sotul meu lucreaza prea mult...

iaca si eu cu un subiect pe aici, nu e chinul chiar asa de mare, ca ne intelegem bine, dar...
barbatul meu se epuizeaza mult prea tare cu munca lui si cu drumurile de sute de km pe care le face zilnic intre trei localitati unde coordoneaza trei proiecte de renovari.
iar cand vine acasa, intr-un tarziu, chit ca e ultra-obosit, incepe sa isi aranjeze tona de hartii de rezolvat, si sa isi scrie intalnirile de afaceri din urmatoarea zi, imposibil de rezolvat intr-o singura zi...
si din cauza asta are tot timpul impresia ca nu a rezovat nimic, pentru ca in loc de 25 de probleme a rezolvat numai 20...
si cand isi vede fetita si ii face o baita sau o adoarme pica si el mort de oboseala si zice ca asta nu e viata...
si mese neregulate...si dureri de stomac din cauza stresului...

cum se poate vindeca sindromul asta al muncii fara oprire? eu as numi-o "alergatura" fara oprire.
e drept ca rasplata financiara exista, dar ce ii mai ramane unui om din viata daca alearga atata?

de exemplu azi a venit terminat acasa, nu a gasit nici o varianta sa isi trimita unul din lucratori la Oradea (care lucrator trebuie sa ajunga mortis acolo pana mine dimineata) si a plecat el sa il duca pana la urmatoarea granita, si sa caute o solutie, si iar imi vine la 2 noaptea...m-am cam saturat.

Deci revin: nu ma plang ca ne-ar neglija, ci ca se consuma mult prea mult si eu as vrea sa il am sanatos si vesel pana la 100 de ani, nu imbolnavit de oboseala si stres in... cat timp??

aveti vreo sugestie??



Adriana

marius spune:

Nu exista solutii...mai stiu eu pe cineva...asemanator...crede-ma mai bine asa si cu o situatie financiara mai viabila decat cu el acasa si cu probleme financiare. Parerea mea este ca ar trebui sa isi pregateasca asistenti sau cum sa spun reprezentanti care sa indplineasca cu succes o parte din problemele care apar. Rezolvarea cu succes nu sta numai in persoana proprie desi in majoritatea cazurilor un astfel de om se simte mult mai sigur mult mai linistit atunci cand si-a rezolvat problema, iar daca nu a rezolvat-o stie sau intuieste ce si cum sa faca astfel incat sa o rezolve. Poti sa il ajuti numai discutand cu el, fiind intelegatoare si uneori fara sa-l calci pe coada poate il poti ajuta cu un sfat. Asta e parerea mea.


Marius

klavier spune:

ma bucur mult ca aud o parere chiar de la un barbat "atins" de virus.
ai dreptate ca e mai bine asa decat cu aceeasi oboseala si probleme financiare pe deasupra, ai dreptate si cu delegatii care uneori mai mult strica decat ajuta...
dar cat poate rezista un om la ritmul asta?!

Adriana

andapanda spune:

Argghhhh...workalcoholism ...boala grea!!! Pentru ca odata ce te obisnuiesti cu modul de viata "constant in priza" chiar si o incetinire a ritmului (nu mai zic de trindaveala) te face sa te simti complet inutil, nemultumit de tine insuti. Cred ca e o diferenta majora intre cei care muncesc foarte mult pentru ca nu au alta solutie (si resimt asta ca o corvoada) si cei care ar putea de fapt sa traiasca foarte bine neapasind pedala de acceleratie pina la podea insa...cum ziceam mai sus, odata ce esti in rishnita, te obisnuiesti cu ea si nu faci decit sa joci in rolul de bob de cafea...:-)
Depinde foarte mult si de firea omului...si eu sint in categoria celor care sint apucati de streche exact atunci cind n-au nimic de facut si ma organizez mult mai bine cind am mult de lucru decit cind am putin (desi trebuie sa recunosc ca nu e intodeauna munca, ci asa cum zici si tu, "alergatura", agitatie :-)
La modul practic, cred ca solutiile sint doua- inlocuirea sau eliminarea (si amindoua se refera la stabilirea prioritatilor in cazul in care munca in exces nu e legata de surpavietuire sau de mentinerea unui nivel de trai decent). Daca workaholicul in cauza (mie asa-mi palce cum suna!!! ) decide ca se poate dispensa de surplusul material si VREA sa-si restabileasca prioritatile- mai mult timp cu familia, hobbyuri, etc.- atunci incet incet energia care e bagata toata in munca trebuie directionata inspre aceste domenii. Adica-in loc de 15 ore de project management la servici faci doar zece - si restul de cinci te ocupi de organizarea unui weekend cu prietenii, taberei de vara a copilului, etc. Sau- vorba aia, odihna activa- drumetii cu familia, picnicuri, etc. Si cum pofta vine mincind si mare parte din agitatia noastra cotidiana e obisnuinta, simpla mica detasare de munca face minuni. Sint de acord cu Marius, construirea unei echipe si delegarea responsabilitatii e esentiala- nu degeaba e vorba aia cu "unde-s multi puterea creste" si nimeni, nici macar un workalcoholic nu poate sa faca totul de unul singur. Pai cam asta e cu 'inlocuirea'. Eliminarea, dupa parerea mea, e cam aceasi poveste cu restabilirea prioritatilor dar la modul mult mai drastic si "subiectul" ajunge in situatia sa nu stie cum sa faca sa scape de excesul de munca mai repede. Spun asta gindindu-ma la cei care colapseaza fizic, citi nu sint cei care se opresc din rishnitzatul zilnic cind se trezesc dupa un infarct, pe patul de spital.
Eu as analiza foarte obiectiv cit de important e surplusul material. Citeodata, efortul suplimentar MERITA! Daca as crede ca exista posibilitatea unui compromis munca-timp atunci as incerca sa-l implic pe sotul meu in cit mai multe "actiuni" cu familia - nu doar ca invitat!! Si nu in ultimul rind, as sta de vorba cu el, incercind sa-i explic ca familia are nevoie de el exact cum ai zis, vesel si sanatos, pina la o suta de ani iar munca nu e totul. Insa nu cred ca e rezonabil sa te astepti sa poata sa fie si vesel, nestresat, disponibil,entuziast, fresh etc. SI sa poata sa procure si surplusul material. Ori- ori. Fa tu pentru tine o alegere si spune-i apoi parerea ta. Sigur ca are dreptul si el la o alegere personala- dar, dupa capul meu, o discutie ca asta e cel mai bun start. Sa ne spui ce si cum ai mai facut, sint convinsa ca sint multe familii in situatii similare. numai bine! panda

