comportament dificil
Raspunsuri - Pagina 2
Principesa spune:
Dorsilia, reactia ta defensiva ma face sa cred ca ceva din ce s-a scris te-a facut sa te simti criticata. Si acum te retragi.
Si in acelasi timp inteleg ca pentru tine lucrurile sunt oarecum ireconciliabile. Ori nevoile tale, ori ale lui Danut. Orice nevoie a ta este o amenintare la adresa dezvoltarii lui Danut.
Insa Danut nu are numai nevoi. El are si dorinte. Si oricat de multe ai incerca sa satisfaci niciodata nu o sa le poti satisface pe toate. Si asta va fi frustrant si pentru tine si pentru el. Si in acelasi timp in transmiti modelul unei persoane care nu acorda atentie propriilor nevoi. El trebuie sa invete ca si ceilalti oameni au nevoi si dorinte.
Lucrurile nu sunt atat de radicale, ori tu ori el. Este bine sa fie si nevoile tale si ale lui, si dorintele tale si ale lui.
Si pe terment lung absenta limitelor are efecte extrem de negative.
Sugestia mea este sa incepi sa acorzi importanta si nevoilor si dorintelor tale fara sa te simti vinovata. CONFORTUL tau este important. Asta va avea un efect pozitiv asupra tonusului tau si implicit asupra lui Danut. Si astfel vei incepe sa trasezi limite normale cu consecinte benefice.
Si ce inseamna zambetele din finalul mesajului cand ce denota mesajul tau este frustrare si tristete? Eu cred ca inseamna ca nu ai sentimentul de legitimitate al emotiilor personale.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Mirunaa spune:
Dorsilia, cum crezi ca un copil la 1 an si jumatate poate intelege ca esti obosita si trebuie sa te lase in pace.faptul ca la varsta lui nu vorbeste si iti spune doar iii aratandu-ti cu mana ce vrea sau unde vrea....iar mi se pare un lucru normal pt varsta lui.De asemenea, nu cred ca sunt prea multi copii care la varsta asta se joaca singuri sau isi lasa mama sa-si bea sau sa-si faca cafeaua.
Baiatul meu are 2 ani si 7 luni si inca mai comenteaza cand vreau sa ma duc sa fumez si eu o tigara sau sa spal vasele(de exemplu).Cand avea 1 an jumatate era o problema si incercam sa fac si putin din ce-mi doream eu si mai mult din ce dorea el.Incet-incet am ajuns sa fac mai mult din ce-mi doresc eu.Acum e mare(al meu) si chiar daca maraie sau comenteaza, daca vreau sa ma duc sa fumez o tigara, ma duc.Bineinteles dupa ce am terminat ma duc sa ma joc cu el.
Eu cred ca baietelul tau este inca prea mic pentru a-ti respecta regulile in totalitate.Si eu am trecut prin ce treci tu(si sunt convinsa ca foarte multe mamici sunt ca noi), si inca avem probleme.Dar ce Dumnezeu, sunt niste copii care au nevoie de atentia noastra.
Inarmeaza-te cu rabdare si mergi inainte ca e bine ce faci....
Ca sa fac o paranteza.Am fost in weekend la munte .Si la vila unde stateam era un baietel de aceeasi varsta cu al meu.Vreau sa spun ca dimineata statea singur la masa, cu farfuria in fata si nu se ridica de acolo pana nu manca tot.In conditiile in care era doar cu tatal lui care era pe un balcon si fuma.Ca sa ma consolez mi-am zis amuzata ca baietelul ala are o problema
....si nu al meu care in loc sa manance topaia, si se juca in loc sa manance.
Sunt copii si copii.Si de orice pot fi acuzata dar nu de faptul ca nu ma ocup de el.
Toate cele bune!
oanademunck spune:
Buna Dorsilia!Ma bucur ca subiectul tau are succes si ca alte mamici iti pot impartasi din experienta lor.
Desi nu am mult timp astazi si nu aveam de gand sa intru pe forum am descoperit la tine o intrebare care mie mi se pare importanta si careia nu ma pot abtine sa nu ii raspund.
