Subiect vechi, suferinta veche, mesaj nou
Raspunsuri - Pagina 3
G-ela spune:
multumesc fiecaruia in parte, m-am simtit bine cititind vazand cum oameni straini pe care nu-i cunosc si poate n-am sa-i cunosc vreodata incearca sa spuna ceva; in acelasi timp simteam ca citesc despre o alta poveste, a alteia; am avut o usoara senzatie de expunere, de dezvelire a unor lucruri care imi apartin doar mie si cel mai greu de suportat, o senzatie de tradare...am vorbit despre sotul meu, despre cel care ar trebui sa fie ascultatorul meu, omul caruia ar trebui sa-i impartasesc toate suferintele si frustarile mele.
si acum sa raspund
financiar nu sunt dependenta, castig suficient ca sa pot trai decent impreuna cu copilul nostru; o eventuala despartire ar presupune vanzarea casei noastre deci vor fi eliminate multe cheltuiele. Probabil ca m-as adapta usor, am avut in viata coborasuri si urcusuri financiare si nu am facut din bani centrul universului meu; nu-mi place saracia, cui ii place?, pe linga faptul ca nu confera un confort intelectual si material aduce si multe alte probleme;
doar emotional sunt dependenta si personal, aceasta mi se pare cea mai grea dintre toate dependentele
am cativa priteni aici, in Toronto, si acesta este capitalul meu de pret..acesti prieteni ne iubesc pe amandoi la fel si incearca sa ne ajute in felul lor, pe fiecare dintre noi; din pacate ajutorul trebuie sa vina din noi si necesita schimbari multe, iar oamenii nu se schimba; temporar poate, dar isi revin in matca lor la primul stimul care le excita punctele sensibile
sa mai spun despre sotul meu ca nu bea si nu a baut vreodata, munceste pana le epuizare ca sa ne fie bine, se dedica familiei si ma ajuta de cate ori poate si cum poate, isi face intotdeauna timp pentru copil, este foarte sociabil si afectuos, iubeste copiii, animalele si florile, asculta muzica cu placere si citeste foarte mult....imaginea aceasta poate parea halucinanta, nu se potriveste nicidecum cu omul violent presentat. este greu de inteles, eu ma invart ca intr-un carusel; am discutat cu oameni avizati in domeniu, spun si ei acelasi lucruri pe care le stiu si eu, ma rog intr-o alta forma, mai profesionala
de multe ori mi se spune ca inca visez la "zburatori" si ce-o fi rau? am crezut in ei....
am sa incerc, ma straduiesc sa rezolv problema cu mine si sa incetez sa mai ma preocup de problema lui, ma tot chinui sa inteleg care este izvorul acestei violente cand ar trebui sa ma vindec eu; cred ca problema mea este ca nu reusesc sa accept realitatea, esecul...eu imi imaginez, distorsionez realitatea, o fac sa dispara si sa traiesc in "realitatea" mea; eu imi doresc sa NU FI FOST, SA NU SE FI INTAMPLAT, ori nu se poate caci nimeni nu poate sa schimbe cu ceva trecutul....aceasta este drama mea
daca fac ceva gresit nu-mi reproseaza nimic pe moment, poate doar un zambet superior, dar la cearta nu uita sa imi aminteasca greselile, tine minte lucruri intamplate acum zece ani pe care eu probabil le-am uitat a doua zi
acum scriu in criza de timp si pe masura ce imi mai vin idei
uite, ma gandesc la faptul ca se spune despre copiii care urmeaza exemplul parintilor si ca ar deveni si ei violenti; in familia sotului meu nu a existat niciodata violenta, socrul meu si-a rasfatat mereu sotia...de fapt, referitor la acest topic am citi foarte mult si parerile specialistilor sunt diverse si uneori contradictorii
referitor la sunat politia...am facut-o iar acum mai exista un repros in plus in timpul certurilor: "cum ai putut sa ma trimiti in puscarie printre drogarati si violatori?" dar niciodata nu exista "cum de m-am putut trimite in puscarie"; dar cel mai greu este ca eu chair ma gandesc ca am putut sa ii faca asa ceva, imi pare rau, nu-i spun asta...imi pare rau, as fi vrut SA NU FI FOST nevoie
va las acum si multumesc din nou
mai revin
ChrisDun spune:
G-ela, exact aceeasi intrebare ti-o adresez si eu: "Cum se simte copilul tau cand vede ca esti lovita?". Sau cand simte tensiunea dintre voi doi? Daca crezi ca induri totul pentru copil, te inseli. Iti spun asta din punctul de vedere al copilului ce am fost. Intr-adevar, nu i-am reprosat mamei ca nu a divortat, dar sora mea a facut-o de nenumarate ori.
Si stii care e culmea? Mama nici macar nu depindea material de el. Am fi putut sa ne descurcam singure... As fi vrut sa iti spun mai multe... daca vrei sa vorbim (pe yahoo messenger, pm, e-mail) - ma contactezi.
Iti doresc sa ai putere si sa ai o viata normala!
Chris si Carina
danyelana spune:
G-ela imi pare rau de ceea ce ti se intampla si sunt alaturi de tine.
Asa cum au spus si fetele nu faci nici un bine copilului ramanand cu sotul tau. Iti doresc sa iei hotararea cea mai buna pt toti.
Curaj si 
Daniela
Dumnezeu sa ne ajute la toti
ruxij spune:
Daca pana la urma gasesti puterea de a face pasul corect, adica sa il parasesti, vezi, nu ii spune: te parasesc, ca sa te mai cafteasca putin. Fa-o in secret, aranjeaza tot si lasa o scrisoare pe masa, apoi trimite actele de divortz. Eu asa as face.
