Din nou la servici-separarea de bebe

In mai putin de 2 sapt. ma voi reintoarce la servici. Aici, concediul de maternitate este doar de 1 an de zile. Voi intra intr-un program care ma va tine departe de alex aproape 12 ore (din momentul in care ies pe usa si intru inapoi). Mi-e groaza si cu cat trec zilele ma framanta si mai tare.
Nu consider ca l-am pregatit pe alex de-ajuns sa faca fatza situatiei fara sa-l fac sa sufere(iar suferinta la varsta asta se stie ca nu se manifesta evident, ci poate avea efecte ascunse sau intarziate) sau mai bine spus nu cred ca un bebe de 1 an e pregatit sa suporte cu bine lipsa mamei atat de mult timp de acasa.
Eu am fost o fire destul de independenta, mi-am dorit foarte mult independenta si am incercat sa-i insuflu si lui alex spiritul asta, atat cat se poate avand in vedere varsta lui, am incercat sa nu-i creez frici sau sa le inlatur atunci cand au aparut, insa el pare mai mamos. De cand s-a intarcat (a renuntat usor-usor sa mai suga pana am pierdut laptele si a trebuit sa-l trec pe formula), de la 9 luni, a devenit mai doritor de contact fizic cu mine, lucru pe care-l pot intelege. Chiar eu am incercat sa fiu mai mult in contact fizic cu el ziua dupa ce n-am mai alaptat ca sa compensez intreruperea acestei legaturi. Mai nou, de vreo 2-3 sapt. a dezvoltat un soi de alint: se joaca ce se joaca si apoi vine si-si pune capul pe mine (oriunde, pe picioare, in poala mea, pe mana, pe brat, pe umar) ca si cand i-ar fi somn. Sta asa 2-3 secunde, apoi isi continua treaba ce-o facea inainte. Cu cat devine mai obosit, se indesesc reprizele astea de dragoste.
Ma tem ca asta nu-i decat o noua dovada ca el inca nu e pregatit sa fie departe de mine atat de mult timp.
Nu se pune in discutie sa raman acasa, situatia financiara mi-o cere, adica nu-mi pot permite sa stau cu somaj acasa, trebuie sa muncesc ceva.
Pentru ca stiu cat de mult conteaza pentru dezvoltarea lui emotionala si comportamentala sentimentul de securitate si sentimentul de a se simti iubit, imi fac probleme. Mi-e teama ca timpul mare in care voi lipsi de acasa va afecta aceste doua sentimente.
E posibil sa-i pot oferi in 3 ore ramase seara si in zilele de weekend tot ce are el nevoie pentru a se simti in siguranta si pentru a se simti iubit?
Ce mai pot face sa il pregatesc mai bine? Cum sa fructific mai bine timpul scurt pe care-l vom petrece impreuna?
Din pacate, nici tati nu va fi un obisnuit al casei; si el tot la 6:30 seara ajunge acasa.
Ma bucur, intr-un fel ca va sta cu mama (nu cu o bona sau la gradinita), insa eu am fost o nemultumita de felul in care mama m-a crescut, nu vorbesc de chestiile majore, ci de subtilitatile relatiei mama-fiica, noi doua n-am reusit sa ne conectam niciodata. Raman si cu tristetea in suflet ca nu voi mai fi eu langa alex sa pot decide ce e potrivit pentru el intr-o anumita situatie, cum sa actionez, ce sa spun, cum sa-l indemn, cum sa-l motivez, cum sa-l protejez. Inca o data, nu ma refer la chestiile majore (dat mancare, schimbat, somnic, plimbat, pupat), ci de aspectele de detaliu care pana la urma fac diferenta intre 2 stiluri de educatie.

In concluzie, cum sa fac sa-i fac aceasta schimbare (intoarcerea mea la servici) cat mai putin "rea" pentru el?