Citez'cum adica prin joc invata reguli'. Well, asa cum s-a mai scris si stim cu totii regulile si limitele sunt importante pentru un copil de orice varsta. Tu te rfereai la limitele fizice pe care i le-ai impus(sa nu mearga n stiu unde, sa se fereasca de prize)toate menite a-i mari siguranta si comfortul. Insa regulile psihice ca sa zic asa trebuie sa aiba o la fel de mare valoare in viata lui pentru ai mari comfortu de asta data psihic. Cum invata un copil reguli si limite si valori. Pai folosindu-si principala sa activitate de la aceasta varsta- JOCUL. De aceea am scris mai sus ca este important ca adultul sa se joace cu copilul. Jocul nu etse altceva decat o pregatire a activitatii viitoare pe care copilul o va desfasura mai tarziu (de ex jocul de-a mama si de-a tata, de-a serviciul sau mai stiu eu ce). Asa is dezvolta imaginatia (copilul gandirii), reprezentarile si;..limbajul, deprinderile asa isi descopera la o varsta e drept ceva mai mare aptitudinile etc. Trebuie sa stie ca joca nu inseamna aruncat cu obiecte si mirolait ci cateva minute de calitate cu mama sau tata de exemplu in care sa stie ca in joc sunt doua sau trei persoane care se joaca cu jucariile respective(iarta-mi repetitia)sa stie sa isi imparta jucariile, sa stie sa se joace frumos cu ele imitand-o pe mama de ex nu sa le rupa parul sau mai stiu eu ce.Prin joc ii poti dezvolta limbajul dar atentie, sa fie joc nu ceva de genul hai repeta dupa mine:masa ,casa gasca. pentru ca e ceva mecanic si nu e atractiv mai ales pt un copil cu personalitate ca al tau.
Si inca ceva care mi-a atras atentia-tie frica ca vei face greselile parintilor tai si mi-e frica ca tu cazi in extrema cealalta-ii permiti totul fiindca tie ti s-a permis pre putin. Si intr-un caz si altul excesul nu a dat rezultate. Cauta un balans si nu te mai compara atata cu ai tai pentru ca tu esti cu totul si cu totul alta persoana care a trecut prin alte exepriente care te-au marcat si din care ai invatat. Nu esti doar produsul parintilor tai,nu esti un indigo
Te pup si sunt curioasa sa ne spui ce mai face cel mic
romana spune:
Eu am trei copii , cel mare de doi ani si sapte luni, mijlociul de un an si sapte luni si fetite de patru luni si jumatate.
Momentan ma ajuta tatal meu dar din vara voi fi singura cu ei. Le-am acordat tot timpul si energia mea. De cele mai multe ori nu am timp sa stau sa analizez ci trebuie sa reactionez si sa intervin rapid fie pentru a le satisface nevoile si dorintele , fie pentru a-i desparti daca se incaiera. Iar cind sint doi se antreneaza reciproc la facut prostioare si alte rele.
Cel mare a fost cuminte si linistit pina pe la doi ani, cam de cind a inceput cel mic sa umble. Apoi a inceput sa-l muste cind dorea si micutul sa se joace ( adica sa bage in gurita ) jucariile lui. Nici azi nu-i prea convine si nu se joaca intotdeauna cu el. Cred ca faza asta o sa treaca, probabil e si virsta.
Eu ma gindesc ca poate Dorsilia are nevoie de un sfat concret. Ce sa faca ea ca sa-si poata face cafeaua si sa o bea in liniste, cum sa-l determine pe cel mic sa-si gaseasca de lucru in timpul asta? Sa-i dea o jucarie preferata? Sa-l puna sa faca o anumita treaba?
Eu uneori ca sa pot sa-mi fac treaba (spalat vase, facut mincare ori altceva) le dau o ocupatie dar nu vor sa asculte mereu. Sint si momente in care imi fac treaba cu ei agatati de mine. Uneori amin 10 minute rezolvarea treburilor casnice ca sa-i antrenez la joaca , dar nu tine nici asa decit rar.
Ce sa faci cind copilul nu vrea sa asculte si nu vrea sa te lase sa faci ceea ce trebuie facut?
Mai nou au inceput sa urle ca-n padure, chiar fac intrecere in a urla unul mai tare ca celalalt. Cred ca aud si vecinii. Le spun sa nu mai urle ca ma dor urechile, ca o trezesc pe Maria care doarme sau altceva, dar ei nu ... urla si mai tare. Cum procedam in situatia asta?
