Sansa e cea pe care ne-o acordam
Raspunsuri - Pagina 8
piticasigogosica spune:
Buna Strumph
Cred ca ai punctat esenta problemei aici:
"Eu - ca si tine - dupa 4 ani de crescut copii- ceea ce nu e deloc ocupatie usoara sau lipsita de "challenges" - trebuie sa imi revin. Am inceput procesul acesta o vreme in urma, dar cred ca am mizat prea mult pe el sa-mi fie alaturi. Voi miza pe mine! 100%!"
Intr-adevar sunt oamenii pe care nu te poti baza,care din pacate nu-ti pot oferi siguranta de care orice femeie are nevoie pentru a se simti implinita alaturi de jumatatea sa!
Eu stau sa ma intreb daca reusim sa realizam totul singure,de ce ne mai trebuisc ei?!!!
Repet,sunt alturi de tine si ai luat-o pe calea cea buna.Stiu cat de mult suferi,dar faptul ca vei incepe activitatea va fi "salvarea" ta.
Mult succes!
Si mai vorbim
poze
Iri si Iris
niccostea spune:
Strumph, am inceput sa citesc subiectul tau saptamana trecuta, cand ma regaseam in proportie de 80% in cuvintele si in descrierile tale. Abia apoi am aflat ca la mijloc (in relatia mea) chiar era cineva. Nu s-a intamplat nimic intre ei (asa sustine, si il cred pt ca il stiu suficient de bine), dar a fost "altcineva" cu care - pentru un timp - a comunicat mai mult decat cu mine. Culmea e ca povestea dura de o luna, am facut Revelionul cu respectiva si prietenul ei si eu tot nu mi-amn dat seama! 
Puneam distanta lui pe seama oboselii, a stresului, etc. Urma sa ne casatorim in octombrie si il vedeam ne-implicat, ma gandeam ca asa e el, ca lasa totul pe ultimul moment, etc.
Nu vreau sa pun paie pe foc, dar nu stiu daca intr-adevar sotul tau chiar nu are pe altcineva. Nu ma refer la vreo aventura, poate ca pur si simplu exista o colega de serviciu careia i s-a plans de problemele dintre voi la un moment dat cautand o alta perspectiva si o solutie, iar intre timp s-a ajuns la mai mult decat o simpla "consiliere". Nu stiu, nu-l cunosc, dar cel putin la noi asa a fost. Ce m-a facut sa ma gandesc ca si la voi ar putea fi ceva similar: ziua in care te-ai dus la el la servici si s-a purtat aiurea cu tine...
Oricum, eu am iesit din starea in care eram sapt trecuta investind in mine. Fa ceva pentru tine: tunde-te, schimba-ti culoarea parului, cumpara-ti un fard nou, o bijuterie noua, ceva de imbracat nou, investeste in tine!
Si schimba-ti centrul atentiei. Implica-te in proiecte care nu-l includ si pe el, investeste-ti energia in altceva decat casa, familie, etc. Poate niste cursuri de perfectionare, poate un plan bine stabilit de lecturi, ceva din care sa ai de castigat spiritual.
Nu spun sa-l ignori, sa-i raspunzi cu aceeasi raceala cu care te trateaza el. Fii in continuare sotia lui, dar fa-l sa inteleaga ca nu esti doar omul care face mancare si se ocupa de copii. Cosntruieste-ti viata ta, in care el sa-si aiba locul lui, dar sa nu fie centrul (in fond si la urma urmei, centru vietii noastre ar trebui sa fie Dumnezeu, nu?).