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Principesa spune:

Ok try, ai fost suficient de consistenta incat sa imi fie destul de clara situatia.
In primul rand, devreme ce nu ai de ales, te sfatuiesc sa nu te mai perpelesti daca e bine sau nu pentru ca tensiunea ta se va reflecta negativ si asupra copilului. Hai sa vedem cu se poate optimiza ce avem la dispozitie. Si nu este putin lucru ceea ce avem.
Adica avem o mamica laudabila care pare sa aiba o relatie de atasament securizant cu copilul pentru ca asta sunt manifestarile de acest tip "Mai nou, de vreo 2-3 sapt. a dezvoltat un soi de alint: se joaca ce se joaca si apoi vine si-si pune capul pe mine (oriunde, pe picioare, in poala mea, pe mana, pe brat, pe umar) ca si cand i-ar fi somn. Sta asa 2-3 secunde, apoi isi continua treaba ce-o facea inainte. Cu cat devine mai obosit, se indesesc reprizele astea de dragoste." Tu le spui reprize de dragoste. Ele sunt modalitati prin care Alex parca s-ar incarca cu energie care dureaza un anumit interval si apoi iar vine sa se alimenteze. Si este foarte adevarat ca un copil cu cat ar o stare de disconfort mai puternica (din cauza foamei,frigului,somnului,bolii) cu atat are mai activat sistemul de atasament si are nevoie mai mare de prezenta si de contactul cu figura de atasament. Deci nu sunt o dovada nici de dependenta, nici de faptul ca nu e pregatit sa se separe ci sunt dovada prezentei unui atasament securizat. Asta este o baza de la care putem pleca. Si este o achizite deosebita pentru ca un copil care are acest tip de atasament se adapteaza mai usor schimbarilor din mediu, integreaza aceste schimbari, se simte valoros si demn sa fie iubit si nu se culpabilizeaza fara motiv.
Sentimentul de siguranta si de a fi iubit nu se construiesc si se reconstruiesc in fiecare zi. E adevarat ca se pot modifica pe parcursul timpului daca apar evenimente deosebite. Dar un atasament securizant creeaza aceste stari in interiorul copilului cu o anumita constanta si persistenta, adica nefiind influentate de orice actiune sau gest.
Apoi avem niste ore libere in cursul saptamanii si in weekend. In situatia ta, calitatea va trebui sa compenseze cantitatea. Un timp calitativ bun este acele in care exista o interactiune one-to-one cu copilul, in care ii acorzi toata atentia ta si care poate fi suficient pentru mentinerea confortului copilului si a relatiei voastre bune in parametrii.
Si apoi mai avem o bunica. Desi tu spui ca aceasta bunica ar fi putut face un rol de mama mai bun poate ca il va face in rol de bunica. Se intampla frecvent ca oamenii sa fie mai adecvati in rol de bunici decat de parinti, probabil se mai schimba cu trecerea timpului niste lucruri in ei in sens pozitiv. Oricum Alex nu are nevoie sa fie conectat cu ea cum ai avut tu nevoie sa fii pentru ca pentru el tu esti principala figura de atasament si nu ea, cum a fost probabil in cazul tau. Iar daca mama va fi si complianta la sfaturile pe care i le vei da tu privitor la modul in care doresti tu sa se raporteze la Alex, aveti toate sansele sa treceti cu bine peste aceasta incercare grea intr-o familie, atat pentru copil cat si pentru mama.


Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

codritu spune:

Si eu am fost in situatia ta in martie cand m-am intors la servici, a stat mama mea cu el pana in august si totul a fost OK, l-am dus si la gradinita in periada asta pana la ora 12 pentru a nu fi intrarea la gradinita prea brusca si totusi de cand a plecat mama mea musca copiii la gradinita. De adaptat s-a adaptat treptat sa stea toata ziua si chiar sa doarma putin(la inecput nu dormea deloc), dar primesc tot timpul reclamatii ca musca. Tu nu trebuie sa te stresezi ca ii vei transmite si lui starea ta de stres. Tudor al meu inca sugea la un an cand am inceput eu serviciul si se trezea noaptea mai des ca inainte sa suga, apoi treptat si-a redus suptul si a renuntat singurel acum 2 luni cand a avut un rosu in gat. Parerea mea e sa te bucuri ca e mama ta aici si macar nu se va imbolnavi pe la gradinite si nu trebuie sa-l trezesti dimineata sa-l duci adormit. O sa vezi ca va fi bine. Bafta multa.

