Rasfat sau personalitate puternica ????
Rasfat sau personalitate puternica ???? | Autor: ionela-roxana
Salutare turturor !
Am o nedumerire in ceea ce-l priveste pe iubitelul meu micut.Rares are 3 ani si 7 luni ,e un baietel foarte vioi,vorbaret si foarte afectuos care insa trece prin niste perioade foarte dificile.
Am vazut inca din primul an de viata ca are o personalitate foarte puternica...cu trecerea timpului am reusit sa trecem cu bine anumite faze care credeam ca sunt depasite pentru totdeauna insa se pare ca nu a fost sa fie asa....
Am sa trec la subiect fara sa va mai plictisesc cu detalii inutile.
De ceva timp am observat schimbari in comportamentul lui,daca nu i se face pe plac se arunca pe jos si incepe sa planga (urla...imitand ceva de genul sufocari si tuse)daca il ridic de jos ma ia in brate si nu-mi mai da drumul spunandu-mi : "mami de ce ma superi si ma faci sa plang?" iar daca il las acolo dupa 15 minute aproximativ merge la tati si-i spune: Tati sa stii ca mami nu ma iubeste...
Acest lucru se intampla de fiecare data cand noi(parintii lui) facem ceva cu ce Rares nu e de acord.Daca fug pana jos si nu-l iau cu mine,daca pun eu sticlele in plasa si nu el,daca-i aduc eu adidasii si nu el,daca-i pun eu caciula inloc sa-l las pe el,daca nu stau cu el in spate in masina....daca merg eu dupa ursulet inainte de culcare.....etc.
Lista ar putea continua la nesfarsit si va garantez ca activitatile sunt din cele mai diverse.
Niciodata nu i-am spus ca nu-l mai iubesc,ba din potriva ii spun acest lucru destul de des si stiu ca e constient de acest lucru.
Am evitat pe cat posibil sa-l pedepsesc....deoarece nici nu stiu ce sa-i spun ca greseste...e un copil care daca are jucarii in preajma se joaca si singur insa ce am mai observat este ca nu-i place ca cineva sa-i impuna ceva....
Chiar daca-l rog sa faca anumite lucruri spune pur si simplu nu vreau...el care intotdeauna zicea "Acuma mami" .
Pur si simplu nu mai stiu ce sa fac si cum sa procedez cu el.
Nu vreau sa fie un rasfatat insa nu-mi plac deloc crizele astea care se repeta tot mai des.
Mai nou mi-au spus si invatatoarele ca nu e foarte atent la activitatile de la gradinita...el e la grupa Waldorf....a avut deja a doua serbare la care a stat la mine in brate.Cand il intreb de ce nu vrea la copii spune :Nu vreau!
Va rog spuneti-mi ce pot sa-i fac?
Vreau sa fie din nou baietelul acela mai dulcic decat e acum si mai ascultator.
Multumesc mult de atentie.
Roxi si bb Rares 9. april.2002
http://ca.f2.pg.photos.yahoo.com/saracutionela
www.rastero.ro
Raspunsuri
Donia spune:
quote:
Initial creeata de ionela-roxana
Vreau sa fie din nou baietelul acela mai dulcic decat e acum si mai ascultator.
Roxi, cuvintele astea (sau aproape) le-am spus si eu de vreo doua ori. "Unde e fetita mea cuminte?" Roxana mea e cu un an mai mare decat Rares si ni s-a intamplat si noua sa observam ca trece prin anumite... crize, sa le spun asa. Nu stiu daca au fost evenimente externe care au dus la schimbare, sau sunt doar perioade de crestere normale. Evenimentele externe nu le-am descoperit, dar solutia noastra a fost sa reinventam roata. Am considerat ca Roxana a mai crescut si intr-adevar nu mai e fetita pe care o stiam. Asa ca am luat-o de la capat, atat cu ea cat si cu noi. Am incercat sa vedem cine e acest nou copil pe care noi il crestem si il educam, ce nevoi noi are, si ne-am adaptat si noi si ea.
