Va ganditi vreodata la moarte?
Raspunsuri - Pagina 4
Dorsilia spune:
Fetelor, simt o usurare in suflet, eu n-am indraznit sa deschid subiectul asta de teama sa nu fiu considerata nebuna-nebuna, insa exact aceleasi trairi le am si eu si am si eu un pui de 1 anisor si 2 saptamani, dar divin pt mine.
Pe mine ma apuca plansul asa in orice moment cand imi vin ganduri sumbre si nu plans isteric ci asa, ma inunda lacrimile pur si simplu, fac balta jos daca stau 5 minute. Ma rog lui Dumnezeu sa ne ajute !
Eu cand sunt cu treaba departe de puiul meu, care e cu tati acasa, cand imi suna mobilul ma lasa picioarele si nu pt ca nu am incredere neaparat in tati ca nu se ocupa de el cum trebuie insa , stiti cum e, uneori si cu mine care stau cu ochii laaaaaaaaarg deschisi pe el, ba isi mai prinde degetul la usa, ba mai era sa cada cu capul de calorifer, ba sa bage ceva in gura, ba sa se catere pe ceva, si stiu ca tati nu are experienta mea si nu e asa vigilent.
DECI cand imi suna mobilul si vad ca e tati, imi tremura mainile, deschid si cu vocea inecata de spaima intreb cu 20 de decibeli io prima "totul e bine? ce face Danut?". Tati s-a obisnuit deja cu fazele astea, la inceput se supara ca il abordez asa, insa apoi m-a inteles si raspunde cu rabdare de fiecare data la tot interogatoriul meu.
Intr-o noapte am visat ca mi-am pierdut puiul intr-o gara, era sa mor de spaima si abia m-am trezit din cosmar gafaind, leoarca de transpiratie, m-am dus si am inceput sa plang pe marginea patutului lui, il mangaiam si ma rugam pt el.
adeseori am tendinta sa ma intreb cat sunt de normala, oare? :(
nefertari spune:
Tocmai de asta mi-e frica - de nimicul de dupa . Oscilez mereu intre stiinta si suflet . Sufletul ma indeamna sa cred , sa sper si ma mint ca Paradisul exista .
Sunt o gramada de lucruri pe care le-as putea spune pt ca ma obsedeaza subiectul . Imi fac singura curaj uitandu-ma la cei pe care ii iubesc - copii mei, sotul meu si stiu ca nu traiesc degeaba . Din cauza lor nu-mi permit sa mor azi pentru ca stiu ca au nevoie de mine .
Dar moartea este singurul lucu inevitabil si vesnic , paradoxal este un indemn la viata .
Sa traim , sa iubim si sa ne impartasim sentimentele !
Poate am fost putin incoerenta insa nu vreau sa lungesc mesajul cu mii de ganduri sumbre .
Eu,el(Alex-6ani)http://pg.photos.yahoo.com/ph/abihayat2002/album?.dir=8e19 si ea(Freya-11.05.2005)http://pg.photos.yahoo.com/ph/abihayat2002/album?.dir=4f42&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos
irina.c. spune:
quote:Eu cred ca daca dupa moarte nu ar fi nimic,nici tu nu ai fi simtit cele de mai sus.Dar chiar tu spui "cel mai rau ma durea sufletul".Sufletul tau se ducea pe topoganul cu pricina,daca dupa moarte nu e nimic,nu e nici durere ,nici topogan,nici spaima;de fapt,nici suflet nemuritor.Insusi experienta traita de tine contrazice concluzia pe care ai tras-o,si anume ca nu mai e nimic dupa moarte.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Originally posted by stoichitescu cristinaIntre moartea bunicului si a bunicii am nascut un baietel. Desi aveam toate simturile anesteziate am stiut ca mor ,o snezatie ciudata , stiam ce se vorbeste in jurul meu , stiam ca am un baietel, stiam ca doctorul ma intreaba ceva, nu puteam sa raspund, stiam ca trece timpul si eu tot in intuneric ma zbat sa gasesc o iesire.Aveam senzatia ca ratacesc intr-un labirint , ca bisbii cu minile pe pereti ca ma lovesc cu capul de pereti, ca ma doare tot corpul dar cel mai rau ma durea sufletul. O spaima ca nu voi mai vedea lumina, ma afundam din ce in ce mai mult in adincurile labirintului, "simteam" cum cobor ca pe un topogan -labirint intunecos si ma inconjoara pereti strimti.
