-e rusine neaparat pentru ca vorbeste aiurea dar e capabila sa jigneasca oamenii fara motiv si nici macar nu isi da seama... Cred ca am sa ma opresc aici fiindca, de nu, ar trebui sa deschidem alt subiect. Ce crezi?

AbraMack si a ei... astrala!!!
http://www.babiesonline.com/babies/a/astra/

Kittie spune:

.. sau trecem pe pm ca sa nu jenam evolutia subiectului de fatza

, mami de ( 13oct04 )

AbraMack spune:

Sau! Desi subiectul cred ca s-a ofilit!

AbraMack si a ei... astrala!!!
http://www.babiesonline.com/babies/a/astra/

ancamironiuc spune:

Draga Abra Mack,

povestea ta imi suna atat de cunoscuta... Am crescut cu bunica mea (si pentru mine "mama" )de cand m-am nascut. Desi am stat si cu mama mea pana la 5 ani, nu tin minte mare lucru, insa de bunica imi aduc aminte inca de cand aveam vreo trei ani.
La 5 ani mama a plecat in Italia iar eu am ramas cu bunica. Nu tin minte sa imi fi lipsit ceva. Nici acum nu pot sa inteleg cum s-a descurcat o femeie in varsta cu un copil, singura singurica (bunicul meu a murit cand aveam 4 ani iar tata a aparut pe la 14).
Cand am implinit 12 ani mama s-a hotarat sa ma ia in Italia si a fost foarte greu. Dorul bunicii, o lume noua, o mama rece si un strain care isi dorea sa il chem tata... Nu stiu cand m-am obisnuit, dar la un moment dat s-a intamplat si lucrul acesta. Pe bunica o vedeam vara si de Craciun.
Cand am implinit 17 ani am aflat ca are cancer. Am venit cu mama si am facut tot posibilul sa fie cat mai bine insa er tarziu, nu putea fi operata. Intr-un an de zile am adus-o in Italia unde a trait ultimile 3 luni. (sunt la al treilea servetel).
Ultima perioada petrecuta cu ea a fost trista. Eu ii faceam injectii, eu ii puneam oxigen...Chiar si asa a reusit sa ne aproprie mai mult, cel putin in acea perioada.
Pe 13 octombrie 2001 a murit si cu ea s-au dus multe. Am plans doua saptamani in sir, credeam ca nu mai am lacrimi. O simteam langa mine zi si noapte, o visam si nu numai. Au fost multe intamplari ciudate in acea perioada iar mama speriata de ce mi se intampla a decis sa ma trimita in Romania o luna, inainte sa incep facultatea, ca sa uit.
Cu tata mi-am mai revenit, insa era o revenire de forma. Toti ma vedeau zambitoare insa sera, cand ramaneam singura....vorbeam cu ea iar ea nu ma ma mai auzea.
Am hotarat sa raman in Romania, sa fac facultatea aici. Era o optiune pe care o gandeam de mai de mult asa ca m-am inscris la medicina. Pregatrea mea lasa de dorit fata de ce de aici asa ca m-am retras. Din acel moment relatiile cu mama mea au inceput sa se destrame iar. Nu accepta ca nu am reusit iar eu am decis sa mai stau aici pana in aprilie. Intre timp l-am cunoscut pe sotul meu si concluziile sunt evidente. Am ramas impreuna iar eu nu am mai plecat. Deja nu mai stiam unde vreau sa stau. Mi-a fost frica ca este o decizie luata intr-un moment in care percepeam lucrurile altfel insa mi-am dat seama ca a fost o decizie influentata de undeva de sus.
La o saptamana dupa ce m-am mutat cu sotul meu (si trei de cand eram impreuna) am vista-o pe bunica. Venise la usa si tinea in brate un copil. Am avut impresia ca era fratele meu cand era mic insa ulterior am recunoscut faptura... Apoi si-a luat la revedere in acea vara...a venit la mine cum mai venise, nu in vis (nu le am cu!!!) In noiembrie a aprut si copilul din vis...

De cand a murit relatiile cu mama mea au ajuns aproape inexistente mai ales de cand a aflat de copil. Desi am terminat o facultate (m-am reprofilat cu succes), nu imi lipseste nimic, am un sot de nedescris si un copil minunat nu se bucura pentru mine.Nu inteleg cum poate fi o mama invidioasa pe propriul copil, insa este posibil. Nu imi mai bat capul de mult, de cand eram insarcinata si plangeam din cauza ei. Copilul mi-a dat o forta de nebanuit suficienta cat sa o infrunt desi este "mama".

Abra, sper ca nu te-am adormit, insa mesajul tau mi-a adus aminte de multe lucruri. Desi am terminat vreo doua pachete de servetele, iti multumesc ca ai deschis acest subiect si ca ne-ai scris povestea ta.
Eu cred ca de undeva de sus aceste persoane ne vegheaza si nu intamplator... gandeste cate lucruri minunate s-au intamplat in viata ta si fii convisa ca o parte din ele sunt cadoul bunicii tale!

ANCA SI EMA


ANCA si EMA