Relatia cu parintii pe cand eram copii

Ideea subiectului a aparut ca urmare a devierii de la un subiect legat de timiditatea copiilor. Am ajuns acolo vrand-nevrand sa discutam relatia pe care am avut-o si noi, cand eram copii, cu parintii nostri. Ce a mers bine sau rau cat am fost si noi copii, ce au gresit sau au facut bine parintii nostri in relatia cu noi.
Propunerea este sa analizam relatiile care le-am avut cu parintii nostri (poate in special cu mama caci ea de regula este figura de atasament) astfel incat sa ne imbunatatim relatia cu priprii copii. De multe ori, felul in care procedam cu copiii nostri, motivatiile care stau la baza relatiilor cu copiii nostri isi au cu certitudine o parte din radacini in relatia cu parintii nostri.
Principesa m-a ajutat pana acum sa inteleg niste lucruri pe care de una singura nu am putut s-o fac, iar acest ajutor m-a motivat sa merg mai departe, deschizand acest subiect, si sa incerc sa descifrez ce anume sta in spatele unor sentimente/trairi/experiente legate de relatia mea cu mama si care m-au determinat sa adopt poate o anumita pozitie in educatia copilului meu.
Poate e mai usor de inteles daca www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=50286&whichpage=1" target="_blank">cititi de unde a pornit ideea.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Tango spune:

Draga Try, Multe mi-am propus sa nu uit de cand eram copil:
- bataia: detestabila, cu actiune inceata si sigura asupra increderii in propria valoare
-lucrurile facute in locul copilului atunci cand el este capabil sa le faca =lenea se invata nu se transmite ereditar
-adresarea cu cuvinte depreciatoare: cu actiune tot asupra respectul de sine
-prea multe interdictii: creativitate si curiozitate inhibate
-atitudini contradictorii: pentru acelasi lucru azi ai voie si maine nu dupa bunul plac al parintelui=teama
-categorisiri clare: matematica nu pricepi tu esti bun numai la....si azi am cosmaruri ca am teza la matematica
Nu mai stiu acum sa-ti insir, dar tare greu este sa te vindeci de greselile parintilor(poate parea aiurea exprimarea, dar cred ca tu Try intelegi...).
Sigur, parinti perfecti nu exista, dar parinti constienti care sa nu repete lucrurile dezagreabile ale copilariei ar putea exista.
Cu drag


victoria si minunea mea Daria
http://pg.photos.yahoo.com/ph/victoriaciolacu/my_photos

Tango spune:

Try, m-am uitat si ti-am rasouns cam pe langa subiect, dar am atatea sa spun despre subiectul tau ca nici nu stiu de unde sa incep; ti-am spus ce nu am uitat ca nu mi-a placut, ar trebui sa povestesc si despre un fel de relatie intre mine si parintii mei care nici acum nu-mi da pace. O anume doamna psiholog, acu nu stiu sa-ti spun numele, a scris o carte care se numeste "parinti toxici" si tare bine le mai spune tanti asta in carte si mult imi place expresia asta. Ma mai adun si poate scriu un mesaj mai coerent. Nebunia mea de acum este ca eu si sotul meu sa ne vindecam inainte de a-i transmite fetitei noastre ceva din defectele dobandite in releatia cu parintii nostri (toxici)
Cu drag

victoria si minunea mea Daria
http://pg.photos.yahoo.com/ph/victoriaciolacu/my_photos

Tango spune:

Susan Forward o chema pe psiholoaga cu parintii toxici

victoria si minunea mea Daria
http://pg.photos.yahoo.com/ph/victoriaciolacu/my_photos

try spune:

Reiau aici ultima mea postare pe subiectul trecut care are legatura cu tema de aici:
"Principesa, la maica-mea a fost un soi de chestiune generala aspectul cu dragalasenia fizica. Fatza de nici unul din cei patru copii ai ei nu a reusit sa dezvolte acest contact fizic in limitele normale, asa cum vad in alte relatii mama-fiica/fiu. Si nu vorbesc de acum, cand suntem maturi cu totii, fiecare la casa lui, ci de perioadele cand inca eram copii la mama acasa. In plus, unul din cei doi nepotei care au crescut mai mult pe langa ea (ca restul nu prea au avut contact cu ea decat perioade limitate) avea cand era mic aceeasi aversiune de a fi pupat, dragalasit de ea. Acum e departe (in alta tzara) si se vad rar. Desi e genul care pare a stii cum sa se poarte cu copii. Adica nu e dura, exigenta, respingatoare, ci din contra, pupacioasa, dedicata oarecum. Nu se enerveaza cu cei mici si pare a avea rabdare si intelegere pentru ei. De unde vine totusi respingerea asta? Ce anume din modul cum a procedat ea a determinat reactia asta de respingere la mine si oarecum la ceilalti. Ceilalti s-au exteriorizat mai putin, eu insa dau mai mult pe afara cand e vorba de sentimente, pareri, nu prea ascund in interiorul meu, in sensul ca cei din jur au sesizat ca eu cu mama nu avem o relatie prea apropiata dpdv emotional."

Tango, la mine, aparitia lui alex in viata noastra a fost ca un nou inceput pentru mine, am avut senzatia ca mi se ofera ocazia de a demonstra cum trebuie educat un copil, nu ca un repros fatza de mama, ci mai mult ca o provocare a vietii. Prin alex incerc ca imi dovedesc mie ca pot fi mai buna decat mama si de cat altii in jur. Caci am nevoie de aceasta afirmare. Mi-am reprosat intotdeauna ca sunt lipsita de curaj, ca nu am suficienta incredere in mine, ca ma opreste mereu ceva de la a-mi asuma niste responsabilitati in viata vis-a-vis de mine. Spre ex., sunt intr-un job din care nu am puterea sa ma desprind. Sunt nemultumita financiar (desi celelalte aspecte ale job-ului sunt bune - mediu relaxant, volum de munca nesolicitant, ritm nestresant, colegi buni etc.), stiu (teoretic) ca exista cu siguranta alte joburi unde pot castiga mai mult si pot sa le fac fatza, in schimb nu am curajul de a apuca haturile in mana si a demara actiunea de cautare. Mi-e teama de interviu, de noul mediu etc. Desi folosesc diverse prilejuri sa ies din circuitul asta inchis (spre exemplu, am afirmat in fatza prietenilor ca o sa-mi schimb serviciul dupa ce termin concediul de maternitate - m-am folosit de prilejul asta intr-un fel ca sa nu mai pot da inapoi si sa fac odata pasul). In schimb acum ma agat de orice pot sa nu fac pasul. Si am gasit "agatatoarea". Seful mi-a platit niste beneficii pe timpul maternitatii si nu pot sa-l dezamagesc neintorcandu-ma la servici. Ca urmare ma intorc la ei. M-am dezamagit pe mine cu chestia asta, ma intorc intr-un fel din punctul din care am plecat.

Dupa nasterea lui alex mi-am mai invins o parte din temeri, frici, timiditati etc., insa mai am de lucrat.
Poate ca un al doilea bebe va rezolva mai mult situatia . Si poate e nevoie sa fac inca vreo 3 ca sa ma lecuiesc de tot .
Lasand gluma la o parte, stiu ca lecuirea va trebui sa vina din interiorul meu, insa nu prea stiu cum sa ma "repar", de unde sa incep si cum sa actionez. Stiu ca e greu pana fac cateva incercari care sa-mi reuseasca si de aici repararea e pe drumul cel bun, insa nici macar numi ofer ocazia sa intru in aceste incercari, evit ocaziile.