Tudorel

Tango spune:

Draga Try, aceleasi intrebari le am si eu iar puiul meu are deja 2 ani. Am inceput sa muncesc de 3 luni si fetita mea ramane cu parintii mei, care n-au fost niciodata parinti model. Ba mai mult eu ii rog sa se poarte intr-un anume fel cu ea,ex. sa o lase sa faca singura ceea ce orice copil de varsta ei poate sa faca(spalat pe maini, mancat, dezbracat, lasat sa mearga pe jos...)sau sa o lase sa experimenteze texturi, situatii noi, sa interactioneze cu altii asa cum crede ea(vezi vorbitul la tel...)...ai mei fac tot pe dos, ba mai avem si conflicte pe temele astea. Cand vin acasa, cum ma vede mandra imi cere sa suga si iar se joaca si air suge si tot asa pana ne culcam. Eu culpabilizez mult pentru ca altceva era sa stea cu mine dar alternative nu am...Nici nu mai stiu ce ar insemna calitatea momentelor petrecute cu ea, desi stau numai cu ea de cand ajung acasa si pana adoarme,nici la baie nu ma lasa singura si cred ca ii lipsim foarte mult pentru ca nu se indura sa adoarma, tot ar mai vrea sa-i ovestesc ceva sau chiar sa-mi spuna ea cate in luna si in stele.
Cat stau cu ea ii povestesc cam tot ce am facut la munca si de ce stau atat, apoi o rog sa-mi povesteasca ce a facut ea... si incerc sa pastrez ce am construit cu ea cat am stat acasa.Cealalta problema a mea este: cum se dezvolta un copil caruia mama ii spune "poti singur sa...te speli, sa mananci, sa-ti strangi jucariile, sa desenezi, sa dai drumul la aparate...", iar bunicii ii spun:"nu vezi ca nu poti, nu poti si nu poti si nu poti.......Mai mult, eu o las sa se faca ca porcul la joaca, vreau sa se joace nu sa-si poarte de grija hainelor iar ai mei tipa la ea sa nu se murdareasca...
Stiu ca situatii ideale nu exista dar tare mult as vrea sa nu fac greseli capitale, sa nu-i distrug increderea in ea, creativitatea si curiozitatea...


victoria si minunea mea Daria
http://pg.photos.yahoo.com/ph/victoriaciolacu/my_photos

try spune:

Principesa, m-ai facut sa privesc un pic din alt unghi. Asta pentru ca eu dadeam o alta conotatie anumitor lucruri, cum ar fi reprizele de dragoste de care vorbeam. Iar explicatia cu bunica - rolul de bunica - la asta nu ma gandisem, o priveam tot timpul ca pe un inlocuitor al meu numai prin prisma faptului ca va petrece mult timp cu alex (asa cum am petrecut eu pana acum) si intr-un fel, de ce sa nu recunosc, mi-era teama si ca alex ma va substitui cu ea, desi acum realizez ca e o teama nefondata, dar care cred ca apare in sufletul multor mamici. Adica mi-era teama ca nu cumva maica-mea sa devina ea figura de atasament (de care vorbesti tu) pentru Alex in locul meu. Si de fapt nu asta m-ar fi deranjat asa tare, cat faptul ca eu cred ca mama nu ar face acest rol de figura de atasament la fel de bine ca mine. Dar uite ca am ajuns sa vorbesc prea mult despre asta, cand de fapt framantarea mea era legata de faptul ca nu vroiam ca ceea ce am reusit sa constriuesc cu alex pana acum sa nu cumva sa se piarda dupa ce plec la servici.
Legat de mamaie mi-e teama doar ca ea nu va reusi sa mentina sentimentul asta de siguranta al lui alex, de incredere in el insusi pentru ca eu insami am fost o timida pana de curand - iar asta m ise trage de la mama. Iar asta a fost un efect al unui low self-estime pe care l-am dobandit de foarte mica si care ma urmareste si in prezent, dar pe care incerc sa-l rectific pe cat pot de dragul lui alex, pentru ca nu vreau sa ajunga sa fie un copil, adolescent si tanar timorat, chinuit de lipsa de curaj de a actiona, de a spune NU sau de a se impotrivi parerilor celorlalti.
Mama mea, la randul ei a fost la fel: timida si insecurizata, mereu a bajbait, a fost indecisa, nu a stiut daca e bine sau nu sa faca anumite lucruri, parerile celorlalti erau intotdeauna mai valoroase decat ale ei si ca urmare se schimba dupa cum batea vantul.
Mesajul tau m-a linistit, iti multumesc pentru el.