Si in timp ce iti scriu imi dau seama ca e normal sa fie asa. Din ce am citit despre Rares, simte nevoia sa fie tot mai independent, se simte parca mai mult "persoana" in el, decat "copilul". Asa a fost si cu Roxana, a fost important sa tinem mult mai mult seama de dorintele ei, sa o scoatem din categoria "stai acolo unde te pun" (desi niciodata n-a fost intocmai genul
).Acum am invatat sa nu o intrerupem cand vorbeste (de fapt inca mai invatam) pentru ca nu are crize de personalitate, nu vrea pur si simplu sa ne contrazica, ci simte nevoia sa ne comunice ceva, chiar vrea ca noi sa o ascultam. Si chiar ascultam cu maaare atentie la ceea ce ne spune, caci anumite lucruri asa zis copilaresti, pentru ea sunt foarte importante si plange sfasietor daca noi incercam sa le minimalizam.
Am invatat sa o respectam ca pe un adult, fara sa uitam ca e totusi un copil. De exemplu, daca stim ca e capabila sa faca anumite lucruri, o intrebam intotdeauna pe ea daca vrea sa le faca. Daca e obosita abia atunci le facem noi (ma gandeam aici la exemplele pe care le-ai dat cu Rares, cu adidasii, caciula, etc). Desi si aici e de discutat, pentru ca odata ce a invatat sa faca anumite lucruri si s-a arata responsabila in a le face, trebuie sa fie chiar obosita tare ca sa le facem noi in locul ei, sau sa fie o situatie in care nu e nici un risc daca facem compromisuri.
Si apoi mai sunt regulile si explicatiile. La copil noi, reguli noi, daca regulile vechi nu se mai potrivesc. Roxana doreste si ea ca eu sa stau in spate in masina, dar i-am spus doar o data ferm ca eu trebuie sa il pilotez pe tata (adica sunt cu harta) si daca ea nu ma lasa sa fac treaba asta putem sa ne intoarcem in casa pe loc, caci nu mai are nici un sens sa plecam, din moment ce nu putem ajunge unde dorim. Si in secunda urmatoare eram deja aplecata peste scaunul ei sa ii desfac centura de siguranta sa intram in casa. Asa ca acum ea stie ca uneori pot sa stau cu ea, alteori e nevoie sa stau in fata.
Si mai scriam de explicatii... uneori ma doare gura, la propriu. Cum se face, de ce se face asa, care e diferenta dintre parinti si copii, ce e potrivit la varsta ei, cum era cand eram noi copii, cum ne invatau si pe noi parintii nostri... etc, etc, etc...
Si apoi la noi mai functioneaza si cireasa de pe tort, cum ii spun eu, adica momentele cand facem exceptii de la regula, cand ii facem pe plac din dragoste, dar in acelasi timp ii explicam ca regula ramane chiar daca am cazut de comun acord sa o incalcam o data. Asta ne face oarecum complici, suntem si noi, parintii, copii in rand cu ea, si ea apreciaza ca o data la nu stiu cat timp am pecit impreuna, dar e perfect constienta ca regula ramane in vigoare. Tin minte ca o data eram in ciclul primar si dimineata, cand sa plec la scoala, mi-am adus aminte ca uitasem sa imi fac tema la germana. Am plans atat de indurerata, ca mama s-a hotarat sa ma tina acasa si sa-i spuna invatatoarei ca sunt bolnava, numai sa nu ma fac de rusine mergand la scoala cu tema nefacuta. Bineinteles ca nu s-a mai repetat niciodata chestia asta (nici cu statul acasa pe motive false, nici cu tema nefacuta), dar atunci am stiut pentru toata viata ca mama e de partea mea in orice imprejurare.
Greu, greu, cand micutii nostri vor sa creasca. De aia eu cred ca fetita mea e cel mai important proiect care mi-a fost incredintat vreodata. Invata si ei de la noi, dar invatam si noi de la ei... mobilitatea si flexibilitatea imi par cuvintele cheie (pe langa fermitate, consecventa, dragoste, etc...
)Editez ca sa raspund intrebarii din titlul subiectului: nici rasfat, nici personalitate puternica, doar evolutie. Normala. Asa cred eu acum, trecand prin aceleasi framantari. Si ma gandesc ca acum suntem doar la inceput... eu deja imi fac griji legate de adolescenta, sa vezi atunci vaiete...