Stiu ca aceste temeri si frici imi vin de la mama, de la modelul pe care mi l-a oferit ea (caci altul n-am avut), de la diversele chestii care m-au marcat de-a lungul copilariei. Spre ex., la mama bataia era o metoda frecventa de educare. Nu-ti imagina ca batea ca la fasole sau ca ne mutila etc., dar era o prezenta constanta, iar pentru orgoliul meu asta a insemnat foarte mult. Mai ales cand era vorba de corectii aplicate in public. Sora-mea, in comparatie cu mine, a fost un copil mai cuminte, mai domoala (de cele mai mutle ori se facea placuta numai prin cumintenia ei) si deci a facut mai putine prostioare. Ca urmare a mancat bataie ocazional. Pot spune ca relatia ei cu mama e mult mai buna. Eu am fost mai incapatanata, mai orgolioasa, mai guraliva (ca trasaturi de caracter) si cu siguranta astea au fost mai putin pe placul mamei. Culmea, desi am fost cea care i-am creat cele mai multe probleme de relationare mamei, tot eu sunt cea care i-a adus cele mai multe satisfactii de implinire, daca pot spune asa; am reusit sa trec cu bine de toate obstacolele mari ale vietii, am trecut de toate examenele, apoi am absolvit fara probleme o fac., am gasit un "baiat" (cum se spune) bun si pe placul multora, am o familie solida si multumita, o casa, un serviciu, adica n-am fost genul de copil cu care sa-ti fie rusine (caci de multe ori, din pacate, la asta se reduce acceptiunea multora).

Hai ca deja nu mai stiu de unde am plecat si unde am seninat. Asta e o dovada ca am multe inca de rezolvat .

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

denizel spune:

Imi pare tare rau ca nu pot sa mai stau acum, da' promit sa recuperez miine.

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

ancasoare spune:

Timiditatea copiilor... apoi sa va povestesc eu, care am fost si sunt o mare timida, desi toti cei care ma vad prima data pot sa bage mana in foc ca-s indrazneata, chiar curajoasa.
Am ajuns sa ma intreb de ce ma vad ceilalti asa cand eu stiu ca sunt timida... raspunsul este mecanismul de autoaparare, este mascuta pe care mi-o iau atunci cand mi-e rusine sa opresc pe cineva pe strada si sa intreb de-o adresa... asta ca exemplu.
Si lucruri de genul asta sunt multe... ma gandeam zilele trecute de ce eu atunci cand primesc explicatii despre un anumit lucru si nu inteleg 100% nu sunt in stare sa zic ca nu am inteles? ca doar nu ma mananca nimeni! si mi-a venit in minte o intamplare din copilarie... eram clasa I si faceam bastonasele invers, veneam de la scoala si nu reuseam sa le fac asa cum aveam model in caiet. Mama exasperata de indaratnicia mea s-a enervat si mi-a zis "daca esti proasta, proasta sa ramai!" si din acest episod probabil ca eu am tras concluzia ca daca nu pricepi din prima ceva esti PROST... si nu-mi doream sa mai fiu categorisita asa vreodata... poate ca asta nu e singura explicatie a comportamentului de acum, insa probabil ca reprezinta un %.



cu drag,
AnFlo

Bad Dobby!

Principesa spune:

As dori ca la acest subiect daca cineva doreste parerea mea, sa solicite direct acest lucru formuland clar si nelamurirea sau solicitarea sau chiar sa puna o intrebare. Altfel am sa consider ca relatarea are un scop cathartic si pentru a respecta scopul fiecaruia nu am sa dezbat decat prezentarile celor care doresc asta.
Numai bine

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

adrienne12 spune:

Nu mi-e clar ce anume vrei tu sa vorbim sau ce aspect al relatiilor cu parintii te intereseaza. Uite o carte excelenta in domeniu care mie mi-a lamurit multe lucururi:"Cutting Loose : An Adult's Guide to Coming to Terms with Your Parents". O gasesti la amazon sau la biblioteca de cartier.

try spune:

Principesa, asa-i greseala imi apartine, nu am formulat o intrebare clara. Ai intuit bine ca vroiam ajutorul tau aici si pe buna dreptate era greu de raspuns la insiruirea pe care am facut-o mai devreme.
Ideea era de unde sa incep cu timiditatea asta, adica cu rezolvarea ei? Ma pot lecui singura sau am nevoie de ajutorul unui profesionist?
Ti-am zis, la mine e un soi de retinere, lipsa de curaj, nesiguranta in propriile actiuni. Emigrarea asta a avut un efect benefic (schimabrea mediului, oportunitatea de a o lua de la inceput cu tot si cu toate), dar nu suficienta. Dorinta de emigrare la mine tot dintr-un soi de nemultumire fatza de mine insami a venit, dar pe care am preferat sa o motivez ca pe o nemultumire fatza de cei din jur, societate etc.
Mai mult decat faptul ca am putut defini problema mea, nu cred ca pot sa fac. Nu fara indrumarea cuiva. Asta ca sa nu bajbai ca orbul in noapte.

Nu pana demult, nu aveam curajul sa-mi fac cunoscute parerile contra in fatza anumitor oameni de teama sa nu supar, sa nu iasa o contradictie prea mare careia sa nu-i pot face fatza, de teama sa nu-mi atrag antipatii (desi partenerul respectiv de discutie putea sa nu reprezinte nimic special pt. mine, un om oarecare). De ce conteaza atat de mult pt. mine parerea unor oameni semi-necunoscuti? (asta ar fi o a doua intrebare)

Uneori si teama de esec e mare, desi nu stiu de ce, caci cam tot ce am facut in viata a fost o reusita, nu am avut parte de esecuri care sa ma faca sa ajung logic la concluzia ca esuez usor. Am trecut si prin situatii cand credeam ca am pierdut, dar pana la urma am reusit sa intorc situatia in favoarea mea. Cum sa-mi explic aceata teama de esec? (si a treia intrebare)

Adrienne, aspectul care il vroiam eu aici dezbatut e relatia noastra cu proprii parinti pe vremea cand eram copii. Voriam sa fie o metoda de a descoperi ce anume din actiunile parintilor nsotri ne-au marcat intr-u nsens nedorit de noi. De ce aceasta analiza? Ca sa putem sa ne cunoastem mai bine si ca sa putem sa n urepetam greselile parintilor nostri cand vine vorba de educatia si cresterea copiilor pe care-i avem.
Spre exemplu, la mine lipsa asta de curaj si incredere e unul din cele mai rele lucruri pe care as putea sa i le transmit lui alex (neintentionat, bine-nteles. Si ca sa pot sa evit asta, incerc sa ma "tratez", sa o combat si sa invat s-o tin in frau astfel incat sa-i pot insufla lui alex reversul. Un om slab nu are cum sa te invete sa fii puternic, asa ca daca vreau sa-l invat pe alex sa fie curajos, cu initiativa, stapan pe sine, va trebui sa invat sa fiu la fel, altfel risc sa-i transmit un mesaj confuz.
Prin analogie cu situatia mea, invit si alte mamici sa-si expuna problemele care pot evidentia si alte slabciuni decat cea pe care am relatat-o eu. Eu stiu, poate o alta mamica realizeaza ca a mostenit di nrelatiile familiale o latura violenta pe care incearca sa si-o suprime de dragul copilului.
Si in ajutorul nostru o invitam pe Principesa sau pe oricine altcienav care are o solutie la rezolvarea acestor probleme ale noastre.
Iti multumesc pt. trimiterea la carte, si-asa n-am ajuns la biblioteca de 3 luni de cand ne-am mutat in oraselul asta.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

anamariame spune:

Try, as vrea si eu sa aflu raspunsurile la intrebarile tale. In afara de partea cu relatia cu parintii, ma regasesc in tot ce ai scris tu. Recunosc ca, odata cu inaintarea in varsta, am scapat in mare parte de timiditate, dar e totdeauna loc de mai bine.Ana-Maria"Some people see things as they are and ask WHY?I dream things that never were and ask WHY NOT?"