Adica fa-l sa simta ca ar putea sa te piarda, ca echilibrul caruia el ii da acum atat de usor cu piciorul s-ar putea narui datorita lui. (inca o data, asta nu inseamna sa-i raspunzi cu aceeasi moneda)
Si incearca sa-ti imaginezi viata ta fara el; convinge-te ca poti fi la fel de fericita cu si fara el (pana la urma, dac-o fi sa nu ramaneti impreuna, sa fii sigura ca a fost spre binele fiecaruia si ca - chiar daca la inceput nu o sa vezi partea buna a lucrurilor - asta se va fi intamplat cu un sens benefic tie in cele din urma). Nu spun sa-l parasesti, doar sa nu mai intelegi divortul ca pe un capat de lume (in felul asta o sa scapi de golul din stomac de care povestesti). Fii verticala, nu mai fi flexibila in functie de capriciile lui! (apropos de zodii, stii ca racul e celebru pt cat e de capricios, nu? - si eu sunt racoaica)
Poate gasesti o varianta sa pleci cu copiii pentru un week-end undeva, sau doar tu cu o prietena, lasandu-l pe el sa vada cum e sa fie in locul tau pt un week-end. Inteleg ca parintii tai nu-l simpatizeaza, dar ar fi fost o varianta sa stai la ei o vreme...
Nu stiu, poate ca in locul tau nu mi-ar fi la fel de usor sa gandesc asa (noi nu suntem nici macar casatoriti, daramite sa mai fie si niste copii la mijloc), dar incearca sa redescoperi femeia din tine si sa-o pui in valoare.
si spor la treaba!
P.S. Ai un duhovnic? Poate te-ar ajuta o discutie cu un preot deschis la minte pe tema asta... Da-mi PM daca vrei.
Optimistul e mai aproape de Adevar.
strumph2in1 spune:
Hi!
Merci pentru measjul tau niccostea! Imi pare rau sa aud ca aitrecut prin ceva asemanator. Vad ca esti puternica si razbati, multa putere si bafta in continuare!
Multumesc pentru sfaturi, ma si gandeam la asta (duhovnic). Din pacate, parintele e plecat din tara pentru 2 saptamani. Ma concentrez pe linistea mea, ma lupt sa o obtin, ma concentrez la mine mai mult, ma ridic din mai nimic. E destul de greu, dar trebuie sa reusesc. Apropo de divort, aici asa e: daca va fi sa fie, poate ca va fi mai bine pentru amandoi. Decat 2 parinti in neintelegeri mai bine 1 in armonie. Totusi nu am renuntat la noi doi si nu renunt. Suntem fiecare intr-un proces de "prefacere/refacere" , o sa vedem daca si cum putem reconstrui puntea dintre noi.
Deocamdata imi doresc pace in suflet, putere pentru a sprijini familia si a face o treaba buna la servici!
Sa fiti iubiti/iubite!
strumph2in1 spune:
Buna fetelor! ciao Iri!
ce sa va spun mai nou, nu imi dau seama cum stam...poate sunt un pic si obosita...
Sunt si semne bune, adica sotul vorbeste normal, vorbim espre o parte din lucrurile aflate in raspundere comuna: copii, programele zilnice dar altceva nimic.
Aseara "m-a invitat" sa vedem un film...la modul "am tras niste filme pe calc. daca vrei sa vedem...". Am acceptat; acesta era ca un gest simbol candva. Pentru noi asta era o distractie comuna cand copiii dormeau si nu ieseam in oras. Tandreturi dupa? nici gand...doar ca l-am pupat pe frunte (zona in care "am voie" sa-l pup) si i-am urat noapte buna, spunandu-i ca merg la culcare si el a spus "vin si eu". Asta inseamna pe vremurile noastre bune: "avem un endez-vous diseara in pat". N-a fost nici un rendez-vous, dar l-am simtit mai relaxat in pat, de unde dormea doar cu spatele la mine si fara sa ma atinga deloc, deloc, crispat chiar.
Copii merg la gradi de o saptamana si astazi a fost prima zi de munca. A fost ok, desi am avut numai fluturi in stomac!! Ba mai mult, am renegociat contractul de munca - sper ca sefii sa nu-si schimbe parerile!!! ca asa e in Romania, dulcele plai.
In rest, am mai facut un pas, mare, as zice. Am fost sa vad un terapeut! Am stat de vorba 2 ore si un pic si am inceput sa fac istoria noastra...terapeutul spune ca am venit la timp, ca se poate face ceva acum, peste 6 luni era prea tarziu. Nu stiu daca are dreptate, dar am facut-o pentru ca nu mai puteam sa tin in mine si nu mai reuseam sa fiu obiectiva si mi-a dat curaj chestia asta. O sa vedem ce va mai fi. Istoria continua...