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
nelia spune:
Donia, 
. Mai frumos si mai la obiect decit ai scris tu, nu cred ca o pot face. Si noi trecem de o bucata de vreme prin situatii asemanatoare. De fapt, crizele acestea se tot repeta, intii au fost la doi, se repeta la patru (mai grave si mai intense, proportionale cu virsta si experienta acumulata intre timp ), vor mai fi pe la 8 ani si, daca ajungem intregi, sper sa trecem cu bine si peste cele din adolescenta. Agata mea a avut si inca o mai are un pic, o perioada dificila si datorita aparitiei Tudorei in viata noastra, pe care o iubeste de nu mai poate, dar daca ii incalc cumva vreun drept isi aduce aminte imediat ca „inainte facea nu stiu ce si acum nu mai facem“. Nu spune inainte de ce, dar e clar. Eu spun ca e si personalitate, toti copii trec prin momente de crize, dar manifestarea lor tine clar de temperament si de personalitate. E si rasfat – eu deja stiu cind e rasfat si cind e o criza pe bune. Daca imi da mina si imi permite timpul, in momentele de rasfat, mai incalcam niste reguli acolo, ne mai luam in brate, ma prefac si ma port ca si cum nu as intelege ca acum se alinta. Am observat ca se poate ajunge la o criza reala daca nu-i facpe plac in acele clipe de rasfat, ceea ce pe mine m-a convins ca are nevoie de ele si incerc sa i le depistez indiferent de cit de obosita si de ocupata sint. Dar sint si momente de criza reala, pornite de la fleacuri pentru noi, si poate si pentru ea, de la lucruri marunte, de care nu ar fi facut atita caz in conditii normale. Si am mai observat ca aceste crize pornesc in special pe fond de oboseala, dupa ora 18 cind o iau de la gradinita sau dimineata, daca nu s-a odihnit bine noaptea. Am ajuns de vreo citeva ori sa o ud cu apa rece, atit de profunda era suferinta ei. Dar sint si unele crize pe care le ignor, nu iau nici masuri, dar nici nu o bag in seama. O las sa urle, sa se tavaleasca, sa spuna orice, eu doar o rog pe un ton jos si blind sa se potoleasca ca nu e normal ce face. Si nu cred ca au durat vreodata mai mult de 15 minute. Vine la mine si imi cere sa o linistesc ca ea vrea, dar nu poate singura sau incepe sa se joace ca si cum nimic nu s-a intimplat. Sau imi spune ca s-a linistit (citeodata o mai rog sa se duca intr-un loc si sa incerce sa se linisteasca si apoi sa vina sa stam de vorba) si acum vrea sa vorbim. Acum la noi s-au rarit deja, ultima a fost acum vreo doua luni, dar anul trecut pe vremea aceasta si mai ales in primavara cind s-a nascut Tudora a fost... 
Cresc, si cresc si cu bune si cu rele, asa cum sint ei de la natura si asa cum ii educam noi sa fie. Spun acest lucru pentru ca multe dintre crize sint si oglinda greselilor facute de noi in educatia lor (inconsecventa in primul rind).
Cornelia, 
de
Agata si 
Tudora
www.nelia.photosite.com si www.AgatasiTudora.photosite.com
adrienne12 spune:
Dragele mele, ce bine ca va ginditi sa tratati simptomele acum si va ginditi la adolescenta... Gindit-va ca ce spuneti voi acum la 2 si 4 ani se traduce la adolescenta cu... OK, daca nu-mi dai masina plec de acasa!
ionela-roxana spune:
Ceau fetelor!!!
Va multumesc foarte mult de raspunsuri,chiar ma uitam ieri seara cam lumea citeste mesajul dar nimeni nu-mi raspunde.Ma bucur ca ati raspuns voi..
Am citit fiecare cuvant cu mare interes si i-mi regasesc copilul in fiecare din povestirile voastre.
Intradevar aceste "crize" sunt mai accentuate ca cele de la 2 anisori si intervin exact cum ati spus si voi dupa sosirea de la gradinita sau spre seara cand deja e obosit.Cand suntem singuri acasa procedeaza la fel ca si Tudora.....fuge in camera lui ,sta putin singur si plange...se potoleste si dupaceea iasa si ma cauta.Cand ma gaseste ma ia in brate si-mi spune ca ma iubeste dar sa nu-l mai fac sa planga.Ii explic de ce a trebuit sa ne suparam si pare sa inteleaga...insa o comite din nou cat de curand.