Elise spune:
nu stiu... nu imi imaginez prin ce preci...si daca incerc sa imi imaginez, cred cu convingere ca as da si eu. Cu orice. Cu scaune, cu mese...i-as pune cianura in cafea...n-as putea trai astfel! Nici altfel! Nici cu ideea ca am fost batuta atitia ani si n-am putut face nimic in sensul asta.
Elise
Carmen.cita spune:
Nu inteleg... recunosc ca nu stau prea bine la capitolul UMILINTA, pt ca sicer, nu mi se pare umilinta mai mare decat sa gatesc, sa locuiesc, sa fac dragoste cu un barbat care m-a lovit! O singura data... ar fi fost suficient ca sa-mi iau copilul si sa plec. Nu m-as mai suporta altfel.
Si nu inteleg defel de ce-ti cauti tu vina pt violenta lui, NU EXISTA JUSTIFICARE pt asta! Dar am citit ca face parte din psihologia unei femei abuzate, sa se considere vinovata pt ca sotul ei a lovit-o... Visezi la zburator? Si eu visez... asta nu e o crima.
ana maria spune:
G-Ela am citit si eu povestea ta. Sotul tau pare sa aiba o problema cu autocontrolul, avanmd in vedere ca nu bea. Nu am inteles daca a fost dintotdeauna violent. In momentele de impacare, este dispus sa recunoasca problema cu violenta? Daca da, poate ai putea sa incerci sa-i recomanzi terapie. Stiu ca exista cntre care fac terapie pentru persoanele cu inclinatii violente.
Poate sfatul meu nu est unul trasnant, dar asta nu inseamna ca eu cred ca in rezol;vari minune. Cred insa ca ai nevoie si de incercarea ta ca sa te simti "confortabil" cand vei lua decizia.
Ana Maria si bebe Victor Stefan 
(15 12 2004)
Succes si s-auzim numai de bine!!!
G-ela spune:
da, probabil ca ai dreptate carmencita,nu stiu, oamenii pot considera diferit umilinta, dar inteleg ce vrei sa spui
si inteleg ca oamenii reactioneaza diferit, pot spune ceva in mometul acesta dar pot reactiona altfel in momentul viitor, cred ca nu vor face niciodata un anumit "ceva" dar se prea poate sa se intample sa faca acel ceva si dealtfel, am zis mereu ca nimeni nu poate sa zica "eu nu, niciodata..." cu totii suntem supusi intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu unor evenimente total neasteptate si putem ractiona neasteptat de diferit decat ne imaginam noi ca vom face
...e greu sa spui ceva cand fiecare dintre noi isi traieste diferit si complex starile; cateodata oricat am vrea, nu putem intelege; cu totii suntem complicati in stari si fapte, unici in felul nostru de a fi; exista extrem de multe aspecte care afecteaza reactiile noastre, caracterul si motivatiile noastre
dar va multumesc foarte mult...am primit chiar si un mesaj private...multumesc pentru el si as vrea sa iti raspund ca emigrarea te face mai "rau" decat daca esti deja "rau", cel putin aceasta a fost experienta mea canadiana
Ioana Sora spune:
G-ela, asta nu e iubire, asta nu e casnicie... Gandeste-te in primul rand la copilul tau. Nu conteaza cat e de muncitor, ca iubeste florile si muzica, atata vreme cat da in tine. Nu e normal, asta nu e viata pentru nimeni. Ceea ce se petrece intre tine si sotul tau il poate afecta foarte tare pe baietelul tau, mult mai rau decat daca l-ai creste doar tu. Nu esti dependenta de sotul tau. Nu ai fi nici prima si nici ultima care divorteaza si care isi creste copilul singura. Nimic din ceea ce faci tu nu atr putea justifica bataile pe care le induri de la sotul tau. Capul sus si ia o hotarare inteleapta, spre binele copilului si spre binele tau. Daca tu nu esti fericita, nici copilul tau nu va fi fericit !
Carmen.cita spune:
Ge-la, draga mea, stiu ca niciodata nu trebuie sa zici 'niciodata', imi pare tare rau ca trebuie sa treci prin ceea ce treci... stiu ce insemna abuzul fizic... e cea mai umilitoare situatie de pe fata pamantului...e dureros sa-mi aduc aminte de asta, dar acum multi ani a trebuit sa plec de acasa (ma rog, daca asa se poate numi acel 'acasa') din cauza asta.
Imi pare insa rau de un singur lucru, ca tu ii cauti scuze pt asta, cand e foarte clar cum vor evolua lucrurile. Poate faptul ca esti departe de locul unde te-ai nascut sa te faca nesigura...
O sa-ti spun o poveste adevarata: o matusa a mea, la inceputul casatoriei, cand aparuse si un copilas in viata lor, sotul ei a lovit-o... a doua zi si-a luat copilul si a plecat. 2 ani de zile nu a vrut sa auda de el. Dupa 2 ani, la rugamintile lui s-a intors, afla ca acum sunt pensionari si el NICIODATA nu a mai ridicat mana asupra ei. Copilul lor este casatorit si are la randul lui o familie, dar istoria nu s-a mai repetat. Nu i-a fost usor sa-si ia copilul de cateva luni si sa plece la mama... dar asta a fost singura solutie. Poate daca ar fi acceptat, si in ziua de azi ar fi plans si ar fi ascuns durerea... NU MERITA!