Astazi, am dus si adus copii la gradi. El mi-a telefonat ca vine pe la sase si ceva acasa, nu era acasa. Nu sunt suparata, dar ma deranjeaza ca nu era - caci m-am bazat pe faptul ca va fi. Oricum nu-i voi reprosa nimic: nu ajuta.
Asta e, ma duc la treburi, papa, nani copii, spalat si poate ajung sa mai citesc cate ceva pentru job.
Va pup tare si va multumesc,
Strumph2in1
ralucoantza spune:
buna, strumph!
faptul ca ai inceput serviciul si ai fost la terapeut sunt doi pasi uriasi inainte...
din ultimele mesaje razbate chiar mai multa incredere in sine... esti pe drumul cel bun! e fantastic... ti-au ajuns doar cateva vorbe bune primite pe forum si deja incepi sa te regasesti, sa-ti dai seama ce puternica esti de fapt...
strumph2in1 spune:
Hi!
Merci ralucoantza! asa este, mesajele de pe forum mi-au dat curaj sa incep sa schimb lucrurile.
Am descoperit multe lucruri care au avut loc intre noi doi si care au avut cu totul alte valente pentru sot decat pentru mine As da orice sa le pot lua inapoi, dar astea sunt vise nerealiste.
El e inca foarte nervos, fitos si predispus la "crize". Am reusit, in ciuda acestor manifestari ostile, sa-i transmit verbal un mesaj de pace si dragoste...dar el a precizat ca incercarile mele vin prea tarziu, iar mai apoi: sa nu mai incerc sa "ma dau" la el ca nu tine (!!! nici nu facusem asta, doar l-am luat in brate intr-o dimineata devreme inainte sa ma scol sa merg la job; gestul meu s-a vrut unul de tandrete si nu altceva!!!)
Din pacate o tine tot pe a lui, io nu "corepund"...dar deja face niste proiectii asupra mea. Tot trecutul nostru revine mereu intre noi cu fiecare pas care il fac.
Apoi, atunci cand am purtat o discutie cu cineva, el are grija sa sublinieze ulterior ca eu n-am discutat suficient de bine si "ma penalizeaza"...si tot asa..intepaturi intepaturi...Sa stiti ca imi vine foarte greu sa mai si deschid gura in fata lui din cauza felului in care sunt rasplatita!
Desi mi-e dor de el, de noi, de caldura si CRED in continuare ca avem o sansa sa fim din nou fericiti daca s-ar deschide un pic, in prezent constat despre mine ca am ajuns "sa ma apar" fata de el...ptr ca reactioneaza asa de dur/acid.
Seara, in pat, nu schiteaza un gest! daca schitez io se intoarce cu spatele. Asa ca nu fortez nota, doar ca ne lipim usurel in timp ce dormim si contactul asta superficial imi incarca bateriile enorm! atunci pot sa stau langa el si sa-l ating. in rest parca nu am voie. Cu pupatul e la fel de dificil. Uneori pare sa astepte si el un picut pupicul meu, dar alteori il accepta cvasiindiferent.
Cel mai mult doare cand pleaca - cand casa e goala si facem un trio: eu si cei mici. Si realizez ca am mai trecut prin episoade asemanatoare (peste care am trecut impreuna) si ma intreb care e diferenta dintre atunci si acum. Un raspuns sigur e surmenajul si frustrarile...corect...dar nu numai atat.
Dincolo de frecusurile astea dintre doi oameni - mai mult sau mai putin maturi dpdv emotional - aici exista si o familie. Sunt bucuroasa sa aud de la el ca se va dedica trup si suflet copiilor si va fi alaturi de ei in orice fel va putea. De altfel, el ii duce si ii aduce de la gradi de 2 zile.
Dar despre mine va trebuie sa mai uit; o sa ma concentrez asupra mea cu ajutorul specialistului cu care ma vad si o sa incerc sa-l ajut pe el mai mult. Stiti de ce? mi-am dat seama ca el e afectat mult mai tare ca mine de intamplarile prin care am trecut, s-ar parea ca tot io sunt aia mai puternica (asa zice specialistul), el e cel asupra caruia trebuie sa ma concentrez, sa-l sustin samd intr-un mod mai cald, mai dragastos ca pana acum. E cam greu (dat fiind ce v-am povestit) dar nu ma las..e greu sa mangai un arici, nu-i asa? te intepi la tot pasul:)
Am realizat ca am uitat o multime de lucruri despre oameni si ca trebuie sa reinvat sa socializez! Parca sunt un bebelus care incepe sa mearga...