Sau ii spun celui mijlociu : nu mai pune mina acolo ca se strica televizorul cind tage de cablul de la tv in zona unde are un aparat care bifurca firele. Parca i-ar intra pe o ureche si ii iese pe cealalta sau mai rau nici nu-i intra pe nici o ureche. Ce fac ? Nu tine faza cu hai sa vedem unde-i broscuta... Si are un "talent" in a strica lucruri. A stricat aproape toate masinutele, a stricat tablitele magnetice primite la Mos Nicolae.
Ce sa facem cu ei? Ii punem la colt? Sint suficient de mari la un an si ceva sa inteleaga ce inseamna pedeapsa asta?
Romana, Cristian (22.06.2003), Alin (25.06.2004) si Maria(21.09.2005)
http://www.geocities.com/bebe_iunie_iulie_2003
si mail pentru poze
bebe_iunie_iulie_2003@yahoo.com
******************************************
Nulla dies sine linea!
Principesa spune:
Daiopri, prea multa cumintenie este suspecta. Copilul este copil si aste se exprima autentic. Un copil prea cuminte este un copil supraadaptat, asta se intampla cand el nu este acceptat asa cum este ci doar daca este conform dorintelor parintilor. Si el invata ca dragostea lor este conditionata de performantele lui si se executa. Ai dori sa iti cresti astfel copiii?
Romana, copiii trebuie sa strice pentru ca este felul lor de intelege si explora. Activitatile de comparare, generalizare si sintetizare pe care noi le facem mental copiii le desfasoara intai in plan concret. Deci e ok.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Daiopri spune:
Principessa, multumesc de raspuns. Asa cred si eu, si de aceea mi-am dorit ca el sa se simta iubit. Asa cum spunea si Dorsila, am vrut sa aiba personalitatea lui, sa simta ca e liber. Dar numai ca libertatea lui devine obositoare. Plus ca, la fel cu copilul lui Romana (care oricum e o mama eroina as putea spune), si al meu strica tot. Nu stiu cum se face ca trebuie sa roada tot (apropo e normal inca sa mai roada la varsta asta?), sa strice sa sara, sa cotrobaie peste tot, mai ales unde nu e treaba lui. El aproape ca nu se joaca singur frumos niciodata. Nu invata din nici o greseala. Si e cel mai enervant cand parca nici nu aude, nici nu pricepe ce-I spui.
Singurul meu sfat pentru mamicile cu copii mai mici, e sa inceapa mai din timp daca vor sa-I modeleze, caci eu gasesc acum ca fiind mult mai greu si obositor pentru amandoi. Deja m-am saturat sa explic de mii de ori acelasi lucru, si sa-l pedepsesc, sa-l vad cum plange si imi explica ca e "minte" (cuminte) si ca asculta si se joaca "mos". Pe mine ma doare inima, si el dupa o bucata de timp face la fel.
Si parca stau si ma gandesc ca tot ceea ce mi-am dorit la inceput pentru el, sa fie un copil senin si fericit, acum s-a schimbat in doar lectii de comportament si plasete. Aproape ca o tinem numai intr-o mieuneala. Si are si un character puternic, si cedeaza greu. La mine nu ar fi vorba de comoditatea personala, ca nu asta ma deranjeaza cel mai mult, ci fatul ca nu face nimic din ce ii spui, decat cu mici exceptii. Si faptul ca dus la gradinita de cateva ori, deja si-a aratat caracterul "bossy" si deja primesc apostrofari. "Lucram" la comportamentul meu fata de el de vreo saptamana, si mari imbunatatiri la el nu vad, ci doar ca e mai trist si plange mai des, iar nervii mei sunt varza.
Dar inca mai sper sa am si eu copil intelegator, caci asa mi-am dorit mereu:))
Si apropos de copii cuminti, cand ne vaitam la soacra de neastamparul lui zice ca "asa sunt copii sanatosi". Acuma, cei cuminti sunt toti bolnavi?:)))
Am uitat sa precizez ca al meu bbel a sta cu bunicele, una dupa alta, de la un an si ceva pana mai acum. Uneori, zic eu, ca nu e chiar numai vine mea, ca si genul de lasa-l sa faca ce vrea al bunicilor nu a ajutat prea mult, si statul lor numai dupa funduletul domsorului.
In fine, grea meseria asta de parinte, dar sper sap rind ziua cand o sa-I zic ceva si el o sa asculte imediat fara sa aud intai nuuuuuu cantat.