Chestia cu statul cu el nu e de mult timp,doar stie ca locul lui e in spate si al meu in fata.....doar ca in spate se simte singurel...cand mai stau cu el poveztim..ne jucam si trece mai repede timpul.
Momente de "rasfat" avem si noi ,chiar de aceea ma intrebam daca nu e rasfatat.....ii place sa ne dragostim mult,sa-l sarut si sa-l alint....il simt,vine si se cuibareste in brate si parca "cere" alint.
De povestit nu stiu ce sa spun...il ascult de fiecare data,in fiecare zi i-mi spune ce a facut la gradinita,numai ca are o imaginatie extraordinar de bogata si nu prea stiu ce sa iau ca fiind real si ce nu.
Chiar daca ne jucam in fiecare zi impreuna,ba desenam,pictam,modelam plastilina,ba construim......oare sa ceara mai multa atentie totusi?
Ieri l-am luat pe alta parte si se pare ca a functionat.....daca vedeam ca are intentia sa faca o "crizuta" il luam si-l intrebam de ce incepe sa planga.....sa-mi explice ca eu nu inteleg...si se apuca sa-mi spuna si devia.....la tom si jerry care sa ascuns sub masa...etc si a uitat ca vroia sa planga.
Asa ca ieri a fost o seara tare linistita....sunt curioasa daca azi functioneaza.
Va pup pe toate si la cat mai putine "crizute"...
adrienne12chiar daca acum sunt cam singura care se ocupa de educatia lui Reres sunt sigura ca tatal lui va intervenii destul de ferm cand va mai creste astfel incat sa nu ne apuce astfel de zile.Eu acest lucru chiar cred ca tine de bun simt.Dar niciodata nu zicem niciodata ca nu stim ce vremuri ne ajung...dar putem spune SPER ca niciodata sa nu trecem prin asa ceva.
Roxi si bb Rares 9. april.2002
http://ca.f2.pg.photos.yahoo.com/saracutionela
www.rastero.ro
nelia spune:
il ascult de fiecare data,in fiecare zi i-mi spune ce a facut la gradinita,numai ca are o imaginatie extraordinar de bogata si nu prea stiu ce sa iau ca fiind real si ce nu.
Totul este real pentru ei, Agata (Tudora e cea mica, dar deja sint pregatita pentru fitele si crizele de mai tirziu) alearga prin casa si ea e printesa, iar eu sint printul care trebuie sa o salvez. Acum foloseste cuvintul „pretind“ sau spune ca se face ca e..., adr anul trecut ea chiar credea ca e printesa. Intra in jocul lui si fa-te ca esti ce crede el ca esti, isi va trasa singur si foarte repede linia dintre imaginar si realitate.
adrienne12, eu cred ca e foarte important sa trecem cu bine si impreuna peste aceste crize acum, sa rezolvam ce e de rezolvat si sa nu producem confuzii in mintisoara lor in formare... Cit despre faptul ca vor pleca de acasa in adolescenta daca nu le dam masina... s-ar putea sa o faca acum, si cu si fara masina, dar macar sa plece pregatiti sa infrunte viata si sa se intoarca la noi de fiecare data cind vor avea nevoie de un prieten sau de un umar pe care sa plinga.
Cornelia, deAgata si Tudora
www.nelia.photosite.com si www.AgatasiTudora.photosite.com
Donia spune:
Pai eu cred ca nu-i poti refuza copilului alintul, e ca o sursa de energie cu care se incarca. Si mai e nevoia de a se asigura ca are inca parte de dragostea neconditionata a parintelui. Problema e doar cand alintul se transforma in santaj, atunci il vad eu ca pe rasfat.