Atit va mai spun: moartea este groaznic de urita si nu are chip , nu are forma, iar dupa moarte urmeaza NIMICcsth
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
http://photobucket.com/albums/a146/ireneme/Ilinca/
Eliza5 spune:
hmm.. dificil subiect.. Eu am experimentat prima data pe la 14 ani si de atunci cam o data pe an niste stari de panica extrardinare legate tocmai de asta: teama de moarte, teama de vid, de "nimic", de neant. Nu prea stiu eu sa descriu starile respective.. Sunt ca un fel de "treziri" la o stare mai ascutita a constiintei.. A constiintei faptului ca la un moment dat voi muri. In acele clipe simt o panica extraordinara. Pe masura ce ma gandesc mai mult la asta, simt ca imi bate inima mai repede si mi se ascut toate simturile. Daca sunt culcata in pat, ma ridic repede pentru ca simt ca nu mai pot sa respir. Ma gandesc atunci ca este imposibil ca eu sa dispar. Daca eu as disparea pur si simplu, atunci toata lumea ar muri odata cu mine. Ce rost ar mai fi sa mai existe universul daca "eu" nu il mai vad? Nu stiu daca intelegeti exact ce vreau sa spun.. Ca si cum lumea asta ar avea sens doar atata vreme cat eu sunt aici sa o experimentez :-)
Reusesc sa ies din starea asta doar alungand repede gandurile astea si incercand sa ma gandesc la altceva.
Avand in vedere ca starile astea sunt totusi rare, nu o consider inca o problema. Mi-e teama insa ca or sa se indeseasca pe masura ce o sa imbatranesc. Brrr...
Ma gandesc cateodata ca poate frica asta ii face pe oameni sa se apropie de biserica mai spre sfarsitul vietii, asa.. Numai Dumnezeu poate da un sens existentei si poate da speranta ca dupa moarte nu urmeaza "nimic".
In alta ordine de idei, cand ma gandesc la viata de dupa (pentru ca eu sunt sigura ca exista o viata de dupa) ce ma sperie pe mine este singuratatea. Ma imaginez un suflet singur ratacind printre galaxii si ma ia cu frig.
Eliza si 
Alex (15 nov. 2004)
cmirela35 spune:
Fiecare dintre noi se gandeste,macar din cand in cand,la moarte... Intr-un fel sau altul...
Acum 4 ani,insarcinata fiind,incepusem si eu sa ma gandesc la moarte, dar nu ocazional,devenise chiar o obsesie...Nu sunt superstitioasa,nu cred in premonitii,dar ideea obsedanta a mortii nu m-a parasit nici 3ani mai tarziu...Sotul chiar imi zicea sa merg la un psiholog...Ei,si anul trecut,in urma unui accident,ne-am pierdut baietelulde 2 ani jumatate.O sa-mi ziceti ca asa a fost sa fie,dar am citit pe urma intr-o revista ca gandurile negative atrag influente negative...Culmea este ca,desi nu cred in premonitii,cu cateva seri inaintea accidentului,puiutul nostru s--a trezit efectiv tipand si de-abia am reusit sa-l linistesc,cu o zi inainte sotul l-a luat cu el in timp ce curata masina,iar el isi intorcea tricicleta cu rotile in sus si il atentiona"ia,tati,accident!"(exact asa cum arata masina noastra dupa accident),iar in dimineata fatala nu-mi venea sa ies din casa...Coincidente?Premonitii?Atentionari?Nu stiu ce sa zic... Sper sa nu fi atras eu influentele negative...
