de ce alegem parteneri cu probleme???

Ma necajesc cand citesc despre familii destramate si mai ales ma necajesc cand aud femei declarand ca nu au noroc in dragoste.
Am citit undeva ca ne alegem partenerii dupa modelele parentale sau dupa slabiciunile pe care le avem.
Poate psihologii pot sa spuna mai mult despre asta si le pot ajuta pe cele in necaz sa-si lumineze putin gandurile si mai ales sa lasse de pe umeri poverile care, de fapt, nu le-au apartinut niciodata.
Cu drag de voi toti

victoria si minunea mea Daria
http://pg.photos.yahoo.com/ph/victoriaciolacu/my_photos

danat spune:

Interesant subiect Pot sa confirm si eu ca o vreme (cand cred ca eram mai putin coapta la nivelul superior) am avut atractie catre caractere imposibile, pe care probabil, in subconstientul meu, credeam ca le voi putea modela si care, constituiau probabil o mare provocare. Asa-mi explic acum, caci alegerile ma faceau sa regret dupa un timp clipa cand le-am facut. Eh, dar timpul a trecut, firele albe de par s-au inmultit la timple si mi-am dat seama (cam tarzior, ce-i drept!) ca nu trebuie sa mai merg contra curentului si sa prefer ceva pe mulajul meu, asemanator si contra caruia sa n umai trebuiasca sa lupt continuu. E mult mai comod si linistitor.
Sunt curioasa ce spun specialistii in psihologie (sper ca nu e de psihiatrie ).



"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"

Dana mama lu'Radu Stefan (Fecioras de 2003)

Radu mamii

denizel spune:

Eu cred ca din cauza ca nu tinem cont de faptul ca oamenii nu vor, nu pot si nu trebuie sa fie schimbati. Dar, in idealismul nostru (na, ca nu stiu cum sa-i zic) credem ca suntem singura persoana care o poate face.
Bineinteles ca nu vorbesc de defecte minore, cum ar fi faptul ca-si lasa sosetele intinse in toata casa, ci de chestii grave - aici, tare ne mai place sa ne bagam nasucurile...

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

try spune:

Pentru ca nu exista altfel de parteneri, adica fara probleme.
Cu totii avem probleme, mai mici sau mai mari. De fapt gravitatea problemei este relativa, in ochii unora anumite probleme par comune, iar in ochii altora sunt insurmontabile.
Si noi ridicam probleme partenerilor asa cu msi ei ne ridica noua probleme. Inclusiv faptul ca vedem probleme peste tot poate fi o problema a noastra.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

cami30 spune:

pentru ca o relatie in care partenerii sunt diferiti ar trebui sa fie in mod normal o relatie dinamica, creatoare. Eu una numai astfel de relatii am avut. Relatiile in care totul era ok in care el era de acord cu tot ceea ce spuneam eu sau invers, ma plictiseau ingrozitor, intervenea rutina.
N-as zice ca am un partener cu probleme da' e total diferit de mine. Suntem similari in sensul temperamentului, suntem amandoi caposhi, fiecare crede ca are dreptate, avem discutii in contradictoriu, dinamice care pentru mine nu sunt doar certuri ci si surse de solutii ale diverselor probleme ce apar in viata noastra. In rest suntem total diferiti. CU toate astea comunicam perfect. Daca n-am avea aceste momente de tensiune de discutii energice, poate ca ar interveni rutina. Dar eu intotdeauna mi-am dorit un partener puternic care sa poata face orice si sa se descurce in orice situatie si uite ca l-am gasit!! Sunt mandra de sotzul meu: gras , frumos si destept

cami

adrienne12 spune:

V-as recomanda sa cititi "10 Things women do to mess up thier lives in care autoarea, PhD in filozofie de la Columbia university si autoare a 6 best-selleruri analizeaza si aceasta problema pe care o ridicati voi aici si care e destul de vasta. Si mai ales, iti da un insight cum sa nu repeti greseala sau greselile a doua oara. Uitati-va dupa ea la amazon, are si niste pagini ce pot fi citite si probabil ca a fost tradusa si in Ro.