Desi, din experienta de pana acum cu varsta devine si mai dificil.
Numai bine tuturor
P.S. A, si al meu nu reactioneaza nici la urlat la el.
Dorsilia spune:
Dragel mele revin sa va multumesc din nou, nu ma pot abtine, as multumi nominal insa nu vreau sa omit pe cineva, timpul meu de citit si scris sunt limitate de stiti voi cine deja, nu ?
Well, as incepe prin a va spune ca am citit absolut toate postarile si cele ale mamicilor ce si-au descris situatia personala si au incercat sa-mi arate cum procedeaza ele si cele ale mamicilor care pur si simplu m-au sfatuit la obiect. Nu in ultima instanta si postarile Principesei, careia vreau sa-i spun ca daca am ceva am sentimentul de legitimitate al emotiilor personale si un zambet adaugat la finalul unui discurs in care mi-am descris o situatie pt care am nevoie de feedback poate de la cei mai plini de experienta, discurs care da, arata ca ma simt frustrata si totodata trista datorita faptului ca incerc mereu sa fac mai mult si mai bine, si uneori mi se pare ca nu reusesc (cum bine a remarcat Gabi, cred, ma opresc sa ma gandesc de 1000 de ori asupra celui mai mic aspect ), ei bine acel zambet poate avea conotatia potrivita si anume ca n-am sa ma opresc sa doresc sa fac mai mult si mai bine pt copilul meu chiar daca din timp in timp ma loveste oboseala fizica si psihica. Asa cum am mai si scris, consider sanatatea mentala si fizica cele mai de pret bunuri, ca sa le zic asa, de care avem nevoie, pentru asta ma rog constant lui D-zeu.
Prin urmare imi pot permite un zambet si in aceasta situatie, si oamenii obositi zambesc, nu ? La urma urmei mesajele voastre m-au sprijinit si de ce nu, m-au revigorat psihic. Si da, am inteles partea cu limitele psihice si cele fizice, sunt sigura ca voi gasi o cale sa ma perfectionez si pe latura asta, fara sa ingradesc impropriu o mica personalitate.
Va voi tine la curent sa va zic cum ne descurcam :))
(iata inca niste zambete, eliberate de functia catarctica a comunicarii)
Daiopri spune:
Dorsilia,
Scuze deabia acum am observat ca mancam un "i" la numele tau.
Promit ca nu mai fac:)))
Dorsilia spune:
Daiopri, stai calma, nu pap oameni :))
Rozi spune:
La noi, cu cat ii "faceam" mai multa educatie, cu atat se incrancena mai tare! Singurul mod in care reusim sa cooperam este atunci cand ii arat mai tare ca il iubesc. Il iau la sentiment, cum se zice, ii spun ca-l iubesc orice ar face, dar ca nu are voie acolo sau sa faca ce vrea el cand vrea el. Daca totusi se duce acolo, il apuc de mana si il iau de-acolo, cu toate protestele lui. Nu-i spun decat: "NU e voie" si nimic altceva. Cand ne-am indepartat indeajuns, ii mai explic o data e ce nu are voie acolo si ii dau alt subiect de actiune, din cele care ii plac lui (sa ne uitam pe geam dupa masini, de ex, si primul care vede una tipa: "tiiii-tiiiii!!" si ii place concursul asta 
).
Bineinteles ca nu functioneaza intotdeauna, dar atunci fac ca mine, chiar daca plange. Am observat ca atunci cand e mai obosit, e mai predispus sa incalce regulile (cred ca le uita).
Cat despre vorbit... nu a vrut sa vorbeasca pana la urmatoarea faza: el arata ceva si facea "i-i-i!"; eu ziceam, cu toata iubirea si parerea de rau in privire: "nu te inteleg, nu-mi dau seama ce vrei; spune-mi!" A functionat prima data cu biberonul cu apa. "Spune "apa"!!" O data, de doua ori... la a treia i-l dadeam. Apoi am inceput sa maresc nr de incercari, pana l-am vazut ca incearca sa scoata alte sunete decat "i-i-i-i" si l-am felicitat cu topaieli si pupaturi si aruncat bb in sus . Si uite asa acum spune extrem de clar "apa" cand vrea sa-i dau.
Bineinteles, trebuie sa fii odihnita ca sa iti poti regasi resursele de rabdare.
Sper sa-ti foloseasca inca o opinie (Victor are un an si 5 luni).