Iar apropo de:Trimise - 12/08/2005 : 23:53:48
-------------------------------------------------------------------------------
Atit va mai spun: moartea este groaznic de urita si nu are chip , nu are forma, iar dupa moarte urmeaza NIMIC
csth
parca totusi e mai usoara viata daca speram ca moartea sa nu fie chiar finalul...,mai ales al celor dragi...
Mirela
Anca Wish spune:
Ellalba, Simina2005, Oana Cretu
. Multumesc.
Si mie mi-e frica de moarte. E o senzatie ciudata. Stiu ca nu am apucat sa fac un copil, pe care mi-l doresc atat de mult,..ca nu mi-am incheiat misiunea, ca sa zic asa.
Intr-o zi am intalnit o batrana care zicea "Mama, nu mai mor odata ca prea mult traiesc". M-a cutremurat. Ma intrebam ce se poate intampla cu tine, cu viata ta...ca sa-ti doresti moartea.
E un subiect complicat.
Persoanele foarte credincioase privesc moartea ca pe o binecuvantare. Se duc intr-o lume mai buna.
anca...SIGUR intr-o zi
oana_n spune:
Ma bucur sa aflu ca nu sunt eu nebuna ca ma mai gandesc la asta uneori.Am pierdut-o pe bunica acum 3 luni...abia acum am realizat ce e si ce lasa in urma...chestia aia nemiloasa.Ma gandesc cu spaima uneori....spaimca ca nu o sa ii mai am langa mine pe cei dragi...si nu stiu daca cineva ma poate intelege..insa sunt obisnuita sa stau langa sotul meu mereu..in orice clipa...doar cand e la munca fiecare...in rest...impreuna.Ma intreb...cum o sa ma descurc atunci?????Vreau sa cred ca dincolo ne asteapta lucruri frumoase si eterne....trebuie sa fie asa!!!!
Hai sa ne gandim ca mai intai avem de crescut copii, apoi nepoti.....si abia apoi sa ne punem problema, insa pana atunci sa traim frumos si sanatos!
Nu-i pasa nimanui cat de mult stii decat dupa ce afla cat de mult iti pasa
ellamiss spune:
In ultima perioada ma gandesc mai des la moarte din cauza lui socru meu
Nunta noastra-16 iulie 2005
mihaela&adrian16iulie2005
mona72 spune:
Eu mi-am pierdut tatal acum 3 saptamani.Este ingrozitor.Dar nu mi-e frica de moartea in sine,pentru ca atunci cand este sa fie este si gata.Ceea ce ma "omoara" pe mine sunt gandurile negre si anxietatea.Cea mai mica problema de sanatate se transforma intr-o boala incurabila.De asta mi-e cel mai frica.Daca toate astea se vor accentua in timp?Pur si simplu nu ma pot controla.Trec intr-adevar in aceasta perioada printr-un stress enorm si prin foarte multe schimbari.Dar cum sa opresc intr-un fel "avalansa" de obsesii si de temeri?A mai trecut cineva prin asa ceva ?
BDana spune:
Ahaa, deci nu sunt eu dusa cu capul...asta e o problema generala. Da, ma gandesc la moarte, cu groaza la cea a copilului meu sau a sotului. Bine a zis cineva pe aici, ca imi doresc sa mor inaintea copilului si dupa parinti. La moartea mea ma gandesc, dar nu ma sperie moartea in sine, cat ce las dupa mine: parinti indurerati si fara nici un alt ajutor, copil care are atata nevoie de mine. Ma rog in fiecare zi ptr. copilul meu si ptr ca noi sa fim sanatosi sa il putem creste, sa il facem OM.
Mamica Dana si un bebe Cristi (13.01.2005).
Poze