Noi am fost santajati recent de Roxana care in toiul unei sedinte de plans pe care nu reuseam sa o intelegem ne-a spus ca ii e dor de Romania (cand am venit in Canada avea 2 ani si 8 luni si n-a dat nici un semn pana acum ca ar fi legata emotional de Romania, nici noi nu n-am discutat de asta). Ei, cand am auzit asa ceva am sarit cu toata dragostea pe ea, am lasat la o parte orice, am zis ca sufera copilul. Apoi, la cateva zile, alt plans, am intrebat-o de ce plange, acelasi raspuns: mi-e dor de Romania. Iar am inceput sa o consolez, etc. La alte cateva zile a facut o boroboata si i-am spus ca nu imi place ce a facut, a inceput iar sa planga si acelasi lucru: mi-e dor de Romania. Am realizat clar ca e vorba de santaj de acum, asa ca i-am promis ca o sa vorbim cu toate rudele din Romania, dar ca acum vom vorbi despre boroboata. Si de atunci n-am mai auzit-o ca ii e dor de Roamnia, invata repede copila mea!
Si Roxana plange mai des in perioada asta, e si ea mai obosita de cand a inceput gradinita si nu mai doarme la pranz. Probabil ca e o perioada de adaptare, poate chiar nu mai au resurse bietii de ei sa rezolve conflicte, sa se poarte asa cum au fost invatati... O sa treaca, nu?
Nelia, si tu esti print? Eu mai sunt si regina uneori, iar tata e vizitiul Culmea e ca uneori chiar imi plac jocurile astea, cand mai apuc sa am si eu dreptul la pareri proprii, alteori nu am voie sa ies din indicatiile printesei. Poate prin jocurile astea incearca si ei sa aiba controlul? Ca in realitatea de zi cu zi mai ales noi avem cuvantul final, ei trebuie sa se cam lase dirijati de adulti.
Adrienne, nu mai pune paie pe foc, ca eu ma vad cu sabia adolescentei deasupra capului.... sau mai bine, mai pune, sa nu uitam sa incercam sa preintampinam...
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
try spune:
Isteatza fi-ta, la ce-a dus-o capul: "mi-e dor de Romania". Mi-a placut faza. Si voi sarmanii ati sarit pe ea cu consolarile de rigoare.
Pe mine ma uimesc ingeniozitatile lor, spontaneitatea cu care iti dau raspunsuri care noua nu ne sunt la indemana... sau nu ne mai sunt la indemana. Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
Donia spune:
Asa e Try, ne citesc ca pe o carte deschisa, parca ne-ar sta scris in frunte care ne sunt slabiciunile. Te minunezi uneori de unde atata claritate la un bot de mamaliga...
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
Principesa spune:
Ionela, o cheie o vad aici "Am evitat pe cat posibil sa-l pedepsesc....deoarece nici nu stiu ce sa-i spun ca greseste...e un copil care daca are jucarii in preajma se joaca si singur insa ce am mai observat este ca nu-i place ca cineva sa-i impuna ceva....
Chiar daca-l rog sa faca anumite lucruri spune pur si simplu nu vreau".
Toti copiii trec prin perioada omnipotentei dar ei trebuie sa fie adusi la o realitate care nu corespunde intrutotul dorintelor lor, fapt care va fi frustrant pentru ei dar util in procesul de maturizare si socializare.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
silvana75 spune:
Donia, parca il aud pe Paul, care e de aceeasi varsta cu Roxana, cum ii e dor de cainele lui. Parintii mei s-au mutat la sat si au luat si cainele, iar pe Paul, exact in aceeasi situatii descrise de tine, il apuca dorul de "catelul meu". Cand i-am promis ca o sa-i cumparam catel (stam la casa) a trecut si dorul.
Aseara s-a dezbracat si si-a adunat hainele intr-un flostomoc si le-a pus pe pat. L-am lasat in pace, pentru ca deja am obosit de cat i-am explicat si arata cum sa-si aranjeze hainele, si dupa ce s-a cuibarit in pat, l-am intrebat daca stie ale cui sunt hainele mototolite, raspunsul a venit foarte senin si convins "ale mele". Le-am luat si le-am aruncat in mijlocul camerei pe toate, la care copilul nedumerit imi zice reao, reao. S-a ridicat imediat, le-a luat de jos si le-a aranjat la marea arta. Astept seara asta sa vedem daca a invatat ceva daca nu vor ajunge din nou in mijlocul camerei.
Silvana si Paul
http://photos.yahoo.com/silvana_popovici