Elena spune:

Pandutzo,
Mi-ai luat vorba din gura cu workalcolismul...Nu am prea mult timp sa scriu acum, vroiam doar sa-ti spun, Adriana, ca nu esti singura cu sotz workalcoholic. Si eu, la fel ca si tine sunt ingrijorata in primul rand de sanatatea lui, de starea lui de bine, dar si de timpul care il petrecem toti 3, ca familie. Cel putin, in cazul nostru sper din toata inima sa fie doar o perioada trecatoare (vine de la servici pe la 8.30, dupa care, pe la 10 se apuca de jobul nr.2-deocamdata neplatit, dar facut cu maare, mare pasiune, pana pe la 1-2-3 noaptea)si ca vom vedea si zile mai bune, asa cum le aveam mai demult.
Multa rabdare, intelepciune (pentru amandoi), dragoste si speranta de mai bine iti doresc si imi doresc,
Cu drag,

Elena&Laura

klavier spune:

fetelor, hai sa infiintam clubul sotiilor de workalcoholici, ca vad ca suntem mai multe!

daca stau sa vad si partile bune, nu o ducem totusi chiar asa de rau.
intotdeauna ma gandesc ca orice meserie solicita la fel de mult, si ca exista familii in care se lucreaza de dimineata pana seara fara pic de confort (a se vedea cei de la tara, care pe langa copii si servici mai au si animale, camp, etc etc)
Macar noi lucram si se vede.
Adica eu lucrez in sensul ca studiez si vad de casa si il ajut pe el sa isi faca ordine in cifre si hartii.

Inca un aspect pozitiv e ca sotul meu cel drag isi poate lua liber oricand daca doreste (daca il lasa constiinta si responsabilitatea
) pentru ca nu depinde de un sef. Asta e avantajul cand esti independent.

Drept pentru care am stat de vorba, foarte frumos, si rezultatul s-a vazut imediat: a stat o zi intreaga cu Adi jr pentru ca eu sa pot studia cateva ore si sa avem timp mai mult de noi.

Daca reusesc sa il fac sa se urneasca si la fitness

din cand in cand, o sa fiu in rai.

Un aspect negativ este ca imi aud vorbe de la altii, imprastiate de dragii mei socri, cum ca eu l-as fi transformat intr-un workalcoholic si l-as obliga sa "imi" aduca bani, in detrimentul altor activitati.
Ati patit si voi asa? La chestii dintr-astea nu pot decat sa dau din umeri si sa nu imi pese de ce zice lumea invidioasa. Si sa intrerup contactul cu socrii, care stiu foarte bine care e adevarul si totusi ma barfesc.

Toate cele bune!

Adriana

Yasmine spune:

In clubul asta ar trebui sa-l primitzi shi pe Alexandru, sotzul meu e la noi supertati, ca eu sunt de dimineatza pana seara la cabinet, shi el e cu Andreas acasa.
Cit despre stress ce sa mai vorbim, eu am lucrat pana in ultima zi, adica pe 29.11.2002, Andreas s-a nascut pe 30. Shi din 07.01.2003, am fost din nou la cabinet ... shi maloha, maloha.
Dar Andriana, cred ca stressu e muuuuuuuuult mai mare daca nu ai sigurantza zilei de maine. Eu cu asta ma consolez cu toate ca mi se rupe sufletul cind vin seara acasa de la job, shi mi se pare ca a crescut Andreas peste zi, shi eu am pierdut ceva. Asa se simte sigur shi sotzul tau, dar e bine ca poate avea liber cind vrea pt. voi.
Cit despre socrii ... forget them, voi sa fitzi bine

Corinna

Rodica spune:

Si la noi ca la Yasmine, eu tot mereu plecata si sotul pe acasa. Si sper sa-si gaseasca si el or un job or o finantare .... ca nu stiu cat o mai duc asa...

khristin spune:

Fratilor,

Si al meu e workaholic da' rau de tot...il prinzi cu greu pe acasa...si prin week-end il apuca zelul destul de des, asa ca prezenta-i destul de pretioasa...dar intr-adevar cred ca e mai bine asa decat sa duci grija zilei de maine.

diana12 spune:

Il trec si eu pe barbate-meu pe lista ca m-a innebunit cu munca lui.
Numai bine, Diana & Ecaterina

Ochii care nu se vad se uita doar daca dai de prea multa fericire...

ariel_7000 spune:

si se sotul meu se paote inscrie la aceasta categorie...munceste de al 7 la 18, iar cand ajunge acasa se catara pe pereti (la propriu), deoarece suntem in plina zugraveala si cum bebelusa trebuie sa apara in cateva saptamani, trebuie sa termine camaruta ei destul de repede.dupa zugraveala, distractia continua cu operatiunea "reconditionarea mobilei", asa ca adio dulce leneveala:)

ariel