nelia spune:

Try, de obicei nu-mi place sa fiu de acord cu unul si cu altul, imi place sa cred ca fiecare are punctul lui de vedere... dar uite, ca pentru a doua oara nu mai am ce spune dupa ce am citit mesajul tau. Scurt si cuprinzator! Asa este, nu exista parteneri fara probleme. Nu ne ramine decit sa gasim calea cea mai buna de a le rezolva... impreuna.
Si eu sint diferita de sotul meu, diferente mai mari sau mai mici, care pot duce la conflicte si fisuri. Dar il iubesc si ma iubeste, am adus pe lume doua minuni care ne-au consolidat relatia, am plecat din tara si a trebuit sa ne acomodam in alta, fapt care ne-a apropiat si mai mult, pentru ca ne-a fortat sa ne descoperim repede-repede, si unde nu poate unul sa intervina celalalt etc. Avem prieteni, si nu putini, care au divortat aici... relatii distruse si copii afectati. Sint o mie de motive de a divorta si niciodata nu stii cind si de unde poate aparea al o mie unulea... Dar, din ce am vazut eu in aceste relatii, problema principala este ca, dupa ce te vezi casatorit, si mai ales cu copii, prinsi de cotidian, coplesiti de griji, uiti sa mai faci ceva pentru relatia respectiva, uiti ca trebuie sa aduci ceva nou ca sa o revigoreze, te bazezi ca lucrurile vor merge inainte in virtutea inertiei. Si poate ca asa ar fi normal... dar oamenii sint oameni, cu bune si rele. Si obosesc! Si au nevoie sa-si incarce bateriile, sa rida impreuna cu cineva sau sa plinga. Si daca nu ati depus un efort de la inceput in acest sens, sa va intre in suflet, minte si, de ce nu, in reflex, ca partenerul si caminul este cel mai bun loc unde poti sa te simti „acasa“ si sa faci aceste lucruri... e mai greu sa o faci dupa n ani de casatorie, cind deja esti dus departe de valul responsabilitatilor, grijilor, cotidianului in general. Pentru unii nu e niciodata tirziu sa o mai faca, dar pentru altii devine pur si simplu imposibil. SI daca mai pui la socoteala ca nu traim singuri, intotdeauna avem linga noi ba parinti „binevoitori“, ba prieteni „care iti vor binele“, care isi aduc aminte ca trebuie sa fie alaturi de tine si „sa te ajute“ sa iei o hotarire... ajungi la o parte din motivele de ce partenerul „perfect“ de alta data ajunge sa fie unul cu toate defectele din lume, iar relatia buna sau chiar foarte buna de odinioara, ajunge sa se cramponeze in fiecare moment de divergente pe marginea „diferentelor“ dintre cei in cauza.
Sufar sa vad aceste relatii, inca imi e teama sa nu pierdem si noi ce avem, acum ne e foarte bine impreuna, dar nu se stie unde te duce viata si cum te schimba... Ma doare sufletul pentru cei carora li se intimpla asa ceva, dar sufletul meu plinge pentru copilasii din aceste relatii. Pentru ca ei chiar nu au nici o vina si nici nu merita sa le facem asa ceva. Faptul ca noi, adultii, nu sintem in stare sa ne acceptam, sa ne ducem neputintele si frustrarile pe care le tirim greoi prin viata, in noi sau dupa noi, faptul ca nu ne-am rezolvat inca problemele existentiale sau ca nu sintem in stare sa ne asumam erorile... nu ar trebui sa aiba nici o legatura cu copiii carora le-am dat viata. Ma opresc aici, ca m-am pornit prea tare, dar pur si simplu ma afecteaza sa vad acesti copii suferind. Cunosc foarte bine doua fetite, una de 5 si una de 6, care traiesc aceste drame. Cind vin la noi, le vad ochisorii in timp ce se joaca cu sotul meu, sau cind Agata e in brate la tati... Si imi vine sa