Tango, diferenta la mine este ca mama nu face nimic impotriva sfaturilor mele. Adica e genul de mamaie care, ce ii spun sa faca, aia face pentru alex, insa cand e vorba de fineturi, subtilitati nu o vad capabila sa faca fatza. Si asta nu pentru ca nu ar avea vointa, ci pentru ca este o femeie simpla, cu o alta educatie si formatie si nu intelege intotdeauna importanta unor aspecte ca cele de care aminteai tu ("nu vezi ca nu poti, nu poti si nu poti si nu poti..."). A crescut 4 copii si nevoile primordiale (hrana, imbracaminte etc.) erau principala ei preocupare, asa ca n-a avut nici macar timpul necesar sa se gandeasca prea mult la aspecte la care eu, ca mamica, ma gandesc. Intr-un fel, cred ca va trebui s-o educ si pe mamaie in paralel cu alex , mai ales ca la noi, solutia cu mamaie, apoi tataie sau impreuna amandoi va fi de lunga durata (aici copiii nu pot fi lasati nesupravegheati - acasa sau afara - pana la varsta de 12 ani).

Situatia ta e dificila pentru ca stiu cum sunt unii parinti care nu pot respecta deciziile copiilor lor in materie de crescut copii si care considera ca ei sunt multi mai experiemntati si mai intelepti cand vine vorba de crescut copii. Poate ca va trebui tu sa gasesti modalitatile potrivite (adica sa nu fie sub forma de reprosuri) pentru a-i convinge sa procedeze cum consideri tu ca e bine pentru copilul tau. Incearca sa le explici dece anume consideri tu ca e bine ca Daria sa se spele singurica pe maini, sa faca una sau alta, de ce nu e indicat sa-i repete toata ziua "nu, nu ai voie" sau "nu poti singurica" etc.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Diana9703 spune:

Draga Try,
si mi-e mi-a fost greu sa ma despart de copii si ma intorc la munca. Dar am citit undeva ca "Nu conteaza cantitatea timpului petrecut cu copilul ci calitatea timpului alaturi de copil". Si sa stii ca asa e!
Mult succes!

mamica Anei si a Mariei
[/quote]

kores spune:

Try, m-am regasit foarte mult in situatia explicata de tine referitor la relatia mama- fiica.Tu chiar crezi ca mama ar fi de vina pentru timiditatea si lipsa noastra de curaj?Am stat si eu mult si am reflectat (de cind sunt si eu mamica de 2 pui mici pe care incerc sa-i cresc ca si tine)daca intr-adevar ea a fost cauza firii mele nehotarite lipsite de curaj.Eu acum la maturitate m-am mai schimbat, mult si datorita sotului, sau mai bine zis datorita iubirii dintre noi care mi-a dat mult curaj, dar acum citiva ani i-am reprosat prima data mamei ca nu-mi place cum m-a crescut.Insa nu sunt foarte sigura de afirmatiile mele intrucit sora mea mai mica cu 3 ani este opusul meu,desi a fost si ea crescuta la fel. Care crezi ca ar fi explicatia reala, eu zic ca ereditatea, noi semanam exact cu ele mamele noastre timide, etc
As vrea sa mai discutam pe tema asta
Kores