Un lucru mi-as mai dori: sa pot sa zambesc iar! nu imi mai vine...aproape deloc...
Iar pentru voi:si , cu toata forta inainte!
Victoria spune:
Strumph, eu, sincer, te admir pentru cat esti de rabdatoare si altruista...El te inteapa si te respinge tot timpul, si tu te multumesti cu caldura...spatelui lui in timp ce doarme.Din experienta proprie si a celor auzite, incearca, calca-ti pe suflet, sa te porti si tu macar 2 zile cum se poarta el cu tine.Umbland in varful degetelor in jurul lui, cu pupici si alinturi, e clar, nu s-a dovedit a fi o solutie buna in cazul lui. "Intoarce foaia" si vezi cum e, si mai citeste o data prima parte a mesajului lui niccostea...
V
veni, vidi, Victorie!
strumph2in1 spune:
Buna Victoria!
am testat si faza asta, ca sa spun asa. Nu a adus modificari intre noi. Parerea mea acum este ca:
1. ori transformarea asta a lui a inceput de mai demult si a fost mai profunda decat am stiut eu sa vad si MAI PROFUNDA DECAT CEEA CE AM PUTUT GESTIONA EMOTIONAL in acele perioada. Am mai povestit ca amandoi am traversat niste schimbari tulburatoare concomitent, deci frustrarile au fost mari de ambele parti si reciproce.
2. refuzul meu de a "presta servcii nocturne" a devenit un motiv suficient de puternic ca sa provoace "schisma". (Precizez ca anterior el a sugerat niste idei false si jignitoare despre motivatiile mele vis-a-vis de relatia intima. Adica faptul ca as fi facut totul "impus", din datorie.) Deci mi-a pus "o momeala" si am muscat-o...
Viata noastra nu a fost usoara, dar asta a fost ceea ce am putut da atunci. Maternitatea asta prelungita ne-a transformat pe amandoi, a creat un ciclu, reactii in lant. Se pare ca in timp reactiile au avut efecte tot mai daunatoare, mai ales pentru el, din moment ce eu ma tin inca tare. Ma tin tare de "noi"..
Incerc sa ma cunosc mai bine, constat ca nu sunt asa buna de nimic cum zice el
La servici am primit prima bulina rosie:)
Problema mea este daca nu cumva sunt un pic cam dependenta de el; l-am investit pe el cu prea multa putere asupra mea cumva. Asta asa..in timp..Chestia asta poate fi enorm de greu de dus, cand si el avea problemele sale. Am inchis ochii - la figurat - crezand ca va fi bine, dar nu e! Am sa spun la fel ca producatorii de TV :"do not try this at home!"..atentie si disponibilitate asta era tot -in afara de dragoste - tot secretul.
Poate ca vreodata imi/ne va folosi la ceva ceea ce traim acum. Poate va folosi altora spre a deveni mai buni.
Va pup si va urez noapte buna!
Victoria spune:
quote:
Originally posted by strumph2in1
Buna Victoria!
Problema mea este daca nu cumva sunt un pic cam dependenta de el; l-am investit pe el cu prea multa putere asupra mea cumva.
Va pup si va urez noapte buna!
probabil ai gasit singura raspunsul...si tot singura vei gasi si solutia.
Ai grija cu serviciul,de ce ai primit bulina rosie?
Pup si eu,
V
veni, vidi, Victorie!
strumph2in1 spune:
Victoria: bulina rosie e de bine, am facut deja treaba buna, dar mai urmeaza si altele...SPER!
Eu nu voi fi aceea care sa-i intorc spatele - nu simt asta, desi uneori ma scoate din sarite cu anumite aspecte...ale personalitatii sale deosebite- cu adevarat!
Am rabdare pentru ca vreau sa am - simt ca a ratacit drumul si nu sunt io aia care sa pun indicatoarele gresite!
Merci si mai vb,