Cornelia, deAgata si Tudora
www.nelia.photosite.com si www.AgatasiTudora.photosite.com

Mia. spune:

Tata avea o vorba "in fiecare familie e un bou si o belea" Si eu sint cam deprimata acum si unul din motive ar fi asta,am impresia ca orice efort as depune sa ne redescoperim e inutil..Am intrat intr-o monotonie si am senzatia ca am devenit doar colegi de apt.Fiecare cu egoismul lui..si ma simt singura in doi..Noroc cu copilul,care ne mai descreteste fruntile..

www.lucavasile.go.ro" target="_blank">Poze

michelle7 spune:

V-as recomanda sa cititi "10 Things women do to mess up thier lives in care autoarea, PhD in filozofie de la Columbia university si autoare a 6 best-selleruri analizeaza si aceasta problema pe care o ridicati voi aici si care e destul de vasta. Si mai ales, iti da un insight cum sa nu repeti greseala sau greselile a doua oara. Uitati-va dupa ea la amazon, are si niste pagini ce pot fi citite si probabil ca a fost tradusa si in Ro.

multumim pt sugestie, am cautat pe net si sunt super interesante cartile Laurei Schlessinger, bazate pe experiente reale. Era cat pe ce sa cumpar cartea de pe Amazon dar am gasit toate cartile ei la biblioteca.

michelle7

paris_h spune:

Eu personal n-am avut un exemplu bun în familie și de aceea îl căutam pe Făt-Frumos. Cănd m-am căsătorit am știut cu cine voi împărți drobul de sare. E o persoană total diferită față de mine cu destule defecte, DAR sunt defecte pe care eu le știam și am considerat că le pot tolera. Pt că totodată e tipul de bărbat pe care și l-ar dori orice femeie. Am făcut o balanță între cal și def și raportat la caracterul meu am considerat că e ok. Ne certăm, avem probleme ca orice cuplu. Mama spune că certurile noastre sunt ca împăcările altora.Uneori îmi e greu dar noi COMUNICĂM destul de bine. Cred că asta e cheia succesului.În primul rând suntem PRIETENI și apoi ...Nu văd cum ar ajuta psihologii un cuplu care practic a murit.Nu toți suntem puternici.Cei slabi e posibil să vadă totul mult mai roz decât e și mai târziu vor constata că alegerea făcută nu e tocmai cea mai potrivită.TREZIȚIVĂ oameni buni, încercați să vedeți lângă veți convețui!

Aino spune:

quote:

---

Originally posted by paris_h

Eu personal n-am avut un exemplu bun în familie și de aceea îl căutam pe Făt-Frumos. Cănd m-am căsătorit am știut cu cine voi împărți drobul de sare. E o persoană total diferită față de mine cu destule defecte....................................................

Nu văd cum ar ajuta psihologii un cuplu care practic a murit.Nu toți suntem puternici.Cei slabi e posibil să vadă totul mult mai roz decât e și mai târziu vor constata că alegerea făcută nu e tocmai cea mai potrivită.TREZIȚIVĂ oameni buni, încercați să vedeți lângă veți convețui!

Ela h

---

La primul paragraf subscriu.
La al doilea idem,un psiholog nu e un semizeu care poate pune pe picioare un cuplu in care cei doi nu mai au nimic in comun,decat un nume de familie sau eventual copii.
Ce poate face un psiholog,e sa-l ajute pe cel slab sa-si vada si calitatile,sa-l ajute sa se ridice si sa le puna in valoare.Ramane la latitudinea partenerilor sa aleaga daca vor continua impreuna si de ce,sub ce forma.Sub cea de cuplu care lucreaza la relatie si-si pune toate fortele si sperantele ca va reusi,sau sub forma de convietuire pana....nu stiu pana cand....
E forma aceea de convietuire sub acelasi acoperis dar nu sub aceeasi plapuma,care e moartea inceata dar singura a relatiei.


A.K.